Arta Sunetelor

 

Interviu cu Decebal Bădilă

Decebal_Badila_2Născut în Constanţa, la 19 februarie 1968, DECEBAL BĂDILĂ se înscrie într-o importantă pleiadă de basişti şi contrabasişti români de muzică simfonică, jazz şi rock. Deşi a studiat mai întâi pianul, DECEBAL, şi-a creat o carieră valoroasă în contrabas, datorită fratelui său mai mare, regretatul OVIDIU BĂDILĂ, care ne-a părăsit, la doar 38 de ani. Cine şi-ar fi putut închipui că un îndrăgostit de matematică şi fizică, precum era DECEBAL BĂDILĂ în anii adolescenţei, va deveni, în timp, un mare performer printre basiştii de jazz, fiind considerat, după dispariţia lui CHARLES MINGUS şi a lui JACO PASTORIUS, drept unul dintre cei mai buni din lume. În general, într-o trupă, rolul (contra) basistului este uşor ingrat trebuind să se subordoneze vedetelor trupei, solistului vocal sau instrumentelor armonice, el având alături de tobă (percuţie) un simplu rol ritmic (Nelu Stratone).

1. Cum s-a născut pasiunea pentru chitară bas? Anthony Jackson a început să cânte tot ca pianist...

Da, ce surpriză... N-am ştiut că şi Anthony, unul dintre marii mei favoriţi a început tot ca pianist. Ne întâlneam mai des pe scenele din Germania la jumătatea anilor '90, Anthony asculta cu plăcere momentele mele de bas solo, eu eram fascinat de personalitatea, de măiestria interpretării sale şi vorbeam despre multe. Îi spuneam printre altele, că ascultasem tot ce a înregistrat el şi a rămas uimit, menţionând că înregistrase până atunci cam 500 discuri. În primii mei ani de studiu la Köln completasem informaţiile muzicale ce-mi lipseau în România anilor '80.

Am primit "codul magic" pentru acest instrument minunat - chitara bas - de la fratele meu Ovidiu, contrabasist mondial şi profesor universitar în diverse metropole, nu numai ale Europei. Ovidiu era un mare admirator al bas-ului electric, amplificat, cu toate că activitatea lui avea ca punct central contrabasul acustic. Mi-a demonstrat cu mare atenţie şi mult drag varietatea sunetului electric după ce am făcut primii paşi la contrabas.

2. Ce rol a jucat familia in formarea ta, din punct de vedere al culturii muzicale şi al pregătirii ca muzician?

Împreună cu fratele meu Ovidiu, părinţii mei m-au sprijinit şi mi-au acceptat şi respectat deciziile muzicale încă de la vârsta de început de şcoală. În locul unei şcoli apropiate de locuinţa familiei, am optat pentru Liceul de Muzică George Enescu, la aproape 2 ore de casă pe vremea aceea. Toţi au avut multă dragoste şi înţelegere pentru opţiunea mea incomodă, pentru a putea suporta şi acele sunete chinuitoare de începător la vioară sau momentele nenumărate de studiu repetitiv ale aceluiaşi pasaj muzical timp de mai multe ore. Ştii, când te naşti într-o familie ca a noastră şi ai avut un frate ca Ovidiu, nu mai joci la Loto, că deja ai câştigat tot.

3. În prezentarea de mai sus, Nelu Stratone te-a comparat cu marele Jaco! Te bucuri de asemenea aprecieri şi în Germania, deci este adevărat. Care este secretul unui basist de renume mondial?

Câţi basişti de renume mondial, tot atâtea căi de a deveni cunoscut şi mult mai multe aşa-numite "secrete." Pasiunea pentru instrumentul ales şi pentru sunet în general, interesul deosebit pentru energia pe care muzica o transportă, m-au însoţit continuu. S-au alăturat experienţa în a asculta şi a interacţiona muzical în timp real, pe scenă, adaptarea la diferite stiluri de muzică şi dorinţa împlinită de a călători, de a cânta pe multe scene, în ţări diferite, cu grupuri diferite.

4. Cum ai plecat în Occident şi de ce? Ai avut vreo conexiune în domeniul muzical, care au fost primii paşi...

Mi-a fost destul de clar că, pentru a-mi dezvolta capacităţile muzicale şi a câştiga experienţă am nevoie să cunosc mulţi muzicieni, într-un context deschis, cum am sperat să fie la Köln în 1990. Am studiat acolo până la examenul final în 1996. Auzisem că începutul într-o scenă muzicală nouă durează cam 2 ani. Ciudat, dar după vreo 24 luni au început să se mişte lucrurile în mod favorabil şi pentru mine.

După un timp de colaborări cu grupuri mai puţin cunoscute din Germania şi Franţa, l-am întâlnit pe maestrul pianist Eugen Cicero şi am avut plăcerea şi bucuria de a-l acompania. Mi s-a împlinit astfel o mare dorinţă din vremea copilăriei.

5. Cum caracterizezi rolul unui basist într-o conjunctură rock, jazz, blues sau chiar clasică? Dar al unui contra-basist?

Basistul spune mereu cele mai noi bancuri şi se ocupă în mod special de buna stare de spirit a întregului grup cu tot cu secretare şi Tour-Manager.

Acum, mai serios, îl văd ca pe un neobosit mediator între componentele ritmico-armonice, melodice şi dinamice ale Band-ului. Cu un timing (exactitate ritmică) apropiat de 100% şi creativitate în construirea liniilor de bas reuseşti, împreună cu toboşarul şi cu restul instrumentelor ritmice, să defineşti pulsul piesei, să surprinzi prin substituţii armonice (cel mai bine în mod plăcut) şi să-i trezeşti şi să-i readuci pe firul muzical pe cei din Band sau din audienţă, care eventual şi-au schimbat focus-ul.

Din păcate, câteodata mai uit de bancuri.

6. Foloseşti des teme din folclorul românesc şi în alte colaborări sau concerte (în afară de discurile proprii)?

În momentul actual, nu prea des. Prea puţini din partenerii mei de muzică înţeleg, cunosc sau savurează tradiţiile muzicale româneşti. Speram să fie altfel, însă deja de la "Archibald's Dance" am fost întrebat de ce pe lângă sunetele elegante, bine ancorate în universul muzical nord-american, am optat şi pentru unele teme de "influenţă balcanică", pe care mulţi nu le puteau ordona în nici-o categorie - ca şi cum toată muzica ar trebui ordonată în categorii.

Un episod care m-a amuzat în final a fost iniţiat de un producător american care s-a declarat foarte interesat de un disc pe care-l făcusem cu Marius Preda la ţambal, cu piese româneşti vechi - Hora ca la caval, Sanie cu zurgălai, Pe deal pe la Cornăţel şi altele. I-am trimis materialul, l-a ascultat după care mi-a reproşat imediat alegerea temelor - ce muzica e aia, n-a înţeles nimic, el a vrut jazz ... L-am liniştit aducându-i aminte că interesul total a fost al lui, nu al meu, să-i trimit materialul, şi asta face parte aici, la noi în Europa, din marea categorie numita "Etno - Jazz". După cam jumătate de an m-a căutat înnebunit, rugându-mă să-i scriu aranjamentul nostru muzical pentru a-l putea înregistra pe o producţie proprie de jazz la care deja erau invitaţi pianistul David Kikoski, celebrul basist John Patitucci şi bateristul Lewis Nash. Se pare că acest disc are un succes destul de mare, aşa că folclorul romanesc este prezent peste tot, captivează şi continuă să "lucreze".

7. Archibald's Dance este o piesă emblematică pentru renumele tău. Cine te-a inspirat?

Melodia originală se numeşte "Hora ca la caval" şi-mi aduc bine aminte că am preluat-o de la fratele meu Ovidiu, am cântat-o deja la 10 ani şi tot luam premii la concursuri sau festivaluri naţionale. Probabil că era foarte amuzant să vezi un contrabas venind singur din spatele orchestrei şi un copil ieşind în ultimul moment din spatele contrabasului, dezlănţuindu-se într-o Horă tradiţională ca şi cum ar fi cel puţin solistul vocal de la Rolling Stones.

7. Ce instrumente foloseşti şi dacă ai totul din punct de vedere tehnic, pentru a-ţi defini stilul şi interpretarea?

Echipamentul meu tehnic e pus la dispoziţie de două firme - Human Base pentru instrumente şi Glockenklang pentru amplificatoare şi boxe. De mai bine de 20 ani îi reprezint, fie la saloanele muzicale, fie pe scenă. Am modificat şi perfecţionat împreună diferite modele de başi, egalizatoare interne sau externe şi ne-am consultat mereu în privinţa detaliilor de amplificare, iar azi ei sunt în măsură să-mi pună la dispoziţie orice instrumente sau amplificatoare cu sunete de cea mai înaltă calitate.

8. Ce îmi poţi spune de muzicianul cu care vei veni la Bucureşti în cadrul festivalui de chitară bas, Dracula Bass 2012? Este ultima ta colaborare, aţi realizat vreun album împreună şi cum v-aţi cunoscut?

Djamel Laroussi e un reprezentant de vârf al culturii muzicale algeriene, ambasador UNICEF şi chitarist de talie internaţională.

Am fost colegi la Conservatorul de Jazz din Köln, am cântat şi înregistrat mult împreună, i-am făcut fericiţi pe mulţi dintre profesorii noştri de atunci în concertele de sfârşit de an.

Djamel şi-a creat propriul grup de muzică nord-africană, maghreb, cu care a călătorit în lumea întreagă. În paralel, ca mare admirator al personalităţii şi muzicii lui Stevie Wonder, face parte din grupul acestuia. Poate-l convingem la Bucureşti să ne povestească întâmplări acasă la Quiny Jones sau alte momente cu haz.

9. Ai cântat cu Birelli Lagrene? Ce ne poţi povesti despre el şi cum te-ai adaptat la groove-ul său special?

Ca mare prieten şi fan al marelui Jaco Pastorius, Bireli vine din aceeaşi direcţie muzicală ca şi mine, aşa că ne-am înţeles foarte bine în studio şi pe scenă. Ne-am cunoscut prin 1992 şi am fost imediat invitat să cântăm împreună în festivaluri europene în care el era foarte prezent. Pe timpul acela însă, noi românii aveam nevoie de vize de intrare în ţările vest-europene. Eu eram student şi-mi amintesc cu un gust amar cum unele consulate şi ambasade ne purtau pe drumuri, practicau acele jocuri "de-a viza" - acum nu putem, veniţi mâine, apoi - vai , dar ieri s-ar fi putut, acum e prea târziu - , asta cu multe săptămâni înainte de ziua concertului. Cum situaţiile astea se repetau, n-am mai putut ţine pasul în călătoriile europene şi am rămas destul de mult în Germania.

10. Care sunt alte colaborări notabile concretizate cu participări la albume? Ne aduci ceva nou pe CD cu această ocazie?

Bob Mintzer, Ivan Lins, Joe Zawinul, Filo Machado, Eugen Cicero, SWR Big Band, Sammy Nestico - cu care am fost nominalizaţi de 2 ori pentru Grammy Award, Maria Schneider, Paul Carrack (solistul vocal de la Mike & The Mechanics în anii '90), lista ar putea fi lungă. Pentru diverse personalităţi din scena de jazz, pop, rock a Germaniei particip la sesiuni de înregistrări în studio-uri private sau ale SWR Stuttgart.

Viaţa în turneu nu-mi mai oferă timpul de a-mi concretiza ideile în inregistrări personale de CD, dar mă linişteşte faptul că totul e în schimbare şi vor veni şi luni ale anului cu mai mult timp de stat acasă, de a mă ocupa de studenţi şi de a înregistra un disc nou, de mult plănuit.

11. Descrie-ne locul în care trăieşti, îl poţi numi a doua patrie?

E un sat vechi în centrul Germaniei, nu foarte depărtat de oraşe mari, cu oameni liniştiţi, aer curat şi loc de parcare, unde revin cu bucurie din toate turneele.

Acum douăzeci de ani, maestrul Eugen Cicero mi-a expus punctul lui de vedere care azi e şi al meu, că odată ce te-ai îndepărtat geografic multă vreme de ţara de origine, nu o mai regăseşti în nici o alta, nu contează cât de bine sau puţin bine te simţi sau cât de apropiaţi sunt sau par a fi oamenii. Foarte important e să înveţi să nu suferi din motivul asta, dacă se poate.

12. Ce alte hobby-uri ai, ce muzică asculţi?

Încerc să fac excursii cu bicicleta cât pot de des şi să mă motivez pentru sport, sala de gimnastică etc. Marele meu hobby rămâne însă ascuns în Muzică, în multe instrumente acustice şi electronice - percuţie, chitară, trompetă. Sunt un mare admirator al MPB (Musica Popular Brasileira) cu toţi reprezentanţii ei de frunte - Ivan Lins, Joao Bosco, Dori Caymmi, Djavan, Filo Machado, Elis Regina, Cesar Camargo Mariano şi mulţi, mulţi alţii pe care nu-i pot menţiona acum pentru ca cititorii noştri să mai aibă ceva timp astăzi.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor...

Vă salut cu drag, vă mulţumesc pentru atenţia acordată prin citirea acestor rânduri şi vă invit la concertele noastre prezente şi viitoare.

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
8 august 2012

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg