Arta Sunetelor

 

BLUES în lume şi la noi!

Episodul doi : Jam-session de profesionisti pe malul Dambovitei

Săptamâna ce tocmai s-a încheiat, cu cele două recitaluri de blues şi mult rock la singurul club de blues din România, a marcat prezenţa fanilor împătimiţi de muzică bună, care nu fac compromisuri audio-vizuale de dragul experimentului, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte a demonstrat tuturor celor prezenţi faptul că blues-ul şi rock-ul trăieşte şi se dezvoltă în orice condiţii. Bluesul şi rockul de care povestim aici fac parte din mişcarea de rezistenţă şi rugăm internautul a NU înţelege altceva, adică underground... Grupul muzicienilor de calibru asigură rezistenţei muzicale o valoare, un certificat de calitate verificat cu fiecare apariţie în public. Dacă în episodul trecut am avut ca subiect principal comoara de pe fundul râului Milwaukee din State, în episodul de faţă, vă supunem atenţiei câţiva muzicieni de excepţie care dau spectacole extraordinare ACOLO unde locul permite, tehnica corespunde şi omul care aranjează cântarea îşi dă interesul. În săptămâna în care un alt profesionist ne-a uimit cu Gotan Project, sintagma “Pour le Connoiseur” a adus la Big Mamou un auditoriu plictisit de prea-noul şi prea-vechiul Dave Gahan, prea-greşit comparaţi în presă, dar veneraţi precum megastarurile americane... (cităm: “E destul de greu să definim fenomenul DM in România prin comparaţie, având în vedere că, până la epoca lor, lumea a fost pentru noi mult mai mică. Dacă am încerca totuşi, spun specialiştii, probabil ar trebui să comparăm Depeche Mode Mania cu Michael Jackson Mania sau cu ecourile pe care le-a avut la noi "cultura" Metallica .” - Ev.zilei). Împuşcaţi-i să nu se mai chinuie !... Şi cum spuneam, „valuri valuri”... s-au depeşit spre încă o seară de vis cu T.O.N.E., adică trioul Tomaselli Ochescu Neagu Experiment. Ca de fiecare dată, ne-au produs o plăcută surpriză, invitând cinci chitaristi, un basist şi un toboşar la recitalul lor. Şi asta, nu pentru că erau cumva în concurenţă cu meciul Franţa – Togo sau cu depeshari ... ci din simpul motiv că aşa fac ei profesioniştii,  îşi respectă şi îşi uimesc publicul cu câte un „aranjament” nou. “Vă mulţumesc că aţi venit, deşi nu sunteţi foarte mulţi, sunteţi în schimb foarte buni!”. Aşa îşi începea concertul, marele chitarist Florin Ochescu, un exemplu de profesionist destoinic, un exemplu de cultură rock şi blues, şi bineînţeles ... un exemplu de modestie. Alături de el, doi muzicieni cu stagiu de profesionist satisfăcut magna cum laude, Alex Tomaselli, solistul fostei trupe Black Cat Bone, un talentat vocalist şi basist, pentru care blues-ul şi rock-ul sunt şi un mod de viaţă. Alex Neagu întregeşte secţia ritmică cu dăruinţă şi pasiune, demonstrând că şcoala de muzică (Conservatorul) şi cea de la grupul Blueservice (Silviu Aioniţă) l-au format şi rodat perfect pentru acest nou grup, un trio modern de blues-rock. S-a întâmplat în 23 iunie 2006, după orele 10:30. Trioul a spulberat auditoriului pofta de taclale sau drink-uială, lăsându-l mut de cele mai multe ori, mirat de subtilităţile cromatice şi minunatele treceri din blues în rock şi viceversa, marca OCHILĂ. Minutele de aplauze n-au fost deloc suficiente pentru regalul de blues-rock pe care l-am savurat şi pe care-l povestim aici pentru acei rockeri care cu invitaţie, bilet sau porţi deschise [după trupele din deschidere, care nu prea aveau ce căuta acolo, s-au deschis porţile stadionului pentru cei fără bani, organizatorii oferind biletele nevândute celor dornici să asiste la evenimentul DM în Romania ... (până atunci dădeai cu tunul şi nu găseai un bilet de cumpărat chiar la suprapreţ, tehnica panicii, ce acum a dat roade...)] au încercat să vadă despre noile schimbări de look (îngrozitoare!!!), de tehnică (cineva spunea că au învăţat să cânte la clape, amintind de superbele pasaje de prog rock... prea departe s-au dus cu comparaţia pentru o trupă de disco-pop...) sau pentru componenta vizuală a spectacolului (cu adevărat remarcabilă, poate singurul lucru profesionist a acestui concert trendi, cul şi stailish).

După pauză, Florin Ochescu a început să-şi invite prietenii pe scenă, primul fiind chitaristul Silviu Aioniţă, un muzician fără pereche, bluesman de calibru, dinamic dar sensibil, care îşi anunţă revenirea cu Blueservice, probabil din această toamnă. Pe Silviu şi Florin îi leagă nu numai o prietenie sinceră şi curată într-ale blues-ului, ci şi o foarte mare pasiune pentru chitara Fender. Cunosc absolut totul, de la geneză până la stiluri şi amprente muzicale ale chitariştilor care au făcut-o atât de celebră. Doi profesori, al căror talent pentru blues şi blues-rock în mod cu totul special îi certifică şi remarcă cu prisosinţă. Grupul lui Silviu Aioniţă, BLUESERVICE, a fost unul din cele mai valoroase trupe de blues-rock din România. Înfiiţat în anul 1997, a debutat oficial tot în clubul Big Mamou pe data de 25 iulie 1998. Erau supranumiţi “Greii bluesului din România”, iar liderul acestuia, Silviu Aioniţă,  „Peter Green-ul României”. Membrii trupei erau nişte vulpoi ai scenei muzicale de blues, foşti colaboratori cu A.G. Weinberger, Sorin Chifiriuc sau Mircea Florian (cel cu veveriţa subacvatică!). Iniţiativa de a se (re)apuca de treabă i-a aparţinut lui Silviu – chitară, voce acesta fiind urmat de: Vali Badea – bass, Marius Vintilă - baterie, la care s-a adăugat după şapte luni şi chitaristul Bogdan Stănescu. Au urmat, în mod firesc concerte în celelalte cluburi bucureştene, Lăptăria lu’ Enache, Becker Brau, Green Hours, Swing House (actualmente club de house), La Grande Maguay (desfiinţată în prezent), şi la diverse petreceri sau festivaluri, „Balul Bobocilor” la Institutul de Agronomie, „Ziua Europei” în Parcul Herăstrău când nu era „cucerit” de manelişti... În timpul unui concert la clubul Swing House, la propunerea lui Bogdan Stănescu a fost prezentat un tânăr vocalist – Andrei Zaharia – ce avea să devină ulterior vocalistul principal al grupul BLUESERVICE. „Swing House” al colecţionarului de jazz Alexandru Andrieş, era la acea vreme, unul dintre cele mai importante cluburi de blues din capitală. Aici Blueservice şi Black Cat Bone dădeau recitaluri incendiare, cel mai notabil fiind numit „cântarea întreruptă”, unde Silviu Aioniţă şi invitaţii din acea seară, printre care şi regretatul Fani Adumitroaie, au susţinut unul dintre cele mai bune concerte de blues susţinute pe vreo scenă bucureşteană. Din păcate, unele neînţelegeri de ordin repertorial şi organizatoric din cadrul grupului au făcut să se încheie, în noiembrie 1999, primul capitol din istoria BLUESERVICE. Cu adevărat pasionat de blues, Silviu Aioniţă nu se dezminte şi porneşte la drum cu o nouă ediţie, mult întinerită, iar entuziasmul se simte! Aşezaţi în jurul lui Silviu, îi găsim acum pe debutantul (şi revelaţia) Costin Oprea – chitară, secţia ritmică formată din Daniel Vlad – bass şi Alex Neagu – baterie, cu o bogată experienţă la cei numai 23 de ani ai săi, şi mai vechea cunoştinţă - voclistul Andrei Zaharia. Primele cântări în noua formulă au fost deosebit de convingătoare (22 aprilie 2000 Swing House (invitat Marcian Petrescu – muzicuţă) sau de-a dreptul fulminante 23 aprilie 2000 în Pub 18 (Regie), ceea ce îi va consacra printre primele grupări de blues din ţară. Întâia compoziţie a trupei a fost „Steppin‘ on the Sidewalk”, care alături de aranjamentele blues-rock făcute de Silviu clasicelor „Before You Accuse Me”, „Chevrolet”, „Messin With the Kid”, „Worried Life Blues”, „Satisfaction”, şi împreună cu umorul spontan al liderului au făcut ca acest grup să devină în scurt timp o emblemă a muzicii de calitate din România.

Revenind la seara de 23 iunie 2006, să amintim următorul invitat: de sex feminin, singura chitaristă activă din România, Roxana Stroe, fostă componentă a grupului Split Blues Band, fata excelentului toboşar constănţean, cunoscut multora pentru celebrul disc “Creaţiunea”, compoziţie a duo-ului „Creativ” format din Harry Tavitian şi Cornelui Stroe. Istoria trupei Split Blues Band începe pe data de 30 aprilie 1997 la Botoşani. Undeva în nordul Moldovei, imediat după revoluţia (sau lovitura de stat din decembrie... cum vreţi...) doi membrii ai trupei rock Seism, care concertau pe litoral, îl invită să li se alăture în formarea unui nou band de blues, pe bateristul George Sîia. Primele apariţii „zonale”, alături de nume deja consacrate ca Sir Blues sau Alex Tomaselli Band îi vor face remarcaţi, astfel că densitatea concertelor va creşte, odată cu asimilarea unui repertoriu riguros susţinut. Clubul ’60 din Suceava, Liber Art din Botoşani sau Club ’53 din Câmpulung sunt câteva „redute” cucerite de Split Blues Band. Un demo ajuns în mâinile lui Eigi îi lansează în  Radio Contact şi odată cu aceasta accesul spre clubul „standard” de blues BIG MAMOU. Impresarul muzicii de calitate, fie rock, fie blues sau fie ... prog (ascultaţi Kumm ar trebui să sune o şarjă de art-rock pur românesc pe noul album 2006!), Ernesto Bianchi, îi va lua sub aripa sa, astfel că la scurt timp după apariţia în capitală, SPLIT BLUES BAND devine open-act pentru nume de vârf ale bluesului autohton, Weinberger Blues Machine, Black Cat Bone, Nightlosers. Participă cu succes la prima ediţie a “Open day for the Blues” din România, organizată la Motoare pe 2 iulie 1998 şi având în componenţa sa pe Mircea Ruşi – vocal, chitară, Virgil Prispian – claviaturi, Mihai Popovici – bass, Ciprin Halici – muzicuţă şi George Sîia – baterie. În toamna lui ’98 au loc schimbări în componenţă prin cooptarea chitaristei Roxana Stroe şi a lui Florin Sîia la bass. Debutul din Lăptărie a avut loc în luna ianuarie a nului 1999 şi a fost urmat de concerte de excepţie în Backstage, Swing House şi Casa Eliad trupa fiind declarată revelaţia ”blues” a momentului. Sfârşitul anului îi prinde însă fără lider, plecat cu contract în Norvegia, grupul devenind „trupa casei” la „Jazz club Guttenberg“ în formula: Roxana Stroe, Florin Sîia, Vali Vătuiu – baterie şi Marius Popa – vocal şi acompaniindu-l ocazional pe legendarul muzician timişorean Harry Corradini. După dezmembrarea trupei, fraţii Sîia vor pune bazele ansamblului latino Mandinga, binecunoscut publicului larg...

În concertul din 23 iunie 2006, împreună cu Roxana va fi invitat pe scenă Geno Americanul, un drummer talentat, bun cunoscător al fenomenului, aciuat pe malurile Dâmboviţei, ce debutase cu câteva săptămâni în urmă, tot în clubul Big Mamou, într-un alt jam-session de pomină al trio-ului George Baicea Blues Band.

Florin Ochescu i-a invitat apoi, pe Eugen Caminschi şi pe Mugurel Deacă (reîntors din Statele Unite). Împreună cu Tomaselli la voce, au reînviat atmosfera electrizantă a grupului lor, Black Cat Bone, unul din primele grupări artistice de blues de mare delicateţe şi cu un grup foarte valoros de muzicieni. Eugen Caminschi, liderul Black Cat Bone, ex. Electric Red Roosters, ex. Weinberger Blues Machine, a debutat cu trupa sa, în vara anului 1995, la Festivalul de Blues de la Costineşti. Sintagma “Black Cat Bone” era acel vers „cheie”, acea poveste mojo, din celebra compoziţie „Hoochie Coochie Man” (a lui Willie Dixon), sinonim cu “ispita”, dar şi sigla primelor jam-uri de blues organizate la clubul „You and Me” de către A.G. Weinberger, unde se ţineau jam-uri excepţionale de blues şi blues-rock cu Eigi, Florin Chifiriuc, Silviu Aioniţă, Garbis Dedeian, Florin Ionescu, etc.

“Gypsy woman told my momma, before I was born
You got a boy-child comin', gonna be a son-of-a-gun
Gonna make these pretty women, jump and shout
And the world will only know, a-what it's all about

I got a black cat bone, I got a mojo too
I got John the Conqueror, I'm gonna mess with you
I'm gonna make you, pretty girl, lead me by the hand
Then the world will know, the Hoochie-Coochie  Man.”

Iniţial grupul BLACK CAT BONE era compus din Eugen Caminschi – chitară, Alex Tomaselli – voce, Mugurel Diaconescu – bass şi Petrică Ipatti – baterie, şi mai apoi completat cu regretatul Laurenţiu Whiskey Lawrence” Stoian - muzicuţă, flaut, voce (unul din cei mai sensibili muzicieni de blues pe care l-am cunoscut şi de a cărui voce îmi amintesc întotdeauna când ascult grupul Canned Heat, albumul „Living the Blues ”, discul 1, piesa 4, „Going Up The Country” şi nu numai...). După o firească perioadă de căutări, atât în ceea ce priveşte repertoriul (atenuarea amprentei Jimi Hendrix-SRV în favoarea unui sound mult mai personal) cât şi componenţa (au fost cooptaţi Răzvan „Lapi” Lupu – baterie şi Gelu Ionescu – claviaturi) s-au cristalizat şi primele compoziţii proprii, trei dintre ele, ”Every Good Boy Deserve Favour” - in memoriam Cornel Chiriac, „Go On” şi “Help Me Up” fiind propuse pe o casetă demo ce a dus la semnarea contractului pentru primul album. Impresarul grupului, Ernesto Bianchi împreună cu trupa (rede)numită Black Cat (numele întreg a fost folosit pentru prima dată de un grup britanic în 1969, de unul german în 1987 şi de unul canadian în 1992) şi un nou membru, percuţionistul chilian Aristides Orlando Allegria “Ati” (actualmente la Mandinga, fondator al grupul Blanos Distrussos) au luat taurul de coarne şi la sfârşit de septembrie au înregistrat un live la Lăptărie, album ce a s-a epuizat rapid şi a devenit o piesă rară din mica colecţie a albumelor de blues româneşti...

Caminschi este chitaristul grupului Vama Veche, grup de pop, ce a lansat de curând un nou album “fericit” , în care îşi face simţită prezenţa chitaristică, iar în diverse recitaluri, alături de Lapi şi Raul Kuşak fac deliciul publicului iubitor de variaţiuni conceptuale rock.

După revenirea pe scenă a chitaristului Florin Ochescu, am avut parte de un final triumfal, în manieră power-blues-rock, cu piese din repertoriul Rolling Stones şi Jimi Hendrix, specialitatea Ochilă. Ultimul invitat al serii magnifice de blues-rock a fost Gabi Golescu, foarte cunoscut pentru escapadele solistice de mare rafinament. Seara de vineri 23 iunie s-a încheiat la 01:47

Ziua următoarea a fost a excepţionalului Adi Manolovici, un profesor şi un magician al chitarei, ce a completat cum nu se poate mai bine setea publicului amator de rock pur, de abilităţi solistice demne de Satriani sau Steve Vai şi a oferit a şaptea lecţie din seria de ”Rock-Session-uri”, elevilor săi înscrişi în “sindicatul” marelui muzician.

Aşadar jam-session-uri cu profesionişti pe malul Dâmboviţei, două seri pline de cântări „live”. În acest club se cântă numai „pe bune” adică „live ”. A existat o singură seară în toată existenţa clubului în care s-a făcut aşa-numitul “play-back” şi aceea se datorează “Grupului Sanitar” şi al său (ne)înţeles pe deplin mesaj artistic. Un mişto inteligent, o frumoasă poveste de viaţa dintre tranziţii şi un elegant apropo’ muierilor “dezbrăcate” de foamea (ne)înţeleasă a producătorilor de muzică din România.

Închei acest al doilea episod dedicat zestrei muzicale “la vedere” pe care o avem şi de care nimeni nu se interesează, şi mă refer aici strict la acei responsabili cu căutarea talentelor muzicale adevărate şi pe care nu-i vede nimeni niciodată prin cluburi, subsoluri sau terase cu band, ci numai în „lumea bună” la concertele din “faţă” din fosta sală a congreselor sau la Naţional sau etc. În alt episod vom evalua mica colecţie a albumelor româneşti din zona blues-ului, presarând argumente, propuneri, corecţii, conştiinţe, aşa după cum v-au obişnuit judecăţile mele, uneori subiective, uneori foarte obiective la adresa mişcării muzicii de mase (stânjenitor–abrazive) şi a rezistenţei culturale a muzicii bune (gustul nepervertit).

Nimeni nu mai pare interesat de artă, sau în orice caz, prea puţini. Sfatul pe care l-aş da eu muzicienilor tineri este nu să se gândească la o „carieră”, ci să se gândească să se facă artişti. Dacă porneşti cu gândul să faci carieră, înseamnă că porneşti cu stângul… Trebuie să faci ceea ce faci din plăcere şi să dai înapoi muzicii ceea ce primeşti de la ea. Dacă de-aici iese şi o carieră, e cu atât mai bine. Dar e păcat să trădezi muzica, punând semnul egalităţii între ea şi bani sau faimă.” – îmi povestea într-un interviu celebrul chitarist, Frank Marino.

Radu Lupaşcu - 29.06.2006

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Suceava blues 2017.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg