Arta Sunetelor

 

HOLLYWOOD MUSIC GENERATIONS

Fără discuţie, muzica de film reprezintă un capitol distinct în istoria culturii Pop(ulare) din era filmului mut când muzica acompania la propriu imaginile la primul film cu sonor, "The Jazz Singer", de la reinterpretarea lui Beethoven de către Walter Carlos pentru "A Clockwork Orange" la temele lui Nino Rota sau Henry Mancini compuse pentru "The Godfather" şi, respectiv, "Pink Panther", de la Shirley Bassey şi hit-ul sau "Goldfinger" la obsedantele acorduri din "Jaws". În rândurile ce urmează ne vom referi exclusiv la compozitorii de muzică de film, de soundtrack-uri create special pentru un proiect cinematografic şi nu la cei ale căror compoziţii/melodii (existente deja) aveau să fie utilizate ulterior pe o coloană sonoră. Nu ne referim nici la cei care au avut doar o contribuţie punctuală în realizarea unui soundtrack, precum autorii pieselor de generice James Bond. Pe scurt, ne vom referi la John Barry şi nu la Duran Duran sau Adele. Vom încerca să inventariem pe scurt cele mai influente personalităţi din ‘cetatea viselor’ aflate încă în activitate şi asociate în ultimii ani cu majoritatea blockbusterelor americane. Cu alte cuvinte creatorii de muzică pentru proiecte ce aduc sute de milioane de dolari producătorilor.

Patriarhi şi corifei

Din garda celor născuţi până la al doilea Război Mondial, majoritatea s-au stins, inclusiv Jerry Goldsmith ("Chinatown", "The Omen", "Basic Instinct", "Rambo", "L.A. Confidential") şi John Barry de care aminteam mai sus (James Bond dar şi "The Cotton Club", "Out of Africa" şi "Dances with Wolves"), care au dispărut dintre noi în 2004 şi, respectiv, în 2011. Iar supravietuiţorii, precum Angelo Badalamenti, compozitorul lui David Lynch, sau Philip Glass, ambii nascuti in 1937, au ridicat piciorul de pe acceleraţie limitându-se (eventual) la documentare, scurt-metraje sau filme de artă de buget mic. Practic, doi sunt patriarhii încă activi în ciuda vârstei înaintate: Declin2-John WilliamsJohn Williams (n. 1932) şi Ennio Morricone (n. 1928). Incontestabil, cel mai titrat dintre cei doi este JOHN WILLIAMS, cu 5 Oscaruri, 21 de premii Grammy şi câteva duzini de alte trofee în vitrină. Prieten şi colaborator de zeci de ani cu tandemul Lucas-Spielberg, ne-a dat nemuritoarele teme din "Star Wars", "Jaws" şi"Indiana Jones" şi… "Harry Potter" (a compus muzica primelor trei filme din serie). Are trecute în palmares de la clasicele anilor ’70, "The Poseidon Adventure" (r: Ronald Neame), "The Long Goodbye" (r: Robert Altman) şi "The Towering Inferno" (r: John Guillermin), la filme a lui Oliver Stone ("Born On The 4th of July", "JFK", "Nixon") şi, inclusiv, ‘consumabile’ precum "The Patriot" (r: Ronald Emmerich) sau… "Home Alone 2" (r: Chris Columbus). Extrem de vivace, după "Lincoln", lucrează acum la noul proiect a lui Spielberg, "Roboapocalypse" precum şi la viitorul lungmetraj Pixar, anunţat sub titlul "Inside Out". La o estimare sumară, filmele cuDeclin2-Ennio Morricone muzica lui John Williams înglobată în coloana sonoră au adus de-a lungul timpului producătorilor încasări de peste 14 miliarde de dolari! Următorul patriarh, ENNIO MORRICONE, legenda muzicii de westernuri-spaghetti, a rămas un outsider pentru Hollywood. Deşi în CV-ul său sunt listate peste 500 (!) de compoziţii, Academia americană nu a catadicsit să îi ofere decât un Oscar (simbolic) pentru întreaga activitate. A fost însă nominalizat de 5 ori pentru producţii care, prin varietatea lor, indică imensitatea talentului său (nelimitat doar la deja ultracunoscutele teme din filmele lui Sergio Leone): "Days of Heaven" (r: Terrence Malick), "The Mission" (r: Roland Joffe), "The Untouchables" (r: Brian De Palma), "Bugsy" (r: Barry Levinson) şi "Malena" (r: Giuseppe Tornatore). În plus, să ne reamintim că Morricone a colaborat cu regizori europeni esenţiali pentru anumite genuri cinematografice precum Pier Paolo Pasolini, Dario Argento, Franco Zeffirelli sau Edouard Molinaro. Legăturile cu Hollywood-ul au rămas sporadice şi au apărut abia începând cu anii ’80 ("Rampage" a lui William Friedkin, "Casualties of War" – De Palma, "In The Line of Fire" a lui Wolfgang Petersen, "Wolf" – Mike Nichols, "U-Turn" – Oliver Stone, etc). Dar faptul că rămâne unul dintre cei mai influenţi autori de muzică de film din istoria cinematografiei a primit încă o confirmare din partea lui Quentin Tarantino, atât cu "Inglorious Basterds" cât şi cu "Django Unchained". Actualmente, Morricone lucrează la muzica noului film semnat de Giuseppe Tornatore (în îndelungata colaborare dintre regizor şi compozitor, "Cinema Paradiso" din ‘88 rămâne un clasic!) şi la cea a unui desen animat britanic, "The Canterville Ghost".

Declin2-Randy NewmanŞi din generaţia ’40 au mai supravieţuit destul de puţini corifei, Newman, Shore şi Menken fiind cei mai importanţi compozitori încă în activitate. Să nu uităm însă că, dincolo de legăturile cu Hollywoodul, RANDY NEWMAN (n. 1943) este un extraordinar muzician, compozitor şi interpret al cărui prim premiu Grammy a fost câştigat în 1984 pentru "Best Instrumental Composition" şi nu pentru muzică de film. De care a fost atras în prima fază (sfârşitul anilor ’70) pentru că îi plătea facturile. Acest lucru s-a vazut şi în parcursul ulterior, de la serioasele "Ragtime" (r: Milos Forman) sau "Awakenings" (r: Penny Marshall) la… producţiile de consum "Meet The Parents / Fockers" (r: Jay Roach) şi "Seabiscuit" (r: Gary Ross). Gloria şi Oscarurile aveau să îi vină din muzica pentru desene animate: "Toy Story", "Cars" şi "Monsters, Inc.". Declin2-Alan MenkenÎn ceea ce-l priveşte pe ultimul, tot Newman semnează soundtrackul pentru prequelul sau, "Monsters University", ce va fi lansat în această vară. Pe aceeaşi direcţie, ALAN MENKEN (n. 1949), câştigător a 8 premii Oscar, lucrează de câteva decenii aproape în exclusivitate pentru Disney, de la clasicele animaţii "The Little Mermaid" şi "Beauty and the Beast" la mai recentele "Tangled" şi "Mirror Mirror". Ocazional, compune Declin2-Howard Shorepiese sau teme pentru show-uri de televiziune (inclusiv "The Simpsons") sau lung metraje ("Captain America: The First Avenger"). HOWARD SHORE (n. 1946) a început prin a compune pentru "Saturday Night Live" şi pentru… David Cronenberg (prietenia şi colaborarea dintre cei doi, plecată de la "Brood" – 1979, continuă până în zilele noastre, inclusiv pe "Cosmopolis" -2012). Statutul legendar i s-a cimentat însă pe parcursul anilor prin coloanele sonore pentru producţii precum "The Silence of the Lambs", "Se7en", "High Fidelity" sau "Gangs of New York". Multipremiat şi omniprezent pentru spectatori din 2001 încoace (şi în anii ce vor urma) prin muzica la trilogiile fantasy a lui Peter Jackson dupa Tolkien, "The Lord of the Rings" şi "The Hobbit". Din păcate, doi ‘fruntaşi’ ai generaţiei de compozitori născute în anii ’40, MICHAEL KAMEN (n. 1948, d. 2003) – "Die Hard", "Lethal Weapon" şi "X-Men" (să ne amintim de colaborările sale cu Eric Clapton, David Sanborn sau Metallica) şi BASIL "Conan The Barbarian" POLEDOURIS (n. 1945, d. 2006), colaborator constant a lui Paul Verhoeven pe tărâm american (personal, unul dintre Declin2-danny elfmanOS-urile favorite rămâne "Starship Troopers"), ne-au părăsit în ultimii ani.

Cei care fac legea actualmente la Hollywood sunt compozitorii între două vârste, deja consacraţi, care semnează soundtrack-urile majorităţii covârşitoare a filmelor ce domină box-office-ul planetar a ultimelor două decenii. Născuţi în anii ’50 sau începutul anilor ’60, ei fac parte din două categorii distincte, "independenţii" care şi-au făurit o reputaţie pe cont propriu şi al cărui stil componistic este inconfundabil (ex. Danny Elfman sau James Horner) şi cooperativa creată de Hanz Zimmer, cu siguranţă cel mai influent grup din "cetatea viselor". Ca atare, ne vom referi separat la ele prin exemplificările (sper eu) cele mai relevante.

"Independenţii"

Începem cu ALAN SILVESTRI (n. 1950). A debutat în anii ’70 şi s-a făcut cunoscut mai ales prin seriale de televiziune ("Starsky & Hutch"). Celebritatea a venit mai ales în urma colaborării îndelungate cu Robert Zemeckis care a început cu "Romancing The Stone" în 1984 şi continuă şi acum (inclusiv recentul "Flight" îl are pe generic). Mai mult, ambele nominalizări la Oscar pentru Silvestri au fost pentru filmele lui Zemeckis ("Forrest Gump" şi "The Polar Express"). După 2000, lista de blockbustere pentru care a compus muzica este impresionantă: "What Women Want" (2000), "Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life" (2003), "Night at the Museum" (2006), "The A-Team" (2010) şi, mai ales, "The Avengers" şi "Captain America: The First Avenger" (2011). Are acum în cinematografe desenul animat "The Croods" care, în numai două săptămâni a depăşit ca încasări suma de 200 de milioane de dolari. JAMES NEWTON HOWARD (n. 1951). Compozitor foarte versatil şi eclectic în opţiuni (inclusiv televiziune şi lungmetraje de animaţie), Howard a debutat mult mai târziu decât Silvestri, pe la mijlocul anilor ’80, şi a înregistrat primul succes major abia în 1990 cu "Pretty Woman". A venit apoi prima nominalizare la Oscar pentru "The Prince of Tides" (1992) urmată de o serie de compoziţii din ce în ce mai bune (în opinia mea): "Falling Down", "The Fugitive", "Outbreak", "The Sixth Sense", etc. Plus că a făcut muzica pentru toate filmele lui M. Night Shyamalan. După 2000 a intrat în conştiinţa publicului larg cu primele două "Batman"-uri ale lui Christopher Nolan ("The Dark Knight" a făcut peste un miliard de dolari la box-office), cu "I Am Legend" (2007) şi cu două ‘vehicule’ Declin2-James Hornerpentru Angelina Jolie ("Salt" şi "The Tourist", ambele 2010). Pentru dna Brad Pitt lucrează acum muzica la "Maleficent", ce va fi lansat peste câteva luni, de altfel ca şi a doua parte a trilogiei "Hunger Games", cea care l-a făcut extrem de popular pe Howard în rândul adolescenţilor. JAMES HORNER (n. 1953). Aici lucrurile sunt mai simple: două filme a căror muzică a fost semnată de Horner au avut încasări de aproape cinci miliarde de dolari şi domină autoritar box-office-ul planetar din toate timpurile! Este vorba, evident, de "Titanic" şi de "Avatar". Pentru primul, compozitorul a câştigat două Oscaruri, iar în ce-l priveşte pe al doilea se anunţă că vor fi două continuări, din noul cu el la pupitru. Mai ales că lucrează cu James Cameron încă de la "Aliens", din 1987. Horner are un portofoliu consistent de titluri pop(ulare), de la filmele cu Schwarzenegger din anii ’80 ("Commando", "Red Heat") sau "Windtalkers" a lui John Woo, trecând prin "Braveheart" (1995) şi "Apocalypto" (2006) – este compozitorul favorit şi a lui Mel Gibson, până la "Troy" (2004) şi "The Amazing Spider Man" (2012). Deşi DANNY ELFMAN (n. 1953) rămâne pănă acum fără Oscar, cu toate că a fost nominalizat pentru "Good Will Hunting", "Big Fish" şi "Milk" (scuze… uitasem de cel realmente memorabil, "Men In Black"), amprenta sa sonoră în istoria cinematografiei rămâne inconfundabilă. În afara de colaborarea notorie, constantă şi, de cele mai multe ori senzaţională, cu Tim Burton (şi lor le-a ieşit… miliardul cu "Alice In Wonderland"!), apetitul său spre subiectele sumbre şi poveşti adulte este evident, indiferent că vorbim de filme după comics-uri ("Batman", cel din ’89 cu Jack "The Joker" Nicholson şi apoi ‘Returns’ împreună cu Burton, "Dick Tracy" a lui Warren Beatty şi "Darkman" a lui Sam Raimi, ambele din 1990, "Hulk", versiunea semnată Ang Lee din 1993, "Spider Man 2" – 2004 sau "Hellboy"), best-seller-uri ("Dolores Claiborne" după Stephen King, "Taking Woodstock" – Elliott Tiber, "Charlotte’s Web" – E.B. White, etc) sau proiecte de autor/regizor ("Silver Linings Playbook" a lui David O. Russell sau "Hitchcock" – Sasha Gervasi, ambele 2012). Dincolo de acestea dacă este să menţionăm alte blockbustere semnate Elfman, merită a nu fi uitate: "Mission: Impossible" (1996), "Chicago" (2002), "Real Steel" (2011) şi actualul hit de pe ecrane, din nou a lui Sam Raimi, "Oz, the Great and Powerful". ELLIOT GOLDENTHAL (n. 1954) este un caz special, fiind mai aproape de cinematograful de artă decât cel comercial. Partener de viaţă a regizoarei Julie Taymor, evident, i-a compus muzica tuturor filmelor. De altfel, a câştigat şi Oscarul pentru unul dintre ele, "Frida". Favoritul meu personal rămâne însă "Across The Universe". Cel al publicului? Incontestabil, soundtrack-ul "Heat", excelentul film a lui Michael Mann cu Robert De Niro şi Al Pacino din 1995 (cu Mann a mai lucrat la "Public Enemies"). Cochetează totuşi cu superproducţiile comerciale, dovada fiind "Alien 3" (2003), cele două Batman-uri (95/97, "Forever" şi cel cu… Robin), "Sphere" (1998) sau "S.W.A.T." (2003). Californianul THOMAS NEWMAN (n. 1955) a avut în ultimii trei ani o activitate fenomenal de intensă ("The Debt", "The Adjustment Bureau", "The Best Exotic Marigold Hotel", "The Iron Lady" şi, nu în ultimul rând, noul James Bond, "Skyfall", şi "Side Effects" a lui Steven Soderbergh). Nominalizat la 11 Oscaruri, încă nu a câştigat vreunul (a pierdut pe nedrept în opinia mea în 2009 cu "Wall-E" în favoarea OS-ului "Slumdog Millionaire" al indianului de… mare viitor la Hollywood, Rahman), însă timpul nu e pierdut. Mai ales că are o istorie în spate… deşi aceasta începuse nefericit cu "Desperately Seeking Susan" din ’85, cu Madonna care se visa actriţă. Aveau să urmeze filmul-cult a lui Schumacher, "The Lost Boys" (1987), "Welcome Home, Roxy Carmichael" al lui Jim Abrahams din 1990, "Scent of a Woman" cu Pacino în ’92 şi "The People vs. Larry Flynt" (1996) a lui Milos Forman, până să înceapă să se înlănţuiască succesele: "American Beauty", "The Green Mile", "Erin Brockovich", "Road To Perdition" şi, mai ales, "Finding Nemo". Nu pot detecta un pattern în activitatea sa legată de un gen/regizor/actor/producător favorit. Mai departe… CARTER BURWELL (n. 1955). Două observaţii simple legate de justificarea includerii în acest inventar: este compozitorul favorit al fraţilor Joel & Ethan Coen (inclusiv pentru filmele lor execrabile precum "Ladykillers" sau "Burn After Reading") şi a compus muzica pentru… saga adolescentină cu vampiri (a se citi maşina de produs bani semnată Stephenie Meyer) "Twilight"! Mai este nevoie de vreun comentariu? Poate doar unul legat de faptul că Burwell şi-a dovedit în ultimii 30 de ani versatilitatea implicându-se în proiecte extrem de diverse. Spicuim aleatoriu: "Buffy The Vampire Slayer" (1992) – filmul original cu Donald Sutherland, scris de Joss Whedon, nu serialul -, apoi "Rob Roy" din ’95 cu Liam Neeson, splendidul "Velvet Goldmine" a lui Todd Haynes din ’98 şi delicioasele "In Bruges" (2008) şi "Seven Psychopaths" (2012) a lui Martin McDonagh. Nu neapărat toate succese de box-office dar Burwell s-a scos cu "Twilight". GRAEME REVELL s-a născut tot în 1955 (se pare un an bun pentru recolta de compozitori de muzică de film la Hollywood) şi nu prea are treabă cu Oscarurile dat fiind faptul că este pasionat de acţiune. A făcut primul Lara Croft până să-i paseze ştafeta lui Alan Silvestri, l-a susţinut muzical pe Jean-Claude Van Damme pe străzile New Orleans-ului în primul film american a lui John Woo, "Hard Target" (1993) şi este responsabil de trilogia Riddick a lui David Twohy cu Vin Diesel (ultimul film urmând să se lanseze la finele acestui an), pentru Twohy lucrând şi subacvaticul-horror "Below" (2002). Interesante sunt însă alegerile pe care le-a făcut… secundar: de la "Boxing Helena" (1993), debutul fiicei lui David Lynch, Jennifer, trecând prin excepţionalul dar îngrozitor de subevaluatul film al lui Kathryn Declin2-John DebneyBigelow "Strange Days" (1995) şi ajungând la "Harsh Times" (2005) semnat de David Ayer. Şi mai este ceva esenţial care îl face pe Revell atractiv pentru consumatorii pop(ulari): lucrează foarte bine cu Robert Rodriguez iar, până acum rezultatul s-a materializat în "From Dusk Till Dawn", "Sin City" şi "Grindhouse/Planet Terror". Aparent, JOHN DEBNEY (n. 1956) este o persoană religioasă, nu numai pentru faptul că singura oară când a fost nominalizat la Oscar a fost pentru "The Passion of the Christ" (2004), controversatul film a lui Mel Gibson cu Jim Caviezel şi Monica Bellucci dar şi pentru faptul că are acum în lucru soundtrack-uri la două pelicule sugestive prin titluri: "Mary Mother of Christ" şi "Christ the Lord: Out of Egypt". Dincolo de acestea, este, cred, suficient să amintim câteva titluri din palmaresul său post-2000: "Iron Man 2", "Predators" – re-întinerirea francizei Predator şi "The Call" al lui Brad "The Machinist" Anderson pe care abia aşteptăm să îl vedem pe marile ecrane. Mai ales că, din anii ’90, după un debut centrat mai degrabă pe televiziune, Debney şi-a trecut în portofoliu animaţii, comedii dar şi filme de acţiune/thriller ("End of Days" cu Arnie, tentativa eşuată de revigorare a francizei după James Patterson, "Alex Cross", etc). Sincer însă nu aş paria mai departe pe un compozitor care face muzică de film pentru Hannah Montana sau Ashton Kutcher (ca Steve Jobs). În fine, ceva mai tânăr decât ceilalţi ‘independenţi’, MARC SHAIMAN (n. 1959), specializat în general pe rom-comuri, pe comedii (respectul nostru pentru nominalizarea la Oscar, alături de Trey Park, pentru "South Park: Bigger, Longer & Uncut" din 1999), şi-a început, surprinzător, cariera cu un score serios: "Misery", după Stephen King, cu Kathy Bates şi James Caan. A urmat un şir lung de succese fără potenţial major de blockbuster dar aducătoare de profit din care exemplificăm la repezeală: "City Slickers" (1991), "Sleepless In Seattle" (1993), "Patch Adams" (1998), "One Night At McCool’s" (2001) cu o… creştere prin popularele "Hairspray", musical-ul cu Travolta şi Christopher Walken, şi "The Bucket List", în regia lui Rob Reiner, cu Jack Nicholson şi Morgan Freeman, ambele din 2007. Pentru Reiner, Shaiman a compus şi muzica din "The Magic of Belle-Isle" lansat anul trecut şi tot cu Freeman în rolul principal. Verdict: potenţial există cu certitudine dar va fi greu de valorificat dacă se cantonează într-o nişă stilistică… comodă.

"Cooperativa Zimmer"

Declin2-Hans ZimmerCapul ‘răutăţilor’, germanul (de origine) HANS ZIMMER (n. 1957). Cel despre care Steven Spielberg spunea că este compozitorul său favorit după… evident, John Williams. Cel care a plecat ca (mini) pop-star cu The Buggles (în care a cântat cu Trevor Horn şi Geoff Downes… este foarte posibil ca, ulterior, prin intermediul acestora să fi fost generată prietenia cu Trevor Rabin – vezi mai jos) şi al lor hit "Video Killed the Radio Star" din ’79 şi a ajuns şeful diviziei de muzică de la DreamWorks, compania fondată de Spielberg, Geffen şi Katzenberg şi este în prezent, probabil, cel mai influent om în muzica de film de pe Terra! Mai ales după ce a scăpat de asociatul său Jay Rifkin din societatea Media Ventures, şi-a redenumit firma/studioul "Remote Control Productions" şi o manageriază ca pe o echipă sportivă, investind nu numai în prezent dar mai ales în viitor. Iar pentru Hollywood, prin intermediul RCP, Zimmer cumpără/vinde, pregăteşte şi impresariază inclusiv ‘jucători’ străini (a se citi ‘compozitori tineri, talentaţi, posibil non-americani, descoperiţi şi urmăriţi în festivalurile de film independent, în producţii naţionale sau în jocurile video/pe internet’). În ultimii 6-7 ani, în studiourile RCP, au lucrat peste 50 de compozitori de naţionalităţi şi cu experienţă diferită în muzica de film! După ştiinţa mea, este singura structură de anvergură aceasta care verifică, pregăteşte şi este capabilă să livreze Hollywoodului noile generaţii de score-composers. Să începem însa cu prezentul, cu acoliţii de vârsta a doua a lui Zimmer.

HANS ZIMMER însuşi. Necontestatul câştigător al Oscarului pentru "The Lion King" în 1994. Iconicele OS-uri "The Rock", "Crimson Tide", "Gladiator", "Mission Impossible 2", "Inception", "The Dark Knight Rises", "Sherlock Holmes"… în trei decenii de carieră a lucrat (printre alţii) cu Terrence Malick, Michael Bay, John Woo, Mike Nichols, J. J. Abrams, James L. Brooks, Ron Howard şi Antoine Fuqua, a fost preferatul (regretatului) Tony Scott şi rămâne în continuare opţiunea No. 1 pentru fratele său Ridley Scott… a făcut muzica pentru animaţiile "Kung Fu Panda" şi "Madagascar"… ce ar trebui să mai adaug? Că tot el este responsabil şi pentru "The Simpsons Movie" şi pentru muzica din popularul joc video "Call of Duty: Modern Warfare 2"? Cred că este suficient şi putem trece la câţiva din membrii marcanţi ai cooperativei RCP. Sud-africanul TREVOR RABIN s-a născut în 1954 şi s-a stabilit în L.A. la începutul anilor ’80. Fanii Rock-ului Progresiv îl ştiu mai bine ca membru de bază a grupului Yes. Cinefilii însă au în colecţie OS-urile sale la filmele lui Michael Bay ("Armageddon", "Bad Boys 2"… pentru primul, autorul a fost tot un membru a cooperativei, Mark Mancina), la actioner-ele lui Nic Cage "Con Air", "Gone In 60 Seconds" şi mini-seria "National Treasure", plus "The Sorcerer’s Apprentice", oferit probabil ca bonus (dacă ne raportăm la calitatea filmului). Rabin este prieten cu regizorul Renny Harlin, care de mai bine de 15 ani ("The Long Kiss Goodnight" a apărut în ’96) nu îşi mai regăseşte suflul şi inspiraţia şi îl susţine în ultimii ani cu obstinaţie chiar în proiectele sub-sub-mediocre ("The Covenant", "5 Days of War", etc, etc). Ba chiar şi în viitor, căci Harlin a anunţat un "Hercules 3D" pentru anul următor! Perspective diluate la orizont atâta vreme cât banii din drepturi de autor pe Yes încă curg şi acoperă cheltuielile cotidiene. Nu mi-aş fi permis mica răutate dacă (personal) aş fi rezolvat mica mea dilemă a unei teme instrumentale din "Deep Blue Sea" (1999) care este copy/paste pe o piesa instrumentală Nightwish. Şi încă nu m-am lămurit: cine a făcut-o publică prima, Rabin sau rockerii scandinavi? MARK MANCINA (n. 1957), cel care a făcut primul "Bad Boys" (1995, r: Michael Bay), este ovaţionat de elitişti pentru "Training Day", un OS (în ceea ce mă priveşte)… ‘ubliabil’). Mai degrabă ar trebui să ne amintim de "Speed" (1994) şi "Twister" (1996), realizările lui Jan de Bont, de "Tarzan" (Disney, 1999) şi Declin2-Harry Gregson-Williamsde subevaluatul "Shooter" a lui Antoine Fuqua din 2007. Dată fiind relativ recent descoperită apetenţa pentru Broadway ("The Lion King"… a tribute to the Zimmer-Master !), este posibil să îl vedem mai rar la Hollywood. Un alt favorit a fraţilor Tony & Ridley Scott, HARRY GREGSON-WILLIAMS e născut în 1961. Precizare: Harry are şi un frate, Rupert, născut în ‘66, iniţial parte a ‘grupului’ Zimmer apoi dizident la Hollywood… face acum muzică pentru filmele lui Adam Sandler. Not bad… dar asta nu înseamnă că îmi doresc pe CD coloana sonoră compusă de el pentru "Hotel Rwanda". Harry a început în anii ’90 în televiziune şi a trecut la cinema prin muzica de desene animate ("The Tigger Movie", "Chicken Run", "Shrek") şi documentare despre… cum se fac filmele. Preferat de Joel Schumacher, a lucrat cu acesta la "Phone Booth" şi "Veronica Guerin", până să fie ‘adoptat’ de famila Scott (de la "Kingdom of Heaven" şi "Domino" la "Man On Fire" şi "Unstoppable"). S-a inspirat de la ‘modelul’ Zimmer implicându-se în animaţia ‘incorectă politic’ ("Team America: World Police" a lui Trey Parker), jocurile video de succes ("Metal Gear") şi filmele cu potenţial de blockbuster: "X-Men Origins: Wolverine" (2009), o altă producţie Bruckheimer, "Prince of Persia: The Sands of Time" (2010), "Cowboys & Aliens" (2011, r: Jon Favreau) şi "Total Recall", remake-ul lui Len Wiseman după Verhoeven/K.Dick de anul trecut. JOHN POWELL (n. 1963) este un compozitor destul de greu de descifrat. La o primă vedere ar putea primi eticheta asocierii cu desenele animate care i-au adus cea mai mare popularitate şi banii aferenţi ("Antz", "Chicken Run", "Shrek", "Ice Age", "Kung Fu Panda", "The Lorax", "Rio", "How To Train Your Dragon"). Nu este greşită căci actualmente face muzica la sequel-urile pentru ultimele din cele mentionate. La o a doua ca, în momentul în care îl scoţi din lumea fanteziei, optează pentru mizerii (exemple relevante: "Gigli"/2003 şi "Mars Needs Moms"/2011). Dacă ajungem la a treia… că, din când în când, când are chef, poate livra soundtrack-uri de filme Pop(ulare). Dovezi sunt destule: trilogia Bourne cu Matt Damon, "X-Men: The Last Stand" (2006), "Hancock" (2008) şi "Knight And Day" (2010). A rămas prieten cu Paul Greengrass şi, în consecinţă, au lucrat împreună şi la "The Green Zone" (2010). KLAUS BADELT (n. 1967), un ‘tinerel’ a şcolii Zimmer. Dovada: nemulţumit de ce compusese Alan Silvestri pentru "Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl", omnipotentul producător Jerry Bruckheimer îl contactează pe Hans Zimmer pentru a reface OS-ul însă acesta era ocupat cu "The Last Samurai" şi deleagă (cu succes) competenţele lui Badelt! Care, până atunci, avusese un număr de reuşite dar nu la nivel WOW: "Invincible" (2001) a lui Werner Herzog, "K-19" (2002) a lui Bigelow şi "Basic" (2003), regizat de John McTiernan, altul care s-a pierdut pe parcurs pe ‘modelul’ Renny Harlin… Prea tânăr, după succesul ‘piraţilor’, Klaus a jucat riscant (repet, în opinia mea, a fost deliberat lăsat să o facă) şi rămâne un potenţial de underground fie că vorbim de adaptări după comics-uri ("Solomon Kane" şi "Dylan Dog: Dead of Night") sau experimente arty ("Rescue Dawn" – Herzog sau "Killshot" – John Madden). În prezent, este exmatriculat din grup şi face muzică de film în Europa. Declin2-Steve JablonskyDupă ‘Asterix şi Obelix’ sper să îi vină mintea la cap… căci Zimmer se concentrează pe un alt protejat al său, o adevărată maşinărie de bani, STEVE JABLONSKY, care deşi născut în 1970, deci foarte tânăr, are deja la activ seria "Transformers" (inclusiv noul sequel anunţat pentru 2014) plus alte producţii Bruckheimer-Bay, de la "The Island" la "Battleship", şi, mai ales, în contextul noilor tehnologii şi a noilor segmente de public, de jocuri, de la "The Sims" şi "Gears of War" la "Command & Conquer". După un stagiu de redemption (probabil) la serialul "Desperate Housewives", Jablonsky este readus în cărţi pentru noile filme a lui Michael Bay, "Pain & Gain", şi a lui Peter Berg, "Lone Survivor". Bonus: comanda pentru muzica remake-ului hollywoodian la capodopera horror a lui Dario Argento, "Suspiria". Anul acesta a fost OK cu OS-ul din "Gangster Squad". Dintre tinerii crescuţi de Zimmer, două sunt propunerile mele în această analiză, ambii fiind născuţi în 1974: RAMIN DJAWADI şi Henry Jackman. Djawadi, în ciuda numelui… neamţ ca şi Zimmer, a fost testat cu o ‘jucărie’ ("Thunderbirds" – 2004) după care a fost trimis la munca de jos… câştigarea de experienţă în televiziune. A confirmat şi rezultatul s-a văzut pe marile ecrane: "Iron Man" (2008), "The Unborn" (2009), titlu inedit pentru mulţi cinefili dar regizat de… David Goyer, scenaristul lui "Blade", "Dark Knight" şi "Man of Steel", deci o autoritate clară vis-à-vis de ce şi cum se întâmplă la Hollywood, "Clash of the Titans" (2010), "Safe House" (2012) cu Denzel şi Ryan Reynolds. Puncte slabe: desenul animat "Open Season" şi… mai e şi o continuare? "Red Dawn", no comment. Puncte tari: serialele de televiziune OK, "Game of Thrones" şi "Prison Break" şi… încrederea acordată de Guillermo Del Toro pentru a compune muzica la aşteptatul "Pacific Rim". HENRY JACKMAN este ‘şoimul patriei’ care, din punctul meu de vedere, promite cel mai mult. Are 30 şi ceva de ani şi a semnat deja până acum "Kick Ass" (2010), "X-Men: First Class" (2011), "Abraham Lincoln: The Vampire Hunter" (2012) şi are pe ‘teavă’ noua animaţie DreamWorks, "Turbo", precum şi noul Marvel/Avengers "Captain America: The Winter Soldier". Astea ne fac să uităm "Gulliver’s Travels" cu Jack Black şi "Winnie The Pooh" cu… Winnie. Cam atât despre grupul ‘Zimmer’ de la Remote Control Productions. Restul ‘juniorilor’ vor ieşi cu siguranţă la iveala uşor, uşor...

"Tinerii" anti-cooperativă. Speranţe confirmate

Născuţi în anii ’60, aceştia au apărut şi au evoluat independent de ‘grupul’ Zimmer. De văzut/urmărit cât vor funcţiona în contextul actualei crize, mai ales că, totuşi, nu sunt nişte adolescenţi. Am lungit-o deja cam mult aşa că mă voi referi la ei ceva mai succint. Cu un palmares Declin2-Alexandre Desplatprodigios dar constituit în cea mai mare parte din producţii europene, francezul ALEXANDRE DESPLAT (n. 1961) este un mare ghinionist căci, deşi a fost nominalizat constant la Oscaruri în ultimii ani, nu a plecat vreodată acasă cu o statuetă. Nici pentru "The Curious Case of Benjamin Button" (2008), nici pentru "King’s Speech" (2010) sau "Argo" (2012). Probabil şi datorită faptului că a intrat târziu în lumea Hollywoodului. Numele lui se regăseşte pe multe din filmele produse sau jucate de George Clooney ("Syriana" – 2005, "The Fantastic Mr. Fox" – 2009, "The Ides of March" - 2011) dar şi pe genericul unor blockbustere precum "The Golden Compass" (2007), "The Twilight Saga: New Moon" (2009), "Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2" (2011) sau animaţia "Rise of the Guardians" (2012). Actualmente lucrează la muzica noului film a lui Wes Anderson, fan al său din moment ce îl solicită a treia oară (după "Mr. Fox" şi "Moonrise Kingdom" - 2012). Trei nume vorbesc pentru britanicul DAVID ARNOLD (n. 1962): regizorii Ronald Emmerich şi John Singleton cu care a lucrat constant încă de la începutul anilor ’90 şi seria James Bond pentru care a compus muzica de film de la "Tomorrow Never Dies" (1997) la "Quantum of Solace" (2008). Până să fie înlocuit de austriacul HARALD KLOSER (n. 1956 – "The Day After Tomorrow", "10,000 BC", "2012", "Anonymous" şi "White House Down"), Arnold a compus pentru Emmerich "Stargate", "Independence Day" si "Godzilla" iar cu Singleton a lucrat începând cu "Shaft" (2000) şi până la "Four Brothers" (2005). Semnează muzica pentru trei filme cu Simon Pegg ("Hot Fuzz", "How to Loose Friend & Alienate People" şi "Paul", una din Cronicile din Narnia, "The Voyage of the Dawn Treader" (2010) dar şi teme pentru apreciatele seriale britanice "Sherlock" si "Little Britain". Cu excepţia lui "Hanna" (2011) unde s-au băgat pe fir The Chemical Declin2-Dario MarianelliBrothers, italianul DARIO MARIANELLI (n. 1963) a compus muzica pentru toate celelalte filme regizate de Joe Wright, de la "Pride & Prejudice" (2005) la "Anna Karenina" (2012) şi a câştigat şi un Oscar pentru "Atonement" (2007). Are trecute în CV colaborări cu Terry Gilliam ("The Brothers Grimm" – 2005), Neil Jordan ("The Brave One" – 2007), cu regizorul debutant Dustin Hoffman ("Quartet" – 2012) dar şi producţii de masă precum "Shrooms" (2007), "Eat Pray Love" (2010) sau "Salmon Fishing In The Yemen" (2011). Şi va fi în acest an pe genericul noului film de acţiune cu Jason Statham, "Hummingbird". JOHN OTTMAN (n. 1964) a fost lansat de Bryan Singer cu "The Usual Suspects" (1995), pentru care a compus ulterior muzica a încă cinci filme, inclusiv "X2" (2003), "Superman Returns" (2006) şi recentul "Jack the Giant Slayer". Deşi este foarte versatil (cele două "Fantastic Four", "The Losers" – 2010 sau "Unknown" – 2011) are o evidentă predispoziţie pentru horror (de la "Lake Placid" – 1999 şi "Eight Legged Freaks" - 2002 la "The Invasion" – 2007 şi "Orphan" – 2009). Numele lui TRENT REZNOR (n. 1965) este legat indisolubil de muzica Rock prin Nine Inch Nails. Iar piese ale sale se regăsesc în câteva zeci de filme, seriale TV şi jocuri video (inclusiv noul "Call of Duty").În asociere cu Atticus Ross a compus (până acum) doar două soundtrack-uri: Declin2-Marco Beltrami"The Social Network" (2010) şi "The Girl with the Dragon Tattoo". Însă, punct ochit punct lovit… a câştigat pentru primul un Oscar! MARCO BELTRAMI (n. 1966) este, probabil, numele din tânăra gardă cel mai des asociat cu succesul de box-office. Câteva exemplificări din filmografia sa sunt relevante: seria "Scream" (1-4) a lui Wes Craven, "Terminator 3: Rise of the Machines" (2003), "Hellboy" şi "I, Robot" (2004), "Max Payne" (2008), "A Good Day to Die Hard" (2012). A fost nominalizat de două ori la Oscaruri, pentru "3:10 to Yuma" (2007) şi "The Hurt Locker" (2008). Beltrami are în finalizare în acest an nu mai puţin de cinci proiecte printre care remake-ul la "Carrie", "The Wolverine" şi "World War Z". Încheiem cu MICHAEL GIACCHINO (n. 1967), premiat cu Oscar pentru "Up!" în 2009. Şi-a început cariera de compozitor cu jocuri video şi seriale de televiziune dar a devenit rapid un favorit al grupului Pixar/Disney începând cu "The Incredibles" (2004), trecând prin "Ratatouille" sau "Cars 2" şi până la "John Carter" (2012). A compus muzica pentru "Mission: Impossible 3" (2006) – avea să îl facă şi pe următorul, "M:I Ghost Protocol", în 2011 - în baza colaborării de lunga durată cu J. J. Abrams pentru "Lost" şi "Alias". Cu Abrams a mai lucrat la "Super 8" (2011) şi "Star Trek" (2009) şi acum definitivează sequel-ul "Star Trek Into Darkness", ce va fi lansat în câteva luni. Mai are pe ţeavă o nouă colaborare (după "Speed Racer", din 2008) cu fraţii Wachowski, "Jupiter Ascending", anunţat pentru 2014.

Un soi de… încheiere

În ciuda aspectului foarte stufos, dacă este să compactăm cele scrise mai sus, reiese la o analiză simplă că la încasări de aproape 100 miliarde de dolari de către industria cinematografică pentru o sumă de nu mai mult de 200 de titluri, responsabili (simplist vorbind) pentru muzica care ‘vinde’ bine sunt nu mai mult de două duzini de compozitori. Concluzie: să nu îi punem să călătorească cu acelaşi avion căci, în eventualitatea unui accident, nu ştim dacă Warner, Marvel, Disney, Fox & Co ar putea găsi soluţii alternative! Dincolo de glumă, este clar că, mai ales într-un context economic dificil, Hollywood-ul nu îşi asumă riscuri preferând să dea filmele cu bugete mari pe mâna compozitorilor verificaţi şi certificaţi. Lăsând tinerii să se formeze, să se ‘maturizeze’ în producţii independente, jocuri video, televiziune sau ca asistenţi ai consacraţilor.

În final… nu ştiu câţi dintre Dvs. vor avea răbdarea să parcurgă acest material însă am cel puţin un cititor garantat, pe gazda şi prietenul meu Radu Lupaşcu. Ca atare, un răspuns la o întrebare nepusă încă mie de Radu, frustrat şi obsedat (pe bună dreptate) de subiect, dar reflectată în multe din scrierile sale din „Arta Sunetelor", de ce nu scriu despre OS-urile româneşti? Răspunsul este simplu şi are două componente: 1.) Cinematografia română nu are suficiente filme de consum Pop(ular), de masă, în istoria sa, care să nu fie tributare ideologiilor sau manipulărilor generate de contextul politic şi 2.) Un motiv… nu mai grav, ci absolut DRAMATIC, care priveşte atât filmul cât, mai ales, teatrul românesc: nu avem ‘martori’. Nimeni, niciodată, nu a fost preocupat sistematic de înregistrarea, conservarea şi publicarea coloanelor sonore compuse special (măcar) pentru vârfurile acestor arte. Pentru câte piese de teatru avem o muzica demnă de ascultat compusă de Nicu Alifantis sau de Vlaicu Golcea la dispoziţia publicului? Pentru câte filme avem (altfel decât vizionând pelicula) posibilitatea să apreciem (cu bune şi rele) eforturile compozitorilor români de a susţine un film? Şi să ne mai aflăm în treabă noi, comentatorii de pe margine, vis-à-vis de calitatea lor? Dacă producătorul sau autorul principal a punerii în scenă sau a peliculei nu îşi respectă produsul şi componentele creative ale acestora, indiferent de motive sau context, noi nu putem trăi decât cu bucuria unor accidente fericite în care compozitorii şi muzicienii fac eforturi ca măcar parte din creaţia lor (asociată volatil) cu una vizuală să nu moară sau să eşueze în uitare odată cu conglomeratul artistic în care sunt integrate. Din păcate, avem de-a face exclusiv cu accidente…

Ioan Big
04 Aprilie 2013

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg