Arta Sunetelor

 

Interviu cu Johnny Bota

1. Care a fost prima legătură cu muzica şi de unde provine?

Părinţii mei au avut voci minunate. Ei m-au şi dat la şcoala de muzică, la vîrsta de 7 ani, la vioară.

2. Ce personalitate muzicală din ţară sau din afara graniţelor îţi este conducător spiritual?

Toni Kühn.

3. Ai cântat în vreo trupă în vremea liceului?

Da, la formaţia Allegro, cu fraţii Erlend şi Dixie Krauser la chitară şi chitară-bas şi cu Cipi Popa la tobe. Eu eram vocalist şi violonist.

4. De ce ai ales vioara pentru studiu şi de ce după absolvirea facultăţii ai optat pentru chitară bas. De exemplu, Dan Andrei Aldea sau Sorin Chifiriuc au ales chitara electrică.

Fiind student la conservatorul din Cluj, în pauzele dintre cursuri obişnuiam sa cînt, împreună cu colegul meu Puiu Minda, blues-uri. El, deşi era percuţionist (mai tîrziu, toboşarul meu de la formaţia Crepuscul), cînta blues la pian, dar numai in Do, iar eu luam un contrabas care se afla la îndemînă. Aşa ne-a surprins Johnny Gherman, pianistul de la Experimental Quintet din Cluj. Mi-a propus să cînt la bas în formaţia sa fiindcă tocmai se despărţiseră de Călin Coldea, basistul care avea să formeze Modal-ul. Am cîntat, în paralel, şi la vioară, chiar şi la Experimental.

5. Dar în Cluj la Academia de muzică ai cântat numai în Experimental Quintet?

Da, la Cluj am cîntat doar cu Experimentalul.

6. Experimental Quintet este o trupă etalon a jazz-ului românesc. Are o istorie destul de scurtă… De ce? Nici înregistrări nu prea sunt

Experimental era alcătuită îndeosebi din studenţi de la conservator. Ei nu intrau de la începutul studenţiei în formaţie, aşa că majoritatea cîntau mai puţin de 4 ani (cît dura facultatea) în trupa aceasta. Cînd absolveau, plecau pe la repartiţiile lor. Doar Vali Fărcaş era din Cluj, iar el completa formula, cînd pleca vreunul. După ce am plecat eu, formaţia a mai continuat vreo 2-3 ani, după care Vali s-a săturat să tot schimbe componenţa şi s-a apucat să cînte solo.

7. În anul 2003 am fost la Timişoara şi am văzut trupa OREGON , în sala de concert a Liceului Ion Vidu. Ce ne poţi spune despre sală, despre acustica sa şi ce alte trupe mari din Occident au susţinut concerte acolo? Este unicat in Sud Estul Europei chiar…

Văd că eşti bine informat în legătură cu sala. Mai este, în ţară, o copie, la liceul de muzică din Reşiţa, dar nu aşa de reuşită. A mai cîntat acolo Trilok Gurtu, apoi francezii Antoine Herve, fraţii Moutin, Manuel Rocheman, Yildîz Ibrahimova, Istvan Gyarfas, Csaba Deseo… Ca să nu mai spun de Sir Yehudi Menuhin!

8. Între 1984 - 1988 ai fost contrabasist în celebrul "Quartet Gondi". Cine erau colegii tăi şi ce poveste are acest quartet?

În anul 1982 Eugen Gondi s-a întors la Timişoara după un consistent episod bucureştean, cînd a cîntat cu celebrul Cvintet Bucureşti, avîndu-i parteneri pe Johnny Răducanu şi Marius Popp. Eu şi cu ghitaristul Dan Ionescu încercam să facem trupă, după desfiinţarea formaţiei Crepuscul, ca urmare a plecării în străinătate a toboşarului Puiu Minda. Gondi a acceptat, la început, doar să repetăm împreună, în cămara sa de lemne, amenajată ca studio, antifonată, din curtea casei de pe strada Letea. Erau vremurile în care se lua curentul. Aveam electricitate doar dimineaţa, de la 06 la 10 şi seara de la 18 la 22. Atunci repetam, iar cînd se lua curentul, rămîneam doar eu şi Gondi, fiindcă Dan, la chitara electrică, nu se mai auzea. Am fost fericiţi cînd Gondi ne-a spus că vom evolua în primăvară, la festivalul de jazz de la Sibiu, pe atunci, singurul din România. Am cîntat îndeosebi compoziţii, în formulă de trio. Succesul a fost mare şi am fost admiraţi şi felicitaţi chiar de Pawel Brodowski, directorul revistei Jazz Forum din Polonia, invitat la festival. După un an a fost cooptat Toni Kühn, tot ghitarist, care mai cîntase cu Gondi şi Kamo în  trupa Teofrastus. Repetam intens. Am făcut, cu formaţia asta, cel dintîi turneu de jazz din ţară, în 1984, prin 8 oraşe. Eram, simultan, formaţia de acompaniament a lui Johnny Răducanu, care ne-a dus la festivalul de la Tescani şi cu care am tras un disc, Jazz Made in Romania. Am cîntat şi pe litoral, la restaurantul Razelm din Venus, numai jazz, alungînd clienţii obişnuiţi. Veneau doar fanii de jazz. Dar trupa i-a plăcut patronului, Nicky Galeriu, fiul celebrului prelat. 

9. Dar a grupului Crepuscul? Ce fel de jazz promova, a rămas vreo înregistrare?

Cu Crepuscul nu au rămas înregistrări, din cîte ştiu. Cîntam un jazz mai flexibil, cu tente moderne, dar cu piese destul de pretenţioase: Captain Marvel şi Spain ale lui Chick Corea, Moment’s Notice şi Naima ale lui Coltrane… Poate or mai fi ceva benzi trase la festivalurile din Sibiu sau Costineşti, dar nu sunt sigur.

10. Din colaborarea cu Johnny Răducanu ne-a rămas un LP valoros, denumit Made în Romania (1984). Este jazz clasic, cum vezi astăzi acest proiect?

Cu Johnny Răducanu nu este orice fel de jazz clasic…el te surprinde mereu prin adaptarea unui stil post-bill evansian sau tommy flanagan-ian la sonorităţile moderne, cărora le adaugă o tentă lăutărească, neaoşă. Mă bucur că am avut şansa să cînt cu el. Are cel mai autentic swing dintre jazzmanii români. Am învăţat multe de la el. Şi astăzi, cînd se poate, mă invită să-l acompaniez, deşi îi vine tot mai greu să se deplaseze.

11. În acea perioadă cu Johnny şi Caramitru, ai susţinut multe concerte în ţară cum era primit atunci jazz-ul?

Jazzul era socotit o muzică de elită, în care se refugiau intelectualii şi oamenii „subţiri”. Prin simpatie, aderau la el, snobii, dar şi tinerii protestatari sau cei care nu mai erau mulţumiţi cu rock-ul, din cauza limitelor lui. Sibiul era o Mecca pentru mulţi dintre ei. Acolo se duceau toţi, o dată pe an, şi acolo se întîlneau cei mai toţi jazzmanii români ai momentului. Securităţii îi era mai uşor de identificat şi de supravegheat eventuala frondă. De aceea, statul român tolera şi chiar susţinea, paradoxal, jazzul, care – altminteri - era socotit o muzică decadentă, americană. Johnny Răducanu s-a asociat mereu cu artişti de vază: Ion Caramitru, Dan Grigore, trasînd punţi între arte. Este un muzician educat la şcoala clasică, care s-a asociat mereu cu cei mai rasaţi artişti şi a fost respectat de către ei. Prin el, jazzul a crescut mult, ca respectabilitate.

12. Este posibil ca acum să nu mai aibă aceeaşi susţinere? Între 1990 - 2002 ai fost redactorul şi realizatorul al emisiunii ‘Jazz Reflex’ de la Radio Timişoara … Se (mai) susţine acum jazz-ul la radio oriunde în ţară? Care sunt motivele

Jazzul s-a aflat mereu „pe buza” crizei: el s-a născut din criză şi se pare că îi convine situaţia aceasta riscantă. Jazzul nu a fost  susţinut de către stat, precum muzica simfonică sau cea de operă. Doar în ultimii 30 de ani există programe în universităţi pentru învăţarea jazzului, dar absolvenţilor nu li se garantează joburi. Din păcate, la radio Timişoara s-a renunţat la serviciile unor profesionişti în ale muzicii, ca Rodica Miloia, care făcea nişte emisiuni excelente despre muzica de operă, Petea Umanschi, recunoscut cronicar de rock… S-a renunţat şi la serviciile mele, după ce realizasem, timp de 10 ani, emisiunea Jazz Reflex. S-a considerat că se pot acoperi genurile respective cu resurse proprii, cu angajaţi, dar se pare că aceste emisiuni nu sunt la fel de bune. Ştiu că Moşu, Florian Lungu, are o serie de emisiuni de jazz la radio. El este, de fapt, o legendă ambulantă a jazzului autohton, un prezentator omniprezent la festivalurile de jazz şi blues, şi face servicii imense jazzului. Toate emisiunile de jazz sunt la ore tîrzii, dar aşa se întîmplă peste tot. Jazzul se cîntă şi se ascultă la orele acelea.  

13. Ai o carieră impresionantă, te numeri printre cei mai valoroşi muzicieni români de jazz, ai încercat să pleci din ţară, să-ţi încerci norocul în altă parte?

Am avut privilegiul de a face parte dintr-o generaţie care a dat muzicieni de jazz de mare valoare, mare parte dintre ei şcoliţi, cu conservatorul la bază, nu ca cei dinainte, total autodidacţi. Printre cei din generaţia mea îi enumăr pe Mircea Tiberian, doctor în jazz, Romeo Cozma, doctor în jazz (în afară de ei, eu sunt al treilea doctor în jazz din România), Garbis Dedeian, Nicolas Simion, Cătălin Rotaru, Billy Bontaş, Dan Ionescu, Puiu Minda. Unii sunt acum în străinătate dar, din păcate, prea puţini dintre ei s-au realizat cîntînd jazz. Puiu Minda a fugit în Austria chiar cu prilejul unui turneu pe care l-am avut în fosta Iugoslavie, în urma cîştigării premiului întîi la festivalul de la Sibiu, cu Crepuscul. Iar Simion Nicolae, cînd a ieşit, a locuit, la recomandarea mea, chiar la Puiu acasă, în Austria. El este printre puţinii români care are rezultate frumoase în jazz, dar nu poate trăi foarte bine din asta. Eu am avut mereu ceva de făcut acasă: am predat la liceul de muzică, apoi la studenţi, la conservator şi la Tibiscus, am cîntat în orchestra filarmonicii din Timişoara, am fost membru al mai multor trupe de jazz şi blues, ca Bega Blues Band, Cvartetul Gondi, Moody Stuff, am realizat emisiuni la radio şi TV, am scris cărţi, mi-am luat doctoratul în muzicologie-jazz, am participat la organizarea de simpozioane de jazz la Timişoara şi Jupîneşti, am înfiinţat şi condus Facultatea de jazz şi Pop „Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus, acum sînt pe cale de a înfiinţa o secţie de jazz la Facultatea de Muzică din Timişoara, la Universitate de vest şi multe altele. Simt că, pentru mine, „acasă” este în Timişoara. În plus, după Revoluţie, am ieşit des în străinătate, în diverse turnee: am fost în Portugalia, Brazilia, Taiwan, Germania, Austria, Ungaria, Franţa şi în multe alte ţări.

14. Cum era “starea muzicală” în Timişoara în timpul apariţiei trupei Phoenix ...? Care este motivul pentru care prima formulă a cucerit foarte repede publicul?!

Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi cartea autobiografică a lui Bela Kamocsa, la care lucrez, în prezent, împreună cu nepotul său, scriitorul Tinu Pârvulescu, veţi afla.

15. În ce formulă ai cântat la Festivalul de la Montreux şi pentru Casa Regală română?

Am cîntat în Elveţia împreună cu Filarmonica din Timişoara, sub bagheta maestrului Jean-Franćois Antonioli.

16. Ce-a însemnat pentru tine participarea înpreună cu regretatul Bela Kamocsa la cel mai mare festival de jazz din estul Europei desfăşurat la Debrecen ?

Oho, pentru mine festivalul de la Debrecen a fost ceva de neînchipuit; ani de zile, acesta a rămas printre cele mai faimoase festivaluri din fostul bloc de est. Am cîntat pe aceeaşi scenă cu idoli ai jazzului: Charles Lloyd (pentru mine, înseamnă, încă şi acum, cel mai grozav eveniment jazzistic la care am luat parte, după ce am cîntat şi vizitat mari festivaluri de jazz), Niels Henning Œrsted Pedersen, Larry Corryell, Elvin Jones. Cu acesta din urmă ne-am salutat, pe stradă, în Debrecen şi nu am să uit cît de familiar s-a purtat cu noi, colegii români, un om care însemna un simbol în jazz. Şi asta a fost o lecţie, de urmărit mai ales de către tinerii care de-abia învaţă două-trei moduri de jazz şi se comportă de parcă ar fi luat deja premiul Grammy… 

17. Bega Blues Band a apărut anul acesta într-o nouă formulă mult mai jazzy, saxofon, clape, voce feminină … Care va fi orientarea (muzicala) viitoare a BBB?

Am avut avantajul, cu Bega Blues Band, de a fi colaborat deja cu toţi nou-veniţii de acum: cu Toni Kühn am cîntat chiar în anii 90 şi am imprimat o parte din piesele de pe CD-ul Te sponsorizez, cu Lucian Nagy şi Maria Chioran, ambii – absolvenţi ai Facultăţii de Jazz „Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus, am cîntat în ultimii doi ani, împreună cu Kamo, iar cu Alex Man am cîntat anul trecut, cînd Kamo nu a putut veni în turneul din Germania. Sunt muzicieni foarte buni şi sper să-i ţin împreună, deşi tentaţiile sunt foarte mari, din partea altor formaţii de jazz sau de alt gen. Vom păstra genul vocal-instrumental accesibil, pe care l-am avut şi înainte, cu Kamo, preferînd partea mai dansantă din jazz.

18. Ai lansat primul CD de blues românesc, te gândeşti la ceva similar şi pentru noua formulă?

În curînd vom imprima în studio. Poate scoatem şi un CD. 

19. Veti continua să cântaţi melodiile care au consacrat BBB ?

Da, aşa am stabilit, ca la fiecare cîntare, fie ea de club sau festival, să reluăm cel puţin o piesă cîntată cu Kamo, în omagiul său. Vom aduce, însă, şi compoziţii noi.

20. Nuanţa jazzy a spectacolului pe care l-am văzut de curând la clubul Big Mamou (nu) va face obligatorie şi schimbarea numelui în ...

Numele nostru este un brand. Nu se ajunge uşor la acest statut. Şi fiindcă Lică Dolga şi cu mine venim din BBB, cu încuviinţare lui Kamo, care m-a rugat să duc mai departe trupa, vom păstra denumirea.

21. Ai cântat cu foarte mulţi muzicieni de jazz şi blues. Cu cine ai amintiri mai plăcute şi poţi să ni le destăinui…

În anul 2003 am realizat concertul „De la Gershwin la Sting” împreună cu Bega Blues Band. Concertul s-a ţinut pe scena Operei din Timişoara şi am avut invitaţi de marcă: soliştii Alexandra Guţu, Mirela Zafiri, Liviu Butoi, Istvan Gyarfas, Mircea Bunea şi Toni Kühn. A fost un spectacol complex, o îngemănare a genurilor jazz, blues, rock, operă şi simfonic. Pentru aceasta, am învăţat să folosesc un program de scris note muzicale la computer şi, apoi, am conceput acompaniamentul sonor, realizat de orchestra Filarmonicii Banatul şi de un grup vocal de background. Ideea i-a aparţinut lui Kamo. Nu ştiu ce a fost în mintea noastră, fiindcă nu mai făcusem niciodată aşa ceva. Sala a fost arhiplină, succesul a fost deplin, am realizat chiar şi un CD, în serie mică. Efortul nostru a fost enorm, dar am simţit o mare bucurie, o adevărată împlinire, la finele concertului. La doi ani după aceasta, am „recidivat”, cu proiectul „Jimi Hendrix Simfonic”, pe aceeaşi scenă, cu soliştii Mircea Bunea, Lucian Nagy şi Saşa Bota, fiul meu. Concertul a fost filmat şi există un DVD. La noi în ţară, nu au mai fost proiecte de această anvergură. Am realizat ceva unic, iar asta va rămâne în memoria colectivă multă vreme după ce nu voi mai fi.

22. Conservatorul de jazz de la Timişoara. Cum a luat fiinţă şi cum supravieţuieşte?

La Timişoara, cu sprijinul doamnei Augusta Anca, directoare la Universitatea Tibiscus, am înfiinţat, în anul 2005, unica FACULTATE DE JAZZ  din România. Clujul, Bucureştiul şi Iaşul aveau doar module sau secţii de jazz la conservatoare. Din nefericire, între timp, la Tibiscus, între doamna Augusta şi rector s-au petrecut episoade conflictuale care au dus la retragerea sprijinului acordat facultăţii noastre, astfel încît am fost în stare să scoatem doar două generaţii de studenţi. Prima, ieşită anul trecut, numără nume deja importante în jazzul actual: saxofonistul Lucian Nagy, ghitaristul Dan „Bozo” Mitrofan, pianista Loredana Todor, cîntăreaţa Maria Chioran. De asemenea,  pianistul Sebastian Spanache, toboşarii Tavi Scurtu şi Dinu Simon, ne-au fost studenţi. Din toamnă, trag nădejde să deschidem o specializare de jazz la facultatea de muzică din Timişoara. E păcat să lăsăm de izbelişte tinerii care vor să înveţe jazzul ca la carte, nu doar după ureche.

23. Ce studenţi ai şi din ce medii provin ei?

Studenţii noştri sunt, în cea mai mare parte, din familii de intelectuali. Unii dintre ei au făcut o altă facultate sau sunt studenţi la altă universitate. În general, situaţia lor materială nu este una prea bună, astfel încît au făcut eforturi mari pentru a-şi plăti taxele, Tibiscus fiind o universitate privată. În România, 1.000. de euro pe an e o sumă…

24. De unde provine această sămânţă bună a muzicienilor din Timişoara? Trupe de jazz foarte bune, trupe rock şi trupe de blues de asemenea … unele chiar cele mai bune din ţară.

Dacă ne gîndim la Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Clasic XX, Post Scriptum - în rock şi progresiv, la Eugen Gondi, Paul Weiner, Puba Hromadka, Liviu Butoi, Peter Wertheimer, Puiu Minda, Mişi Farkaş, Bela Kamocsa, Toni Kühn, Dan Ionescu – în jazz dar şi la numeroasele nume din muzica uşoară, pe care nu le mai înşir, este clar că Timişoara a fost mereu în frunte. Suntem mai la vest, mai „aproape de adevăr”. Chiar şi înainte de Revoluţie, influenţa muzicii venite din vest a fost mai mare. Aici, în anii 60, răsunau terasele de inflexiunile ghitarei lui Jimi Hendrix, preluate şi intonate de ghitariştii locali. Paul Weiner cînta în stilul lui Bill Evans, geniul pianistic de jazz american, pe cînd, în lume, Evans avea puţini imitatori. De ce? Cred că, din acelaşi motiv pentru care revoluţia a început la Timişoara: îndrăzneala de a da glas unor concepţii, idei, sentimente proprii, înăbuşite prin alte regiuni ale patriei. Riscul asumat face parte din joc.

25. Care îţi este cel mai drag premiu pe care l-ai primit în cariera ta?

Diploma pe care am obţinut-o, la un concurs de desen pentru preşcolari, cînd aveam 6 ani. Nu am înţeles atunci prea bine ce şi cum, dar am învăţat că … se poate.

26. Ce amintire ai despre Chris Farlowe şi trupa sa?

Chris este încă o voce unică în perimetrul genului rock-jazz. Deşi nu mai este de mult la prima tinereţe, poate cînta liniştit cu o amplificare minimă, volumul vocii sale fiind unul impresionant, ca şi ambitusul. Faptul că improvizează vocal este chiar unic în genul său. M-a impresionat mereu soloul său din piesa „Scallington”, pe care îl ştiu şi acum pe dinafară. Am vorbit cu el, este de un optimism debordant. Am făcut şi poze împreună. Le păstrez cu mîndrie.

27. Ultimul cuvânt ţi-l ofer pentru fanii site-ului nostru, fanii muzicii adevărate, fanii muzicii care durează.

Tot ce am scris pînă acum le este adresat acestor fani. Muzica adevărată este o sintagmă preţioasă şi oarecum exclusivistă. Nu suntem, nicicare dintre noi, în posesia monopolului asupra gustului estetic absolut. Curentele variază, stilurile se schimbă rapid, „puriştii” riscă să devină prea rigizi şi desueţi. Ceea ce putem face este să menţinem pretenţiile noastre ridicate faţă de exprimarea artistică autentică. Făcută pasiune şi cultură, muzica are mari şanse să fie adevărată. Mare parte din piesele-hit se bazează doar pe 3-4 acorduri. Iar în jazz, blues şi rock înseamnă mai mult CUM spui decît CE spui.

Mulţumesc!

Interviu realizat de Radu Lupaşcu
17 aprilie 2010

Bega Blues Band
Lica Dolga • Alex Man • Johnny Bota • Lucian Nagy • Toni Kuhn
BEGA BLUES BAND

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg