Arta Sunetelor

 

Interviu cu JENNIFER BATTEN

Guitar Wonderblondie

Proiectul BHW… "Who the f*** is Alice?", ce-i cu asta şi cine sunt ei? Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe pentru că indiferenţa se evaporă când descifrăm oferta de nerefuzat pe care ne-o face Star Management în ‘luna cadourilor’, pe 26 martie, la Club Tribute din Bucureşti. E vorba de un trio cu un pedigree asamblat excepţional: chitarista Jennifer Batten (Michael Jackson, Jeff Beck) - basistul Stuart Hamm (Joe Satriani, Steve Vai, Frank Gambale) – bateristul Chad Wackerman (Frank Zappa, Andy Summers, Albert Lee). Dincolo de numele mari alături de care a fost pe scenă, Batten este interesantă pentru spectatorii din 2015, în primul rând prin experimentalism-ul şi aplecarea spre integrarea chitarei electrice în mediul noilor tehnologii, relevată de cele trei eclectice şi multi-etnice ca influenţă albume solo ("Above Below and Beyond", "Jennifer’s Batten Tribal Rage: Momentum" si "Whatever"). Exclusiv pentru "Arta Sunetelor", Jennifer Batten a acceptat să răspundă în avanpremiera show-ului la câteva întrebări.

Jennifer Batten 1.jpg

Ms. Batten, pasionaţii de muzică de la noi v-au descoperit mai întâi în anii ’80 pe casete VHS… o blondă cu o claie exuberantă de păr căreia Michael îi permitea (uimitor!) să facă solouri de chitară în "Bad", şi, apoi, pe scena concertului "Dangerous" pe care starul l-a susţinut la Bucureşti în 1992. Cum v-a ajutat colaborarea cu Michael Jackson în carieră?

Jackson a fost cea mai mare vedetă de pe această planetă iar faptul că am avut oportunitatea să cânt cu el m-a pus şi pe mine pe harta lumii. Look-ul meu a fost ideea lui, m-a făcut cu adevărat să ies în evidenţă şi să devin uşor de recunoscut. Instantaneu am avut cereri de testimoniale şi de interviuri în revistele de specialitate dedicate chitarei. Viaţa mea s-a schimbat în întregime.

Actualul proiect BHW (Batten/Hamm/Wackerman). Cum i-aţi cunoscut pe cei doi, cum aţi luat decizia să formaţi un trio şi de ce?

Luam masa într-o zi cu agentul meu italian, iar acesta m-a întrebat cu cine mi-aş dori să cânt în turneul de primăvară… aceşti băieţi erau pe whish-list-ul meu şi, mai mult, au fost de acord. Mai cântasem cu Stu înainte, la un festival de chitară în 2010, în Bucureşti [Ziua Chitarelor la Teatrul Bulandra alături de Andreas Oberg, Dave Martone, Michael Lee Firkins, Damjan Pejcinoski, Marius Pop - n.r.], dar cu Chad nu lucrasem niciodată. Îl văzusem doar cu Holdsworth [chitaristul britanic Allan Holdsworth – n.r.]. Referitor la ‘De ce?’, răspunsul e că a cânta cu trupe noi poate fi o experienţă extrem de plăcută. Întotdeauna se naşte o nouă şi excitantă energie cântând cu cineva pe care îl admiri. Nu ştii niciodată ce ar putea să se întâmple. Pe tărâmul improvizaţiei, este cel mai bun lucru la care poţi spera.

Ne puteţi da nişte indicii despre ce veţi cânta pe 26 martie la Bucureşti? În structura show-ului, cât este improvizaţie şi cât este repetat şi plănuit cu stricteţe dinainte?

Toate solourile sunt improvizate şi chiar piesele, melodiile, sunt tratate foarte liber. E genul de show ‘Jeff Beck meets Weather Report’. Cântăm piese de pe fiecare din cele trei CD-uri recente ale noastre, iar toţi muzicienii sunt puşi în valoare, inclusiv cel de-al doilea chitarist, Nazzareno Zaconni, care performează un segment impresionant de tapping acustic. Este cu adevărat o varietate foarte mare de muzici, groove-uri şi influenţe.

Să ne întoarcem în timp, într-un trecut despre care nu ştim mare lucru. Aţi început să cântaţi la o vârstă foarte fragedă…

Sora mea avea o chitară şi asta m-a făcut foarte invidioasă, aşa că, de ziua mea, am primit cadou la rândul meu o chitară electrică. Am fost inspirată de Beatles şi de Stones.

Bine, dar aţi avut nevoie de multă determinare ca, la 20 de ani de la acest moment, să fiţi acceptată la Musicians Institute (MI). Puteaţi alege un alt instrument sau… o altă profesie.

În fapt, am căzut la primul examen de admitere la MI şi a trebuit să studiez încă şase luni cu chitaristul de jazz Peter Sprague pentru a mă pregăti pentru cel de-al doilea pe care, din fericire, l-am trecut. Dar indiferent că aş fi fost pusă să optez pentru o profesie alternativă aş fi ales una care să implice un anumit tip de creativitate.

Aţi fost colegă de grupă cu Steve Lynch şi cu o mulţime de alţi muzicieni acum consacraţi. Cum au fost anii de studenţie la MI în Hollywood?

Obiectivul MI este acela de a-ţi putea câştiga existenţa ca muzician după absolvire, iar şcoala este gândită în acest scop. Toţi cei de acolo aveam dorinţa să ajungem să ne asigurăm traiul prin muzică. În realitate, nu m-am apropiat foarte mult de niciunul dintre colegii mei fiindcă a fost muncă, muncă, muncă… de dimineaţă, la prânz şi până seara. Nu mă duceam la niciun fel de session-uri de noapte pentru că preferam să ajung cât mai repede în locul unde stăteam în chirie şi să exersez. Cu toate acestea, am conservat o frumoasă relaţie de prietenie cu profesorul-jazzer Joe Diorio.

Până la turneele cu Michael Jackson se ştie doar că aţi ajuns la un moment dat să cântaţi simultan în şase trupe. Ne puteţi da mai multe detalii, inclusiv despre cum aţi fost selecţionată de MJ din mai mult de 100 de candidaţi?

Jennifer Batten 2.jpgNiciuna dintre trupele în care am cântat nu are înregistrat vreun disc pe care să îl puteţi găsi. Eu eram mai mult interesată să cânt live în orice conjunctură sau formulă şi, ca atare, am răspuns afirmativ oricărui muzician care mă solicita. Un grup suna ca Red Hot Chili Peppers (funk şi rap), altul mai mult ca Bruce Springsteen, o trupă cânta un metal melodic, iar cea pe care o formasem eu se baza eminamente pe instrumental, pe chitară… Pentru concurs, trebuia să cânţi singur pe o înregistrare video pe care MJ urma să o analizeze ulterior. Am interpretat câteva ritmuri funky şi apoi nişte solouri… am încheiat cu soloul din "Beat It", pe care îl interpretam deja de ani buni într-o trupă de cover-uri. Anul trecut, pentru prima oară, am avut ocazia să revăd înregistrarea video şi, de asemenea, notiţele lui Michael Jackson care spuneau "Great!!!" cu… câteva steluţe în dreptul numelui meu. :-)

Aţi recunoscut că aţi fost influenţată încă de la început de Jeff Beck. Din 1999, aţi avut şansa să lucraţi cu el timp de trei ani. Cum e să fiţi pe scenă alături de unul din modelele din adolescenţă?

A fost uşor intimidant în prima fază, însă el este o persoană atât de agreabilă şi de modestă, încât ne-a făcut pe toţi să ne simţim în largul nostru. Până la urmă, scopul lui este să se simtă bine la rândul său. Aştepta de la tine să fii bine pregătit şi să rupi gura târgului pe scenă. După ce concertele se încheiau şi presiunea dispărea era exploziv… ne amuzam formidabil împreună. Are un talent suprem şi este foarte inspirator să fii în preajma sa. E un spirit creativ de un calibru foarte mare. Beck rămâne muzicianul meu favorit din toate timpurile. Deşi iubesc şi muzica lui Jackson, Beck este cel apropiat mai mult inimii mele.

Jimi Hendrix, Eric Clapton, Jimmy Page…

Cred că Jimi a fost cel mai important inovator în materie de chitară însă cântecele lui Page îmi plac mai mult.

Două întrebări punctuale privitoare la „Whatever", un album care pe mine mă fascinează. Puteţi explica cititorilor "Artei Sunetelor" conceptul "Guitronica" şi stranietatea piesei „Inner Journey", în care sunetul se combină cu imagini video greu de etichetat?

Guitronica defineşte un mix de chitară şi electronica deschis spre o lume a aventurilor sonice. Jeff Beck m-a pus pe această direcţie întrucât este ceea ce şi-ar fi dorit când m-a cooptat în trupa sa. Eram plictisită de muzica pe care o făceam până atunci şi, ca atare, a reprezentat pentru mine o schimbare foarte inspirată. Am compus cea mai mare parte a discului gândindu-mă la Jeff şi am utilizat şi inclus pe acesta piesele pe care el nu le-a folosit pe propriul său album. "Inner Journey" a fost doar o glumiţă amuzantă pentru care m-am jucat amestecând muzica cu sunetele corpului omenesc, destinată băieţeilor de 14 ani dar apropo de care am descoperit că destui adulţi au fost la rândul lor amuzaţi când au ascultat-o. E distractiv să urmăreşti reacţia publicului când scot piesa asta… ‘din pălărie’, pe scenă. Nu o vom cânta în acest turneu, deci nimeni nu trebuie să se ţină cu degetele de nas. :-)

Cărţi de specialitate, master-class-uri... rămâneţi un promotor activ a chitării ca instrument. De ce?

Este esenţial să combini teoria, ciupitul unei corzi, combinaţia armonică dintre mai multe, arpegiile, cu tentaţia imediată de a improviza cu aceste lucruri. Improvizaţia este partea cea mai distractivă, este recompensa… este ca în construcţii când înţelegi cum să îţi foloseşti uneltele. Nu e nimic interesant dacă nu reuşeşti să şi duci ceva la bun sfârşit cu ele.

Chitara ca instrument. Pe ce cântaţi în mod frecvent şi ce a determinat eventuale schimbări de opţiune?

Jennifer Batten 3.jpgAm folosit chitara "Washburn" vreme de mai bine de 15 ani. În ultimii doi ani am utilizat o "Line 6 Variax" datorită electronicii Hi-Tech dar acum am o nouă "Washburn" manufacturată cu diverse componente Variax în interior. Nu simt nevoia să schimb chitarele în contexte diferite întrucât am acces la toate sound-urile necesare prin customizarea bazată pe Variax.

Evoluţia tehnologică ultra-rapidă… computerele şi moda DIY. Cum v-au afectat?

Datorită aplicaţiilor dezvoltate pentru computer, muzicienii dobândesc o independenţă şi o siguranţă de sine tot mai mare. A fi celebru ca muzician te ajută nu numai să obţii cântări dar şi să te menţii la curent, prin intermediul sponsorizărilor, cu cele mai noi şi bune echipamente în domeniu. Colaborez cu Digitech de 20 de ani şi întotdeauna am fost plăcut impresionată de paşii înainte pe care îi fac permanent. Voi folosi RP1000-ul lor în acest turneu împreună cu un uimitor amplificator de 100 waţi, cu patru canale, recent lansat pe piaţă, numit "BluGuitar". Digitech-ul are un amp loop, deci îl folosesc doar pentru efecte şi pentru expression pedal. Cea mai nouă descoperire a mea este dispozitivul wireless midi "Fishman Triple Play" care îmi permite să accesez sunete din laptop şi îmi oferă posibilitatea să integrez orice sunet pe care un clăpar l-ar putea avea. Asta îmi deschide poarta spre o lume cu posibilităţi infinite. Îl voi folosi în turneul din această primăvară pentru că adaugă o nouă sursă de inspiraţie ce poate schimba radical modul meu de abordare a unui solo.

Un hobby personal este pictura pe sticlă… nu e greu să faceţi acest tip de artă într-o cameră de hotel, între două cântări?

Nu pot lucra pe sticlă când sunt în turneu. Deşi lucrez şi pe metal… nici asta nu pot face când sunt ‘on the road’. În loc de asta, creez diverse montaje video pe laptopul meu pentru concerte viitoare.

Mulţumesc pentru timp şi aştept cu nerăbdare concertul din 26 martie de la Club Tribute.

Interviu de Ioan Big
18 Februarie 2015

 Foto: "Courtesy of Star Management"

Biletele au fost puse în vânzare începând cu 14 ianuarie 2015 şi au preţuri cuprinse între 66 şi 88 lei până pe data de 25 martie (inclusiv). Pe 26 martie 2015 (la intrarea în club) biletele vor avea preţuri cuprinse între 77 şi 110 lei. Acestea pot fi procurate din reţeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Telekom, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro. Concertul este organizat de Star Management sub egida Romanian Music Institute (RMI).

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg