Arta Sunetelor

 

Interviu cu Horia Stoicanu

Atitudine şi neclintire!

Horia Stoicanu interviu.jpgSub acest adevăr imperativ s-a desfăşurat activitatea distinsului compozitor Horia Stoicanu, atât ca artist folk, cât şi ca scriitor. Personalitatea dumnealui se distinge cu prima silabă rostită sau intonată şi se păstrează pentru liniştea noastră. Este nedrept pentru istoria muzicală a folk-ului românesc că a fost atât de puţin cunoscut şi mediatizat. L-am cunoscut personal, de curând, la o frumoasă lansare cu cântec, a unei cărţi dedicate primilor paşi ai marilor artişti folk de la noi. Încercăm, să aflăm prin interviul de faţă, cât mai multe din frâmântările sale muzicale, din adevărurile desluşite sau criptate, (s)puse pe portativ, concentrate în paginile scrise* sau ne-auzite din lumea sa.

"Nici nu mai țin minte de câte ori m-am exprimat împotriva monotoniei elegiace a foarte multor interpreți din gen, dominați de sentimentalismul dulceag al fostului cenaclu Flacăra și care își închipuie că lamentațiile țin de însăși esența manierei. Voi spune deci acum câteva cuvinte despre asemenea folk, pe care îl calific drept , fără păsare de enoriașii lui. În primul rând, considerentul tehnic. În general, folkiștii pomeniți sunt începători, iar modul lor de exprimare ține cert de amatorism, indiferent vârsta. Interpreții iau chitara în brațe dornici să urce repejor pe scenă. Acolo se produc cu ceea ce au izbutit să învețe, adică tonalitățile cel mai ușor de prins pe chitară, în general la minor și mi minor, oarecum depresive de la sine. Apoi schimbarea acordurilor, pentru a crea progresia armonică necesară unei melodii, se face greoi, din lipsa dexterității, ceea ce obligă la un tempo lent. Ca și cum n-ar fi de ajuns, se etalează o evidentă sărăcie a formulelor ritmice executate cu mâna dreaptă. Toate aceste elemente crează premize solide pentru o muzică flască, siropoasă și astenică. Considerentul psihologic. Îndeobște, cântărețul își începe drumul în adolescență, când dorințele, visele, ating norii. Sigur că realitatea dură vine și le sancționează, le secționează, au loc amputări, curge sânge. Survine tristețea în mod natural, în stare licită, și omul lasă durerea să vorbească, să cânte. Este singura situație în care accept, dezarmat, tenta dezolată a unor piese. Dar a ieși din adolescență continuând să pedalezi pe depresie este o atitudine mai degrabă indecentă. Asemenea interpreți îndrăgesc să își desfacă bandajele și să își expună rănile, cerșind compasiune. Prieteni folksingeri, căutați varietatea emoțională. Publicul are lacrimile lui, ne le mai îndesați pe gât și pe ale voastre. Amintiți-vă sfârșitul Titanicului: pe când lumea se călca în picioare urlând și țipând în panică, muzicienii au rămas pe locurile lor și orchestra și-a dus mai departe repertoriul." (Horia Stoicanu)

1. Sunteţi de acord cu mine că fără această atitudine rock şi fără convingerea că faceţi lucruri minunate şi de folos pentru societatea românească, aţi fi fost un muzician curtat de tele-vizuini şi radiouri aflate în centrul vieţii tabloidale româneşti? V-aţi dorit celebritatea?

Plec de la convingerea că nu am un merit special pentru locul rezervat mie de soartă în muzică. S-a întâmplat să fiu cum sunt, s-a nimerit să fie nevoie ca cineva să fie așa. Cred că nu se putea altfel. Ar fi deci inutil să mă întreb ce ar fi făcut tabloidele dacă mă mișcam altfel. Cât despre celebritate, mare ipocrit ar fi acel artist care ar afirma că nu o dorește. Faima implică însă un cost. Chestiunea este dacă ești sau nu dispus să îl plătești.

2. De ce se spune ca tembelizorul a făcut cultura românului după 1989? Cum s-a ajuns la asta?

Într-adevăr, televiziunea a contat enorm după 1989. Este un fenomen de aliniere la sistemul de educație imbecilizant datorat Occidentului. Vorbim în principal de relativismul scientist și de extirparea sentimentului religios, în măsura posibilului. Vorbim de asemenea de cultul banului și de dictatul tehnologiei. În muzică, tehnologia se exprimă prin calitatea sound-ului mai ales.

După o pauză de o săptămână întreagă fără televizor, o singură oră de vizionare cu ochi proaspăt mi-a relevat câteva constante. Nici redactorii, nici invitații nu știu să vorbească pe rând, toți având impresia că gura mare face ideea plauzibilă. Limbajul este suburban și deseori frizează analfabetismul. Moralitatea se privește ca un moft sau ca o superstiție. În multe emisiuni, invitații înfulecă porcin în fața camerelor, alții se scarpină sub braț, după ceafă, pe scăfârlie. Lipsa de bun-simț s-a întins ca o pecingine devastatoare. Tonul violent domină. Totuși încă mai cred că societatea are resurse profunde și că ceea ce se vede pe ecrane, ceea ce plutește la suprafață, este doar gunoiul.

3. După părerea dvs., cultura muzicală a unei naţii poate fi o prioritate pentru cei aleşi să conducă în spaţiul public sau privat?

Cultura muzicală, cultura în general, este cu singuranță necesară guvernanților. Calitatea îndoielnică a produsului cultural actual se datorează într-o măsură covârșitoare ignoranței, primitivismului și răului gust al potentaților zilei. Când regele comandă manele, ce vor dansa supușii?

4. Să ne întoarcem în timp. Înainte, pe vremea comunismului, aţi manifestat aceeaşi verticalitate şi "neatârnare" (cum era una din vorbele comuniştilor!). Muzica a fost un refugiu de supravieţuire?

Sincer, nu știu. Sigur că îmi doream independența, dar era ceva de la sine înțeles, fără să implice conștient un sacrificiu. Era și un sentiment al mândriei, întrucât simțeai că a nu face ceea ce cere puterea te înălța dintr-o dată la rangul puterii, diferența nefiind de substanță, ci de grad. Erai cumva tu însuți o televiziune, un radio, o gazetă.

5. Un muzician folk - rock are un spirit de invingător, are eroism dar şi suferinţă. Din ce aluat este făcut el?

Horia Stoicanu interviu 2.jpgMuzicianul de spirit folk-rock cu greu ar avea o atitudine de învingător, dar o are cu prisosință pe cea de luptător. Este eroism în ceea ce face. Este și destulă suferință. Cele două merg împreună. Dar nu aș accentua dramatismul situației, tocmai din cauză că un eroism care se victimizează...

În cărticica* de față m-am ocupat cu precădere de vechea gardă, căutând să descriu personajele din începuturile folkului și atmosfera generală a vremii, chiar dacă sumar și gâfâit.

Despre folk și subzistență. Concret vorbind, festivalurile de gen, cu frecvența lor aleatorie sau abia anuală, contează prea puțin. Adevarata viață a folkului este susținută de liderii de cluburi, personaje devotate până în prăsele fenomenului, cei ce asigură constanța spectacolelor și întreaga logistică necesară. Există însă și o a doua falangă esențială, formată din marii fani ai genului, oameni prezenți la toate evenimentele, oricând și pe orice vreme. Ei dau viață unui soi de folclor al evaluării și contează enorm în felul cum artistul e primit de sală. Sunt lideri de opinie, deseori cu un simț critic remarcabil, care coagulează publicul larg și însuflețesc atmosfera. Lor le trimit aici salutul meu! (via on-line)

6. În calitate de critic muzical cum vedeţi noul val al folk-ului? Este cumva mai diluat...mai lipsit de substanţă ca în anii '70?

Sugerez posturilor mici de radio, iubitoare de folk, să se structureze într-o rețea națională, cu promovarea unei aceleiași liste de piese. Cred că doar așa noutățile genului vor avea publicitatea meritată. De altfel ca și personalitățile folk ignorate de bisericuțele oficiale. Există un public devotat. Se pot face clasamente netrucate. Ar fi suficientă o conferință săptămânală pe net. Doar dacă vanitățile nu se vor pune cruce iar.

O dată cu acapararea mass-media de către potentații financiari înfeudați gustului gregar și inculturii, un tânăr muzician, oricât de bine pregătit și talentat, nu poate depăși pragul gloriei locale. Micile turnee, fetivalurile de gen, taberele dedicate folkului, inițiative lăudabile dealtfel, realizează și ele prea puțin. Unica soluție rămâne exprimarea discografică, pe cât posibil cu piese postate apoi în clipuri. Cunosc destule albume meritorii componistic, dar lipsite de un sound pe măsură sau de aranjamente muzicale potrivite. Cunosc texte excepționale, dezavantajate de captarea sunetului. Temerea cea mare rămâne descurajarea juniorilor, urmată inevitabil de sfârșitul fenomenului. De partea noii generații rămâne însă prospețimea și un orizont de aspirație de departe superior vechii gărzi, preocupate azi esențial de interese sociale și ban. Nu este deloc sigur că folk-ul va supraviețui. La asemenea ghicitoare poate răspunde numai tănăra gardă, cu devotamentul, talentul și … norocul ei.

Nu vreau să mă întind în dispute, fiindcă deja în carte am dat destule subiecte de controversă. : ))))

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
14 martie - 2 aprilie 2014

*Celor care vor să comande cartea ”Prin dimineața unei muzici” de Horia Stoicanu le sugerez să se adreseze la adresa: prindimineata@yahoo.com.

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_Mariza 2018.jpg

Afis_Caro Emerald 2018.jpg

Afis_Kraftwerk 2018.jpg

Afis_Sighisoara Blues Festival 2018.jpg

Afis_foreigner.jpg

Afis_David Garrett.jpg