Arta Sunetelor

 

Interviu cu Christian Podratzky

Christian_Podratzky

Christian Podratzky îşi începe activitatea muzicală în Timişoara, la grupul Impact, pe care îl înfiinţează în anul 1982. În scurt timp, grupul apare în concerte la Timişoara şi Bucureşti, la festivaluri în toată ţara, apar înregistrări la Radio şi Televiziune. Din 1986 cântă în legendara formulă de trio a grupului ABRA, alături de care câştigă o serie de premii la festivalurile de rock, printre care locul întâi cu Abra şi titlul de cel mai bun basist la festivalul de la Târgu-Mureş din 1986. Nivelul interpretativ şi talentul îl propulsează în 1987, la cel mai titrat grup din Timişara acelor ani, PRO MUSICA. Pe lângă numeroasele concerte, înregistrari radio/tv şi turnee ale grupului, înregistrează în 1988 albumul “Rockul Baroc”. Christian Podratzky este cooptat în supergrupul Rezident EX şi va susţine primul concert pe 5 august 2012 la Vama Veche alături de: Adrian Popescu (chitară inginer de sunet, absolvent S.A.E., stabilit la Paris), Matthias Lange (chitară Hamburg), Ovidiu Ioncu Kempes (voce, Brisbane, Australia), Florin Cvasa (percuţie,Timişara), Tavi Iepan (chitară, Hamburg).

1. Cum l-ai cunoscut pe Tavi Iepan? Rezident EX este prima colaborare muzicală cu membrii noului grup?

Pe Tavi îl cunosc de peste 30 de ani. Cum ne-am cunoscut personal nu mai ştiu. Eram timişoreni, eram amândoi activi în scena muzicală a oraşului din acea vreme, ştiam unul de altul. Îmi aduc aminte că îl văzusem prima dată - pe la începutul anilor '80 - la un concert al trupei Autostop (mai târziu Cargo) la un club din Timişoara. Era vremea în care ne făceam toţi boxe şi amplificatoare (chiar şi tobe!) - eram bucuroşi când făceam rost de câte un difuzor mai de Doamne-ajută, cu care urgent ne făceam o boxă…:)) în orice caz m-a impresionat enorm atunci faptul că Tavi cânta pe un Fender Stratocaster original!..:)) De-a lungul anilor ne-am împrietenit, iar curând am constatat amândoi că Rezident EX este prima formulă în care cântăm împreună. La fel şi cu Adi Popescu, care cânta pe-atunci la Metamorf, eu la Impact, era un fel de concurenţă între noi … adolescenţii de atunci:)), nici cu el nu am cântat încă în nici o formulă, chit că ne cunoaştem tot de peste 30 de ani. Cu excepţia lui Matthias de altfel, noi ceilalţi ne ştim de multă vreme.

2. Primul "episod muzical" îl constituie Poems For Laila sau ai mai activat şi în alte grupuri în Germania înainte? Ce fel de muzică făceaţi? Asta cerea piaţa germană în acel moment?

Da, primul episod important în Germania a fost PFL. Înainte de asta mai cântasem cu câteva trupe din Berlin însă erau numai trupe sau cântări la nivel de club. La Poems însă începusem cu turnee mai lungi în sali mari în toată Germania şi în străinătate. Se făcea o muzică cu iz uşor balcanic însă în forţă, ceea ce era foarte exotic pentru nemţi în vremea aceea. Trupa asta era pe atunci live foarte tare, cântam uneori câte 3 ore de concert, numai bis-urile care erau între 5 şi 7, durau aproape o oră. Pentru mine era ceva nou, o mică industrie care se punea în mişcare când începea turneul. Foarte performant şi profesionist, comparativ cu ce eram eu obişnuit. Român fiind, m-am mulat foarte bine cu ce se întâmpla muzical la Poems şi aşa a durat colaborarea mea cu ei peste 4 ani, după care, prin '95 trupa asta se destrămase. Piaţa germană cerea ceva nou, iar în anii '90 stilul ăsta uşor balcanic nu prea era cunoscut în Occident. Ăsta era şi motivul pentru care turneele erau foarte bine vândute chiar şi în anii când nu aveam multă promoţie sau un nou CD pe piaţă.

3. Ai un album realizat de Phil Manzanera ca producător. Ce ne poţi spune despre această colaborare?

Nu îl am numai eu, ci trupa în care cântam pe atunci, Poems for Laila. Asta a fost o experienţă fantastică. Era în timpul înregistrării unui album cu Poems unde Phil Manzanera era producătorul nostru. El ne văzuse într-un concert la Hamburg unde a fost invitat de casa noastră de discuri Phonogram, pentru a ne cunoaşte. Am stat lângă Londra într-o pădure în studioul lui, timp de 2 săptămâni unde am înregistrat albumul. Pe urmă l-am mixat în studioul Mercury tot din Londra. În astea 2 săptămâni am văzut cum se lucrează la modul foarte profesionist, cu muzicieni de prim rang. Se perindau pe acolo de la Jack Bruce până la Dave Stewart, era un dute-vino în studioul ăla. Se lucra numai analog, într-o atmosferă cum nu am mai întâlnit până acum. Noi aveam o casă unde locuiam separat lângă studio, cu şofer şi bucătar la dispoziţie, ce să-ţi spun, aşa să tot faci muzică ...

4. Cât de uşor este să realizezi un album în Germania şi să-l lansezi pe piaţă? Radioul şi Televiziunea te ajută sau eşti nevoit ca şi în România să faci diverse compromisuri, să cauţi pile şi relaţii, să dai şpagă ca să poţi ajunge în playlist?

De realizat un album nu este greu. A-l lansa însă, o cu totul altă poveste. Exigenţele sunt aici foarte mari, concurenţa enormă, deci a lansa un album pe piaţă este enorm de greu. Există case de discuri pentru orice gen de muzică, ele sunt mai mici, însă din lipsa banilor nu pot nici ei să te promoveze cum ar trebui. Iar la Radio nu intri în rotaţie, decât dacă eşti cât de cât cunoscut prin foarte multe concerte unde vine tot mai multă lume şi te cere şi la radio. Drumul ăsta este foarte greu, dar nu imposibil. Însă de "relaţii şi spagă", de aşa ceva aici, eu încă nu am auzit.

5. Secţa ritmică a unui grup rock face să conteze imaginea muzicală peste vreme! De exemplu Led Zeppelin, Cream. Cum se înţelege basul cu toba la voi în acest nou grup?

Îl cunosc pe Florin de foarte multă vreme, însă încă nu am cântat cu el în nici o altă formulă. Sunt foarte puţini toboşari în România cu care mi-aş dori să cânt. El este unul dintre ei. L-am admirat tare în Bio, sau mai devreme în Neurotica. Mă bucur curând de prima noastră apariţie live în Vama Veche, şi pot să spun că trupa asta va beneficia de un groove foarte solid.

6. Apropo de chitară bas, anul trecut am organizat prima ediţie a primului festival de chitară bas din România. Dracula Bass Festival. A avut succes, iar anul acesta urmează a doua ediţie. În Germania există aşa ceva, ce sfaturi ne poţi da?

Păi în primul rând am fost foarte surprins constatând că în România sunt câteva forumuri de basişti care funcţionează foarte bine. În primul rând www.xbass.ro, care este un forum pentru basişti iniţiat de un prieten bun din Timişoara, un basist de mare clasă, Florin Barbu. El se ocupă de acest forum şi o face deosebit de bine. În orice caz, am fost foarte impresionat. Sfatul care îl pot da oricărui basist este să activeze acest site pentru orice întrebare. Va primi răspuns în mod sigur. Despre Dracula Bass Festival nu pot spune nimic pentru că nu îl cunosc.

7. Ce fel de pregătire muzicală sau mentală trebuie să aibă un muzician de calibru, pentru a se integra în diverse stiluri muzicale, la care este invitat să participe?

Dacă este muzician de calibru, o face el, desigur. E bine să cunoşti baza şi anumite standarduri în ce priveşte muzica jazz sau blues, pentru că asta e mama rock 'n' roll-ului.

8. Cum defineşti prezenţa groove-ului în performanţa unui basist?

Groove-ul e biblia lui.

9. Cum a început povestea muzicală din Timişoara? Câteva cuvinte despre Impact şi membri acestui grup. Aveţ înregistrări şi pe ce fel de suport se (mai) găsesc?

Impact a fost o trupă de adolescenţi din Timişoara pe care eu am înfiinţat-o în 1980. În anii aceia era foarte greu să faci ceva în domeniul ăsta în România. Era comunismul ăla cel mai nasol şi orice era enorm de greu de obţinut. Ţin minte că noi ne-am făcut primele tobe. Primisem de pe un şantier nişte cilindri mari, dintr-un carton foarte gros şi tare, în care muncitorii îşi amestecau culorile, şi din ele ne-am făcut tobele. Stativele ni le sudam pe la ceva fabrici în schimbul unor picturi cu trupe pe care le făceam eu, şi eram tare mândri când făceam rost de câte un cinel. Ne făceam şi boxe şi staţii pe-atunci, aproape tot. În fine, mai târziu aveam şi tobe adevărate, şi chiar şi un bas Fender Precision (după vreo 3, 4 româneşti). Făceam pe atunci o muzică rock tipic timişoreană influenţată desigur în primul rând de Phoenix, cu elemente folclorice şi foarte în forţă. Am cântat mult în Bucureşti, concerte alături de trupele mari ale vremii la Sala Preoteasa, ceva teatre, la o mulţime de festivaluri, la Costineşti, Timrock, Top-T Buzău, s.a.m.d. Chiar înregistrasem şi vreo 6, 7 piese în Radio la Bucureşti, una din ele ajunsese pe atunci în unicul Top făcut de Andrei Partoş al revistei Săptămâna. Eram desigur foarte mândri de asta...:)) Piesele astea le mai am şi acum şi le si ascult din când în când. După atâţia ani sunt chiar surprins ce bine funcţiona gaşca asta. Mai am şi un concert înregistrat la casa studenţilor din Bucureşti de prin '85 cred. Eram eu la bas, Vali Potra la tobe, Freddy Onofrei la chitară, Dan Pavel la chitară, iar la voce era Simi Fritea. Mai târziu în locul lui Freddy venise Zoli Lenghel la clape, stilul trupei se schimbase complet, devenise destul de progresiv, trupa asta a funcţionat până prin '86 când din diferite motive (Simi şi Dan au fugit din ţară, eu începusem cu Abra şi ProMusica paralel, era prea mult şi pentru mine deja) trupa s-a destrămat.

10. Dar despre activitatea ABRA ce ne poţi spune? La început a fost cvintet şi apoi trio. Ce nu a mers?

Pai de fapt la Abra a mers tot în orice formulă. Unul din primele concerte - pe vremea de cvintet - a fost la casa studenţilor din Timişoara unde Alexandru Andrieş ne-a făcut deschiderea. A fost un concert memorial zic eu în acea formulă, Cu Dinel Tolea la clape, Ţucu Bleich la tobe, Adi Dinu şi Raul Dudnic la voci şi chitare, iar eu la bas. Mai târziu Dinel şi Ţucu au plecat la Cargo. L-am luat pe vechiul meu coleg de trupă de la Impact, Vali Potra la tobe şi urma să mergem la un festival la Craiova. Cum Raul Dudnic pierduse trenul, ne-am pomenit în trio la festival. Au cântat acolo vreo 25 de trupe în sala lor polivalentă (sau aşa) iar noi am luat marele premiu. De atunci am rămas în trio, şi aşa am cântat câţiva ani buni de zile pe la mai toate festivalurile din ţară ale vremii, am cântat şi foarte multe concerte în Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Craiova cât şi la Costineşti. Pe urmă îmi aduc aminte că făcusem cu Petre Magdin şi 2 filmări pentru televiziune, cât şi câteva piese înregistrate la Radio -Televiziune în Bucureşti. Am încercat să apărem pe o ediţie de Electrecord, dar pe atunci nu era chip de aşa ceva, în acei ani, foarte puţine trupe aveau acest privilegiu.

11. ABRA a scos albume în Germania, ai participat la ele? Le poţi face cunoscute marelui public?

Am participat doar la unul în Germania, unde am cântat cu Mişi Farcaş la tobe. Un album în engleză cu muzică destul de bună însă un album prost produs de un producător german, fără spiritul Abra. Cred că la sfârşitul anilor '90 apăruse în România un Best Of Abra pe piaţă din cele 3 albume apărute în Germania.

12. Destul de puţin cunoscută discografia ABRA în Bucureşti. Cel mai mult s-a vorbit de ultimul lor disc, Şapte, avându-l ca invitat pe Mircea Baniciu!

Da, "Abra featuring Mircea Baniciu - şapte" a fost un album înregistrat în 2010 în doar câteva zile. Fără repetiţii, fără nimic, ne-am întâlnit în studio şi am înregistrat cele 15 piese. Cu puţin timp înainte Mircea l-a cunoscut pe Adi Dinu la festivalul de la Gărâna, i-au plăcut tare piesele lui Adi şi aşa a venit şi a cântat cea mai mare parte a pieselor. A ieşit un album foarte bun, foarte melodic, iar cu vocea lui Mircea, care este după părerea mea vocea emblemă în România, îl recomand oricui. Şi nu în ultimul rând chitariştilor, pe album cântă şi Horea Crişovan, după părerea mea cel mai în formă chitarist pe care îl are România la ora actuală. "Şapte" a fost editat şi distribuit de casa de discuri A & A Records din Bucureşti. Însă albumul meu preferat Abra este "La frumuseţea ei" scos în 2003 şi editat tot de A & A - Records, aici sunt piesele din perioada anilor '80 de trio, făcute aşa cum erau ele atunci, o producţie foarte bună. Este albumul la care ţin cel mai mult din cele pe care le-am făcut - nu numai cu Abra. Anul acesta va mai ieşi un album pe care l-am înregistrat în 2011 tot cu Mircea Baniciu şi care se va numi "Data când totul e gata".

13. Cum este percepută în Germania activitatea grupului Phoenix? Acest grup a avut o poveste frumoasă dar după revoluţie, încet încet, pe nesimţite s-a risipit...

În Germania singurii membri Phoenix care au făcut o mare carieră muzicală sunt Erlend Krauser şi Joji Kappl. De Phoenix nu se ştie aici, de Farfarello însă, trupa unde cântă Mani Neumann, da. După câte am auzit, actualmente cu Joji la bas.

14. Colaborarea cu grupul Pro Musica a însemnat un pas înainte. Era o trupă exigentă. Cum erau repetiţiile şi cântările live în acea vreme? Şii că anul viitor îşi reiau activitatea?

Da, sigur că ştiu. Eu am nimerit la ProMusica prin recomandarea lui Adi Dinu. Ilie Stepan avea nevoie de un basist după plecarea lui Ríchard Schörnig în Germania, şi prima noastră colaborare a fost înregistrarea muzicii pentru o piesă de teatru, compusă de Ilie. Pe urmă am rămas la Pro Musica, fără însă să renunţ la Abra. Era desigur o trupă exigentă, se cânta foarte bine, o muzică foarte elaborată, am cântat o sumedenie de concerte şi festivaluri, iar în '88 am reuşit să înregistrăm la Electrecord albumul "Rockul baroc".

15. Multe din producţile tale lansate afară sunt puţin cunoscute în România. Te gândeşti să le aduci la "vânzare" şi în România?

Pe unele dintre producţiile astea sunt doar invitat ca şi basist, sau am cântat doar câteva piese. Albume întregi cu trupe sunt vreo 10 sau 12, cam aşa. Majoritatea sunt scoase la case de discuri, unele mari, altele mici, nu se pune problema să le "aduc" spre România, în primul rând că nu sunt ale mele.

16. Numele Ira Hayes care figurează printre trupele cu care ai cântat, îmi aduce aminte de numele unui erou american de la Iwo Jima ... amintit şi în filmul Flags of Our Fathers, al celebrului Clint Eastwood. Despre ce este vorba?

Este vorba exact de Ira Hyes, eroul american. Asta a fost o trupă cu care am cântat vreo 3 ani, foarte mult live, am avut un oarecare succes mai ales în oraşele mari din estul Germaniei, însă din păcate am apucat să înregistrăm doar un singur album, pe urmă trupa s-a destrămat.

17. Ai o "salbă impresionantă de albume la care ai participat (aproape 20 de albume)! Rezident EX este creat pentru a oferi un ajutor trupelor rock româneşti, a le împărtăşi experienţele voastră sau pur şi simplu sunteţi muzicieni prieteni şi cântaţi de plăcere...Nu vă este greu să vă întâlniţi pentru repetiţii?

Să ne întâlnim ne este cel mai greu. Unul singur este timişorean, restul suntem împărţiti pe glob. Unii dintre noi suntem prieteni şi ne ştim de peste 30 de ani (cum suntem eu cu Tavi sau Adi), de aceea mă gândesc că nu poate ieşi decât foarte bine proiectul ăsta.

18. Clasica cutie de plastic a CD -ului s-a transformat în DIGIPACK sau MINI-LP replica CD. Ce părere ai despre aceste noi formate apărute? Ecologia ne transformă viaţa şi bucuriile ei?

În ce e împachetat un CD nu prea mă interesează. Dacă e ecologic, cu atât mai bine :)). În final, muzica să fie bună. Personal, nu îmi plac CD-urile. De câte ori ascult însă un disc vinyl, alta viaţă are. Şi altfel sună. Nu ştiu, poate sunt eu mai old-scool, habar n-am, însă sunt unele albume care sună definitiv mai bine şi povestesc altceva pe vinyl decât pe alt format. Este ca şi cum ţi-ai lua o casă veche, care e ea veche şi ai de renovat puţin, însă ai senzaţia că are multe de povestit, spre deosebire de una noua. Eu mă bucur că discul vinyl încă e actual, şi des sunt de gasit în weekend în pieţe de vechituri cotrobăind prin vinyluri.

19. Am descoperit acest foarte frumos site http://www.christian-podratzky.de/  Tu te ocupi de "imaginea grafică a trupei Rezident EX?

Da, cel puţin încerc. Însă descopăr că nu este aşa uşor. Unii organizatori vor să facă ei afişele, cu litere mari şi culori unde ai senzaţia că ai cancer la ochi când te uiţi la ele. E greu să-i conving că nu ăsta e drumul, nu asta e image-ul pe care îl vreau eu, din păcate nu pot influenţa tot ce iese în mass-media în ceea ce priveşte imaginea grafică a trupei. Iar în ce priveşte site-ul meu de grafică, ăsta e cam vechi, nu l-am actualizat de cel puţin 5 ani. Bine că mi-ai amintit, ar trebui să-l actualizez curând...:))

20. Germania a creat un gen muzical foarte apreciat în cercul meu de prieteni numit Kraut-Rock. Ce se mai întâmplă astăzi pe scena muzicală şi ce urmări a avut această şcoală de muzică creată în anii '60 - '70?

Kraut-Rock nu se mai cântă în Germania decât prin cârciumi şi cluburi retro. Nu ştiu să-ţi spun, genul ăsta nu m-a interesat, chit că sunt unele trupe bune şi aici. În ce priveşte genul de muzică - să-i spunem mai mult sau mai puţin - rock în Germania, personal nu sunt adeptul ei. Au avut ei câteva sclipiri în anii '70 sau '80 însă aştia au trecut de mult. Actualmente, sunt puţine trupe care într-adevar îmi plac în Germania.

Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor...

Păi în primul rând, vă mulţumesc că a-ţi avut răbdare să citiţi interviul ăsta...haha...pe urmă: keep on rockin'! ce altceva? să ne vedem cu bine!

Mulţumesc,

Radu Lupaşcu
30 mai 2012

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg