Arta Sunetelor

 

Motocicleta Harley Davidson a lui Charlie “Smith” Kissinger

Ha, Jimmy Hendrix died because God wanted guitar lessons, ha, îi plăcuse la nebunie explicaţia asta dată de nu ştiu cine, nu ştiu când. A trăit toată viaţa cu ea. Ha, să ia Dumnezeu lecţii de chitară, ce chestie, Hey, Joe…, bună socoteală!

şi el cînta la chitară. Prost. Avea bunăvoinţă, dar nu şi ureche. Una e sa joci baschet ca Bob Cousy şi Mike Leibner, alta e să cînti la chitară ca Eric Clapton. Dacă nu-ţi iese nici una, nici alta, mai bine te laşi păgubaş. Se străduia cît putea, dar nici vocea nu-l ajuta prea mult. Îi ieţea mai bine Bridge over the troubled water. Cînd era baut. Sau se simţea bine. Aşa, în general, cumva, ce dracu să explici cînd te simţi bine şi parcă toată lumea e a ta? Poţi să joci în NBA sau să apari la CNN vorbind despre viitorul Americii.

Numele lui adevărat era Charles. Charles Kissinger. Nu era evreu, ca Big Henry, marele sforar de la Casa Albă. Şi nici nu erau rude prin alianţă. Doar o potriveală de nume. Tot timpul a dat explicaţii pentru numele său. Pîna într-o bună zi, cînd s-a saturat şi plictisit să mai pună lucrurile la punct. Să creadă fiecare ce vrea. El avea de trăit. Cum? Aşa cum se aude. Lui i se spunea Jimmy de cînd era pe lumea asta. Jimmy. I se spunea Jimmy şi gata. Nu se ştie de ce. Tatăl lui nu-i spunea Charlie, cum ar fi fost firesc şi normal. Ce e normal în America? Hey, Jimmy, îi spunea taică-su cînd era mic de tot şi rîdea de nu mai putea cînd îl arunca în aer. Maică-sa, Maria Lopez şi părinţii ei, adică nişte bunici pe care nu i-a văzut niciodată, erau din Columbia, spirit sudamerican cu frica de Dumnezeu şi admiraţíe pentru Fecioara Maria, tremura toată de frica, “Vezi să nu-l scapi o să-mi omori copilul…!”, “Şezi blînd, Take it easy, mami, îţi fac repede altul, nu te speria! “. Şi rîdea tatăl lui. Şi mama stătea îngrijorată pînă se termina tot circul cu aruncatul în sus. Hey Joe… A avut primul accident într-o intersecţie. S-a luat la bătaie cu doi tineri care s-au legat de el. I-a făcut faţa lată unuia, dar s-a ales şi el cu un braţ fracturat. Mama s-a speriat, tatăl a rîs, OK, Jimmy, aşa te vreau, să nu te calce nimeni în picioare, mai bine o maşina! ”Maică-sa să leşine la asemenea urare. El rîdea alături de tatăl lui. Se simţeau bine unii cu alţii. O familie americană adevărată, s-ar zice.

”Hai, noroc, Jimmy…,” ridică paharul tatăl lui cînd era bine dispus şi bea o bere cu amicii. Toţi erau Jimmy, dacă erau prietenii lui. Ca şi fiu-su cel mic, “Hey, Jimmy…,” striga tata cum cînta mult mai tîrziu, “Hey, Joe…”, Jimmy Hendrix.

Run or down. Sună bine.

A murit şi taică-su şi Jimmy Hendrix.

Şi maică-sa, săraca, tot ţipa la taică-su pîna se termina joaca. I-a povestit soră-sa mai mare, cînd era şi el mai mare. Toţi s-au făcut mari. Au rămas copiii doar în trecut. Alţi copii nu i-a mai făcut mami lui tati, dar nu din cauza asta a plecat el de acasă. Avea un Harley-Davidson care facea un zgomot infernal. Îl freca toată ziua cu o cîrpă. Pîna ce toate fierătaniile străluceau ca lumina soarelui. Tati avea şi cizme de piele, şi o haină de piele cu fermoar şi manuşi de piele, şi curea de piele, şi şapcă de piele, doar ochelarii de soare nu erau din piele. Şi ochii nu erau de piele, erau foarte pătrunzători. Închizi ochii, zicea tati a lui Charlie - Jimmy, şi vezi tot ce e pe lumea asta…, zicea el şi rîdea foarte tare. Era un barbat înalt şi voinic. Şi tare îi mai plăceau motocicletele. Mariei Lopez, mama lui cum ar veni, nu putea sa le sufere. Nu s-a suit niciodată pe maşina aia de făcut gălăgie. Pentru Maria o motocicletă era o pacoste pe capul ei. Ea cînta în corul bisericii presbiteriene, n-avea treabă cu mecanica şi motoarele. Era catolică, Ave Maria, Grazia plena, Dominus Tecum, Benedicta tum Mulieribus…, dar prefera o biserică din apropiere de casa. Şi mereu aprindea lumînări să nu se întâmple un accident pe şoselele astea unde gonesc atîţia nebuni. Şi şoselele astea s-au tot înmulţit în America, dar şi nebunii.

Cine mai rămâne zdravan în condiţiile astea.

Simplu.

Nimeni.

Toţi. Există leacuri pentru orice.

Şi lui Jimmy i-a plăcut de motociclete de mic. Ce putea fi mai frumos pe lume decât să te sui pe motocicletă şi să baţi America de la Est la Vest, de la Vest la Est, de la Sud la Nord, de la niciunde către nicăieri. Out of nowhere. Cînd dai de necaz, fugi în Canada. Sau în Mexic. În Cuba era mai greu. Acolo te mîncau comuniştii lui Fidel Castro. Acolo nu te mai găseşte poliţia, nu te mai găseşte nimeni. E înghesuială şi harababură, e de neînţeles de ce atâţia mexicani vor să treacă graniţa şi să ajungă în United States.

Şi cubanezii care fug pe rupte în Florida.

- Hola, Diego…

- Hola, Raul…

Cică eşti în America.

Călare pe motocicletă lumea e a ta. Nici că-ţi pasă de războaie, de cursul dolarului, de viaţa lui Joe Cocker sau cu cine şi-a mai tras-o frumoasa Cybill Shepard. Puah, ce oameni, ce viaţă! La început se plimba cu tricicleta pe terenul din spatele casei apoi a mers cu bicicleta pe unde a apucat, şi mai apoi când deja poseda permis de conducere s-a dus peste tot. Lumea era a lui. Ce să mai înveţi sau înţelegi în plus? Libertatea omului care apasa pe acceleraţie. Road 66. Şi şoselele din Arizona şi  Nevada, America e mare, America este pentru oameni liberi. Blowin in the wind. Da, a crescut cu nebunia asta în sînge. Cu asta a rămas de la taică-su, după ce el i-a părăsit pe mami şi pe cei doi copii. Georgianei Brown îi plăcea să meargă cu motocicleta. Şi a plecat cu tati şi asta a fost tot. Deja au trecut nişte ani. Ştie de taică-su că a murit de supărare, bea prea mult, după ce făcuse puşcarie fără să fie de vină. Adică omorîse un om cu motocicleta, boul ăla intrase pur şi simplu sub roţile lui, dar l-au scos pe el vinovat că are viteză prea mare. Toata viaţa lui s-a dat peste cap. N-a mai fost om după ce n-a mai călărit un Hartley. I-a povestit toate astea un om care l-a cunoscut. Te miri cine ştie despre tine ? Şi ai tăi ce nici tu nu ştii. Chestia asta i-a intrat în cap lui Jimmy de când era la colegiu. Vorbele circulau mai iute ca oamenii. Da, nu se ştie de ce se numea  Jimmy, aşa cum pur şi simplu unii oameni se înţeleg.

Altiii nu.

Simplu.

Cum nu se ştie bine de ce unii oameni se înţeleg, alţii nu. Simplu. Smith, cu Smith era altă poveste. Îi plăceau blues-urile acelei mari cîntareţe cu numele de Bessie Smith. Nici mai târziu nu i-a plăcut altceva. Rock, soul sau mai ştii ce năzbâtii, muzică simfonică, Puah! Te zgârie pe ureche. Haleluiah, Muzica de mort. Muzica trebuie sa te emoţioneze, îi tot şoptea unei colege de colegiu care nu prea se lasă pipăită. Apoi s-a măritat cu un trompetist din fanfara marinei. O fi pipăită după ce s-au căsătorit, Dumnezeu ştie. Încurcate sunt căile domnului! Acum e la Seatlle, au trecut anii, nu mai contează, nu i-a mai plăcut de Betty după ce au petrecut un weekend împreună. Parinţii ei erau plecaţi. A şi uitat de ea. I-a plăcut şi apoi nu i-a mai plăcut de Betty.

Asta a fost tot .

Simplu.

A auzit de Beethoven când au lansat Beatles-ii Roll over Beethoven. Aha.! Ar fi ascultat toată ziua muzică dacă nu ar fi trebuit să nu mai facă şi altceva. Să meargă la şcoală, să se spele pe dinşi şi pe picioare, sa înveţe istoria Statelor Unite sau tabelul lui Mendeleev. Mereu l-a nedumerit chestia asta cu elementele. Şi ce nume tâmpit avea comunistul ala, puteau americanii să-i găsească un înlocuitor, nemţii găsesc la orice câte ceva echivalent. Pentru Jimmy toţi ruşii erau comunişti şi oameni fără Dumnezeu. Ei beau vodcă, nu bere şi whisky ca americanii. Poate de acolo li se trage nebunia asta cu comunismul. Oh, Lord Give Me a Mercedes Benz… Săraca Janis, a murit atât de tânără. Şi Jim Morrison, şi Jimmy Hendrix, de ce Doamne toţi nătărăii trăiesc atât de mult ? E lucru dovedit. Nu mai contează. Ca unele aşa, altele aşa, de ce dracu trebuie să ne batem capul cu treburi d-astea, dacă toate sunt de la Dumnezeu? Mâine poimâine o să înveţe toţi chinezeşte. Dai peste ei peste tot. Cum nu eşti atent, îţi zîmbeşte un gălbejit, coreean, chinez sau japonez, ca nu-i miroşi de la început, şi te întreabă slugarnic, parcă te-ar linge un câine pe obraz, May I help you ?

Miroase a prăjit pe lîngă aştia, ar praji şi soarele şi luna ca să fie mai gustoase. Dacă ar putea.

La dracu, nu.

Hey, Joe, where you goin’ /with that gun in your hand

Hey Joe, I said you goin’/with that gun in your hand

Hey Joe. alright shoot her, one more time…

I’m going down to shoot my old lady

You know, I caught her messin’ around with another man

I’m going down to shot my old lady

You know, I caught her messin ’around with another man

And that ain’t too cool

Ain’t too hang man gonna

He ai?n’t gonna put a rope around me

You better believe me it right now

I gotta go row

Hey Joe, you better run and down

…..

Good by everybody

Hey Joe, uhh

Run or down

Ce cântec o mai fi şi ăsta?

L-a urmărit o viaţă întreagă. Run or down

Tatăl lui Jimmy Smith lui a apucat să lupte în Coreea. El a fost în Vietnam. Are şi acum în urechi Go! Go! Go! cum urlau sergenţii la ei, să fugă, şi pârâitul mitralierelor şi mirosul de napalm şi de carne arsă. Şi puştile alea automate M 16  de care nu se despărţeau niciodată. La orice foşnet, erai cu mâna pe trăgaci. Nu erai atent, erai un om mort. Cu steagul american pe cutia aia de lemn cu care erai trimis acasa: un erou.

Mai bine lipsă.

Run and down, mama ei de viaţă. O motocicletă costă ceva parale.Şi ca s-o întreţii, să ai grijă de ea, s-o iubeşti cu adevărat laşi totul la o parte.

Nu mulţi rezistă.

Hey, Joe!

Cântecul ăsta care i-a plăcut foarte tare lui Jimi. A trăit toată viaţa cu el. Unde să fugi dacă nu ai omorât pe nimeni şi nici nu eşti în stare să faci ceva deosebit? Aşa a ieşit şi el, Jimmy “Smith” Kissinger. Un om ca toţi oamenii. Kissinger e doar în acte. Nici parinţii nu erau, au fost, cine ştie ce, avuţi, dar ceva şcoala tot a apucat să facă. Aveau doar doua maşini când alţii ca ei aveau câte patru. Fiecare membru al familiei avea una. Bunicul lui Jimmy “Smith” Kissinger se pare că fusese în partidul nazist al lui Hitler. Cică a stat ascuns câţiva ani prin Paraguay şi Argentina şi apoi a venit şi el în US. La Boston, Massachussetts, unde erau ceilalţi ai lui. De ce acolo şi nu la New York, dracu ştie. A fost ceva legat de nemţi, nazişti, comunişti, treaba lor, a fost, nu l-a interesat să afle ce şi cum. Avea viaţa lui. Fiecare are viaţa lui. Nu-ţi convine, îţi tragi un glonte în cap sau te arunci de pe Brooklyn Bridge.

Nobody cares, ce mai! Mare scofală.

Când Jimmy ”Smith” Kissinger şi-a cumparat prima motocicleta Harley Davidson avea 21 ani. Era in 1969. O iubea pe Sandra şi urma cursurile Universităţii Brown, Providence, Rhode Island. Primavară e frumos, vara prea cald, iarna suportabilă. A învăţat ce învaţat şi după doi ani a plecat. Sandra voia să se căsătorească, tot îl ducea să vadă o casă potrivită. Pentru ei doi. Şi nu pricepea că el nu vrea nici casă, nici copil, nici un job bun la firmele tatălui ei. Poseda un hotel şi mai multe magazine. Urma să se extindă pe toată Coasta de Est. Un tip simpatic, s-ar fi înţeles bine cu el. Republican, altminteri. Care cum are bani, devine republican. Asta e America.

El voia ca ea să-l iubească şi atât. Pare ciudat?

N-a fost să fie. S-au despărţit cu multe regrete. Aşa, pe loc. Ea s-a suit la volanul maşinii, el a rămas pe trotuar.

- Hai, nu urci...

- Nu...Plec...

- Unde...

- Nu ştiu...

- O să ne mai vedem ...

- Poate...

- De ce spui poate ?

- Nu ştiu... ce să spun...

Şi a plecat. Dus a fost. Apartamentul de pe Maryland Ave nu arată rău.?i avea şi un garaj special pentru motociclete în apropiere.

Când şi-a cumpărat a doua motocicleta Harley Davidson, nu mai era student nicăieri. Umbla hai hui prin toata America şi avea două cicatrice. Una pe faţă, alta pe piciorul stâng. Una de la o bătaie teribilă la Santa Monica, cealaltă după un accident uşor la Saint Louis. A depaşit aiurea un truck şi a derapat. Mai mult s-a speriat, cei de la spital se mirau că a scăpat doar cu atât. Şi cu o amendă. Sora lui plecase deja în Australia. O atrăgea la nebunie surful. Valuri ca acolo de şase metri nu mai găseşti nicaieri, mama lor nu o înţelegea pe sora lui El da. Fiecare are viaţa lui. Face ce vrea cu ea. El era deja divorţat de două ori. N-au durat mult însurătorile lui. Nu ducea lipsă de fete care să-l iubească. Ultima, Sally, din Arizona, ţinea chiar foarte mult la el. Se vedeau de două-trei ori pe an. Dacă voia să ştie dacă îl iubeşte, îi surâdea cu graţie.

Şi?

Şi nimic.

Mai ciripea ceva nemţeşte. Spunea Ohne Worte, dacă el însistă să-i spună că-l iubeşte şi ea şi dacă ar vrea să plece cu el.

Nu se poate. Zicea ea.

De ce nu se poate...

Nu se poate Şi atât! Ohne worte...

Nu se putea nimic.

Nu începea şi nu se termină nimic, trăiau şi ei cum trăisera şi alţii şi urmau să trăiasca apoi şi alţii. Hey Joe. Run or down. Bunica lui Sally era nemţoaică şi ea avea trei copii. Ei erau americani. Lucra la un Fast Food.

La a treia motocicletă a fost mai greu. Era un model scump şi la 40 de ani deja împliniţi Charles ”Jimmy Smith” Kissinger nu stătea chiar pe roze cu banii.Şi nici situaţia din SUA nu era prea grozavă cu conservatorii ăştia nenorociţi ai lui Bush. După războiul din Vietnam şi atâţia nenorociţi pe toate drumurile. Nimic nu a mai fost la fel după Vietnam în America. Orice ar zice aştia care tot dau cu gura. Nici unul n-are motocicletă. Dar au gărzi de corp. Să  păzească. Ce? Curul, banii, femeile, vilele de la Malibu, conturile din bancă, ce să le mai pazeasca ? N-a ţinut mult motocicleta asta. A avut ghinion cu ea. A trebuit s-o vândă. N-a fost uşor. Doi ani fără motocicletă, n-a fost uşor după un accident teribil pe care l-a avut lângă Tulsa. Era în drum spre Chicago. Cineva îi propunea să preia un club moto. A preluat clubul, dar erau prea mulţi tâmpiţi care voiau să călărească motocicletele de parcă ar fi călărit-o pe Miss Univers.

Când a început Razboiul din Golf, urma să-şi cumpere a patra motocicletă. Tot un Harley, urmă s-o aibă peste câteva săptămâni. Găsise ceva de ocazie, un model mai vechi, ca şi prima lui motocicletă. Voia să se aşeze la San Francisco. Îi plăcea mult oraşul, dar şi îl ţinea mereu şi spatele. Şi nici cu genunchii nu era prea bine. Gândea ca nu mai poate să se culce oriunde. Şi nici prea multe de aşteptat. Ce să speri când nu mai speri nimic, iar puştii râd de tine cînd te văd cu plete şi par alb pe motocicleta? Hie, daddy... Nici măcar nu poţi să-i iei la bătaie, nişte mucoşi, sună imediat la poliţie. De când au apărut telefoanele mobile totul s-a dat peste cap. Toţi vorbesc la telefon, în ochi nu se mai uită nimeni. Pentru ce dracu mai trăim, dacă nu mai putem privi în ochi pe nimeni?

Hey Joe, run or down..

Dar acasă la Patty Buchanan nu i-ar fi displăcut. De pe veranda casei ei se vedea tot golful. Şi cerul, şi pescăruşii care guguiau de te înnebuneau de cap. Îi plăcea să stea întins pe şezlong şi să bea o bere rece. El care nu a băut bere decât foarte rar. Ori whisky, ori nimic. Acum se răsfăţa şi el. Se simţea protejat. Totul era minunat la Patty acasa. Era cam obosit şi se putea mulţumi doar cu o cafea şi două ţigări fumate una dupa alta, nu-i trebuia mai mult. Şi Oceanul, hăt departe, unde nu putea ajunge cu motocicleta.

L-a lovit mortal un dobitoc care conducea un Harley Davidson chiar în seara când se întorcea pe jos spre motelul unde închiriase de două luni o camera. Undeva în apropiere, o milă să fi fost, nu mai mult. Începuse o ploaie zdravană, n-a vrut să se întoarcă din drum.

Have you seen the rain?

Sally i-a spus, rămâi aici peste noapte

- Nu e departe...

- Te duc eu cu maşina...

- Lasă, mai i-au puţin aer...Somn uşor...Take care...Pe mâine...

Tocmai stabiliseră de comun acord că ar fi cazul să se logodească şi să se instaleze la ea acasă.

Hey Joe...

N-a mai apucat.

Bedros Horasangian
30 august 2011

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg