Arta Sunetelor

 

Drept la REPLICĂ

Stimate d-le Radu Lupaşcu,

În recentul interviu al domnului Sorin Tudoran, publicat pe site-ul dvs, se fac referiri la numele meu şi mi se aduc învinuiri grave. Aceste învinuiri se repetă în articolul "Indolenţă, ignoranţă sau complot?" - scris de dumneavoastră şi publicat pe acelaşi site - deci consider că e cazul să se cunoască şi punctul meu de vedere. Vă mulţumesc anticipat pentru publicarea acestuia.
Voi încerca, pentru claritate, să documentez prin citate originale, link-uri la alte documente şi exemple sonore. Întrucât doar citatele la care răspund ocupă câteva pagini, nu se poate evita o oarecare lungime a expunerii mele; cer scuze dinainte.

Interviul despre care vorbesc nu e primul, nici singurul, în care dl.Tudoran denigrează cu stăruinţă numele meu. De câţiva ani de cînd îşi pregăteşte "revenirea în România", dl.Tudoran a dat câteva interviuri şi a avut câteva apariţii publice atât în viaţa reală, cât şi pe internet. De fiecare dată, numele "Aldea" a fost subiectul său preferat de băşcălie, insulte şi învinuiri. Dl.Tudoran pare stăpânit de ideea că revenirea sa "glorioasă" în România ar trece neobservată fără un eventual scandal de proporţii legat de numele Aldea. Constat cu regret că persoana mea reprezintă o obsesie pentru dânsul şi vă asigur că dânsul n-a fost niciodată o obsesie pentru mine.
Dacă în cazul interviului pe artasunetelor.ro îşi deghizează acuzaţiile fanteziste sub un limbaj cât de cât urban, pe forumul chitariştilor români dl.Tudoran foloseşte un cu totul alt limbaj: mă insultă, îmi stâlceşte numele, se exprimă sub orice limită a bunului simţ. Nu doresc să risipesc spaţiul cu citate scabroase ale domniei sale de pe acel forum; aveţi aici câteva screen-copies ale unora din ele: faceţi un "click" AICI sau AICI sau AICI sau AICI şi faceţi-vă o impresie proprie.

Să trecem la fondul problemelor.
-----------------------------------------------
Principala idee fixă a d-lui Tudoran, în rezumat: Într-un interviu dat domnului Silea, Aldea s-a lăudat că a luat în 1971 premii pe care în realitate le-a luat dl.Tudoran.
Citez din interviul dânsului:"...si bănuiesc cine a făcut această chestie şi au apărut în interviuri ca de exemplu al colegului Aldea din 2002 (dat Domnului Silea) unde se vorbeşte de nişte premii ale formaţiei Chromatic din 1971 care au fost atribuite formaţiei Sfinx..."
Ideea, exprimată pe forumul chitariştilor într-un limbaj mult mai exotic, este: "-Ati citit interviul d-lui BBildea din 2002 ? Minte de-ngheata apele, ...ce obraznicie ...de cartier ...dee.!?! -A declarat în nenumarate rinduri ce mindru e de premiile obtinute ,in special' in 1971 enumerindu-le...(interviu 2002....Silea parca...)."

Să restabilim adevărul. Interviul de care vorbeşte dânsul a fost doar republicat de dl. Silea. Este vorba de interviul dat de mine lui Nelu Stratone, pentru revista "Art & Roll". Citez pasajul complet din acel interviu, pentru evitarea oricărei confuzii (pentru cine vrea să verifice exactitatea citatului, întregul interviu se poate accesa AICI ).

Întrebare: Cum s-au născut "Languir me fais", "Sir de cocori" şi "Blues absurd"?

Răspuns: Cum s-a născut "Languir" n-am de unde să ştiu, că n-am fost acolo când l-a compus Enescu. Cât despre celelalte... nu prea e nimic interesant de povestit. Aşa făceam noi muzica. Ce vrei, "miştocari de Bucureşti". Nu voiam s-o facem aşa, aşa ieşea ea. De altfel, nu cred că dacă omul vrea - sau îşi face planuri - să facă muzica într-un anumit fel, va ieşi ceva mai bun. Muzica se naşte "în stomac", nu în creier. Creierul doar educă stomacul. Despre "Blues absurd" am o amintire foarte frumoasă, hai s-o povestesc. Piesa era în aşa fel construită, că în mijlocul piesei Marian Toroimac se scula de la tobe şi făcea un lung solo de pian. Acum între noi, că Marian nu aude: Marian avea un fel de-a cânta la pian... cum să-l calific?... foarte personal, destructiv şi spectaculos. Bănuiesc că nici el însuşi nu prea înţelegea ce cânta, dar asta nu dăuna lucrurilor. După un solo de pian cântat de Marian, nu prea se încumeta vreun pianist să se aşeze la pian. Ei bine: vine festivalul, noi participăm, cântăm printre altele şi "Blues absurd", Marian face solo-ul său, luăm premiile de rigoare - şi după festival primesc un telefon de la Oschanitzki - mare onoare - care mă invită să luăm masa împreună la restaurantul Berlin. Oschanitzki fusese membru în juriul festivalului şi pe vremea aceea era considerat "eminenţa cenuşie", "ultima instanţă" etc. Muzicianul prin excelenţă. Tremurînd de emoţie, mă prezint la întîlnire, petrec cu gentlemanul o seară minunată, vorbim despre muzică, gentlemanul ne laudă piesele (ceea ce pentru mine însemna mai mult ca toate premiile luate) - iar la despărţire, mă trage spre el şi-mi şopteşte la ureche, "să n-audă nimenea": "Psst, şi te rog fă-mi o mare, mare favoare: data viitoare, nu-l mai lăsa pe omul să se aşeze la pian, că e o jignire pentru muzică!" Da... aşa cînta Marian la pian... pînă şi Oschanitzki, guru-ul pianului, s-a speriat de el :-))))

Acesta a fost citatul. Poate cineva să-mi spună unde anume mi-am atribuit premii luate de dl.Tudoran, sau unde am enumerat premiile în acest citat sau în altă parte a interviului sau în vreun alt interviu? De fapt, alt interviu nici nu există; acesta a fost singurul pe care l-am dat vreunei publicaţii româneşti în acea perioadă, fapt consemnat si de DION, care scrie AICI : "In A&R a aparut singurul interviu acordat de Dan Andrei Aldea".
Se poate vedea că am răspuns anecdotic, povestind o întâmplare legată de o piesă despre care am fost întrebat - şi nu despre piesa premiată, "Şir de cocori"; am vorbit despre bateristul nostru mai mult decât despre mine; am spus negru pe alb că pentru mine aprecierile verbale ale d-lui Richard Oschanitzki au valorat mai mult ca premiile luate la festival, deci nu m-am lăudat cu premiile, aşa cum afirmă dl.Tudoran.

-----------------------------------------------

A doua idee fixă a d-lui Tudoran s-ar putea rezuma: O bandă de manipulatori (sub conducerea lui Aldea - sau măcar cu ştirea lui Aldea) a "deturnat" ulterior premiile dânsului de la festivalul din '71 , atribuindu-le, cu timpul, tot mai mult lui Aldea, sau grupului Sfinx. Aceeaşi bandă de manipulatori i-a şters, sau i-a făcut dispărute, imprimările de la festivalul din '71, şi alte imprimari.
Citez din interviul dânsului:"... atitudine voită a unor grupuri de interese din Bucureşti, care au încercat prin diferite maşinaţii de culise şi prin ştergerea imprimărilor să dea senzaţie că în România nu a fost şi nu a existat decât o singură formaţie de top. Au fost interese clare ca după retragerea mea din activitate, formaţia Chromatic să fie uşor marginalizată şi chiar premiile de la al doilea festival naţional să fie atribuite altcuiva."
Aceeaşi idee, exprimată pe forumul chitariştilor, în limbaj colorat: "In anii 70, domnul "fals general 10 arici "(masluitor de valori si de premii)...", "La marele festival POP-ROCK din 1971 , premiile luate de formatia CHR.-GROUP si anume : MARELE PREMIU ,PREMIUL I pentru COMPOZITIE , PREMIUL I CHITARA SOLO ex.e , ...vor fi "deturnate " si "dirijate " abil , in parte , spre formatia SFINX , (cu concursul unei "gasti " de pup-in-c.-isti , in frunte cu , muzicutistul ' blenor ) in urmatorii doi ani !"

Să restabilim adevărul. "Muzicuţistul blenor care în următorii doi ani etc." încă nu scria la vreo gazetă între 1971 şi 1973. La revista "Flacăra" a scris între 1974-'75, la "Săptămâna" a scris în anii 1975-'77, deci n-a avut cum să fie în fruntea unui "grup de interese" în perioada '71-'73. "Muzicuţistul blenor" se numeşte însă Cornel Ionescu, poartă un titlu academic, "doctor în muzicologie", lucrarea lui de doctorat a primit cel mai înalt calificativ posibil, "summa cum laudae", e încărcat de premii internaţionale şi are în spate o carieră muzicală de excepţie.
Pe cât îmi amintesc, în perioada de doi ani reclamată de dl.Tudoran, la "Săptămâna" scria Florin-Silviu Ursulescu sau Aurel Gherghel. A-i acuza pe Florin-Silviu Ursulescu şi pe Aurel Gherghel (doi publicişti a căror probitate profesională a fost deasupra oricăror îndoieli) că se pot ocupa de deturnări de premii şi de ştergeri sau furturi de benzi este ceva incalificabil.

În legătură cu "ştergerea imprimărilor de la festival" ale d-lui Tudoran: de la festivalul din 1971 nu s-a păstrat nici o imprimare audio, nici cu dl.Tudoran, nici cu Sfinx, nici cu vreo altă trupă sau artist, deoarece pur şi simplu nu s-a imprimat nimic. Dl.Tudoran afirmă practic că "grupul de interese etc" a şters imprimările tuturor - inclusiv ale formaţiei Sfinx - ca să favorizeze formaţia Sfinx? Las cititorii să aprecieze logica şi veridicitatea acestor afirmaţii.

Într-adevăr, despre dl.Tudoran s-a scris în presă tot mai puţin în decursul anilor. A fost plasat în topuri tot mai jos, până a dispărut (consemnat AICI de Nelu Stratone). Aceasta are de-a face nu cu vreun "grup de interese", ci cu un motiv extrem de simplu: presa, oricât de binevoitoare, nu putea scrie la infinit despre cineva care pur şi simplu nu exista. Top-urile de la "Săptămâna" erau top-uri ANUALE, alcătuite după scrisorile cititorilor; nici cu cea mai mare bunăvoinţă, "Săptămâna" nu putea plasa în top, ani în şir, pe cineva care de câţiva ani se retrăsese din activitate. Este exact cazul d-lui Tudoran; căci potrivit propriilor afirmaţii, dânsul s-a retras în 1971, chiar după festival, aşa cum se va vedea în citatul următor.

-----------------------------------------------

Citez: "Anul 1971 a fost o culme pe care am atins-o în România, după care m-am retras pentru a primi viza şi a emigra în Occident ... pentru ca să pleci îţi trebuia viza şi cu cât erai o personalitate mai cunoscută cu atât o obţineai mai greu. Aşa că am preferat să mă retrag ..." ), deci potrivit propriilor afirmaţii, dl.Tudoran, exact după "Marele Festival", se "retrage"; dispare intenţionat în anonimat ca să i se piardă urma, alege să nu mai fie o "personalitate proeminentă", decide să-i fie uitat numele, preferă să nu se mai scrie despre el în presă ... pentru ca după mai bine de 37 de ani să se revolte că nu s-a mai scris în presă despre el, că a fost "marginalizat", şi vinovatul este Aldea.
Las cititorii să aprecieze modul în care dl.Tudoran şi-a pus în aplicare pretinsa "strategie": ca să nu mai apară în ochii Securităţii ca "personalitate proeminentă" şi deci să aibă şanse de viză, după festivalul din '71 dl.Tudoran vine în Bucureşti, "bârlogul" Securităţii, intră succesiv în două formaţii bucureştene de elită, "Mondial" şi "Roşu şi negru", cu amândouă grupurile face filmări la Televiziune, sub ochii Securităţii, cu "Roşu şi negru" scoate în 1974 două discuri single pe care se află numele lui scris foarte citeţ. Se pare că dl.Tudoran are o părere foarte proastă despre inteligenţa Securităţii, precum şi despre inteligenţa cititorilor acestui site, dacă numeşte aceasta o "retragere din viaţa publică". În contextul de mai sus, fraza aceasta mă amuză: "Cu Domnul Marin Petrache am stat de vorbă în ‘75 în legătură cu înfiinţarea unei noi formule Chromatic pentru a pleca şi concerta în Occident, respectiv pentru primirea vizei din partea securităţii române. Mie nu mi-a ieşit viza."

-----------------------------------------------

Dacă tot suntem la tema "premii şi top-uri", doresc să comentez puţin articolul "Indolenţă, ignoranţă sau complot?", scris de dumneavoastră, d-le Lupaşcu.
Citatul din dicţionarul doamnei Daniela Caraman-Fotea pe care-l tipăriţi în încercarea de a da dovezi despre "furtul de premii" este următorul:
Daniela Caraman Fotea scria despre Dan Andrei Aldea: …“Participă la ediţia 1971 a Festivalului Pop, unde primeşte premiul I pentru interpretare, premiul de compoziţie, formaţia sa „Sfinx” obţinînd, de asemenea, diploma festivalului.” Lucru absolut fals... "
Deşi nu contest uşoara incorectitudine a cuvintelor d-nei Caraman-Fotea (voi reveni imediat cu explicaţii), îmi permit să vă pun, d-le Lupaşcu, aceeaşi întrebare pe care am pus-o şi mai înainte: unde vedeţi, în acest citat, vreun premiu al d-lui Tudoran sau al grupului Cromatic, atribuit de d-na Caraman-Fotea mie sau grupului Sfinx? Vedeţi undeva scris "Sfinx a obţinut Marele Premiu al Festivalului pop"? - sau "Aldea a obţinut Premiul 1 flaut"? - sau "Sfinx a primit Premiul revistei Săptămâna"? - sau "lui Aldea i s-a decernat Premiul clubului A pentru cel mai bun solist vocal"? - sau "Aldea a primit Premiul 1 pentru cea mai bună compoziţie "Zodia Capricornului"? etc etc?
Nu vedeţi. Nici una din aceste fraze nu există. În acest caz, se pune întrebarea despre legitimitatea titlului articolului dvs, în privinţa aşa-zisului "complot".
Despre incorectitudinile la care am promis că revin:
Prima incorectitudine a d-nei Caraman-Fotea este: dânsa numeşte "premiul 1 pentru interpretare" ceea ce în realitate a fost "premiul 1 pentru chitară". Calificaţi această incorectitudine ca "majoră", sau ca "nedreptate făcută d-lui Tudoran"? Nu cumva mai degrabă îmi e dăunătoare mie însumi? Nu cumva pentru dl.Tudoran e chiar avantajos faptul că nu mi se citează corect acest premiu pe care l-a luat şi dânsul împreună cu mine?
A doua, "premiul de compoziţie" nici nu poate fi denumită "incorectitudine", căci acest premiu l-am primit într-adevăr, pentru "Şir de cocori". Doamna Caraman-Fotea nu e singura care îl numeşte aşa; AICI, Nelu Stratone îl numeşte exact la fel. V-aţi revoltat şi pe dânsul pentru aceasta, pe când lucraţi împreună la "Art & Roll"? Mă îndoiesc. În filmul lui Doru Ionescu acest premiu era denumit exact la fel, după cum se poate auzi AICI.
A treia, "formaţia sa „Sfinx” obţinînd, de asemenea, diploma festivalului", e de haz căci diploma festivalului n-a fost un premiu; a fost o diplomă care s-a dat fiecărui participant la festival. Din nou: nu e o minciună, pentru că am primit acea diplomă într-adevăr. Nici nu-l nedreptăţeşte în vreun fel pe dl.Tudoran. Dacă nedreptăţeşte pe cineva, acel cineva sunt din nou eu însumi.
Ca atare, fraze ca "Nu cred că trupa SFINX şi în special Domnul Dan Andrei Aldea avea nevoie de titluri de împrumut" sau "falsuri care atrag după sine minimalizarea succesului trupei CHROMATIC" nu-şi au locul. Deosebit de jignitoare pentru mine sunt fraze ca "Ăsta e principalul motiv pentru care numele SORIN TUDORAN nu este cunoscut la fel mult ca al lui Dan Andrei Aldea". Numele meu este cunoscut NU DATORITĂ ACESTUI DICŢIONAR, ci datorită realizărilor pe care le-am avut; există suficiente surse de informare corectă. NU ACEST DICŢIONAR l-a făcut "mai necunoscut" pe Sorin Tudoran, ci propria activitate lipsită de relevanţă.
Eu nu reproşez doamnei Caraman-Fotea aceste minore neatenţii căci o respect enorm ca jurnalistă, autoare şi producătoare - şi pentru că eu ştiu două lucruri pe care dumneavoastră, d-le Lupaşcu, nu păreţi a le şti:
Primul e că un premiu are importanţă pentru cineva DOAR cînd n-a mai primit vreun altul toată viaţa lui. Vă garantez că după ce veţi primi măcar atâtea premii câte am primit eu în viaţa mea (ceea ce vă doresc din inimă), vă va fi perfect egal când cineva va numi unul dintre premiile dvs. "premiul Pulitzer pentru articol de fond" cînd în realitate s-a numit poate "premiul Pulitzer pentru reportaj". Pur şi simplu nu vă va păsa, aşa cum nu mi-a păsat nici mie.
Al doilea este că niciodată un premiu n-a avut nici cea mai mică contribuţie la dezvoltarea ulterioară a celui care l-a primit. Locul fruntaş - ani de-a rândul - al lui Keith Richards în top-ul chitariştilor din NME nu i-a influenţat cariera nici în bine, nici în rău. Eric Clapton a fost ani de-a rândul pe locul 1 în top-ul "celor mai buni chitaristi" şi simultan tot pe locul 1 în top-ul "celor mai supraapreciaţi chitarişti". Nici unul din acele top-uri nu au avut vreun impact asupra carierei sale. Chiar şi în România: la festivalul din '71, grupul Phoenix a fost unul din cele mai "văduvite de premii" (nu că n-ar fi cântat bine, căci au cântat foarte bine. Pur şi simplu n-a fost momentul lor.) I-aţi auzit plângând vreodată pe acest motiv? A influenţat asta cariera lor ulterioară, şi atingerea statutului de "trupă legendară"? Nici pic. Se devine legendar prin talent, perseverenţă, muncă şi continuitate. Nu se devine legendar prin premii. De altfel, Mihai Plămădeală comentează AICI despre subiectul "Aldea şi top-urile": "Privind in perspectiva, top-urile din acea vreme apar comice prin alaturarea sa (uneori in pozitii inferioare) de chitaristi mult mai putin bazati."

-----------------------------------------------

Citez din interviul d-lui Tudoran: "...Ardealul cânta pe două turnuri super-performante la chitară şi la celelalte instrumente, iar în Bucureşti se cânta pe amplificatoare gen cutii de porumbei, etc."
Aceeaşi idee, exprimată pe forumul chitariştilor:"In aceasta perioada , in Bucuresti de pilda , se cinta cu instalatii de tip ,CUTII DE PORUMBEI , (cu mici exceptii....Arion) , ..asa si sunau ! ehe ..!"
Să restabilim adevărul. În 1970, când l-am cunoscut pe dl.Tudoran şi am văzut grupul Cromatic la barul "Mioriţa" din Mamaia, toată formaţia cânta pe un singur amplificator; cele "două turnuri super-performante" erau două boxe de 45 watt bucata, fiecare conţinând 3 difuzoare Goodmans de 15 watt luate din staţiile Doina fabricate în România. Cum bine se ştie, singura calitate a acelor difuzoare Goodmans era randamentul. Sunau extrem de tare, evident în dauna spectrului de frecvenţe. Îţi "mutau urechile" cu sunetul lor de tablă, ca să folosesc stilul de vorbire de atunci. La "Casa studenţilor" din Bucureşti, sunetistul Roland Pantelie folosea la acea oră două boxe "Vox". Nu spun că sunau mai bine ca ale d-lui Tudoran; spun doar că exact acele boxe "Vox", fie ele "cutii de porumbei" sau nu, le puteţi vedea în orice filmare de pe stadion cu grupul "The Beatles". Grupul Sfinx, la primele turnee şi concerte, îl avea pe Roland Pantelie - cu acele boxe "Vox" - la pupitrul de mixaj.
De asemenea, menţionez că începând din 1971, o dată cu venirea sa în Bucureşti, dl.Tudoran pare a nu mai fi posedat vreun amplificator propriu de chitară. La formaţia "Mondial" a cântat pe un amplificator Davoli care aparţinea formaţiei "Mondial", iar pe cele două discuri mici scoase cu "Roşu şi negru" este recognoscibil după sunet că dl.Tudoran pare a fi imprimat folosind amplificatorul de orgă - şi boxa "Leslie" adiacentă - aparţinând lui Nancy Brandes.

-----------------------------------------------

5. Îl citez din nou pe dl.Tudoran, pe forumul chitariştilor, referitor la grupul Sfinx şi la mine: "SFINX , formatie de mediocri (in special fata de CHROMATICI ) la toate capitolele..sound ,groove,voce,chit.solo.,chit bass,perc.etc" ... "soundul prost al lui Baldea vine din ignoranta totala a acestuia in puncto groove si sound!" ... "-Mai Baldea , iar te bagi ca musca-n ceva... competitiile directe cu mine le-ai pierdut..."
Nu a existat nici o ocazie în care să fi avut vreo competiţie directă cu dl.Tudoran, dar putem crea acum una. Dau trei exemple sonore comparative, toate pe acelaşi model: un fragment de imprimare cu Sfinx, urmat imediat de un fragment de imprimare cu dl.Tudoran.
Exemplu 1 : o imprimare de amator cu grupul Sfinx, făcută din mijlocul publicului cu un casetofon cu baterii, la teatrul "Bulandra" - deci puţin după festivalul din '71 (de altfel, aceeaşi piesă, numită "Purgatoriu", am cântat-o şi la festival, folosind exact acelaşi echipament ca în această imprimare). Am lipit după ea, în lipsă de alt material, solo-ul de chitară al d-lui Tudoran, din piesa "Pastorala", imprimată ÎN STUDIO cu "Roşu şi negru" în 1974. Vă invit să comparaţi sound-ul, precizia, groove-ul şi modul de a cânta al fiecăruia.
Exemplu 2 : primul fragment - imprimat tot din public, tot cu un casetofon, în concert cu Sfinx: solo-ul meu din piesa "Jocul aparenţelor", urmat de un fragment dintr-o imprimare DE STUDIO a d-lui Tudoran, cu grupul "Mondial". Vă invit la o nouă comparaţie directă.
Exemplu 3 : un fragment inedit cu Sfinx, din nou imprimat din public cu un casetofon, la prima prezentare publică a suitei "Zalmoxe", care avea să apară pe disc peste câţiva ani: solo-ul de chitară din "Ursitoarele" - urmat de un fragment dintr-o altă imprimare DE STUDIO a d-lui Tudoran: solo-ul dânsului de chitară din piesa "Pădurea l-a gonit", imprimată cu "Roşu şi negru" în 1974. Vă invit să comparaţi.

Închei acest şir de comparaţii directe cu un comentariu care mi se pare necesar:
Dl.Tudoran a afirmat că a câştigat toate competiţiile directe cu mine. De fapt n-a existat vreodată o competiţie directă, de aceea am creat eu însumi cea mai directă competiţie posibilă: trei comparaţii sonore. În toate trei, am folosit, în intenţionat dezavantaj pentru mine însumi, imprimări live cu Sfinx, de calitate "casetofon de amator", urmate de imprimări de studio ale d-lui Tudoran. Intenţionat nu am folosit imprimări de studio cu Sfinx rămase legendare (ca de pildă, "Sinteze" despre care Mihai Plămădeală scrie AICI "... cea mai elaborata piesa a albumului, in care solo-ul de chitara intrece prin tehnica tot ce am auzit vreodata in muzica rock romaneasca", sau "Secolul vitezei", piesă al cărei solo de chitară a provocat un respect aproape mistic printre chitariştii români ai vremii. Consider, astfel, că am fost mai mult decât fair. Pentru cei ce nu l-au auzit vreodată pe dl.Tudoran, am dat ocazia să-l audă: aşa cânta la chitară Sorin Tudoran.

-----------------------------------------------

D-le Lupaşcu, citez afirmaţia dvs în interviul luat d-lui Tudoran: "14. Erai singurul chitarist român capabil să cânte Hendrix! Ai prins spiritul acestui mare artist ... "
Îmi pare rău că vă contrazic convingerile. Într-un pasaj din cartea lui Nelu Stratone, găsibil AICI , dl. Stratone scrie: "Experimentele muzicale abundau si aveai în permanenta senzatia ca-si ...dadeau mâna Enescu cu HENDRIX, Bartok cu Steve Winwood ... ". Pasajul se referă la o seară cu Sfinx, la Casa Studenţilor.
Atrag atenţia asupra unui alt citat, care întăreşte spusele d-lui Stratone: într-un interviu dat acum câţiva ani în "Jurnalul Naţional" (de găsit AICI ), vorbind tot despre Casa Studenţilor, Gabi Litvin, chitaristul formaţiei "Mondial" şi ulterior "F.F.N." declară: "... pentru mine asta a fost formaţia Sfinx la care te uitai ca la soare. Cine a auzit vreodată "Blues Absurd" sau "Are You Experienced" - în întregime (!!!) în atmosfera de la bar poate mă înţelege." Evident, dl. Litvin se referă la albumul lui Jimi Hendrix.
În Bucureşti, nu numai eu cântam piese de Hendrix, şi nici măcar n-am fost primul. Cu mult înainte de mine, l-am auzit pe Gabi Litvin însuşi, cântând "Can You See Me" de Hendrix, cu "Mondial" la dans la Casa Studenţilor. Mai mult: bănuiesc că nici Gabi n-a fost primul. E greu de crezut că Mugur Winkler a compus piesa "Omagiu lui Jimi Hendrix", imprimată prin ' 67 sau ' 68 cu grupul său, "Sideral", fără să fi cântat el însuşi vreo piesă de Hendrix.
Îmi permit o mică divagaţie: aprecierea d-lui Litvin, "asta a fost formaţia Sfinx la care te uitai ca la soare" reprezintă pentru mine poate cea mai emoţionantă formă în care s-a scris vreodată despre Sfinx. N-am ştiut, până la acest interviu al dânsului, că ne purta un asemenea respect, şi din păcate nici dânsul n-a ştiut atunci despre respectul pe care i-l purtam la rândul nostru. Profit şi îi transmit şi eu acum admiraţia mea pentru el ca om, şi toată consideraţia pentru ce a reprezentat Gabi Litvin în muzica românească.
Concluzie: în acei ani, mulţi chitarişti din Bucureşti cântau ÎN PUBLIC piese de Hendrix. Dl.Tudoran, în schimb, nu cred să fi fost auzit de cineva vreodată cântând în public o piesă de Hendrix. În 1970, cînd l-am văzut o seară întreagă la barul "Mioriţa" din Mamaia, grupul Cromatic era încă la stadiul "piese de Creedence Clearwater Revival", pe care Iuliu Merca le cânta vocal foarte bine. Am motive să cred că dl.Tudoran a auzit de existenţa lui Jimi Hendrix de la mine, în acea vară; toată vara i-am povestit despre Hendrix, iar el mi-a vorbit despre Clapton. De altfel, admiraţia lui pentru Clapton este vizibilă şi în singura imprimare pe care o cunosc cu grupul "Mondial" cu Sorin Tudoran, de prin '72 sau '73 (dată pe post de dl. Doru Ionescu într-un "Remix" de acum câţiva ani), unde dl.Tudoran pur şi simplu sabotează piesa lui Mişu Cernea cu veşnice lick-uri claptoniene ce n-au vreo legătură cu piesa. Nu e de mirare că grupul Mondial s-a despărţit curând de dânsul.
-----------------------------------------------

Închei această restabilire a adevărului printr-un alt citat semnificativ din interviul dânsului, semnificativ pentru că trădează exact ceea ce vrea dl.Tudoran să ascundă, de ce are nevoie de "revenirea în România" şi de ce caută cu disperare să lege revenirea sa în România de denigrarea lui Aldea.
Citez:
Întrebare: "Cum a fost viaţa ta în Germania, ce ai continuat să faci şi cum te apreciază nemţii?"
Răspuns: "În legătură cu prezenţa mea în Germania aş vrea să fac următoarele precizări. Ca cetăţean şi ca instrumentist în Germania sunt cunoscut sub alte două nume tocmai de aceea nu aş vrea să intru în detalii care nu ar fi neapărat în interesul meu, dar în general în toată perioada şi în prezent am fost şi sunt instrumentist, compozitor, producător, inginer de sunet, tehnolog, specialist în captare sonoră şi tehnologie de excepţie."
Deşi dl.Tudoran evită să-şi prezinte activitatea din Germania, detaliile în care dânsul nu vrea să intre sunt foarte uşor de aflat. Există un search machine numit "Google", pe care sunt convins că orice cititor al acestui site îl foloseşte zilnic. Oricine poate să activeze în "Preferences" doar links în limba germană şi să facă o căutare pentru ce vrea să afle din Germania - un nume, o noţiune, un cuvânt. Google va enumera tot ce găseşte despre aceste cuvinte - desigur, dacă undeva pe internet s-a scris despre ele.
Ca un exemplu, o căutare superficială pentru "dan aldea" (aşa, între ghilimele) va oferi câteva sute de link-uri care documentează cam ce s-a scris despre mine în Germania: unde am cântat, discuri la care am lucrat etc. Cine doreşte o căutare în detaliu, va afla de pildă: cineva, AICI , scrie "cu siguranţă cel mai bun chitarist şi violonist al scenei de concert europene, Dan Aldea" (nu că aş pretinde eu asta, dar iată că în Germania, cineva scrie aşa despre mine); AICI cineva mă numeşte "muzicianul genial Dan Aldea" (eu nu pretind că aş fi genial, dar iată, cineva în Germania e convins de asta); AICI unul dintre cei mai mari compozitori germani "botează" una din piesele sale - la care am imprimat şi eu - după numele meu: "Cancion Aldea" (îl admir, la rândul meu, pe acest mare compozitor); AICI sau AICI , studiouri de frunte uzează de numele meu drept garanţie a profesionalităţii lor: "muzicieni ca ...Dan Aldea... au imprimat la noi"; de pildă, AICI , o companie de computere care are în grijă sistemele multor companii industriale de anvergură, se mândreşte, printre alte referinţe, că are în grijă computerele lui Dan Aldea.
Încă o dată: nu mă laud cu toate acestea, nici nu vă îndem la o asemenea căutare în detaliu. E de ajuns să reţineţi că în Germania, despre Dan Andrei Aldea se scrie. O dovedesc sutele de link-uri.
Desigur, nu sunt singurul muzician român despre care se scrie. O căutare pentru "otto staniloi", de pildă, ar livra poate chiar mai multe link-uri decât despre mine - căci Otto este un saxofonist briliant şi are, prin natura lucrurilor, o activitate de studio şi de cântat pe scenă mai mare şi mai variată decât a mea. Mai sunt mulţi muzicieni români despre care se scrie, nici nu-i mai numesc aici. Ideea de reţinut este: toţi aceşti muzicieni români au lăsat, ca şi Dan Andrei Aldea, o urmă a activităţii lor în Germania; despre ei se scrie.
La fel de uşor se poate afla şi despre activitatea d-lui Tudoran în Germania. O căutare în Google pentru "sorin tudoran" va aduce pe ecrane ZERO links despre dânsul. Absolut nici o urmă în Germania despre vreo persoană numită Sorin Tudoran.
"Celălalt nume" sub care dl.Tudoran pretinde a fi cunoscut în Germania este "Mark Steiner" (l-a divulgat el însuşi, într-un interviu de acum câţiva ani în "Curierul de Vâlcea"). O căutare în Google pentru "mark steiner" va avea exact acelaşi rezultat: ZERO link-uri. Absolut nici o urmă a activităţii unei persoane numite Mark Steiner în Germania.
Nici căutările pentru orice altă posibilitate, ca de pildă "steiner" + "gitarre", sau "steiner" + "bass", sau "steiner" + "verstärker" (amplificator, în germană), sau "steiner" + "produzent" (producător, în germană), sau "steiner" + "tonmeister" (inginer de sunet, în germană), sau orice altă combinaţie posibilă, oricât de ingenioasă, nu vor da alte rezultate: ZERO link-uri. În 30 de ani petrecuţi în Germania, Sorin Tudoran aka Mark Steiner a lăsat ZERO urme ale existenţei sale. Nimeni n-a considerat că Sorin Tudoran aka Mark Steiner a meritat să-i fie pomenit vreodată numele; nici ca instrumentist, nici ca producător, compozitor, inginer de sunet, tehnolog, specialist în orice pretinde dânsul. Acesta este adevărul care iese la iveală oricât ar încerca dl.Tudoran să-l ascundă.

Dl.Tudoran mai dă AICI nişte amănunte inedite (ca de obicei când vorbeşte despre sine, într-un limbaj cât de poate de eliptic şi misterios): "In stilul HENDRIX nu am concurenta(sub.stil.Robin Tr.--Frank Marino),actionar studio,pregatesc sounduri de exceptie,..orice...la cerere...!,mai compum,mixez,cipsuri biologice,tehnologie QR22X patent .personal..pt. analiza si crearea soundului tridimensional"
O căutare făcută - la cererea mea - de Serviciul de Patente al Uniunii Europene n-a dat de numele Mark Steiner, nici de numele Sorin Tudoran, menţionate pe vreun patent existent în lume până la data de ieri, 01.11.2008. Dl. Tudoran pur şi simplu scrie ziua ce visează noaptea.

-----------------------------------------------

Concluzie:
Tot ce spune Sorin Tudoran în contextele de mai sus sunt pure fantezii şi n-au nici cea mai mică legătură cu adevărul. Întrebarea care se impune este: de ce spune Sorin Tudoran neadevăruri ce pot fi depistate atât de ridicol de uşor?
Există două variante posibile:
Prima: poate dl.Tudoran nici nu-şi dă seama de asta. Poate pur şi simplu are o fantezie extrem de bogată şi confundă visul cu realitatea fără să-şi mai pună alte probleme.
A doua, mai probabilă:
Pe vremea cînd singur şi-a făcut cunoscut numele "Mark Steiner", dl.Tudoran încă nu era decis să revină în România, deci nu şi-a făcut mari gânduri că se va găsi vreun curios să cerceteze dacă acest Mark Steiner există sau nu.
Acum, că decizia de a se reîntoarce e luată (fie că nu mai are nici o posibilitate de supravieţuire, fie că are vreun motiv să dispară din Germania), îşi face gânduri despre asta. Ca să devină neverificabil, acum ascunde numele "Mark Steiner". Dacă va fi întrebat ce a făcut timp de 30 de ani în Germania (cum s-a întâmplat pe acest site), va răspunde vag şi alambicat.
Există însă riscul ca întrebarea să-i fie pusă repetat, şi ezitările sale să trezească suspiciuni; acest risc trebuie evitat cu orice preţ. Dl.Tudoran alege singura cale logică pentru el, verificată de milenii de-a lungul istoriei: trebuie să dea lumii ceva atât de gogonat, atât de spectaculos, atât de surprinzător, atât de îndepărtat de subiectul întrebării, încât lumea să nici nu se mai preocupe de existenţa lui în Germania sau oriunde.
Ce poate fi mai spectaculos şi mai surprinzător pentru public, decât un atac asupra lui Dan Andrei Aldea?
Nici măcar felul în care m-a atacat direct, pe forum - cu mârlănie, căci acesta este cuvântul - nu e inexplicabil. Sorin Tudoran ştie foarte bine că am fost toată viaţa alergic tocmai la mârlănii, şi a scontat pe faptul că nu îi voi răspunde. Nu aveam cum să îi răspund; aş fi devenit mârlan nu numai în ochii lumii, ci şi în propriii mei ochi.

Aş fi trecut peste acest scandal dacă atacurile dânsului m-ar fi privit numai pe mine. Ceea ce dl.Tudoran nu a prevăzut, este că aceste atacuri scandaloase la persoana mea jignesc totodată întreaga generaţie alături de care m-am format ca muzician în acei ani. Au fost lezaţi oameni şi formaţii care, în condiţiile unor vremuri ce ofereau atât de puţin unui spirit artistic liber, au ştiut să aleagă calea bunului simţ şi a adevăratelor valori. Au fost ani de aur, trupe de elită şi înalt profesionalism care au ştiut să răspundă unui public ce merita tot respectul. Ca generaţia tânără din România de azi să rămână cu adevărata imagine a acelor ani în ceea ce priveşte muzica şi publicul ei, ca întreaga mea generaţie să nu fie confundată cu dl.Tudoran, am simţit acum nevoia să intervin ca un act de restaurare, în numele tuturor. N-au existat pe timpurile acelea discordii între noi. Ne-am ajutat între noi, am colaborat, ne-am bucurat împreună, am suferit pentru aceleaşi cauze. În nici una dintre situaţii, noi nu ne-am scuipat peste gard.
Din toate aceste puncte de vedere, Sorin Tudoran se pare că n-a făcut parte niciodată din elita muzicii româneşti. N-a fost unul dintre noi. O dovedesc azi manierele, atitudinea, pretenţiile sale grandomane în raport cu muzica pe care o oferă spre exemplu şi nu în ultimul rând, elementara bună creştere pe care din păcate văd că n-a avut-o, nu o are nici acum, de vreme ce a înlocuit-o cu mârlănia.
Eu nu am fost, nu sunt şi nu voi fi un mârlan. Nici generaţia noastră nu a fost o generaţie de mârlani, cum ar vrea Sorin Tudoran, prin propria atitudine, să vă facă să credeţi.

Cred că se poate însă învăţa din toate acestea: şi cum se supravieţuieşte, dar şi cum se trăieşte cu adevărat în lumea aceasta.

Dan Andrei Aldea
octombrie 2008
München


 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_Mariza 2018.jpg

Afis_Caro Emerald 2018.jpg

Afis_Kraftwerk 2018.jpg

Afis_Sighisoara Blues Festival 2018.jpg

Afis_foreigner.jpg

Afis_David Garrett.jpg