Arta Sunetelor

 

Interviu cu Joe Rusi

1. Când ai plecat din România şi de ce? Te-ai mai întoarce?

Am plecat din Romania în anul 1999, pentru că după doi ani de stat în Bucureşti mi-am dat seama că nu se poate trăi din blues, sau mă rog, din muzica pe care voiam s-o fac. Cântam în Split Blues Band, din care faceau parte fraţii Florin şi George Sîia - care au înfiinţat apoi Mandinga - şi Roxana Stroe, care încă mai cântă blues. Am cântat de câteva ori în deschidere la Nightlosers şi A.G. Weinberger, apoi am început să cântăm permanent la clubul de la Guttenberg. La un spectacol la Clubul Phoenix din Constanţa, Ţăndărica a venit şi a participat la jam-session. Noaptea am stat la palavre la hotel şi mi-a spus : “Băiete, ce cânţi tu nu e pentru România, cel puţin deocamdată. Du-te văzând cu ochii.” Asta a pus capacul. Trei luni mai târziu, am emigrat.

2. În ce trupă ai activat prima oară în România şi sub ce nume?

Prima data am cântat într-o trupa de rock la Botoşani. Se numea Seism şi am fost open act pentru Iris la 15 ani, la Mamaia.

3. Chitara a fost primul tău instrument la care ai cântat? Cum ţi-ai format educaţia muzicală?

Primul meu instrument a fost vioara, la 6 ani. Am făcut 5 ani de vioară, la Liceul de muzică Botoşani şi 1 an la Octav Băncilă la Iaşi. Am suferit un accident groaznic, a trebuit să las vioara doi ani. După recuperare, la 12 ani, m-am apucat de chitară. Mai târziu am făcut un Master în Compoziţie şi Chitară,  Berklee College of Music. Am obţinut şi o bursă acolo. În România, primul om care a crezut in mine, de la primul cântec pe care l-am cântat a fost Fani Adumitroaie. Imediat după ce l-am cunoscut pe Vali Răcila, l-am întâlnit pe Fani şi au urmat cinci ani în care mi-a fost un adevărat mentor şi un prieten extraordinar. Nimeni nu a avut vreo influenţă mai mare asupra mea şi nu exista zi în care să nu mă gândesc la el. Mi-aş dori să cânt la festivalul care-i poartă numele, cred că aş plânge dar aş cânta cu toată pasiunea. A fost cel mai important om din viaţa şi cariera mea.

4. Ai avut vreun model de chitarist sau un trupă anume?

Am fost fascinat de Clapton şi Hendrix, apoi, citind despre ei, pe la 18 ani am început să ascult mult delta - blues şi toata pleiada de “grei” de acolo.

5. Ce părere ai despre blues în general şi în special de blues-ul cântat în România şi Norvegia?

Blues-ul care se cânta în România şi Norvegia … e oarecum diferit. În România sunt câteva nume de care ştim de 20 de ani. Combinaţii interesante şi foarte gustate de public folclor / blues şi blues clasic. Artişti foarte buni şi respectaţi. Însă pe lângă ei apar foarte puţin tineri. Fosta mea colegă de trupă, Roxana Stroe, cântă excelent, are şi prezenţă scenică, însă nu apare mai deloc. Nu există practic pentru cei tineri, sau neafirmaţi, nicio posibilitate. Cei consacraţi fac totul pentru a monopoliza mica piaţă de blues, nu există acel feeling de comunitate. Toţi marii bluesişti din vest au sprijinit tineri sau necunoscuţi. Vezi Mayall - Clapton, B.B. King - Stevie Ray Vaughan, etc. La noi nu se întâmplă. Mie nu mi-e jenă să o spun. Nu poţi să te consideri bluesistul unic naţional şi să nu vorbeşti decât despre tine … Şi să spui că ”muzica pentru mine e un business”. Blues-ul e altceva. Dar în România, asta e. Norvegia are nume, care poate deşi puţin cunoscute în România, au făcut vâlvă în lumea blues-ului. Vidar Busk, Knut Reiersrud sunt două exemple. În plus, există o comunitate de cluburi şi de artişti care “se arunca” imediat după tot ce apare nou, care caută mereu talente sau artişti care n-au apucat să se afirme. E o mare diferenţă. În România există un mare bluesman care şi el apare foarte rar. Vali Răcilă. Un mare bluesman, un mare om, un mare prieten. Dacă ar fi mai mulţi bluesmani ca el, toata “comunitatea” blues ar avea de câştigat.

6. Cum ţi-ai perfecţionat stilul de-a cânta la chitară acolo în Norvegia şi ce profesor ai avut?

Am început să lucrez ca profesor de chitară şi am fost nevoit să mă adaptez stilului de predare, care includea foarte mult blues şi rock. Am avut nu un profesor, ci mai mult un mentor. Paul Weeden, un chitarist de jazz care a cântat cu Jimi Hendrix şi Count Basie, m-a primit cu mare drag cînd m-am mutat în acelaşi oraş cu el. Am petrecut ore întregi cântând şi discutând. Prietenia cu el a însemnat mult pentru mine.

7. Ce recunoaşteri a meritelor tale de muzician ai primit în ţara de adopţie… Ai cântat la Festivaluri celebre?

Sunt invitat foarte des să ţin conferinţă de blues şi de compoziţie muzicală, la şcolile de muzică şi la Conservator. Lumea nu are nicio reţinere la faptul că sunt din România. Ba din contră, li se pare “exotic”, deşi aş putea scrie o carte despre ce înseamnă să fii român în Norvegia. Am cântat la Blues In Hell Festival şi se pare că voi cânta la Notodden Blues Festival în 2010. Deasemenea s-a confirmat un concert pentru Lillehammer Bluesklubb şi din nou pentru Oslo Bluesklubb, de data asta cap de afiş. Exista deasemenea o invitaţie pentru Molde Jazzfestival 2010.

8. Cum ai reuşit să urci în acel top reverbnation? Vrei să scoţi un album?

Ascensiunea din topul de la reverbnation are mai multe explicaţii. Cred, în primul rând, că le-au plăcut cântecele. Sunt trei cântece, scrise de mine. Numai unul este blues 100%. În al doilea rând, reacţia din S.U.A. a fost extraordinară, de acolo au venit cele mai multe ascultări şi voturi şi oameni care s-au înscris ca fani. Surprinzător sau nu, cei mai puţini sunt cei din România (dintre ţările care au legatură). În plus, norvegienii au dat cântecele şi la radio, iar comunitatea de blues, deşi doar unul dintre cântece e blues adevărat, a transmis maxi – single-ul tuturor membrilor. Asta ar fi explicaţia. Există o probabilitate foarte mare ca acest maxi-single să fie transformat într-un album. Există doar nişte probleme “tehnice”. Eu deţin drepturile de autor pe aceste trei cântece, un eventual album înseamnă o negociere pentru viitoarele cântece şi acestea trei cu casa de discuri.

Inerviu Rusi

9. Am observat că deranjezi cu acel loc din topul norvegian pe câţiva no name foarte activi pe forumul rgc....!? Te surprinde atitudinea aceasta diletantă a unora prin care eşti luat la întrebări… când ştiu ce muncă, ce repetiţii şi ce sacrificii stau în spatele unei performanţe artistice?

Nu sunt surprins de reacţia de pe rgc… Se leagă foarte bine cu ce spuneam şi mai sus. În România există un fel de luptă între artişti, în loc de un spirit de artă. Cred că şi mintea mea funcţionează un pic altfel… Eu am luat mesajele bune şi am mulţumit. În rest, am trecut cu vederea şi nu o pun la suflet. Suntem ţara extremelor. Ori ne dăm atotştiutori în muzică şi ne autopromovăm fără a promova pe nimeni, ori nu facem absolut nimic, dar stăm pe forumuri şi criticăm. Eu încurajez orice artist să-şi promoveze muzica şi doresc oricărui artist român să intre într-un TOP 50 mondial, de orice fel. Nu sunt singurul. Undeva la locul 200 se mai găseşte un artist român. Aşa că oricine e liber să încerce. Pentru mine a fost bine, mi s-au deschis oportunităţi, am fost invitat în locuri în care nu credeam că o sa fiu invitat vreodată. Cea mai “stranie” invitaţie este la un festival de blues la care mă gândesc serios dacă o să ajung în 2010, din Nepal! Apropo, exista festival de blues în Himalaya, de care am auzit. Din România se aude prea puţin.

10. Cum a fost concertul cu Dana Gillespie? Ai fost trupă de spate sau a fost invitata show-ului tău?

Concertul cu Dana Gillespie a fost foarte bun. Ea trebuia să cânte singură, iar eu aveam un concert cu doua zile înainte la cel mai mare club din Oslo, Buckley’s. Ascenasiunea mea din top de la reverbnation şi cântecele mele i-au făcut pe organizatori să ne întrebe dacă vrem să cântăm împreună la Herr Nilsen, un loc de mare tradiţie la Oslo. Şi aşa am făcut.

11. Ce ţi-ai dori mai mult să realizezi prin muzică, o carieră de vedetă, albume bine vândute sau pur şi simplu să fii apreciat pentru pasiunea ta?

Îmi fac planurile pe termen mediu-lung în ceea ce priveşte cariera. În blues, niciodată nu e prea târziu. Acum, după concertul de la Oslo şi invitaţiile la festivaluri şi cluburi, rămâne să las o impresie bună live, peste tot. Apoi mă gândesc la album. Concertele sunt bine plătite în Scandinavia. M-ar interesa un mini-turneu în S.U.A., dar asta abia eventual pentru toamna lui 2010.

12. Cum apreciezi noul val al blues-ului modern care au capete de afiş pe Joe Bonamassa, Robben Ford sau John Meyer?

Robben Ford e la granita dintre jazz şi blues (apropos, dacă aş fi răutăcios cu chitariştii de pe rgc, ar trebui să postez acolo un screenshot cu mine şi cu Robben Ford în acelaşi top…), Bonamassa l-am văzut live la Notodden, e la graniţe între blues şi rock, are o tehnică formidabilă. John Mayer e cu totul special. Acum 5 ani le-am spus elevilor mei să asculte John Mayer … nu prea au făcut-o. Mai nou însă, toţi sunt înnebuniţi, în special după DVD-ul live de la Los Angeles. John Mayer este combinaţia perfectă între un chitarist de mare clasă, textier subtil şi inteligent, imaginea perfectă şi face un serviciu blues-ului. Are milioane de albume vândute, faptul că la concertele sale vin adolescenţi pentru a asculta hit-urile sale pop, iar el le cânta şi blues, este un lucru bun. Am un mare resprect pentru el. Deasemena, la Berklee, deşi a stat numai un semestru, a lăsat o impresie foarte bună. E un tip foarte deştept şi un muzician de  mare clasă.

13. Ai putea reveni să cânţi cu foştii colegi sau alţii în cluburi sau festivaluri din România? În ce condiţii?

Aş veni oricând în Romănia, dacă s-ar putea organiza un mic turneu prin, să zicem 4 - 5 oraşe. Aş veni pentru că ştiu că există un public foarte foarte însetat de blues, şi mai ales foarte dornic să vadă feţe noi.  Parte materială nu mă interesează, aş sacrifica vacanţa de vară pentru asta. Chiar am avut o mică discuţie cu Cornel (de la Big Mamou), cu care m-am revăzut la un concert la Botoşani cu Lance Lopez, şi cu Bobby Stroe, un prieten din Suceava care se ocupă de organizări. Asta înainte de toată nebunia asta cu topul şi festivalurile. Aş reveni în Bucureşti pentru a mă (re)întâlni cu Eugen Caminschi care este un bluesman adevărat şi m-a susţinut cât a am stat în capitală! Şi aş veni pentru a mă reîntâlni cu Roxana Stroe şi mai ales cu Vali Răcilă.

Îţi las ultimul cuvânt pentru cititorii site-ului www.artasunetelor.ro

Mulţumesc pentru posibilitatea de a mă exprima în România ! Sună ciudat, dar e adevărat!

www.joerusi.com şi www.myspace.com/joerusi

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
14 octombrie 2009

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg