Arta Sunetelor

 

Calea spre Dumnezeire (II)

Sau altă minune: Viola organista, un instrument proiectat de însuşi marele Leonardo Da Vinci, aşa cum se păstrează schiţele lui în Codex Atlanticus şi în caietele din 1488 – 1489. Ideea lui Leonardo era de a utiliza una sau mai multe roți, în continuă mişcare, perpendiculare pe corzile instrumentului. Un astfel de instrument a fost realizat de japonezul Akio Obuchi, care l-a folosit într-un concert dat la Genova în 2004, dar avea o formă gigantică, apropiată de orga modernă, însă pe urmele lui a mers polonezul Slawomir Zubrzycki, pianist şi constructor de instrumente din Cracovia, care în 2009 -2012 a construit o Viola organista mai mică, sub formă de clavecin. De fapt, Viola organista este considerată un ansamblu de viola da gamba, deşi combină sonorităţile instrumentelor cu claviatură şi ale celor cu coarde şi arcuş.

Aşa cum există un The Sound of Stuttgart, creat de orchestra radio a acestui oraş pe când la pupitrul ei se afla Sergiu Celibidache, există acum, iată, şi un The Sound of Da Vinci. Sigur, dacă Festivalul de Muzică Veche ar merge pe programul enunţat aici, el ar trebui să vestească lumii că există şi un The Sound of Romania, ba însuşi The Primordial Sound, dacă îl are în vedere – şi trebuie să-l aibă! – pe însuşi Pan-Z, cum i-am spus eu lui Gheorghe Zamfir.

Piesele cântate de Slawomir Zubrzycki au fost extrem de dificile, precum Les Voix humaines de Marin Marais, din care a mai cântat şi cupletele Les Folies d’Espagne, apoi o piesă pentru viola da gamba solo de Carl Friedrich Abel, un concert de Adam Jarzebski, un concert pentru două viole de Monsieur de Sainte-Colombe, sonata The Annunciation de Heinrich Ignaz Franz von Biber şi Sonata în Sol major, în trei părţi (Andantino – Adagio e sostenuto – Alegro), de Carl Philipp Emanuel Bach, unul dintre copiii lui Bach, clavecinistul curţii lui Frederick al II-lea, creatorul stilului modern de sonată, adoptat de Mozart şi perfecţionat de Beethoven.

După cum observăm, la Viola organista s-au cântat piese din repertoriul violei da gamba sau al clavecinului. Slawomir Zubrzycki, într-un costum de concert distins, elegant, aşa cum era şi instrumentul la care stătea, de forma pianului cu coadă, vopsit verde, cu desene florale pe el, a explicat tot ce a cântat, a explicat şi principiul după care funcţionează Viola organica, sunetele fiind produse de vibrația unei coloane de aer suflată mecanic, prin apăsarea pe o pedală, care face să se învârtă nişte cercuri aflate în cutia de rezonanţă, iar cercurile ating corzile şi ele vibrează, scoţând sunete armonice. Pedala e mare, toată talpa piciorului o acoperă. Slavomir apăsa mereu pe ea, era ca pedala de acceleraţie la o maşină. Şi Viola organica e o maşină, dar de sunete armonice, de zburat, păi Leonardo n-a iventat şi o maşină de zburat? Poţi să zbori şi aerul să facă să vibreze corzile de la aparatul de zbor, să producă muzică. O muzică celestă, fiindcă tot te afli în aer, urci ca ciocârlia spre cer.

Deci Viola organica este un instrument sofisticat. Nu e acordeon, nici cimpoi, deşi şi ele se bazează tot pe suflat aer. Aerul, ce minune! Fără el n-ar exista nici muzica, nu numai viaţa! Ei, şi Viola organica nu era chiar organică, era mai mult mecanică. Dar Leonardo s-a gândit probabil la sunet când a numit-o aşa, să o facă să scoată sunete organice. Dar nici sunetele nu erau organice, omeneşti, ci îngereşti, celeste. Şi viola lui are şi clape, ca de pian, la care Slawomir cânta, urmărind nişte partituri grele, cum am arătat, pe care le avea în faţă. Instrumentul lui Da Vinci scotea un sunet nemaiauzit, ceva între clavecin, pian, orgă şi violă sau alte instrmente de coarde, dacă se poate imagina aşa ceva. Şi Leonardo imaginase! A creat un ansamblu de viola da gamba, cu sonorităţi ce ies la iveală dintr-un instrument cu claviatură.

Îmi imaginam ce ar fi fost sau ce ar fi un concert pentru nai şi Viola organista, fiindcă Gheorghe Zamfir tot a compus multe piese pentru nai şi orgă, care i-au adus gloria în Occident. Să auzim „Ciocârlia” la nai şi Viola organica! Un instrument inventat, mare, gigant, cu zeci de corzi, roţi şi clape, lângă un instrument vechi, primordial, care a fost creat, cum spune Pan-Z, de însuşi Dumnezeu, care, atunci când a creat lumea, spun eu, a creat-o la nai. Numai că omul, care l-a plămădit pe Satana, a ajuns să nu mai aibă ureche pentru Sunetul Primordial. 

O, da, că frumoasă lume a mai creat Domnul, dar ce a ajuns din ea, vai, cum a mai terfelit-o omul, cu bombe şi claxoane, o huruială de nedescris, un infern, o muzică satanică, de aceea e bine să fie mulţi, tot mai mulţi, cei care merg împotriva curentului satanic şi vor să reînvie sunetul lumii aşa cum l-a suflat Dumnezeu când a creat-o! Numai de la artă poate veni purificarea. Cred că nici Iisus nu ar putea să se ţină de promisiune, să facă minunea cu învierea morţilor, dacă morţii ar fi aşa de murdari, dacă interiorul lor ar fi aşa cum e, otrăvit, plin de alcool şi droguri!

E foarte important să readucem în centru ideea de vechi, de origo, marginalizată azi de civilizaţia galopantă, e timpul, fiindcă purificarea nu apare decât prin dinamica dintre margine şi centru. De aceea, a sosit vremea să ieşim din perioada Kali Yuga a omenirii şi să reabilităm epoca ei de aur, pe când Sunetul Primordial era centrul ei, să demonstrăm că „era mai bine când era mai rău”, că lumea de altădată e o lume de viitor! Numai trecutul poate fi garanţia viitorului. El este mereu modern, dacă ştii să-l aduci în actualitate.

*

Festivalul de Muzică Veche s-a încheiat cu un concert numit Bach by Night, un titlu potrivit pentru „Concertele de la miezul nopţii”, secţiunea de la Ateneu a Festivalului enescian, concert susţinut de cunoscutul ansamblu baroc „Il Gardellino”, un titlu împrumutat de la un concert de Antonio Vivaldi. Muzicieni de elită, care au mai fost oaspeţii FMV, au prezentat acum ceva insolit, Ofranda Muzicală de J.S.Bach, cum am spus, numită astfel întrucât suita de 13 piese a fost compusă pentru împăratul Frederick al II-lea al Prusiei, care îl invitase pe faimosul capelmaistru din Leipzig la curtea sa, iar întâlnirea din 7 mai 1747 a fost marcantă pentru întreaga creaţie muzicală europeană. Cu această ocazie, împăratul i-a oferit lui Bach o temă muzicală, numită de Bach Thema Regium, pe care compozitorul a transformat-o pe loc într-un ricercar pe trei voci. Apoi, cât a stat la curtea lui Frederick, Bach a compus încă un ricercar la şase voci, o sonată în patru părţi pentru flaut traversier, vioară barocă şi continuo, apoi canoane diverse, printre care şi Fuga canonica in Epidiapente.

Aceste piese şi încă două sonate, în prima parte a concertului, le-a cântat ansamblul „Il Gardellino”, compus din Jan de Winne (flaut traversier), Christophe Robert (vioară barocă), Ronan Kernoa (viola da gamba), Ketil Haugsand (clavecin). După cele două sonate în sol major, una pentru flaut traversier, vioară şi basso continuo, cealaltă pentru flaut traversier, viola da gamba şi basso continuo, Ketil Haugsand a ţinut o lecţie despre concertul oferit, punctând istoricul şi sonorităţile cu mult spirit, ba cu un fel de pantomimă plină de umor. Este modalitatea ideală de iniţiere în muzica veche.

Ceea ce nu a explicat este legat de natura improvizatorie a pieselor cântate. Când zici Bach, zici limbaj polifonic. Sau arta contrapunctului. Dar cu excepţia Fugii canonica in Epidiapente, celelalte piese nu au sunat polifonic, aveau o libertate sonoră ce anunţa romantismul, dar totul, în special piesele ricercar, emana o atmosferă de pace, de linişte, ca de pe altă planetă. Imprima o stare de meditaţie, specifică muzicii abstracte. Şi nu este exagerat să spunem că sâmburii muzicii seriale se găsesc aici, în această Ofrandă a lui Bach, care este o ofrandă nu doar pentru împăratul care i-a inspirat-o, ci pentru toţi iubitorii muzicii culte.

Desigur, această Ofrandă a fost concepută pentru un salon regal, nu pentru o sală de sute de locuri cum e sala Radio, unde a avut loc concertul. Este o muzică intimistă, iniţiatică, nu populistă. Într-o sală ca Ateneul Român, de pildă, ar fi avut altă rezonanţă, s-ar fi auzit mai bine şi clavecinul, pe care cineva, aflat în rândurile din spate, mi-a spus că nu l-a auzit deloc. Instrumentele vechi sunt pretenţioase, sunetele lor sunt estompate din cauza formei şi a construcţiei încă neperformante, în căutare de sunete pline sau înalte. Dar fără această fază barocă, nu se putea ajunge la sonorităţile atinse de instrumentele viitoare. Muzica veche nu este învechită, dimpotrivă, arată cât de viu era fermentul căutării, cât de intens a dorit omul să meargă pe calea Dumnezeirii, iar muzica, în acordurile ei regale, este calea cea mai dreaptă, cea mai pură, de a merge fără greş la ţintă.

Grid Modorcea
6 decembrie 2015

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Brezoi.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg