Arta Sunetelor

 

DAR NOI?

Abia terminasem articolul de mai jos, când dau de un articol al prietenului Ioan Big din Dilema Veche (se pare că am o linie telepatică cu el) cam pe aceiaşi idee. El însă trata tema „cinematografic”, amănunţit, cu exemple concrete, pe când eu îmi exprimam doar mirarea unui cinefil pasionat, nedumerit şi întristat.

Ce zice Big? (Spicuiesc din articolul său “Hollywood 21: Bărbaţi în colanţi”, sper să nu se supere).

În ultimii ani, din Cetatea Viselor vine un iz din ce în ce mai pregnant de… matriarhat. În rest, orice asociere, cu misoginismul, sexismul sau cu atitudini interpretabile ca ostile la adresa diferitelor orientări sexuale este în acest moment blamabilă (cu preţul ignorării valenţelor artistice ale filmului). Mai mult, instalarea autoritară a trend-ului „Girl Power“ în topul priorităţilor de la Hollywood, a avut drept consecinţă promovarea în serie a unor eroine care, dincolo de conştientizarea că femeile sînt cele responsabile pentru perpetuarea speciei/ naţiei/ comunităţii, îşi asumă leadership-ul şi rolul de luptătoare transformînd bărbatul în marionetă uşor manipulabilă. Mai mult, parcă pentru a caricaturiza rolul bărbaţilor, cei mai populari dintre ei sînt trimişi în filme adaptate după benzi desenate în care, în colanţi mulaţi pe fese, fustiţe de epocă sau în boxeri viu coloraţi sînt lăsaţi să se joace cu iluzia că sînt supereroi şi că salvează umanitatea. Dacă pînă şi Star Wars a devenit un film feminist odată cu apariţia lui Rey/Daisy Rid­ley, viitorul pe ecrane nu arată foarte încurajator pentru sexul considerat odată… tare (sau puternic, nu mai ştiu). Gata, mă duc să revăd Bridesmaids… după ce scot puiul din cuptor.

Ce  zic eu?

Am urmărit decernarea premiilor Grammy și Oscar de anul acesta. Cum fac de câteva decenii. În decursul  anilor am vizionat și fragmente de la decernarea premiilor la Cannes, BAFTA, MTV ș.a.m.d. Am văzut sute și sute de premianți ridicând trofee deasupra capului și rostind la microfon discursuri de mulțumire / acceptare.

De obicei se mulțumește echipei, colaboratorilor și apoi familiei. Uneori se spune ”mulțumesc familiei”, deseori se spune ”familiei și mamei mele”, alteori doar ”mamei mele” (face cu mâna, zice ”Hi Mom” și filmarea o arată în sală pe mamă).

Poate sunt eu uituc, dar niciodată, sau foarte, foarte rar, nu am auzit cuvintele ”mulțumesc tatălui meu”.

Înțeleg, în S.U.A. și alte țări sunt multe familii ”mono-parentale”, de fapt doar mama și-a crescut singură copilul / copii. Tatăl era bețiv, cartofor, curvar, drogoman, violent, șomer și a dispărut din peisaj. Am văzut multe filme înduioșătoare cu subiectul ăsta. Dar chiar așa, toți artiștii au crescut în familii mono parentale, doar cu mama? Nu au existat familii de artiști mono-parentale doar cu tată, fiindcă mama a dispărut din peisaj fiindcă era drogomană și curvă? Se pare că nu.

De fapt, chiar dacă se mulțumește familiei, de obicei se adaugă ”și în special mamei mele”. Impresia generală lăsată este că în toate familiile, chiar cele ”complete”, tatăl este un șoricel neînsemnat, bun să fabrice copilul și atâta tot, un fel de fantomă a casei. Se mulțumește regizorului, scenaristului, machiuezei, manichiuristei, pantofăresei, stilistei, frizerului, cameramanului, sunetistului, fotografului, dialoghistului, producătorului, sponsorului, norocului, lui Dumnezeu etc., dar nu prea am auzit de Tată.

Odată cu proliferarea agresivei mișcări #Me Too, Adică Și Eu (sunt nedreptățită și umilită) ne întoarcem la epoca matriarhatului. Iar bărbații, inclusiv tații, sunt tot mai mult puși la zid, niște nemernici. Așa că întreb, #DAR NOI ? – ce facem, nu ne facem și noi o platformă? Măcar tații...

Vă reamintesc că Ziua Internațională a Bărbatului este pe 19 noiembrie, dar spre deosebire de Ziua Femeii, puține țări au adoptat-o. Cu această ocazie mi-am completat și vocabularul. Dacă toți am auzit de ”misoginism” adică ”aversiune față de femei”, nu cred că ați auzit de ”misandrie”, adică ”repulsie față de bărbați”.

Bărbați din toate țările, Uniți-vă ! în frunte cu tații - detașamentul conducător!

Oare și la ingineri o fi tot ca la artiști ? Cred că nu. Va aminti fata mea de mine, când o fi cazul? Sunt sigur că da.

FSU

P.S.  Am spicuit câte ceva din traducerea pe care am făcut-o unui articol din 2017 al unui american ceva mai bine informat decât mine - Selwin Duke:

Procurorul democrat Dana Nessel, din Michigan, a zis de curând „Nu votaţi vreun bărbat”.

Dar sentimentele anti-masculine au apărut demult, sunt vechi şi generale.

În 2004, în Suedia, Left Party a propus o taxă pentru a compensa societatea pentru violenţa bărbaţilor. Care este situaţia reală? Când un băieţel este supărat, urlă enervat, dar peste 10 minute uită tot; când o fetiţă este supărată, poate nu „explodează”, dar ţine ranchiuna mult timp. Energia negativă e aceiaşi, dar intensitatea şi durata ei variază. Bărbaţii sunt mai „deschişi”, intră imediat la bătaie. Femeile sunt mai „închise”, hărţuiesc şi umilesc mult timp. Violenţa masculină este egalată de răzbunarea şi manipularea feminină, dorinţele masculine de vanităţile feminine, lăcomia masculină de invidia feminină. Care defect este mai nociv?? Statisticile arată că femeile ”iniţiază” violenţele domestice.

În timp ce defectele masculine sunt considerate înăscute (nu se pot vindeca = toxicitate masculină), meritele lor sunt considerate întâmplătoare, fiindcă li s-au dat şanse mai multe în viaţă, un argument tâmpit.

Camille Paglia a scris: „Dacă umanitatea rămânea pe mâna femeilor, locuiam şi acum în colibe de iarbă”. Bărbaţii pot fi dinamici sau periculoşi, este o monedă cu două feţe. Pot fi Hitler sau Mahatma Gandhi. Da, multe femei sunt ucise de bărbaţi, dar la ora actuală numărul femeilor a ajuns mai mare decât al bărbaţilor tocmai fiindcă există medicamente inventate de bărbaţi.

Există două argumente political incorecte, care arată de ce bărbaţii sunt inovatori: înclinaţiile şi abilităţile. 

Dr. Larry Summers şi-a pierdut funcţia de preşedinte la Harvard University în 2006 fiindcă a zis că sunt puţine femei în poziţii ştiinţifice de top din cauza lipsei aptitudinilor. Trebuie spus că bărbaţii au un IQ mai mare decât femeile, iar creierul mai mare cu 11 %. Dar trebuie spus că nu aceşti oameni obişnuiţi fac inovaţiile, ci geniile. Iar acestea sunt mai mereu bărbaţi.

La nivelul IQ de 145 sunt bărbaţi de 8 ori mai mulţi decât femei, scria profesorul Richard Lynn în 2010. Iar peste 176 nu există femei. S-ar părea că cromozomul masculin Y creşte şansele anomaliilor, iar geniul este o anomalie. De asta mai toţi inventatorii şi inovatorii sunt bărbaţi.

Care sunt implicaţiile pentru societate şi politică?

Prima: este total distructiv să impui ca numărul femeilor să fie egal cu numărul bărbaţilor în instituţiile ştiinţifice, cum a încercat administraţia Bill Clinton. Acest lucru nu va produce genii feminine. Dar va împiedica bărbaţi brilianţi să- şi ocupe posturile, dacă continuăm cu corectitudinea politică.

A doua: părinţii deştepţi trebuie să dea băieţilor jucării potrivite energiei lor, fiindcă ei trebuie să exploreze, chiar dacă fac vreo prostie, astfel ca mai târziu să depăşească frontierele în diverse domenii.

Revenind la tembelismul anti- bărbaţi, amintim că feministele din Suedia, Germania şi Australia au dorit ca bărbaţii să stea jos când urinează şi au reuşit să scoată „urinalele” (pisoarele) dintr- o şcoală suedeză, afirmând că urinarea din picioare este simbolică pentru „aroganţa triumfalistă a bărbaţilor” asupra poziţiei femeilor (scrie Dr. Walter E. Williams).

Aşa o fi, dar triumfalismul masculin a făurit întreaga societate modernă. Deci ideile feministe şi teoriile egalitariste pot fi aruncate la toaletă.

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Placido Domingo jr. 2019.jpg

Afis_Edvin Marton 2019.jpg

Afis_Whitesnake 2019.jpg

Afis_Brezoi 2019.jpg

Afis_Ana Popovic Brezoi 2019.jpg

Afis_Diana Rein 2019.jpg

Afis_Bon Jovi 2019.jpg

Afis_The Cure 2019.jpg

Afis_ArtMania festival 2019.jpg

Afis_Dream Theater 2019.jpg

Afis_Water Music Festival 2019.jpg

Afis_Kenny Neal 2019.jpg