Arta Sunetelor

 

TÂNĂRA GARDĂ

Interviu cu ALTERNOSFERA

Ne-a trebuit ceva timp să realizăm că, odată cu trecerea timpului şi înaintarea în vârstă (şi, drept consecinţă, accentuarea parti-pris-urilor şi chiar, de ce nu?, a prejudecăţilor), nu mai avem cum să mai fim receptivi (pe cât ne-am dori) la performanţele muzicale generate de şi pentru tinerele generatii şi, drept consecinţă, unde am găsit un „pat germinativ” propice, am încercat să predăm ştafeta jurnalistică celor mai proaspeţi ca noi, precum Silvia, Alexia sau Ana. „Tânăra gardă” şi-a făcut debutul în prima ediţie tipărită a antologiei „Artei Sunetelor” şi continuăm să nutrim speranţa că pasiunea pentru muzica de calitate le va rămâne intactă. Interviul de mai jos (deşi ne-am fi dorit-o) nu a mai ajuns să fie inclus în carte, deşi a fost rezultatul unuia dintre primele eforturi colective a echipei noastre de ‚juniori’. Mai mult, el este postat cu întârziere în paginile revistei virtuale, datorită unor rezerve ale managementului grupului (pe care, firesc, din punct de vedere a principiilor jurnalistice, l-am consultat după prima transcriere) dar care, niciodată în ultimile patru luni, nu a dobândit şi o formă concretă (observaţii, completări sau sugestii de modificări). Considerăm însă că, finalmente, nu este necesar să intervenim nici în abordarea tinerilor redactori şi nici în formulările artiştilor intervievaţi (exprimate spontan la momentul respectiv) şi, ca atare... ne menţinem echidistanţa profesională atât faţă de oricare din colegii noştri, indiferent de vârstă, experienţă sau opinie, sau faţă de subiecţii materialului pe care îşi propun să îl abordeze. Doar dumneavoastră, cititorii, puteţi judeca!

MIRCEA GIURGIU

Alternosfera 15 ani 1.jpgS-au împlinit 15 ani de când Alternosfera a avut prima repetiţie în garajul 511, pe 13 decembrie 1998. De atunci, cu bune şi cu rele, iubita trupă a mers departe şi mai departe cu muzica sa, a încântat şi a strâns din ce în ce mai mulţi fani, s-a maturizat. Pe 13 decembrie 2013 a avut loc concertul aniversar în clubul Colectiv, iar după cel mai bun concert al lor pe care l-am văzut până acum, Marcel Bostan şi Vicosh au fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări pe care le găsiţi mai jos...

În primul rând, un mare La mulţi ani şi felicitări pentru 15 ani de Alternosfera. Şi acum, scrieţi mai mult pentru voi înşivă sau pentru fani?

Marcel Bostan: Eu cred că primordial facem ceea ce ne place nouă, dar ţinem cont de anumite aspecte, adică... nu ştiu cum să explic... cât de tare noi am fi vrut să facem ceva mai diferit oricum avem noi ceva aparte aşa, Alternosfera, şi artistul chiar dacă încearcă să facă ceva mai nou, oricum face în acelaşi stil, adică aceeaşi urmă, pentru că gândim într-un mod anume şi niciodată nu am făcut doar pentru public. În primul rând am făcut pentru noi. Dar de fiecare dată am reuşit să combinăm în aşa mod încât şi publicul este mulţumit [râde]. Şi noi suntem satisfăcuţi şi nu facem compromisuri, adică niciodată nu mergem pe compromisuri.

De la Oraşul 511, de când repetaţi încă în garaj şi până acum, cum aţi evoluat muzical?

Voi trebuie să spuneţi cum am evoluat noi, pentru că noi suntem foarte subiectivi şi auto-critici. Foarte mult timp după ce am scos albumul 511 şi Visători cu Plumb în Ochi noi întra-atât eram sătui de piesele astea că nici nu mai puteam să le mai cântăm, şi chiar dacă le cântam în anumite concerte o făceam... o făceam gen [gest forţat, plictisit]... şi a durat ceva timp până când noi le-am reinventat pentru noi înşine, ştii... Adică ăsta e un proces. Multe piese nu te mai reprezintă fiindcă trebuie să vă daţi seama foarte bine că noi când eram... când înregistram Oraşul 511 eram pici - eu aveam 21 de ani, Marin 20 de ani, adică noi eram... aşa, cum să spun... în proces de formare. Acum avem câte 30 de ani şi multe lucruri care atunci erau noi pentru noi acum sunt deja trăite şi... nu ştiu... e un proces continuu. Ideea e în felul următor – noi creştem, şi odată cu noi creşte şi publicul nostru şi cântecele sunt altele şi tot aşa... deci n-ai cum să spui că „vai, eu am făcut tot ce am putut cu Oraşul 511 şi gata, să mă opresc”. Foarte mulţi din colegii noştri de la Chişinău spuneau că,hei, albumul a fost foarte reuşit, si să vedem acum ce o să faceţi voi mai departe dar de fiecare dată am reuşit să scoatem material tot mai interesant şi mai interesant.

Odată cu această evoluţie inevitabilă, cum s-au schimbat motivele despre care cântaţi?

Normal... greu de zis... cel mai bine la capitolul ăsta a spus un mare artist care nu mai este în viaţă din Rusia, el a spus că, să dai explicaţii sau să explici cuvintele sau textul la o piesă nu e ca şi cum povesteşti textul la un banc. Adică... fiecare trebuie să simtă piesa în felul lui şi dacă n-ai simţul umorului n-ai cum să înţelegi bancul şi tot aşa... lucrurile sunt asemănătoare.

Drumurile apar peste tot. Pe fiecare album, la început...

Prima piesă noi am făcut-o - Drumuri de noroi - fără nici un fel de intenţie, care a intrat pe Oraşul 511. Când am scos albumul Visători cu plumb în ochi acolo era o piesă care avea titlul Drum de fier, şi când la un moment dat stăteam şi încercam să amplasăm piesele într-un mod anume în album am spus că "A, hai să... dacă-n primul album erau Drumuri de noroi hai să punem tot Drum de fier prima piesă"şi respectiv aşa am mers mai departe, şi de fiecare dată, în fiecare album avem câte o piesă care are drumuri, plus avem un anumit regim la capitolul drumuri.

Cum, sau de unde, vă inspiraţi pentru artwork-ul de la albume?

E un proces întreg... noi lucrăm cu un bun prieten la capitolul artwork, Vlad... îi spune, adică pot să spun că am avut un noroc enorm. Deci a fost cam aşa – eu am un cel mai bun prieten, şi când noi am intrat în studio să înregistrăm primul album a venit momentul când am zis‚ ia stai, trebuie să găsim pe cineva să facă o copertă. Şi el îmi spunea‚ cunosc eu un băiat. Eram în maşină cu el şi mergeam pe strada principală din Chişinău, Ştefan cel Mare, şi îmi spunea că lucrează aici într-o parte şi hai să intrăm, şi eu spuneam hai să intrăm, şi am intrat. Tipul îmi spune‚ mă rog, mă rog... ţin minte eu că cu vreo trei-patru ani în urmă ne-am văzut la un concert şi ţi-am dat un disc cu un artwork la Alternosfera..."şi zic că ţin minte... ‚ ei iată"... şi din momentul ăla lucrăm doar cu el la capitolul copertă. Adică suntem foarte apropiaţi şi comunicăm foarte mult... adică suntem prieteni. Şi conceptele noi de fapt le gândim, adică facem aşa o mică adunare, stăm aşa, o batem în cap, inventăm tot felul de chestii. După care comunicăm şi povestim... nu e o chestie că"ia, desenează tu ceva acolo"... deci noi dăm anumite viziuni, cum vedem noi anumite lucruri, culori, gamă. El a adus tot foarte mult în copertele noastre, dar e pictor. În primul rând e pictor şi în al doilea rând designer.

Povestea din spatele Nepoatei lui Gagarin?...

[râde] Eh... Fiecare dintre noi în copilărie visează la ceva, şi pentru ca să-ţi fie mai simplu să scrii un text trebuie să îţi imaginezi o chestie, să îţi formezi în primul rând o legendă, o imagine pentru ca să poţi să o transmiţi mai departe, şi în momentul ăsta îţi imaginezi o fetiţă care de mic copil visează... nu ştiu... la stele. Şi începi să povesteşti. Povesteşti, povesteşti, începi să te joci cu cuvintele, şi dintr-un rezultat obţii un text de vreo două pagini respectiv. Nu există – nu există nepoata, nu există un prototip după care... [Vicosh:] E un lucru mai adânc şi mai complicat. [Marcel Bostan:] La fel de complicat e pe cât e de simplu.

V-a afectat în timp schimbarea membrilor trupei în timp? Cum?

Orice plecare din colectiv nu e un lucru binevenit sau dorit. Noi niciodată nu ne-am luat rămas bun de la cineva, artişti, gen "aa, gata, pa!"... A fost alegerea fiecăruia. Există anumite reguli, există anumite restricţii impuse de trupă în ceea ce ţine de activitate, şi tu dacă eşti toboşar, tu trebuie să fii toboşar, şi dacă eşti basist, trebuie să fii basist, dacă eşti chitarist, trebuie să fii chitarist, şi tot aşa. Trebuie să lucrezi nu doar prin prezenţa la repetiţii, trebuie să fii trup şi suflet în colectiv. Orice formaţie trece şi prin momente mai complicate. Plus... ăăă... nu ştiu cum să spun... fiecare îşi alege drumul în viaţă, şi deseori oamenii, lucrând în colectiv sau nu se regăsesc sau pierd contactul sau na, depinde... sau optează pentru o viaţă în familie, sau pentru un job, sau... situaţiile sunt diferite. Şi dacă a fost o chestie gen certuri pentru o anumită chestie şi la nivel‚ m-am supărat pe voi, sunteţi nişte..."pa"..., la noi e totul foarte bine pus la punct.

Ce piese cântaţi voi cu cea mai mare plăcere în momentul de faţă, în faţa fanilor sau pentru voi înşivă?

Eu spun aşa, că de obicei ultima piesă pe care o facem e cea mai iubită... adică, nu ştiu, chiar şi dacă ai un album de făcut, de scris, ultima pe care ai făcut-o e preferata, şi tot aşa. Noi mai discutăm din când în când, discutăm despre ultimul album, ele sunt foarte multe... mie personal îmi place „Epizodia” s-o cânt şi-mi place, de exemplu, nu ştiu, „Drumuri Pi” – azi am cântat-o... dar fiecare piesă îşi are farmecul ei. Important e ca noi să fim focusaţi pe scenă şi să nu ne sustragă nici o chestie ca sunetul în sală sau alte probleme organizatorice – crede-mă că pe scenă nu numai cânţi dar mai şi... deci, ca să fie un concert reuşit trebuie să fie din toate aspectele reuşit, fără probleme tehince, sala să fie receptivă, să ai... şi atunci concertul şi toate piesele să se cânte foarte bine. În cazul în care sunt probleme începi să te desfocusezi, faci tot felul de chestii...

Alternosfera 15 ani 4.jpg

 

SILVIA BIG

Foto: ANA LUPAŞCU

13 decembrie 2013

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg