Arta Sunetelor

 

Interviu cu Jan Akkerman

Jan_Akkerman1. Fără limite. Ai lărgit cercul cunoaşterii şi ai cântat absolut tot ce ţi-ai propus. Ce nu ştiai când ai început să înţelegi muzica şi ce-ai descoperit?

Din copilărie mi-am dorit să călătoresc prin lume cu o chitară sub braţ şi, în mare, am izbutit să-mi îndeplinesc visul. Ce nu ştiam atunci era că trebuie să fii celebru ca să obţii asta. Ajuns pe culme şi pentru că habar n-aveam în ce mă băgasem, am decis să rămân în lumina reflectoarelor, ca să spun aşa.

2. Ai lansat primul tău single la 13 ani. De cine ai fost influenţat pe vremea aceea?

Muzica neo & clasică – sărind peste părţile plicticoase, evident.

3. Care a fost prima ta chitară electrică?

Un “Rogers” semiacustic, de la Berlin.

4. Primul tău grup a fost un sextet? Eraţi colegi de şcoală? Cât de serios cântaţi, erau multe trupe ca voi?

Nu, eu eram mic, dar restul erau mult mai mari decât mine, dar tuturor ne plăcea R & B-ul, care era principalul motiv pentru care cântam. Trupele de R & R erau numeroase, şi în special indonezienii care au introdus chitara electrică în Rock & Roll în Olanda, în ’56.

5. Când ai simţit stilul tău propriu şi ce chitară foloseai atunci?

Stilul meu presupune să faci ceea ce e necesar într-un anume moment, sau ceea ce este nevoie.

6. Noul single "Talent for sale" era o premoniţie? Formula de trio era o evoluţie?

"Talent for Sale" a fost un LP care conţinea blues şi câteva piese etnice, cu ocazia căruia am început să folosesc o cutie de rezonanţă Lesley, care dau chitarei un sunet mai plin, mai acustic.

7. Cum a apărut grupul Brainbox? Ai schimbat stilul, erau anii rock-ului progresiv?

Eram la o sesiune de înregistrări la studiourile EMI din Olanda, lucrând pentru alţi muzuicieni, când producătorul meu, acelaşi care a produs şi "Talent for Sale", mi-a spus că ştie un vocalist şi uite-aşa, dintr-una într-alta… Pierre era şi el la lucru în studiouri şi, în aceeaşi seară, am înregistrat “Woman’s gone” şi aşa s-a născut trupa. Stilul meu a devenit mai experimental. Prog Rock? Da, se poate spune şi aşa.

8. De Brainbox te-ai despărţit repede. Ai plecat cu Pierre van der Linden şi te-ai alăturat grupului Focus creat de Thijs van Leer.

Da, m-au dat afară din Brainbox, pentru că am cântat o sesiune cu ceea ce era, pe vremea aia, “Thijs van Leer trio”. Managerul de la BB a afirmat că afectasem exclusivitatea celor de la Brainbox. Kaz Lux voia să-şi aducă vechii prieteni înapoi la BB, aşa că m-au dat pe mine afară. Iar van Leer mi-a deschis uşa cât a putut de repede, ca să intru… Restul e istorie… care încă se scrie…

9. Primul album foarte aproape de stilul renascentist a fost lansat foarte repede, dar a trecut aproape neobservat de public şi critică. De ce?

Nu sunt cunoscut ca pupincurist, mai ales faţă de critici sau de presă. Iar faptul că amestecul meu în povestea celor de la Focus a fost trecut sub tăcere se datorează statutului prioritar al lui Focus… la vremea aceea.

10. "Moving Waves" scrie o pagină de istorie prog a grupului Focus. Ce amintiri ai de la înregistrarea acestuia?

A trebuit să înregistrez partea de bas pentru „Hocus Pocus” „The bridge”, „Le Clochard” şi să contribui la producerea albumului.

11. Îţi aminteşti cum a fost efectiv compusă piesa "Hocus Pocus"? S-a plecat de la rif ? Cum le-a venit ideea cu iodlerul pentru voce? Solo-ul din piesa Hocus Pocus este cel mai modern solo din perioada respectivă (o revelaţie nu am mai avut decât la Hendrix, Jeff Beck sau Van Halen). Ce studiai în acea perioadă sau din ce te puteai inspira atunci?

Pentru a pleca în turneu cu trupa, aveam nevoie de un hit. Primul pe care l-am compus a fost „House of the King”, care ne-a adus in atenţia publicului local. Apoi, "Hocus Pocus" nu a mai fost decât o chestiune de muncă susţinută din partea mea. Am lucrat la el zi şi noapte, ca să scot un Rocklick mai „jazzy”. La vremea aceea, JazzRock-ul nu exista. Şi, când am prezentat-o trupei şi „van Rânjet” a început să yodlească pe ea...:-)

12. Iron Maiden, Foo Fighters, Helloween sau Marillion au cântat varianta lor la "Hocus Pocus"... Există vreo variantă de care eşti mândru?

Ştiu şi eu, mândru nu e tocmai termenul potrivit, dar sunt întotdeauna curios să văd ce mai inventează când ajung la partea cu yodlerele. Nici acum nu pot să rămân serios când aud cum se apropie tot valul acela de muzică de jazz, inclusiv în versiunea originală.

13. Ce se cântă cel mai mult în Olanda? Înainte şi acum, primele influenţe.

Încă destul de neplăcută urechilor. Eu am avut noroc, presupun, că i-am ascultat pe clasici, pe Django, pe Wes, Be bop, Miles ... Zappa, blues şi muzică etnică precum „Le voix mysteres de bulgarie”, etc. Primul nostru percuţionist [Hans Cleuver] era însurat cu o bulgăroaică [Bojoura], care cânta, cum spuneam şi mai sus, muzică din Balcani. Extraordinară!

14. Albumul "Tabernakel" este după părerea mea culmea creaţiei ca solo artist. Există pe acest album suita prog "Lammy", cu o abordare puţin diferită de celelalte nouă piese ale albumului. În acea perioadă cu trupa Focus ai lansat Hamburger Concerto. Are vreo legătură? De ce i-ai ales pe Tim Bogert, Carmine Appice?

Succesele au fost multe, dar "Tabernakel" este, categoric, unul dintre cele mai stranii: tocmai pentru că toată lumea era atât de încrâncenată în rock-ul ăla hard, încât i-am folosit pe Timmy şi pe Carmine ca să obţin o senzaţie mai săltăreaţă şi pe Ray Lucas [percuţionistul Arethei Franklin] ca să-mi dea ceva mai cu suflet atunci intervine alăuta. Un sentiment de Renaştere heavymetal, dar cu diplomă.

15. Ai lansat anul trecut noul album "Minor Details". Eşti mulţumit de acesta?

Bineînţeles că sunt, altfel nu-l mai făceam.

16. Cum a apărut chitara Jakkerman? De cine este fabricată şi ce o face atât de sonică?

Aa, un bun prieten al meu şi mecanic la liceul sau universitatea tehnică din Delft, din Olanda, a venit o dată cu ideea unei substanţe care să înlocuiască lemnul astfel încât, copacii [şi Sting] să plângă mai puţin. Aveam să mă ocup de forma sau de designul chitarei. Ceea ce mi-a stârnit interesul, fiindcă mi-am adus aminte de un designer italian de la finele anilor ’50, din Florenţa, care ar fi trebuit să facă poşete de damă, sau maşini sport, dar care construia chitare pentru Davoli sau Meazzi. Folosea materiale precum aluminiul... plasticul şi pânza. Totul de un kitsch desăvârşit, dar, în acelaşi timp, şi artă... După părerea mea. De aceea, am mers pe o construcţie ceva mai conservatoare, creând un soi de model Les Paul, fiidcă el este preferatul meu între chitare. Şi-mi place ideea de a combina totul, într-un singur instrument.

17. Ce ne poţi spune despre lăuta la care cânţi şi ce recomandări ai pentru muzicienii români care s-ar aventura să cânte la acest instrument cu totul special?

Nu vă mai gândiţi, faceţi-o, pur şi simplu.

18. Cauţi şi acum să descoperi aplicabilitatea noilor tehnologii destinate chitarei electrice şi să dezvolţi cele mai bune idei? Ce sfat dai tinerei generaţii de chitarişti?

Mda…, în sensul că îmi place să lucrez cu computerul, mai ales că, tot acolo, se găseşte internetul, cea mai mare enciclopedie din lume. Sigur, poţi să te masturbezi în prostie la vederea unei păsărici virtuale. Dar poţi să descoperi şi tot felul de nestemate ascunse, ca de pildă să afli totul despre povestea familiei tale, despre cum s-au născut rock-ul şi blues-ul din combinaţia dintre clasică, bebop, jazz sau muzica balcanilor… sau ce mai vreţi dumneavoastră. Până la urmă, nu faci decât să încerci să creezi ceva ce speri că va înflăcăra spiritul unui muzician tânăr. Iar eu cred că asta se va întâmpla.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor...

Păi, ce pot să mai spun altceva, decât audiţie plăcută!

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
16 mai 2012

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Ricchi e Poveri 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg