Interviu cu CĂLIN UNGUREANU
de Nelu Stratone

Numele lui Călin Ungureanu este puţin cunoscut iubitorilor rock-ului românesc din prezent, dar formaţia Coral, din care făcea parte, era printre primele grupuri ale anilor '60, care au atras serios atenţia asupra potenţialului artistic de care "se făceau vinovaţi" membri săi. Coral a fost înfiinţată în anul 1965, împreună cu celebrul folkist Adrian Ivaniţchi. La momentul interviului, anul 2002, Călin Ungureanu "conducea departamentul de control al calităţii discurilor la Sony Music - Olanda. Mi-a răspuns cu multă amabilitate la întrebările formulate, ba, mai mult, a corectat, cu multă migală, erorile de informare din fişele de formaţii rock româneşti ale anilor '60 - '70. Mulţumesc mult!" - povesteşte Nelu Stratone, autorul interviului de faţă.Povestea rock-ului românesc scrisă de Nelu, este confirmată şi completată cu nume de trupe şi membriilorcomponenţi, unele foarte puţin cunoscute astăzi.Un muzician plecat din Arad, care a hoinărit cu Coral a ajuns la Sideral şi din nou la Arad întrând în trupa Carusel dar, în cele din urmă emigrând în Olanda(prin căsătorie). O poveste adevărată a unor vremuri frumoase unde publicul alerga la munte sau la mare după idolii lor şi umpleau la refuz cluburile sau terasele unde se cânta binînţelesnumaipe bune! E drept că la televizor nu se prea difuza muzică beat sau rock and roll, rock-ul românesc fiind în acei ani reprezentat de Sincron, Olympic '64, Sideral sau Cromatic. Dacă ne raportăm la prezent nu putem spune că avem multă muzică rock românească nici acum... sau, ce avem (re)prezentată pe sticlă (sau la radio) nu este din rezistenţa bunului simţ artistic,cum era (totuşi) în acele vremuri...

Radu Lupaşcu
4 septembrie 2013

1. Cum a apărut pasiunea ta pentru muzica beat şi rhythm and blues?

Totul a început datorită filmului “The Young Ones” (“Tinerii”, în versiune românească, n.n.), cu Cliff Richards şi The Shadows. O anomalie fericită pentru acele timpuri.

2. Aţi avut anumite modele occidentale sau aţi încercat, înca de la început să cântaţi doar compoziţii proprii?

Bineînţeles că toţi am încercat să-i copiem pe …”umbrele” (The Shadows, n.n.)… până la apariţia celor de la The Beatles, care nu prea merg numai pe “solo chitară”.

3. În ce formaţii aţi activat şi care au fost muzicienii cu care aţi colaborat în aceste trupe?

Prima “trupă”, a fost brigada de agitaţie a liceului, cu ...acordeoane, contrabas, tobe pioniereşti, etc.… era cam pe timpul în care trio-ul Los Paraguayos şi Luis Alberto del Parana făceau un turneu prin România. Apoi, am înfiinţat, împreună cu Adrian Ivaniţchi, la şcoala tehnică de arhitectură (STACO) din Bucureşti, formaţia Coral, cu: Ion Mărgărint - tobe, M. Rădulescu - bas, C. Stănciulescu - keyboards, Radu Stoica - voce şi “air guitar”. Ca invitat, « guest star », îl aveam des pe Chubby (Dorin Liviu Zaharia). Apoi, în perioada august – septembrie 1967, am cântat cu Sideral, ca înlocuitor al lui Liviu Tudan, dar repartiţia mea mi-a jucat o festă şi am ajuns la Arad. În perioada aceea, Sideral era compus din Mugur Winkler – chitară solo, Mircea Drăgan - keyboards, Liviu Tudan – solist vocal, chitară bas (pe care l-am înlocuit eu), Vlad Gabrielescu – chitară armonie, Adrian Ivaniţchi – chitară, voce şi Ştefan Mihăescu - tobe. La Sideral, l-am acompaniat, printre alţii, şi pe Gică Petrescu, dar am colaborat şi cu Anda Călugareanu şi N. Stroe… Ajuns la Arad, am intrat în formaţia Carusel, înfiinţată de Liviu Şimandan şi Stelică Crişan, prin septembrie – octombrie 1967 sau chiar mai devreme. Eu am venit la ei, de la Bucureşti, în octombrie ‘67. Componenţa formaţiei era atunci: Liviu Şimandan – chitară, voce, Duţu Philips - bas, Stelian Crişan – tobe, eu, fiind la chitară solo şi voce. După un timp am schimbat toboşarul cu Dorin Popa din Ploieşti. N-am idee ce s-a ales de el. Plecînd, în 1968, în armată, cînd m-am întors, prin iunie 1969, venise deja Ludovic Miltaller la chitară - de la formaţia arădeană Atlantic. În acea vară, plecăm la Eforie Sud, unde inaugurăm hotelul restaurant Măgura, avându-i, ca vecini, pe băieţii de la formaţia Litoral, la Cosmos şi pe târg-mureşenii de la Dentes, la Casino. În septembrie, ne-am mutat la barul Litoral, din Eforie Nord, unde a preluat contractul de la Phoenix, deoarece Moni Bordeianu pleca în Statele Unite, iar Bela Kamocsa avea restanţe la facultate, în timp ce Nicu Covaci nu prea mai avea chef, după o vară întreagă, iar Pilu Ştefanovici, un tobar genial, avea obligaţii şi la Hotelul Europa. La restaurantul Măgura, am cântat cu Aurelian Andreescu şi am făcut ceva şuşe cu Dan Spătaru şi N. Stroe, again. În barul Litoral au avut loc jam session-uri cu tot felul de muzicanţi de la Phoenix, Tinerii, etc. În anii următori, la mare şi la munte, am acompaniat desigur mulţi solişti şi soliste, unii cu oarecare faimă în acel timp, cum ar fi, una din surorile Sîntu şi Elena Schneider.

4. Cam care era dotarea formaţiilor din care aţi făcut parte?

Dotarea, la început, era destul de primitivă, însă la mare şi la munte, schimbam lei pe valută şi trimiteam banii în vest unde prietenii ne cumpărau instrumente bune pentru noi. Astfel, aveam mixer Dynacord, amplificator Echolette, orgă Farfisa, chitară Iolana, boxe Marshall şi microfoane Beyer şi Shure. Începutul, a fost cu amplificatoare Doina, cu difuzoare Goodmans, înăuntru.

5. Consideraţi că muzica rock românească din acea perioadă era sincronă cu cea occidentală?

Muzica rock românească nu prea exista. Majoritatea formaţiilor cântau coveruri. Apoi au venit Sincron, Sideral, Phoenix şi, de ce nu, Coral, care au început să cînte şi în româneşte.. şi bine. Nivelul profesional era la acelaşi nivel cu trupele din vest. Un Sorin Tudoran, Mugur Winkler, Pichi Inglessis sau Dănuţ Aldea, erau chitarişti de talie internaţională. Nu vorbesc de Ţăndărică, Dan Igreţiu, Mişu Cernea, Pilu Ştefanovici sau chiar de Tibi Minya al nostru, toboşari mai mult decât excelenţi. Lista de muzicanţi formidabili este foarte lungă. Se poate vorbi de o sincronicitate a “soundului” - nu şi de conţinutul textelor.

6. Care au fost primele trupe româneşti pe care le-ai descoperit şi cum ţi s-au părut la o primă audiţie?

Primii au fost Sincron…însa erau deja antedataţi... The Shadows. Aş zice că, m-au impresionat Olympic ’64 şi în acelaşi timp Sideral. Lânga casă, erau Phoenix, dar noi nu eram mari amatori de texte în limba română.

7. Care a fost activitatea concertistică a trupelor din care ai făcut parte?

Activitaţile concertistice se rezumau la turnee în regiune şi spectacole în oraşele din apropiere: Oradea, Timişoara, Lugoj, Arad desigur (asta cu Carusel). Să nu uitam şi de dansul de sâmbata şi duminica după amiază. Cu formaţia Coral, erau faimoasele carnavaluri de la Ion Mincu, din care s-au născut festivalurile pop.

8. Care anume dintre muzicienii, afirmaţi în rock-ul românesc din anii 60 - 70, v-au impresionat in mod deosebit?

Lista e lungă, dar Mugur Winkler, Sorin Tudoran, Iuliu Merca, Nancy Brandes, Gheorghe Mittelmann, Gil Dobrică, Aurelian Andreescu, pentru aplomb şi farmec profesional, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Virgil Iuga, formaţia lui Ciolac, etc.

9. Consideri că în alte condiţii politice muzica rock din România ar fi avut mai multe şanse de afirmare pe plan internaţional?

Cu siguranţă!

10. Cu ce impresii ai rămas de la festivalurile studenteşti la care ai participat?

Impresia principală a fost că “...poate, totuşi, dracul nu-i aşa de negru…” şi că sunt foarte mulţi muzicieni talentaţi în ţară.

11. Exista o competiţie reală între trupele acelor timpuri sau eraţi prieteni şi vă stimaţi reciproc ?

Desigur că era o competiţie însă exista un respect mare pentru cei care ieşeau din comun ca muzicanţi profesionişti. Fiecare-şi ştia locul şi teritoriul artistic. Nu făceai concurs cu trupa lui Moculescu sau cu Cromaticii, asta ca exemplu.

12. Dacă ai avut probleme cu autorităţile perioadei respective în ce au constat ele ?

Problemele constau în aparenţa fizică, păr lung, pantaloni (prea) trapez, şi, prin ’72, repertoriul în alte limbi devenise un pericol pentru salariu, limba română fiind obligatorie. De asemenea, volumul la care se cânta era o problemă permanentă.

13. Ce însemna pentru voi cenzura? Vă determina să căutati "mesaje" încriptate? Cam care erau acestea în textele, muzica sau show-urile voastre?

Răspunsul e parţial dat mai sus. O alternativă era folosirea unor texte în româneşte dar cu flavoare folklorică (Zis-a mama să mă însor). Nu am căutat în mod conştient să sublimăm mesaje în textele noastre.

14. Se vorbeşte despre o listă, elaborată de autorităţile vremii, a circa 400 de cuvinte interzise a fi folosite în textele rock. Exista această listă, şi dacă da, cam care erau cuvintele interzise?

Nu am auzit de o asemenea listă! Orice cuvânt în engleză era interzis. Sau întro altă limbă străină.

15. Crezi că existau anumite personaje care, prin poziţia pe care-au avut-o, au făcut mult rău rock-ului românesc? Poţi numi câteva?

Desigur că orice secretar de partid încerca să ne bage “strâmbe”. Nu vorbesc de cei care trebuiau să ne asigure un loc de cântat.. toţi vroiau un plic, o sticlă, un cartuş de ţigări, etc. Nu multe, dar cu regularitate. Ca un impozit. Asta pentru a primi o licenţă de muzicant cu care aveai voie să cânţi, să ai păr lung şi pantaloni largi. Pentru concertele din oraş apelam şi făceam de fapt un fel de trafic de influenţă, folosindu-ne de relaţiile, dacă erau, care aveau greutate politică.

16. Au existat infiltrări ale trupelor rock cu "tovărăşei cu ochi albaştri"? Care era rolul acestora?

Bineînţeles. Caz concret, un prieten de-al Carusel-ului, un băiat din Bucureşti, Constantin, care era receptioner la Athenee Palace. De abia la plecarea mea - de fapt după - am aflat că avea ochii foarte albaştri. Mulţi şefi de orchestră colaborau cu securitatea, în schimbul unui ”ochi închis”, asta pentru avantaje personale sau înlesnirea vizelor pentru lucru în străinătate. Exemple sunt de găsit în dosarele, devenite acum publice (??), ale securităţii.

17. Consideri că ar folosi la ceva "demascarea" asa de târzie a lor?

Nu, mai ales că, dacă nu au murit sau nu au plecat, o fac şi acuma. Unii fiind obligaţi să o facă.

18. În general, se poate vorbi despre o anumita "intelectualizare", a muzicii rock din România în perioada post "beat", după tezele din aprilie 1971, şi până la …explozia muzicii "hard rock"?

Nu ştiu. Era oricum vorba de trupe care foloseau poezia clasică română şi de trupe care încercau să scrie ceva cu o rimă. Puţini poeţi adevăraţi. Sindromul Păunescu e bine cunoscut. Perioada post beat şi până la hard rock nu cred că poate fi numită intelectuală. Nu sunt chiar la curent cu perioada mai recentă.

19. În ce consta « activitatea de restaurant » a formaţiilor din perioada respectivă?

Se începea cu un café concert (instrumental) după care urmau 3 - 4 reprize de repertoriu propriu sau cover-uri - de obicei în engleză.

20. Cam care ar fi "evenimentele" din "viaţa" formaţiilor Carusel şi Coral care ar trebui amintite intotdeauna, atunci când se scrie sau se vorbeşte despre trupele respective ?

Coral înseamna Arhitectura, carnavalurile din fiecare an de acolo, clubul A. Carusel-ul este ceea ce a fost, şi este, Phoenix pentru Timisoara. Deschizători de drumuri.

21. Te rog să-mi indici titlurile unora dintre piesele de rezistenţă ale formaţiilor din care ai făcut parte.

De la Coral, “Ring of Fire”, versiunea Animals, Searchers – “Needles and Pins”, “Love Potion no. 9”, “Marmerstein” (Drafi Deutcher!!!), ceva The Shadows. De la Sideral: “Keep on running”, “Long tall Sally”, iar de la Carusel: “You really got me”, “Michelle”, “Mr. Moonlight”, “Black night” - Deep Purple.

22. De ce nu aţi reuşit să scoateţi albume la Electrecord?

Răspunsul l-am dat deja… departe de Bucureşti, fără relaţii în radio / tv. Singurul care ne-a luat un interviu a fost Paul Grigoriu, când era la Radio Vacanţa, la Mamaia. După Festivalul Club A, am făcut o înregistrare, pierdută, la radio Timişoara şi vreo 20 de secunde la televiziunea română pentru un ”clip” de revelion (cu părul în agrafe, bineînţeles). Nu ştiu ce s-a ales de înregistrare. Având contracte la mare sau la munte ne era imposibil să plecăm să facem înregistrări!

23. Ce anume te-a determinat să pleci în Occident şi în ce condiţii ai reuşit să ajungi în Vest ?

Naţionalitatea soţiei mele a fost factorul hotărâtor. Am depus o cerere de aprobare a căsătoriei, cu acea cetăţeancă străină, şi după 2 ani am primit aprobarea să mă căsătoresc şi să plec. La fel, a făcut şi Nicu Covaci şi mulţi alţii. Pe formularul ce trebuia completat era o întrebare a preferinţei domiciliului (în ţară sau în străinătate). Nu am renunţat la cetăţenie.

24. Ai încercat să urmezi acolo o carieră muzicală sau te-ai orientat către altă activitate?

Am încercat, cu ceva membri ai formaţiei Litoral, şi unul de la Magic… dar să cânţi la olandezi, în berării, nu era ideea mea de făcut muzică. Chitarele le-am dat (ÎMPRUMUTAT) lui Nicu Covaci, iar bunul meu coleg şi prieten încă nu mi le-a dat înapoi - din 1975.

25. Ce mai ştii despre foştii colegi de trupă?

Liviu Şimandan este, bine mersi, în Arad, la fel şi Virgil Iuga, precum şi Ludovic Miltaller. Tiberiu Minya este în Suedia. Liviu Şimandan a locuit mulţi ani în Olanda, însă s-a întors (climatul de aici nu prieşte la oricine).

26. Ai mai avut posibilitatea să asculţi câte ceva din producţiile rock româneşti? Ce impresie ţi-au produs acestea?

Dintre formaţiile noi am ascultat şi-mi plac Viţa de Vie, Holograf, Direcţia 5, puţin din Iris (prea bombastici)... Paula Seling...

27. Ai mai revenit vreodată în ţară ?

În fiecare an, petrec cel puţin 2 săptămâni în ţară … şi asta din 1974.

28. Cu ce te ocupi în prezent ?

În prezent, lucrez pentru firma Sony ca audio engineer. De 28 de ani.

29. Consideri utilă publicarea unei istorii a muzicii rock din România şi a unui box set cu cele mai interesante producţii muzicale ?

Bineînţeles şi cât mai repede.

30. Ai reveni în ţară pentru un festival « România Rock 40 » consacrat aniversării a 40 de ani de rock românesc ?

Fără doar şi poate, dacă împrejurările sunt favorabile sau posibile, mă refer la serviciu, transport, cazare etc. Nu ştiu în ce calitate (spectator sau participant activ).

Interviu realizat de Nelu Stratone în anul 2002