Mihai "Croco" Manea este probabil singurul rock-observator bucureştean care a asistat la mai toate întâmplările petrecute pe scenele muzicale nu numai din capitală. "Croco" este prietenul muzicienilor, al impresarilor şi al organizatorilor de evenimente, sau măcar al celor mai importante dintre ele. De la începutul acestei mişcări el s-a aflat în spatele scenei, la butoane sau în organizare. Scopul acestui interviu este de a face cunoscută o activitate foarte bogată, de a afla multe din tainele culiselor şi de a recompensa o muncă constantă dedicată unei mari pasiuni: muzica rock.

1. Putem vorbi de această mişcare rock ca fiind una de masă sau putem confirma o afirmaţie răutăcioasă conform căreia "rockul românesc nu a existat niciodată"!

Rockul Românesc nu numai că a existat, el s-a ivit pe meleagurile noastre o dată cu apariția sa în lume. A sosit o dată cu primele chitare, indiferent cum l-au numit cei ce l-au cântat. Rockul românesc a existat, există și va exista creînd valori muzicale și oameni competenţi. Nu putem uita de Dorin Liviu Zaharia, Dan Andrei Aldea, Cornel Fugaru, Mony Bordeianu, de trupe precum SFINȚII, COMETELE, SINCRON, FFN, SFINX, PHOENIX și alte sute de trupe românesti valoroase. Prin asta putem spune că rock-ul românesc nu este o apariție sporadică și efemeră, ci este înrădăcinată având propriul drum în arborele genealogic al muzicii românești. Este o AFIRMAȚIE cu adevarat RĂUTĂCIOASĂ că această mișcare n-ar exista. Poți opri pe stradă orice persoană indiferent de vârstă și sigur la întrebarea “Cunoașteţi vreo formație rock românească?“ vor da cel puțin numele unui grup. Mișcarea rock românească există și e “beton”.

2. Cum te-ai apropiat de o scenă muzicală şi de unde te-a atras această lume. Când se întâmpla asta şi cine a aprins scânteia?

Totul a început în școala primară, datorită profesoarei de muzică, ce aducea discuri și dintr-un pickup destul de vechi ne împrăștia sunetul în clasa plină de elevi. Acolo am descoperit muzica clasică, dar și muzica ușoară, pop, rock ascultând SINCRON, ORCHESTRA ELECTRECORD, dar și GEORGE ENESCU. Virusul a apărut după vizionarea unui spectacol al grupului maghiar OMEGA, în sala polivalentă Bucureștană. Cu adevărat din punct de vedere profesional, am început în anul 1977, când mă ocupam de discoteca din Universal Club ce aparținea C.C. U.T.C. și era o sală unde veneau 400 – 500 de persoane. Mentor a fost electronistul clubului Vasile Sălăjan. În club erau multe trupe ce aveau săli de repetiții și mai tot timpul eram printre ei dându-le o mână de ajutor. Erau trupele COLUMNA, BLITZ, DIDA DRĂGAN-MONOLIT, INCOGNITO. Atunci am cunoscut şi “organizatori” de evenimente muzicale Stelian Tănase, Lucian Avramescu, Tatulici, dar și instrumentiști de valoare ce repetau zilnic … Marian Toroimac, Idu Barbu, Dan Dimitriu, Sandu Abramovici… Doamne ce vremuri!

3. Ai cochetat cu vreun instrument sau ţi s-a părut mai interesant să faci parte din echipa scenică şi să pui umărul la organizare să participi din interiorul evenimentului la ...show?

Am “pipăit” și eu fiind “rebel” tânăr, un instrument... bas-ul, dar satisfacția a apărut abia când am început să înțeleg că poți fi un „creator” dacă faci parte din echipa tehnică. Așa am trecut la “butoane” având șansa treptat să lucrez în producții muzicale de greutate. Să știi că din spatele scenei, fiind în interiorul show-ului există multă adrenalină și trăiri ce nu pot fi descrise cu ajutorul cuvintelor. În „spatele scenei” este multă muncă și există o armată de oameni ce tot timpul au ceva de făcut. Sunt mii de metri de cabluri pentru sunet şi electricitate, sunt schele și macarale, peste tot găsești amplificatoare, procesoare de sunet și comenzi pentru lumini. Întâlnesti sute de lăzi, ventilatoare, aparate pentru fum, artificii, gaze pentru flăcări, decor și toate acestea sunt știute de oamenii ce le manevrează având grije și de securitatea celorlalți. Pe scenă, pe acoperiș și sub scenă nimic nu este așezat întâmplător. Cum aș putea descrie această frumoasă ”nebunie”. Nu există suficiente cuvinte pentru a spune ce simți fiind acolo, cu oameni ce trebuie să facă totul să funcționeze.

4. Cine erau în acea vreme capii de afiş? Trupe, chitarişti şi solişti? Ce amintiri păstrezi de la fiecare?

În primul rînd pot aminti un mare orchestrator și șef de big band Sile Dinicu, dar au exista trupele de început CROMATIC, SFIINȚII, OLIMPIC 64, SIDERAL, SINCRON, SFINX și reușeam să le ascult la postul național radio. Erau anii '65-'70. Din instrumentiști ai acestor grupuri am reușit să cunosc și să lucrez cu o mare parte. Am colaborat cu cei din MONDIAL, ROMANTICII, PHOENIX, SFINX, chitarişti precum Sorin Tudoran, Dan Andrei Aldea, Sorin Chifiriuc, Florin Ochescu sunt doar câțiva, lista fiind prea lungă. Tot în acea perioadă am descoperit emisiunea METRONOM (Radio Europa Liberă) a lui Cornel Chiriac. Am muncit și cunoscut ”gașca” de folkiști VINTILĂ, STERIAN, MIRCEA FLORIAN, DAN CHEBAC, MARCELA SAFTIUC, ALIFANTIS, PITTIŞ. M-am “lovit” și de artiști de jazz, J. RĂDUCANU, D. MÎNDRILĂ, M. POP, M. TIBERIAN... Doamne ce frumoși erau și sunt aceşti oameni. Am învățat atât de mult de la ei și cu mulți sunt prieten.

Cum erau și ce amintiri am? ... Erau frumoși și „nebuni” în simplitatea lor și de o „normalitate” firească. Stăteau de vorbă „ei vedetele” cu toată lumea, chiar și atunci când erau opriți pe stradă. Multe din poveștile lor au fost învățătură pentru mine.

5. Cum erau turneele şi festivalurile din acea vreme? Este valabil acest laitmotiv "Las-o bă că merge şi aşa!" la noi, vorba trupei Marfar? De ce, poţi să ne explici?

Sunt ”hărtănit” și bătrân în această branșă. Am lucrat cu ROMANTICII, SAVOY, ROȘU și NEGRU, PROGRESIV TM, PHOENIX după acumularea unei experiente de tehnic, după care au apărut marile producții și spectacole rock, pop, folk, dar am făcut și spectacole de folclor, muzică clasică și balet. Fiecare eveniment îți creează satisfacția împlinirii unor dorințe ale celor ce vin la eveniment. Am lucrat mult, dar nu cu trupe sau grupuri, ci cu oameni... artiști, tehnicieni, organizatori de evenimente, oameni ce există încă și oameni ce-i port în gândurile și sufletul meu după dispariția lor.

Referindu-mă la perioada de început și la vremea în care unicul partid era la putere, pot spune că nu a existat (și asta o spun sigur datorită faptului că am fost implicat din punct de vedere artistic) laitmotivul menționat de tine mai sus. Acesta nu funcționa. Spectatorii nu puteau fi păcăliți cu afișe multicolore. Trebuia să le oferi exact ce cumpărau. Produsul de pe scenă trebuia să fie cel promis. Erau festivaluri ce concurau cu cele din occident, din punct de vedere tehnic și de imagine. Există artişti din Europa ce au reușit să se lanseze în viața artistică de aici... de la noi. Putem da ca exemplu pe JAQUES HUSTIN, JULIO IGLESIAS, FRIDA BOCCARA și lista poate foarte ușor să fie completată şi cu alte nume. În acea perioadă exista cu adevărat “răspundere” a ceea ce faci și nu te jucai cu oamenii din sală. Nu conta că e festival internațíonal sau spectacol la un cămin cultural. Exista sunet și lumini, dar la nivelul acelor perioade ... anii '70. Cu toate acestea spectacolele aveau o anumită calitate. ”Las-o bă că merge și așa!“ funcţíonează doar în momentul actual și sper să dispară cât mai curând din ofertele celor ce organizează câte ceva.

Turneele erau o bucurie și se desfășurau cam așa... autocar cu organizator, artiști, trupe și tehnicieni... camion cu sunet și lumini... atmosferă fără ”fițe” în autocarul ce pleca de fiecare dată la ora fixată de organizator, lăsându-te pe jos indiferent cât de ”valoros” erai. Te descurcai tu să ajungi la următorul spectacol. Se ajungea la hotel... bagajele aruncate în cameră... tehnicul la sala de sindicate sau de sport... montaj... spectacol (sala full) ... demontare, încărcare... hotel, somn... mic dejun... următorul oraș (of, nici în orașul ăsta nu am vizitat nimic!?)... și șansa ca uneori să ai chiar și două spectacole în aceași zi, eventual în orașe la mică distanță unul de celălalt.

Cine erau în autocar? ROMANTICII, SAVOY, uneori VODEVIL, COMPACT, ROȘU și NEGRU, LOREDANA, SILVIA DUMITRESCU, DAN SPĂTARU, GABRIEL COTABIȚĂ, LAURA STOICA, LAURENȚIU CAZAN, MONICA ANGHEL, MIRABELA DAUER, ANDA CĂLUGĂREANU, ADRIAN PINTEA, GEORGE ȚĂRNEA... Doamne ce listă imensă aș putea completa. Asta înseamnă turneu, muncă multă, zile multe pe drum și respect față de spectatorul plătitor.

6. Centrul Naţional de Artă TINERIMEA ROMĂNĂ este locul tău de muncă? Cu ce te ocupi şi ce mai înseamnă azi tinerimea? Cum era când ai început tu treaba acolo şi ce identitate mai are azi...

Centrul Național de Artă TINERIMEA ROMÂNĂ este o instituție ce ”produce și vinde” cultură, clădirea fiind o bijuterie arhitecturală a orașului București, proiectată de prima femeie arhitect din lume, doamna VIRGINIA HARET-ANDREESCU. A fost ridicată pentru Societatea Tinerimea Română prin colectă publică (o sumă mare fiind donată de Nicolae Iorga) între anii 1924 – 1935 când a avut loc inaugurarea, și având o istorie destul de zbuciumată spusă și nespusă. (pentru istoricul sălii click aici)

Când am ajuns eu aici, aparținea de C.C. al U.T.C. și ”politica” din interior, de multe ori eludând “directivele trasate” era cultură și spectacole cu un înalt grad de profesionalism. Aici au activat Mirabela Dauer, Dan Spătaru, Savoy, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Corina Chiriac, Angela Similea, Romanticii, Vodevil, Dan Puric, Loredana, Laura Stoica și mulți alți artiști. Acum își desfășoară activitatea adiverse colective... de folclor CUNUNA CARPAȚILOR, corul de cameră PRELUDIU, orchestra de cameră PHILARMONIA, orchestra de muzică contemporană ARHEUS. Avem o sală de spectacole și de ea mă ocup eu din punct de vedere tehnic ... lumini și sunet.

Identitatea instituției a rămas cea pentru care a fost gândită ... cultură reală și spectacole de calitate chiar dacă clădirea este râvnită și vânată de mulți și multe alte instituții. În toți acești ani, sperând și în continuare am avut șansa să butonez spectacole de jazz, folk, pop și clasic cu artişti cunoscuți români și străini. Tot aici avem șansa să organizăm o serie de spectacole și festivaluri, Festivalul de Chitară Clasică Pamfil Șeicaru, Festivalul de Muzica Ușoară pentru Tineret, Festivalul George Enescu și mai ales Festivalul Tinerimea Română... de fapt asta înseamnă TINERIMEA ROMÂNĂ ... azi.

7. Cunoşti bine Bucureştiul...Centrul istoric. Eu îi spun centrul isteric pentru că nici o destinaţie de "distracţie" (a se citi bar, cârciumă sau terasă) nu are vreo identitate proprie (mai puţin cele vechi, Club A, Big Mamou) este o aglomerare urbană lasată în voia soartei, foarte puţine locuri mai amintesc câte ceva din istoria locului... De ce s-a ajuns aici? Nu se face un plan pentru turişti..de fapt nici nu ai loc să te strecori printe atâtea mese...

De fapt despre care centru istoric vorbim. Cel adevărat a fost demolat, ras din București. Cele câteva străzi rămase în zona de centru nu înseamnă centrul istoric. Este de fapt un spațiu arhitectural modificat după bunul plac al patronilor de birturi și stabilimente (nu le pot numi bar sau club). Le spun așa fiindcă sunt jegoase, periculoase și lipsite de personalitatea istorică a ruinelor și subsolurilor în care își desfașoară activitatea. Interesele patronilor (care vând “afacerea“ atât de repede încât nici nu se usucă vopseaua de pe firma de la intrare) nu coincide niciodată cu cele ale celor ce vor locuri în care pot asculta trupele de valoare, indiferent de genul abordat. Întâmplător am prins o discuție dintre doi tineri ce spuneau “Băi ce cool a fost … tare mișto…. Mă doare mână de cât de mult am dansat”. Asta este materialul uman folosit în subsolurile centrului vechi și ... muzică tare, având cel mult trei versuri cu refren cu tot. Au fost modificate diversele hanuri, au dispărut din acest spațiu Curtea Sticlarilor, a fost restrânsă curtea interioară a palatului Curtea Veche și au apărut multe modificări a interioarelor clădirilor monument, dar niciodată din punct de vedere al securității clienților.

Au rămas la un standard muzical acceptabil Club A, dar mai ales clubul Big Mamou care menține cu greu calitatea la produsul ce-l vinde ascultătorilor și iubitorii de muzică bună.

De ce a ajuns atât de ”jenant“ să ajungi în centrul istoric? O spun și eu ca și mulți alții … interesele financiare ale edililor, ale mulților așa ziși “patroni”, a fetițelor cauciucate, a băuturii, a drogurilor și mai ales a faunei de zi și de noapte. Banul, furtul oficial și evaziunea sunt de fapt spectacolul din “centrul vechi “

8. Cum vede omul din spatele scenei mulţimea unei săli indiferent de stilul muzicii de pe scenă? Se orientează după freamăt, după fluierături, după aplauze? Cum este perceput de către organizatori? De multe ori, eu cred că lumea a plecat nemulţumită pe bună dreptate de la vreun concert în special datorită factorului organizatoric, întârzierea începerii, sunet slab, lumini slabe, (sau care băteau în ochii spectatorilor), puncte de desfacere insuficiente, toalete de asemenea, etc!

Ai mare dreptate în ce spui legat de organizările de spectacole. De obicei sunt probleme ce se încearcă a fi rezolvate încă din faza proiectului ce este doar stilizat, apoi încep să apară problemele create de autorități (aprobări și taxe la primărie, jandarmerie, poliție, salvare, firme de pază, apă, salubritate, toalete ecologice, electric, transport, comunicații și...) și apar discuțiile, hârtii, cereri. Toate acestea apar abia după ce ai discuții finalizate cu echipa managerială a artistului.

Proiectul unui concert sau festival începe de obicei cu doi ani înainte de data finală. Trebuie să găsești artiști liberi sau zile libere în turneele lor în perioada dorită de tine, perioada în care să nu te intersectezi cu alte evenimente de amploare, evenimente politice sau sportive ce-ți pot diminua potențialul atractiv oferit de tine. Pentru spațiul de concert trebuie să ai planuri aprobate de acces-evacuare, plan de urgența PSI şi Ordine Publică, plan .... plan ....plan ... și toate aprobate de autorități. Lumea poate deveni nemulțumită de artiști, de spațiile de vânzare, de toaletele ecologice, de acces, de căldură, de ploaie, de... multe. Dar trebuie înţeles un lucru, ai contracte numeroase de onorat cu diferite firme și sponsori, pentru ca publicul să primească un spectacol dorit și de multe ori faci mici compromisuri care pe unii îi nemulțumește. Nu-i poți mulțumi pe toți, dar nici nu poți face ceva bun cu LASĂ CĂ MERGE ȘI VEDEM NOI ATUNCI. Există şi tipul ăsta de organizatori, dar vor dispărea rapid din piață. Adevărat vor aparea alții... dar spectatorii trebuie să se uite pe afiș să afle firma organizatoare și va ști sigur cine și ce merită. Mai trebuie știut și un alt lucru important ... banii, banii ce sunt plătiți pentru preţul biletului nu reprezintă decât respectul față de artiștii de pe scenă, în schimb organizatorul are obligații față de public, dar și față de multele contracte... artiști, scenă-sunet-lumini și toți ceilalți oameni care-ți muncesc la acel concert.

Greu... al naibii de greu, de aceea reușesc doar cei vechi în branșe şi care au deja logistica pusă la punct, oameni ca Valy Stoian, Laura Coroianu, Valerian Mareș, Aurel Mitran și mai sunt dar îți ajung degetele de la cele două mâini pentru a-i enumera ... ceilalți „organizatori” sunt cu sutele ... feriți-vă.

Concluzia mea... Da vor fi oameni nemulțumiți și fluierături, dar vor fi și oameni mulțumiți și aplauze și noi cei din spatele scenei auzim totul...

Povața ... citiți afișele atent și interesați-vă de cei ce organizează evenimentul ... sigur „țeapă” vă veți mai lua.

9. Cum ai început colaborarea cu grupul Barock? Eşti un fel de mama şi tata lor!

BAROCK... BAROCK Group... Doamne, sunt alături de ei de peste 30 de ani... băieți buni... toți... dar ”EU sunt cel mai bun”... glumesc. Adevărul este că toți instrumentiștii și vocaliștii trecuți prin trupă au fost și sunt niște oameni deosebiți. Totul a început ieri... în 1982. De ce ieri? Pentru că totul este o continuitate chiar dacă a existat o pauză de douazeci de ani.

Lucram la Fabrica de Mașini Unelte și Agregate din București și mă ocupam de foto cineclub, de stația de radioamplificare unde eram realizator și prezentator de emisiuni, dar cochetam și cu literatura S.F. fiind președintele cenaclului de literatură ștințifico-fantastică TITAN S.F. Şi totul a fost ca de la sine, mai ales că existau destule activități cultural artistice în întreprindere unde eram şi cel care dădea discoteci în sala de festivități. Viorel Pascu fiind lider de trupă mi-a remarcat prestația de la postul de radio și așa a apărut propunerea de colaborare cu BAROCK. Acum pe cât pot mă ocup de promovarea lor.

10. Cum v-aţi descurcat cu echipamentele? Ştiu că aţi construit câte ceva... poţi să dai câteva exemple?

Și a început nebunia. Echipamente de sunet erau destul de rare, cine avea boxe, amplificatoare şi mixer Vermona sau Dynacord, erau „tari” ca trupă. Am strâns bani toată trupa, am cumpărat difuzoare din R.D.G. și U.R.S.S., am făcut „blatul” cu băieții din atelierul de tâmplărie... cutii, boxe, monitoare, cuburi (amplif și difuzor) pentru chitară și bas, microfoane rusești și poloneze, un mixer cu 16 cai comandat la Ștefan Elefteriu, iar efectul de voce era un magnetofon pe care prietenul nostru Vasile Sălăjan de la Universal Club a montat mai multe capete de redare aliniate şi așa aveam DELAY, reglând viteza de rotație pentru întârziere și uite așa după un an trupa avea propriul P.A. putând da spectacole unde eram solicitați, dar aveam şi propriile lumini (lămpi de la semafoare, tuburi cilindrice cu becuri de mare putere și filtre din sticlă colorate). Totul era făcut manual de membrii trupei chiar și chitare modificate.

11. Piesele Barock se găsesc doar pe un LP Electrecord formaţii Rock 7? Trebuia să apară şi un CD?

După mai multe concerte lângă și cu trupe consacrate am reușit să pătrundem în radio (cu micile atenții de rigoare) pentru a imprima un prim calup de piese și având succes cu difuzările la radio, am fost invitați să imprimăm al doilea calup de piese. Așa au apărut alte succese, clasări în topuri, au apărut mai multe concerte și automat propunerea și invitația pentru transpunerea pe un L.P. la Electrecord pentru seria Formații ROCK (7) a trei piese ce au fost difuzate la radio. Una dintre piese, CÂNTEC DE PACE era impusă de cenzura de la radio şi automat de Electrecord. Celelalte piese au fost CASTELANII și FURTUNA. Pe Formații ROCK (7) am apărut alături de HARDTON, KRYPTON și PREFIX 990. În prezent avem material pentru primul C.D. Va fi un disc ce va aniversa cei 30 de ani de existență ai trupei BAROCK Group, dar încercăm să facem rost de bani pentru al edita în regie proprie... și așa ... în curând .... primul C.D.

12. Ce însemnau acele Serbări ala Scânteii Tineretului a lui Lucian Avramescu? Era un respiro gândit de comunişti?

BAROCK Group a cântat și de fapt a fost prima aparitie pe o scenă cu trupe din primul eșalon al rock-ului bucureștean la Serbările „Scânteia Tineretului”, un cenaclu ce rivaliza cu Cenaclul Flacăra. Totul era sub egida U.T.C. stadioane, săli de sport, iar în spatele acestor slogane patrioticosocialiste scrise și a câtorva poezii înflăcărat patriotice, cele câteva mii de oamenii de pe stadioane, săli de sindicat, de sport sau patinoare, reușeau să vadă și să asculte live lucruri ce cu greu ar fi putut fi imprimate sau difuzate pe tv sau radio. A fost o perioadă extraordinară cu o vervă de expunere fantastică. Totul a fost „politic”, dar prolific pentru mișcarea POP-ROCK-FOLK.

13. Barock ajunsese pe locuri fruntaşe în topuri, piesele compuse rulau la Radio, Radio Vacanţa. A fost apoi un hiatus între anii 1991 şi 2009... Ce s-a întâmplat?

Da BAROCK Group a fost în topuri cu piese originale, cu texte proprii și datorită acestui lucru piesele erau difuzate și de 8-10 ori în 24 de ore de emisie. Piesa „VEI UITA” a fost pe primele locuri (mult timp pe locul 1) un întreg sezon pe litoralul românesc la Radio Vacanța.

După 1989, băieții au simțit gustul banilor și au început să cânte în diverse restaurante cu o clientelă selectă. A fost perioada în care eu am plecat de la trupă (în restaurante nimeni nu te cinstește cu mâncare, ci cu băutură și începusem să fiu prea însetat ... și-mi făcea „rău”), dar îi ajutam de fiecare dată la rearanjarea sunetului când plecau în alte locuri de cântat (restaurante noi sau pe litoral). Au apărut și voci feminine în trupă (Mihaela Trifu, Luminița Scordaliu) dar și piese internaționale de la SANTANA la BONEY M. Treptat trupa a rămas doar cu dorința de a câştiga bani. Înainte de 2008 activitatea grupului s-a redus la minim și foarte rar mai aveau câte o zvâgnire a orgoliului, mai ales că Viorel Marinache (chitară), Lucian Blaga (clape) și Mihaela Trifu (voce) au plecat în Anglia, S.U.A. şi Belgia.

14. Care este formula actuală a grupului BAROCK? Ce aveţi de gând?

Cei doi chitaristi ce au ajutat BAROCK Group devenind membri activi, sunt CRISTI LUCA “ARGINTARU” ( ex. VOLTAJ, COMPANIA DE SUNET) și DENY CRĂINICEANU (ex. ATTIS). De fapt în momentul actual BAROCK înseamnă, DAN OANCEA “TATAIE” – voce, CRISTI LUCA “ARGINTARU” – chitară și voce, DENY CRĂINICEANU – chitară și voce, VIOREL PASCU “BIG MAN” – chitară bas și voce, DANIEL CROITORU “TAILOR” – tobe și voce și MIHAI MANEA “cROCo” – cu de toate în trupă.

Grupul se află în studio și finalizează materialul discografic, dar continuă cu aparițiile TV și interviurile radio, nelăsînd deoparte concertele din cluburi.

15. Cred că acum mai uşor ar fi să apară un dvd tras live direct din mixer şi cu o filmare inteligentă? Ar fi suficient pentru fani?

Fanii noștri (avem mulți şi apropiați de noi) au primit deja CD-uri și DVD-uri produse în regie proprie, dar fiind un număr limitat și greu de produs din punct de vedere financiar, au fost epuizate rapid. Aceste materiale fiind o bucurie pentru prietenii noștri, ai BAROCK Group vom continua să producem aceste mici „cadouri” .

16. Pe internet putem vedea noua pagină a grupului Barock, http://www.barockgroup.ro/,. La această adresă fanii pot vorbi cu idolii lor?

Da, sigur, suntem în permanentă legătură cu ei. La solicitarea fanilor, așa cum s-a și întâmplat până acum, intrăm în contact cu toți prieteni trupei, telefonic și de pe site, dar se poate accesa și pe facebook.

17. Alături de cine te-ai simţit, cu cine ai colaborat foarte bine şi aţi rămas prieteni?

Este greu să dau nume. Am colaborat și muncit pentru și alături de artiști incredibili... „monștri sacri” ai show-ului. Pot aminti doar câțiva din cei ştiuți: Jack Bruce, Alvin Lee, Joe Zawinul, Carl Palmer, Dio, Scorpions, Deep Purple, Asia, Whitesnake, Jethro Tull, Page & Plant, Bryan Adams, Sting, Billy Idol, 50 Cent, Chick Corea, Bobby McFerrin, Trilok Gurtu, Michel Petrucciani, Richard Galliano, Glen Moore, Cesaria Evora, Compact, Iris, Phoenix, Sfinx, Silvia, Cotabiță, Loredana, Laura Stoica, Dida, Angela, Monica, Marina Florea, FFN, Progresiv TM, Roșu și Negru, Semnal M, Proconsul, Holograf, Voltaj, Timpuri Noi, Vița de Vie, Adrian Pintea, Florian Pittiș, Gheorghe Dinică, Anca Parghel, Johnny Răducanu, Iancy Korossy, Lucian Ban, Roxana Stroe, George Baicea, Florin Ochescu, Adi Ordeanu, A.G. Weinberger, Decebal Bădilă, din clasic cu Zubin Mehta, Misha Maiski, Boris Berezovski, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Angela Gheorghiu, Felicia Filip. Din balet cu Bejart Balet - Laussane, Nacho Duato - Madrid, Alina Cojocaru, Răzvan Mazilu. Au fost și foarte mulți actori Florin Piersic, Medeea Marinescu, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Dan Puric ... mulți și buni... Am lucrat alături de regizori, oameni din televiziune... Aș putea cu modestie acoperii pagini întregi. Am fost onorat să fiu alături de ei. Toți sunt oameni deosebiți. Este interesantă orice clipă petrecută la masă, în autocar sau în cabină purtând o discuție rapidă cu Zavinul, Petrucciani, Michael Schenker, Nigel Kennedy sau cu pilotul de formula 1 Romain Grosjan. Da m-am ocupat și de sport destul de mult ca organizator, rally, gale K1, saloane auto, demonstrații cu mărci de automobile de teren sau de curse din România și de peste tot. Este complicat, dacă nu imposibil să rămâi prieten cu cei ce vin de afară, dar e minunat să vezi că Chick Corea, Cesaria Evora, Joe Zawinul sau Nigel Kennedy, își amintesc de tine întrebându-te cum îți mai este, ce-ai mai făcut și dacă totul e O.K. cu tine.

Cum poți uita plimbarea pe plaja de la Mamaia, răspunzând întrebărilor prietenești ale lui Jack Bruce... Nu poți uita întâmplările lui Larry Coryell de la aeroportul Otopeni când datorită unor manevre neglijente a fost fisurat griful chitarei sale și ajungând la Mamaia la festivalul BLUES & JAZZ SUMMER NIGHTS 1993 a împrumutat chitara electroacustică de la Dan Ionescu și a cântat alături de Anca Parghel. Atât de bine s-au simțit pe scenă încât au depășit timpul alocat prestației lor și de aceea Larry a prezentat scuze în culise fiindcă a depășit timpul deoarece s-a simțit foarte bine pe scenă, iar publicul a fost fenomenal neștiind când a trecut timpul. De asemenea, nu poți uita bucuria revederii cu prim-solista de la Covent Gardren, balerina Alina Cojocaru, revederile cu soprana Leontina Văduva și Angela Gheorghiu. Ce pot spune mai întâi ... sunt 35 de ani de contacte cu marii artiști ai lumii, de la Lou Bega, Natalia Oreiro până la Dio, Deep Purple, Sarah Brightman, cu dirijori de mari orchestre Seiji Ozava, Sir Neville Marriner, ... trupe și companii de balet, coregrafii... Da am multe amintiri, dar sunt amintiri cu oameni deosebiți, ”normali” și talentați ce vin dintr-o lume normală din punct de vedere al show businessului.

18. Să vorbim puţin despre organizarea de concert cu solişti sau trupe de peste hotare...Ce poveşti frumoase ai cu aceştia, pornind de la cereri deosebite sau despre echipamente de top pe care nu le puteau găsi într-o ţară din Estul Europei...

Am amintit deja ce înseamnă organizare a concertelor și a festivalurilor de anvergură, dar aceleași probleme apar și la micile concerte. Este de preferat ca toate cerințele artiștilor să fie onorate. Am avut de multe ori probleme tehnice ce au fost rezolvate prin închirierea de la firme specializate din străinătate. Un exemplu pot da cu stadionul Cotroceni la primul concert din România al lui Sir Elton John, când a trebuit să fie adus din Olanda un covor special pentru acoperirea terenului de fotbal, un covor (PORTAFLOOR) ce permite suprafeței din iarbă să respire normal. Cerințele artiștilor sunt normale... un anume tip de apă, șampanie, vin, bere, sucuri, asta ca băuturi, iar cu mâncarea se rezolvă, fructe proaspete sau uscate, pește și cărnuri, dar în marile turnee se vine cu bucătăria și bucătarii lor, acestea fiind montate în apropierea scenei. Când este vorba de tehnică de sunet și lumini ( mixer, efecte, lumini inteligente, lasere) dacă ei le solicită și noi nu le avem vor fi închiriate de oriunde din lume.

Am o mulțime de întâmplări cu promotorii și artiști. Povești frumoase și mai puțin frumoase, dar sunt trăiri unice și irepetabile. Ce nu putem noi rezolva sunt drumurile şi anumiți oameni din vamă.

19. O trupă sau un solist de frunte al cărui fan eşti şi pe care l-ai întâlnit în culise şi ai putut sta de vorbă?! Ai avut timp de aşa ceva...

Am cunoscut mulți artiști din întreaga gamă de spectacole. Apropiați sufletului meu și pentru care am muncit cu mare bucurie au fost... Petrucciani, Corea, Zawinul, Nigel Kennedy, Alina Cojocaru, Saxon, Dio... sunt așa mulți încât aș ocupa prea mult spațiu pentru a-i enumera. Timp pentru a vorbi cu artiştii sau trupele cu care muncești nu prea ai. Mai prinzi anumite momente, după o conferință de presă sau la masă ... dar în general noi ne facem treburile în backstage și înainte, dar și după concert. Asta înseamnă zeci de ore de muncă și timpul... zboară.

20. Îţi place desigur Jimi Hendrix, iar grupul Barock are chiar o piesă pe ultimul tribut românesc. De ce crezi că nu s-a urmărit o informare graduală a muzicii rock, de ce crezi că posturile de radio nu fac istoria acestui gen muzical? Ce vorbeau în culise organizatorii de spectacole despre gusturile publicului român?

Organizatorii încearcă să aducă în piață ce dorește publicul, ce este de fapt modelat în timp de producători ai artiștilor și de posturile de radio, dar și ai televiziunilor. În ultima perioadă s-a văzut că multe spectacole au fost suspendate, chiar dacă pe afiș au fost artiști de renume și calitate garantată. Problema este de fapt că dacă dorești să vinzi un artist ca pe o gumă de mestecat (să ai un profit rapid și mare) nu reușești decât să suspenzi și să strici cota de credibilitate românească pe piața artistică (bursa) internațională. Așa pierd organizatorii în fața artiștilor, a publicului, prin neprofesionalism.

BAROCK Group încearcă să aducă în concertele sale piese internaționale, cunoscute cu valoare artistică și care au intrat în constința ascultătorilor de peste tot. Am avut șansa și bucuria, mulțumind producătorului acestui CD TRIBUT HENDRIX, să omagiem și noi muzical pe OMUL ce-l iubesc de când am înțeles ce este muzica... JIMI HENDRIX.

Ce cred eu despre promovarea muzicii actuale? Ce să cred.... atâta timp cât „Eu vara nu dorm” auzită de zeci de ori în 24 de ore, a playlistului făcut de redactori-șefi impuși și nu de știutori de muzică, la posturile de radio comerciale și nu numai, vom avea muzică “bună”, publicitate, câștiguri în bani și ascultători de tipul ZOMBIMUZICALI. Există, din ce în ce mai puțini oameni de radio ce se strecoară cu emisiuni adevărate. Există Florin Silviu Ursulescu, Andrei Partoș, Florian Lungu, Teodora Ionescu, Titus Andrei, Ștefan Naftanăilă, Mihai Pahonțu, Doru Ionescu, Lenți Chiriac și mai există… îmi cer scuze că nu sunt amintiți aici, mai uit și eu ….dehhh…. totuși CĂUTAȚI ȘI ASCULTAȚI … EXISTA MUZICĂ BUNĂ. Am aflat de curînd că o parte dintre acești redactori au fost puși pe “liber”.

21. Ai lucrat cu Teo Peter? Era un ardelean tare fain. Ce amintiri păstrezi?

TEO .... TEO PETER... TEOFIL PETER... cât de dureros e până să-ți și amintești... of Dumnezeule, sper să-i fie bine acolo în ceruri. Nu știu dacă acest OM, în viața sa a reușit să se certe cu cineva. Avea un umor molipsitor și un ritm de A FI din care nu reușeai să-l scoți, dar un ritm cerebral ce își gândea acțiunile de două, trei ori înainte de a face un anume lucru. Am lucrat cu el și ca instrumentist în grupul COMPACT, dar și ca organizator de festivaluri și concerte rock și am fost împreună în multe turnee din care se pot scrie volume întregi de amintiri. De asemenea Teo fiind producător de spectacole, era posesor de tehnică de sunet, scenă și lumini. Îmi amintesc ultima zi de existență a lui Teo. Lucram la festivalul de suflet organizat de Teo Peter, Rock In My Heart un festival de trei zile ce aducea nume mari din rockul internațional, unul dintre invitați fiind Carl Palmer (Emerson, Lake & Palmer, Carl Palmer Band). Teo era puțin supărat că nu reușea să primească banii promiși de sponsori. Îi părea rău, dar se și bucura că a făcut precontracte pentru următorul an, la ediția a doua a festivalului. TEO ... TEO PETER... TEOFIL PETER... PRIETENUL NOSTRU E AICI ... ASCULTAȚI-L ȘI NU VA DISPĂREA NICIODATĂ.

22. Eşti sigur convins că există ageamii în organizarea de concert, există oameni cu bani care dau chixuri majore (Marcel Avram) şi alţii mioritici care respectă meseria şi publicul (Aurel Mitran, Events)... Totul se învârte numai în jurul banilor? Dacă crezi că s-ar fi putut schimba această stare de fapt şi cum ar fi trebuit să se întâmple?

Nu se va schimba nimic din starea actuală a lucrurilor. Sunt organizatori de evenimente cu potențial financiar mare și de acea vin în România pentru a realiza concerte. Aici legislația e permisivă și greu poți controla cu autoritățile producția financiară a evenimentului, mai ales când marile partide politice au nevoie de finanțare. Există și organizatori onești, dar ... pentru a exista aceste firme e nevoie să ai și un câștig de pe urma evenimentelor. Oricum cel ce câștigă cu adevărat este statul împreună cu colectorul său principal și neiertător ... Ministerul Finanțelor.

Ce este de făcut ? ... Trebuie să existe un control corect și riguros al statului, dar și înlesniri financiare pentru organizatori, astfel apărând prețuri corecte și mult mai mici la bilete... altfel totul e VÂNARE DE VÂNT.

23. Cum este să faci organizare, adică de toate la un mare festival ca George Enescu, şase ediţii la rând...?

Festivalul Internațional George Enescu este de fapt o industrie artistică. Am lucrat zece ani (cinci ediții de Fest. George Enescu și unul de Festivalul Artelor) în echipa de organizare ce era coordonată de Valerian Mareș. Sigur o pot spune, este al naibii de greu. Se fac sute de contracte cu artiști, săli, orchestre, transport, catering, flori, promovare, hotel. Se aduc diverse tipuri de instrumente ce sunt solicitate de artiști, te ocupi de transferuri de la aeroport, apoi cazări, repetiții, presa, conferințe, sonorizare, echipe tv și radio, iar seara... supravegherea intrării publicului, a invitaților speciali, fori pentru artiști și orchestre. Se muncește de dimineață până dincolo de miezul nopții timp de cel puțin trezeci de zile și asta numai pe perioada zilelor de spectacol. De fapt munca începe cu un an înainte și se intensifică la foc continuu începând cu jumătatea lunii iulie, festivalul fiind în septembrie. Este foarte dificil să legi cap la cap totul, dar cu echipele coordonate de Mihai Constantinescu (Artexim), Valerian Mareș (Art Producțion) și Ministerul Culturii se ajunge la finalul ultimului concert, cu aprecieri majoritare de „BRAVO” și „BIS”, dar echipa de organizare finalizează doar în octombrie munca la festivalul proaspăt terminat, lucrând în paralel la următoarea ediție. Pot spune în final că e minunat să lucrezi pentru marii artiști, dirijori, soliști și instrumentiști veniții de peste tot din lume, aici pentru publicul din București.

24. Despre trupele feminine Catena, Venus...ce poi să ne spui, am avut rockeriţe adevărate? În sensul pur al cuvântului... Eu am văzut-o pe Păuniţa Ionescu o singură dată la subsol la Patria, dar nu am stat mult că eram minor...

Doamne ce frumos era. Apăreau pe scenă niște fete rele... dar bune, și-ți umpleau urechile cu agresivitatea lor muzicală, dar și a mișcării scenice. Le invidiam noi băieții datorită faptului că ele puteau purta plete. Trecând peste „invidiile” noastre pot spune că erau instrumentiste foarte bune, cu voci deosebite și cu niste idei sclipitoare în modul de concepere și compoziție al pieselor și al spectacolului. Fetele știau tot timpul să îmbrace prestația scenică, chiar dacă în sală erau două sute sau cinci mii de oameni. Aveam în peisajul rock românesc, în festivaluri și pe marile scene din țară trupele CATENA, VENUS, SECRET, VENUS L, dar aveam și voci rock feminine ce cântau în trupe de băieți și urcau pe scenă DIDA DRĂGAN (cu MONOLIT, SFINX), MARIA NAGY, SILVIA DUMITRESCU (cu HOLOGRAF), MARGARETA PÂSLARU (cu SINCRON) PĂUNIȚA IONESCU. De curând am văzut și ascultat un DVD cu Păunița Ionescu ce posedă o voce fantastică și puternică, având o trupă (Big Mama & The Golden Six) în Germania și cântă gospel. A fost o plăcere pentru mine și ... părul era cât porumbul pe mâinile mele ... de emoție. Îi urmăresc activitatea chitaristei Anca Vijan Graterol din Germania ce are în continuare cântări cu cele trei trupe ale sale și se ocupă, fiind producător și de studioul său din Hanovra. Mă bucură și ce face Lidia Creangă, care între drumurile dintre California și București a pus în scenă cu studenții bucureșteni, musicalul HAIR. De asemenea mai bârfim din când în când și cu Adriana Buciu, Mirela Păun, Cristina Puiu (Italia). Ele sunt fetele noastre iubite și frumoase, fără de care rock-ul nostru Românesc n-ar fi putut fi. Eu unul le mulțumesc cu plecăciuni.

25. Poţi să dai un top al trupelor tale preferate atât din punct de vedere al muzicii creat cât şi al profesionalismului şi al respectului pentru public?

Da ... pot spune fără să mă gândesc mult. Primul pe lista mea este un zeu al muzicii Românești ... DAN ANDREI ALDEA, un muzician total, un inovator al muzicii universale, un creator de tehnologie de sunet, el fiind cel care a cântat fără a copia stiluri și sunete deja existente. A fost și va fi UNIC ... a fost și va fi însuși ... ZALMOXE.

Abia după asta apar ceilalți, trupe, vocaliști și instrumentiști .... și am o listă luuungăăăăă.

26. Crezi că lipseşte ceva rock-ului românesc actual pentru a deveni atrăgător caselor de discuri? Despre blues nu te întreb, pentru că este puţin probabil ca el să mai aibă în curând vreun spaţiu unde să se mai poată manifesta. Big Mamou este pe cale să se închidă...

Rock-ul Românesc este atrăgător doar pentru cei ce reușesc să urce pe scenă pentru fani și public. Casele de discuri nu mai sunt atrase decât de material audio din care să scoată banii investiți în producție și promovare. Trupele actuale de rock și blues au ajuns să producă materialul audio în regie proprie. Tot ce înseamnă studio, masterizare și produsul finit îl fac cu ajutorul prietenilor ce-i sponsorizează, fără ca ei, sponsorii, să aibă beneficiu de pe urma acestui ajutor. Dacă statul ar reglementa legea sponsorizării cu adevărate beneficii în favoarea celor ce bagă banii în așa ceva, atunci ar fi altă piața discografică. Cluburile dispar din ce în ce mai rapid. Nu vorbesc de clădiri, ci de faptul că dispar formele de manifestare din zona rock și blues, trimițând nicăieri pentru a asculta iubitorii acestor genuri. Vânzarea materialelor audio se face mai ușor de pe paginile web, acolo unde poți cumpăra artistul sau trupa, chiar și pe bucăți. Alegi piesa din albumul preferat și cumperi cât vrei. Din punctul meu de vedere este un dezavantaj această formă de comerț deoarece un material discografic este gândit de artist ca un tot, eterogen, cu o anumită poveste ce începe cu prima piesă și se oprește la ultima. Concluzia este că trupele rock, blues, jazz, fac CD - uri pentru a fi dăruite celor ce merită ... nu vândute.

27. De ce crezi că muzica românească are nevoie de hologramă? Ea nu dă voie de exemplu ca albumele mai vechi, pe LP, casetă sau CD, să se vândă nici măcar în regim de consignaţie... Ele au creat un monopol al celor 7 majori (acum au rămas vreo 5) să supravegeze piaţa muzicală!

Singur dai răspunsul la întrebarea ce-mi este adresată. Monopol... numai ce vrem ”noi” care facem jocurile.... împărțirea artiștilor și a pieței muzicale. Doar așa casele de producție, cred că pot controla piața și totodată controlul uneia asupra celeilalte. Este o rușine ce se întâmplă cu premiile muzicale și cu decernarea de discuri de argint, aur, platină, diamant... și poate lignit, huilă, ebonită. Jocurile sunt între ei și pe terenul lor. Atunci când nu mai există categorii ce trebuie premiate (mulțumit artiști ce plătesc) casele de discuri le inventează, ajungând la sute de premii muzicale acordate într-un spectacol. Nu-i condamn pe ei, trebuie să trăiască din ceva. Îmi pare rău de publicul muzicalozombi, care înghit totul, mai ales dacă are ambalaj strălucitor. Ascultătorii ce doresc calitate și muzică bună, o capătă și o au cu hologramă sau nu, și numai pe căi ştiute de ei, iubitori de bun. Indiferent de cale ascultați ROCK, JAZZ, BLUES, CLASIC.

28. Sunt foarte multe manifestări, un pic underground, deşi nu ar merita! Ştiu că ai făcut un festival de chitară la Tinerimea Română parcă...De ce nu ies în faţă astfel de proiecte culturale?

La TINERIMEA ROMÂNĂ există o activitate destul de intensă cu multe evenimente și concerte ce nu sunt promovate decât cu mijloace proprii și cu ajutorul prietenilor din media, mai ales on line. Am făcut concursuri internaționale de chitară, vioară, interpretare vocală, folk, jazz, muzică ușoară și multe alte spectacole cu decernări de premii și diplome, de care marele public nu a reușit să afle. Același lucru se întâmplă și cu alte manifestări de gen, ce au loc în diverse spații culturale. Este mare păcat deoarece aceste spectacole din micile săli au o mai bună calitate artistică, decît “marile” șușe.

29. Este greu să faci sonorizare în România şi lumini, este greu să faci un eveniment în general? Ce ne trebuie să dăm publicului un spectacol ca ....afară?

Dacă ne referim la tehnica actuală pe care o posedăm noi în România, da este greu. Trebuie tot timpul să faci investiții și să aduci tehnologie cât mai nouă... dar se poate, dacă ce faci o faci cu suflet, cu bucurie, cu dăruire, dar mai ales cu renunțarea de mule ori la viața personală. În schimb dacă ai alături de tine o Cornelia, o Ana-Maria sau un Bogdan (soția, fiica şi fiul meu) familie ce te poate înțelege în “nebunia” ta, atunci va ieși o treabă O.K.

Dacă vorbim de marile producții ce sunt aduse la noi, pot spune că este facil și se poate. După ce am văzut și auzit THE WALL – Roger Waters aici în București, am spus că UITE SE POATE ȘI LA NOI. Totul a sunat cristal... ca pe disc. Acesta a fost cu adevărat un spectacol unicat, pentru cei cu pretenții de sunet, lumină și imagine 3D. Noi ca să dăm un spectacol cu producție ca afară trebuie, sigur aduși cei de afară. Așa se întâmpla și la festivalul George Enescu, sonorizarea este făcută de o firmă specializată pe asemenea evenimente ce vine cu întreaga tehnologie.

30. Timp liber ai? Ai alt hobby decât muzica?

Timpul liber (atâta cât mai am) îl petrec acasă cu soția mea ascultând muzică, şi datorită faptului că în tinerețea mea am fost și președintele cenaclului de literatură SF, (Universal Fandom și Modul 13) organizând la București a 13-a Convenție Națională a Cenaclurilor de Literatură SF, citesc și scriu.. Mult timp am dat discoteci prin tot felul de cluburi, am fost redactor sef la postul de radio al intreprinderii - I.M.U.A.B ( și toate acestea înaimte de 1989 ). Am obiceiul să mai pun pe hârtie ceva scrieri, inclusiv teatru (ce vor apărea tipărite într-o carte ce va purta titlul DUBLU DELICT) şi de asemenea mă ocup de fotografie imortalizând imagini pentru ochiul și sufletul meu.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor.

Nu pot decât să mulțumesc pentru existența acestei reviste virtuale, unde am găsit de fiecare dată recenzi, comentarii, interviuri și noutăți foarte ”tari”. Doresc cititorilor să aibe răbdare, să caute și să asculte muzică, multă muzică..... dar bună. Citiți, ascultați și luați de bun ce găsiți prin revista virtuală ARTA SUNETELOR. Să aveți sănătate multă, că muzică veți găsi cât pentru mai multe vieți.

Cu drag prea plecatul vostru prieten cROCo... Mihai Manea din România!

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
20 august 2013