Arta Sunetelor

 

DANA ŞTEFAN – Viaţa în culori şi sunete

Dana Stefan.jpgNe-am cunoscut de foarte curând. Dar aflasem, de la prieteni, poveşti absolut minunate despre ea, dar, mai ales, despre îmbrăţişarea perfectă Dana ŞtefanDan Andrei Aldea. Nu folosesc şablonul cu “chimia”, pentru că am înţeles că este mult mai mult, dar şi pentru că, în general, nu îmi plac vorbele tocite. Poveşti despre eleganţă, echilibru şi altele asemenea.

După circa un sfert de oră de taclale despre una, despre alta, am considerat că ar fi nimerit să fac din cuvinte, o gumă de şters umbre. Aşa că, mi-am adus aminte că îmi place să pun întrebări.

Există în creaţia ta tablouri inspirate din piesele lui Dan?

Când ascult muzica lui Dan nu pot să-ţi explic acum decât prin cuvinte cum mi se întâmplă: E ca şi cum Dincolo de Mai-Dincolo nu există.

Nu mai e nici casă, nu mai e nici masă, nu mai sunt oglinzi, nu mai e nici viaţă, nu mai e nici Nimic.

Nu-mai-e-nici-nimicul se scurge între noi precum nisipul. Nici bob nu mai încape.

Umbrele închid în ţarcuri-portativ Cântecul-pe-care-nu-îl-ştiţi.

Dincoace de Dincolo de Mai-Dincolo şi de Nu-mai-e-nimic e un Fel-de-Soare, unde, din dragoste se moare.

Dar invers, compoziţii semnate Dan Andrei Aldea inspirate de tablourile tale?

La întrebarea aceasta eu nu îţi pot răspunde, va răspunde Dan. (zâmbeşte)

Tot ceea ce compun de cînd suntem împreună are o legătură directă cu Dana. Eu n-aş numi-o. E altceva, greu de pus în cuvinte. E ca şi cum respirăm; o facem, dar nu conştientizăm. Vine de dinăuntru, în cel mai natural mod. Dana e în fiecare notă pe care o compun sau o cînt. Nu trebuie să caut inspiraţia; ea pur şi simplu există.” - Dan Andrei Aldea

Pentru tine, sunetele au culori corespondente?

Mai presus de punctele albastre cu care desenez pătratul, (simbolul masculinităţii, în plastică) - privirea albastră când îl privesc şi convingerea că, dacă ar fi să îl regăsesc în ceruri, hălăduind după mine, aş alege să ne amestecăm tot pe pământ, pentru că pe pământ, cele o mie şi una de nopţi sunt pupăcioase şi se-ncolăcesc după noi poveştile noastre din celelalte lumi şi-apoi, ne zvântură în sus, ca pe nişte seminţe de păpădii, ca să-nflorim iar cerul…

Şi-albastrul ne sună atunci, ne sună, ne sună, ne sună…

Terra Verde.jpg

Povesteşte-mi cum arată un moment în care tu eşti în faţa şevaletului, iar Dan în faţa computerului sau a instrumentelor?

Dacă în cafeaua de dimineaţă mi se deschide drum în zaţ, mă aşez la şevalet şi pe la ora prânzului sunt în Zanzibania.

În Zanzibania mi se spune “Femeia de Casă” şi lumea mă roagă să povestesc ce e aia şi să fii “Femeia cu-capul-plin-de-cârpe”.:)

Pe drum la întoarcere, eu, cu Dumnezeul meu.

Dumnezeul meu are ochii albastri şi barba albă.

Dacă poartă tichie roşie, e Moş Crăciun, când se îmbracă frumos, e Împăratul Verde.

Pe drum vorbim vrute şi nevrute, de-ale noastre şi, undeva pe la mijloc, ne aşezăm întotdeauna pe o bancă, amândoi, cu mâinile în poală.

Cred că am moştenit de la El o infinită răbdare, pentru că stăm amândoi pe bancă în tăcerea cea mai deplină, cam aşa cum fac bătrânii de la ţară când stau aşezaţi în faţa casei, pe o laviţă.

În jurul nostru – mii de gâze….

El începe să fredoneze deodată ceva foarte încet, aproape lălăit, însă foarte frumos…

Apoi ne ridicăm şi plecăm.

Ajung acasă pe la ora trei, tocmai bine să-mi întorc timpul, când pe-o parte, când pe cealaltă.

E foarte complicat cum trebuie să faci să se întoarcă vremea…e şi delicat…

Decorul meu de-întors-vremea de pe la ora patru: când începi să nu mai vezi, să te dai pe un vis.

Există în toată polologhia asta şi o încăpere cu două ferestre şi între ele un bărbat care respiră muzică la o masă cântătoare.

Aici se intră întotdeauna pe vârfuri…

La fereastra din stânga stau eu, la fereastra din dreapta sunt eu, Dana, cea care aş fi fost dacă nu ar fi existat nimic între ferestre.

Altminteri, la drumul meu se pierd toate, puţin câte puţin, ca totul să devină bunul celeilalte Dane… Nu ştiu să-ţi spun care din noi două îţi vorbeşte acum. (zâmbeşte)

Eu renunţ la tot ca să rămân cu mine, pentru că altfel voi fi nevoită să imaginez poveşti despre lumi absolut inimaginabile.

Inepuizabile.

La infinit.

Dan Andrei Aldea Dana Stefan.jpgSunt convinsă că aveţi discuţii despre ceea ce creaţi, e absolut normal să fie aşa. Ţii cont de ele, faci modificări sau renunţi la lucrare? Dar Dan?

Desenez, după ce pigălesc la grădina mea, sau învârt în oale, umplu foile cu desene ce par, când încâlcituri, când dantelării frumoase.

- Ce sunt?, mă întreabă Dan

- Cluxe pentru fluturi

- Adică un fel de colivii?

- Da.

- Ce faci cu ele?

Privim amândoi la pictură.

Poate că viaţa asta ne consumă ca pe un creion colorat...

Însă, când, într-o bună zi, ne vom trezi că nu ne mai amintim nimic din ce am putea spune că am văzut şi ştim, nimic, tu umple, de pe-acum, cluxele cu fluturi albi şi negri, cu cât mai mulţi eşti în stare şi, în ziua în care ai, cât de cât, acolo, o mică bucurie, să le deschizi şi să-i priveşti zburătăcind de-acolo, în griul cel mai colorat…

Dan trebuie că pricepe cum spun, de vreme ce şi eu aud greieri cuibăriţi în cuib, când îl ascult cum cântă… (zâmbeşte)

Ce înseamnă echilibrul pentru tine, ca artist şi ca om?

Îmi vine acum în minte Alice în Ţara Minunilor.

Alice a fost întotdeauna, în imaginaţia mea, nepotrivit de mare.

Nepotrivit îmbrăcată pentru o călătorie, nepotrivit de neglijentă cu ciorapii ei dungaţi.

Uşa întotdeauna prea mică, personajele din poveste prea grăbite ca să se uite la ea, iepurele alb prea nesuferit din cauza ceasului ăluia al lui, cărţile de joc prea colorate, zâmbetul pisoiului prea fără pisoi, lichidul miraculos din sticluţă prea incolor pentru un lichid făcător de minuni.

Povestea - prea captivantă printre atâtea încâlcituri.

E straniu cât de simplu poţi înţelege o poveste, dacă ţi-o şopteşte cineva la ureche.

Ţi se pare firesc să ţi-o imaginezi rotundă ca o pecete şi, odată ce ajungi părtaşă a unui secret, numele adevarate ale personajelor fac parte parcă din taină... eu merit să fiu părtaşă până şi la cea mai ascunsă taină.

Tot ce simt eu că trebuie să simt, eu merit.

Aşadar nu-mi cere chiar imposibilul, oricât de condamnată la inepuizabil aş fi.

Acum mi-e imposibil să privesc simplu o femeie nepotrivită cu propria ei poveste, dacă e atât de potrivit de mare şi atât de uluitor de frumoasă şi perfect pregătită pentru o călătorie, cu dungile ciorapului creionând impecabil piciorul tras în mătase.

Lasă taina la locul care este şi citeste mai bine dicţionarul de simboluri care ne învaţă că, dacă aurul înseamnă şi aură iar pietrele sunt oameni, toate metodele de alchimie spirituală sunt permise.

Piatra pe care mi-o doresc e Albă.

Tinctura mea de aur - Piatra Tuturor Inţelepciunilor...

Lapis Lazuli.jpg

Este grea maseria de soţie a lui Dan Andrei Aldea?

Hmmm… (zâmbeşte)

Hai să îl legăm pe Dan de o culoare, ca să mă înţelegi…

Când gândesti la o culoare, nu te gândi la obiectele colorate în acea culoare, ci la simbolurile, însuşirile ce se pot traduce prin culori.

Roşul e patimă şi putere, forţă şi acţiune dinamică, ritm, luptă, act de eroism.

Împăratul Roşu nu degeaba este el Roşu, în poveste el ţine pe umeri o împărăţie zugrăvită ideal, tărâm al perfecţiunii, unde să poată creşte frumos cei mici...

Cui îi sunt potrivite aceste însuşiri, ştii?

Bărbatului… El e pătimaşul, el ţine în mâini frâiele lumii, el sparge uşa cu umărul, el ştie cuprinde pătimaş, el atinge cu degetele lui, mătasea...

O femeie e Albastră, pentru că e aer tremurător, sensibilă la adiere...Fecioara Maria e înveşmântată în pânză albastră, zahărul e împachetat în albastru pentru că e dulce, o femeie e vis, ideal, trasparenţă şi fum, o femeie vibrează ca undele pe apă, cercuri în cerc, cercuri în cerc...

Dan e Roşul Pregnant.

Un Roşu Pregnant înseamnă:

Limpezime a minţii, inteligenţă sclipitoare, stăpânită autoritar.(roşu imperial)

Iarba albastră uscată şi îngrămădită într-un spaţiu protector din lemn. Ca o şură. (umbră arsă)

Vin roşu tămâiat. Ca sângele Iepurelui Alb al Lunii. (garanza)

Pătură ţesută la razboi de casă, din lână dărăita inegal, cu noduri, aspră ca o barbă nerasă pe sâni. (roşu cadmiu)

Aromă de tutun verde, dulce-amărui. (siena)

Rugozitate de piatră amestecată din lipiciuri, pe foiţe subtiri de cuarţ. (roşu permanent)

Logică şi eleganţă în judecăţi de valoare. (roşu englez)

Istorie fascinantă, cu lumi care îmi sunt cunoscute. Sentimentul că pot zâmbi, atinsă de reacţii şi gesturi copilăroase. Foame de răsfăţ. Posesie. Val. Inepuizabil. Zâmbete, ca o părere. (vişiniu)

Smuceală şi furtună, doar cât să ascundă imaginea intactă de copil. (roz)

Poveşti frumoase. (Cu Zâne, cu Păcală şi Tândală, cu piticoţi făuritori de fire de aur trase în fuioare, ploi rupte din ceruri şi ploi de taine şi taine, imagini cu personaje fantastice din părţi de animale cunoscute, cu solzi de peşte şi cozi de păuni şi creste de cocoş şi gură de bărbat în loc de cioc, cu un deget care ameninţă dacă nu stai cuminte, cu maci portocalii şi spirale încolăcite). (roşu cinabru)

Prăpădenie amestecată cu lene. (carmin)

Pregnant înseamnă în definitiv Bărbatul ce iubeşte într-o singură culoare, Roşu Purpuriu, pentru ca, în labirintul şi balans al lumii, să mă recompun într-un întreg paradoxal, prin această miraculoasă slăbiciune: Imaginea desăvârşită a unui lipici zemuit al roşului cireşelor amare, întins de un singur deget cu inel, pe o farfurie...

Colaj final interviu Dana Stefan.jpg

Interviu realizat de Teodora Ionescu
17 martie 2015

Foto: Arhiva personală Dana Ştefan

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg