Arta Sunetelor

 

Interviu cu Liviu TUDAN

 

Liviu_Tudan"AM FOST EXMATRICULAT DE LA CONSERVATORUL DIN BUCUREŞTI DIN CAUZA ROCK-ULUI" (interviu publicat în revista Vox Pop Rock, Nr. 6/1995)

 

1. Spune-mi te rog care au fost trupele în care ai cântat înainte de Sideral şi cum de-ai ajuns să cânţi la Sideral?

 

Înainte de Sideral am cântat jazz în big-band-ul condus de Mihai Berindei. Eu nu eram un membru permanent al acestui big-band dar, datorită faptului că nu aveau basist, mă chemau atunci când aveau câte un concert. În iarna anului 1964, m-am împrietenit cu Vlad Gabrielescu şi Mircea Drăgan şi ne-am hotărât să cântăm împreună. Repetam pe Dorobanţi undeva în subsolul Ministerului Industriei Uşoare. De fapt, existau două trupe cu acelaşi nume, Sideral. Mai exista încă un grup cu acest nume ce repeta la "Înfrăţirea între popoare". La noi cânta şi Dan Lecca. La un moment dat, a venit la noi Mugur Winkler care avea ceva probleme cu băieţii lui şi am fuzionat. De la început atmosfera a fost deosebită. Toţi eram studenţi la arte plastice, teatru şi conservator sau elevi în anul terminal.

 

2. Se poate spune că în textele pieselor voastre existau elemente de protest social? În ce constau acestea?

 

La "Archeopteryx" eu am făcut atât muzica cât şi textul. Era protestul unui student care fusese tuns de miliţie. Mă luaseră de pe stradă şi mă tunseseră fără să le pese că jucam într-un film în care trebuia să apar cu părul lung. Aşa s-a născut textul piesei "Archeopteryx" care reprezenta micul meu protest faţă de acestă întâmplare neplăcută.

 

3. Cum de-ai ajuns să joci rolul principal din filmul "Ultima noapte a copilăriei"?

 

Printr-o întâmplare. Soţia lui Savel era colegă de grupă cu Vlad Gabrielescu. El avea nevoie de o formaţie care să cânte în film ... aşa că a venit să ne vadă la o repetiţie. Cum avea nevoie şi de un interpret pentru un rol secundar m-a luat să dau nişte probe. M-am dus să dau proba respectivă şi am fost selecţionat pentru rolul principal supărându-i pe prietenii mei care erau studenţi la teatru pentru că eu nu aveam, nici în clin nici în mânecă, nimic cu teatrul. După ce începuseră filmările s-a constatat că actriţa aleasă pentru rolul principal feminin era mult mai în vârstă decât mine, aşa că s-a făcut o nouă selecţie, fiind aleasă Silvia Bădescu. Cât timp am participat la filmări, băieţii din trupă cântau pe litoral, la Eforie Sud. Puseseră o fotografie mare cu un portret de-al meu pe uşa de la intrarea în restaurant şi se distrau aruncând în ea cu săgeţi.

 

4. Ştiu că fiecare trupă din perioada respectivă încerca să aibă un sound propriu. Care erau modelele voastre ?

 

Noi eram atraşi destul de mult de The Rolling Stones. Mai ales eu. Prima noastră piesă cu tentă folclorică a fost compusă dintr-o întâmplare. Eram coleg la Conservator cu Adrian Enescu şi răsfoindu-i într-o zi partiturile am găsit nişte prelucrări populare destul de stilizate. Am prelucrat una dintre ele şi aşa a apărut unul dintre succesele noastre, "Mândruliţă din Banat".

 

5. Ce reprezentau pentru voi cântările de pe litoral? Astăzi majoritatea trupelor rock refuză să cânte în restaurante considerând asta o depersonalizare.

 

În primul rând noi nu cântam un program de restaurant ci dădeam adevărate concerte. La clubul Mioriţa din Mamaia exista un program în momentul în care am venit noi dar, după două zile, am rămas singuri. Existau până atunci cinci sau şase consumatori pe seară, iar după două săptămâni erau peste două sute care făceau coadă încă de la ora opt seara ca să poată intra, deşi noi începeam să cântăm la zece şi jumătate. Localul devenise supra-aglomerat, nici măcar pe prietenii noştri nu puteam să-i băgăm întotdeauna. Acolo nimeni nu ne impunea nimic. Făceam tot ceea ce doream. Ţin minte că-ntr-o seară am rotit microfonul până mi-a spart arcada. Am şi acum semnul. Altă dată am leşinat fiind epuizat după ce cântasem mai multe ore. Despre elementele de show rock cu scaune rupte văd că ţi-a povestit deja Mircea. Oamenii care veneau acolo erau de calitate majoritatea studenţi aflaţi în vacanţă sau străini, nu se produsese încă îndobitocirea în masă, astfel încât, atmosfera era extraordinară.

 

6. Care a fost motivul destrămării grupului Sideral?

 

Eu am fost exmatriculat de la Conservatorul din Bucureşti din cauza rock-ului. Deşi nu eram liderul grupului, eu eram catalizatorul acestuia fiind iubit de toţi ceilalţi. Regretatul meu profesor de teorie, domnul Iuşceanu, pe care-l stimam şi continui să-l stimez extrem de mult pentru calitatea sa de pedagog, fiind mai conservator, nu prea suporta ideea că pot cânta o muzică care face mult zgomot. Sărisem examenul din vară şi întâlnindu-mă la mare mi-a zis : "Vezi ce faci că ai restanţă la teorie". I-am răspuns :"Domnule profesor am doar note de opt, nouă şi zece şi aş vrea să iau şi la dumneavoastră nouă sau zece şi din acest motiv nu m-am prezentat în vară. Vă garantez că voi fi bine pus la punct". A ţinut minte discuţia noastră aşa că-n toamnă m-a lăsat şi-am fost exmatriculat. Aşa am ajuns student la Conservatorul din Iaşi şi component al grupului Roşu şi Negru. Aici am găsit nişte oameni extrem de talentaţi, dar care băteau pasul pe loc pentru că se limitau la remake-uri. În Roşu şi Negru cel care făcea adaptarea pieselor din repertoriul internaţional era Nancy Brandes. Ce-am adus eu nou la acest grup a fost faptul că i-am convins pe ceilalţi că trebuie să ne orientăm către piesele noastre proprii, să avem personalitatea noastră. De altfel, în numai trei săptămâni, am compus "Nebunii care cred", o oră şi jumătate de muzică.

 

7. Am observat la majoritatea trupelor româneşti de elită care au activat în anii '60: Phoenix, Olimpic '64, Roşu şi Negru, o atracţie irezistibilă către spectacolele psychedelice, numite, poate impropiu, "opere rock"? Din câte ştiu, asta a fost şi una dintre obsesiile tale. Cum s-au finalizat proiectele tale din perioada Roşu şi Negru?

 

Singura operă rock care s-a prezentat vreodată în România a fost "Sinestezie", pe care-am pus-o în scenă cu grupul Metronom, la cel de-al doilea festival Club A. Ăla este singurul spectacol total care s-a făcut. În rest, au fost fantezii, poeme sau suite rock. Pentru că vorbeai de Phoenix, hai să-ţi spun o chestie. În vara anului '69 m-am întâlnit cu Cârcu, cel care făcea textele Phoenix, şi-i povestisem despre proiectul meu referitor la realizarea unui poem rock. Tocmai lucram la Iaşi "Nebunii care cred". Cârcu mi-a spus că ei nu-şi puseseră asemenea probleme. Când ajung la Bucureşti, la primul festival Club A, aflu că Moni Bordeianu, de la Phoenix, preluase exact ideile noastre, cele pe care le discutasem cu Cârcu, şi prezentaseră deja o "operă rock" la Teatrul din Timişoara. Cu acest spectacol veniseră şi la festival. M-am cam ciufulit, pentru că am primit o lovitură sub centură ei nefiind prea corecţi faţă de mine. La prezentarea pe care-am făcut-o pe scena festivalului am specificat că aceea nu era o operă rock şi nici ceea ce prezentam noi, "Nebunii care cred", nu era o operă rock ci "o dramă lirică free", de fapt o piesă de o oră şi jumătate care-ţi permitea să incluzi improvizaţii underground, jazz şi blues. 

 

8. Care au fost motivele despărţirii de grupul Roşu şi Negru ?

 

După cum ştii Roşu şi Negru a avut un mare succes la primul festival Club A obţinând majoritatea premiilor importante. După festival, am vrut să impun colegilor de la Roşu şi Negru să continuăm pe acelaşi drum dar, Nancy avea propriile sale idei. În plus, timp de două săptămâni, trupa s-a dezmembrat, Ţăndărică şi cu Nae au plecat din Roşu şi Negru şi la fel am procedat şi eu. Ţăndărică a revenit după puţin timp. Venind în Bucureşti, m-am întâlnit cu Sandu Ureche, care tocmai făcea modificări în componenţa formaţiei Metronom şi eu, am făcut timp de mai multe luni naveta între Iaşi şi Bucureşti pentru a fi prezent la repetiţiile noii mele trupe.

 

Interviu realizat de Nelu Stratone
(interviu publicat în revista Vox Pop Rock, Nr. 6/1995)

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_Mariza 2018.jpg

Afis_Caro Emerald 2018.jpg

Afis_Kraftwerk 2018.jpg

Afis_Sighisoara Blues Festival 2018.jpg

Afis_foreigner.jpg

Afis_David Garrett.jpg