Arta Sunetelor

 

BABA ȘI MITRALIERA

2017

Afis Remember Pittis 2017.jpgAm ajuns s-o trăiesc și p-asta! După două decenii și mai bine, (în care, cu osârdie și cu drag, le-am căutat în coarne) o fătucă „de la organizare”, mă întâmpină la intrarea în cort, spunându-mi, altfel politicos, că nu am acces în incinta destinată lor, exclusiv. Cu alte cuvinte, „atârnător” scria pe mine. Chiar nici nu aveam de gând să rămân acolo, ci doar să îmi pun la adăpost bagajul, destul de greu și voluminos. Altfel, sigur, puteam vorbi cu ei și afară, unde chiar aveam de gând să stau. Gestul în sine m-a întristat cu atât mai mult cu cât, puştoaica mi-a dat de înţeles că ştie cine sunt. Mi-a spus pe nume, informându-mă, la persoana a doua singular, de starea de fapt. În general nu mă formalizez, chiar încerc un fel de stânjeneală când mi se vorbeşte prea „oficial”. O.K.! Nu am insistat și nici măcar nu m-am rugat, sau ceva asemănător și am considerat că nu este nevoie să dau alte explicaţii. Am întrebat, totuşi, cine a decis asta. Am și insistat să-mi dea un nume, dar, cu excepţia unui „cei de sus” și un gest cu degetul mare ai mâinii drepte îndreptat spre cer, nu am obţinut nimic. Pentru o clipă m-am întors pe vremea lu’ Ceaşcă, când toate ordinele, mai ales cele cretine, aveau ca argument aceiaşi replică și acelaşi gest.

Să fie clar: nu fac un capăt de ţară din întâmplarea asta. Și nici nu vreau să mă dau victimă. Dar, de ce trebuie să plătesc eu, sau alţii ca mine (ştiu că nu am fost singura) răutatea viscerală sau frustrările unor incompetenţi, care se cred Dumnezei, atunci când dându-li-se o treabă mai mult sau mai puţin importantă, excesul de zel creşte ca o tumoare? O, dacă le mai dai pe mână și un fel de şefie obscură, atunci să-i vezi! Nu mai au mamă, nu mai au tată!

Habar-n-am cine a gândit disciplina asta de fier (ha!) În organizare, dar bomboana pe colivă, abia acum vine: până și cea mai apropiată toaletă din zonă, era ţinută sub cheie, tot pentru artiști! Ei? Luaţi-o p-asta! Parcă și văd o scenă cu artistul căutând disperat „fata cu cheia”, care, făcând parte din staff, oricum aleargă de colo, colo.

Și când îmi aduc aminte câte am învăţat de la Moţu... Mai ales despre libertate...

Și, of, pe ce mâini a ajuns memoria lui...

2018

Afis Remember Pittis 2018.jpgExperienţei de anul trecut nu i-am dat voie în public. Asta din respect pentru Florian Pittiș și mai apoi pentru artiștii care nu aveau nicio vină. Dar, s-a repetat același scenariu, ușor modificat. Am intrat în ţarc, adică în locul marcat cu garduri și cort ca fiind backstage, fără probleme. Doar i-am salutat pe cei patru poliţiști ai locului - foștii gardieni - și doi poliţiști autentici (înarmaţi ca pentru Piaţa Victoriei) care păzeau intrarea. Nu m-au pus să deschid rucsacul (puteam să am o bombă, o grenadă, nu?) și nici nu mi-au făcut percheziţie corporală. De ce stăteau șase „organe” masate în același loc, știinţa n-a descoperit încă. În fine, las bagajul în cort și conversez cu câţiva dintre cei aflaţi acolo, veniţi să îl omagieze pe Moţu: Radu Graţianu, Maria Gheorghiu, Radu Gheorghe... Îl văd pe Ovidiu Mihăilescu cu care chiar aveam treabă. Ies din „zona protejată”, rezolv ceea ce aveam de rezolvat. Dau să intru la loc, dar cei șase plus două-trei hostese (de la organizare, cică) fac zid. Are loc un dialog similar cu cel de anul trecut, dar tot nu am aflat, cu nume și prenume, cine a dat ordinul. Un organizator cu cei șapte ani de acasă făcuţi la zi, ar fi dat un comunicat prin care să facă publice niște condiţii de de acces, de acreditare, chiar, ceva în sensul ăsta. Infractoare cum probabil că mă considerau, am avut gardă de corp ca să îmi pot recupera bagajul. Și cu asta basta. Am mai stat prin zonă o vreme. Mi s-a părut că forţele de ordine erau mai numeroase decât spectatorii. Cântarea era, totuși, la început și lumea nu se strânsese încă.

Și uite așa, ţi se ia de concerte și alte manifestări asemenea. Eu, una, aș cam pune piua, o vreme. Și cu lucrul la următorul volum cu interviuri. Asta este. Un pic de atenţie faţă de cei care le-au ridicat la fileu ori de câte ori a fost cazul, n-ar strica. Dar, după ce ieși din sistem nimeni nu mai are nevoie de tine. Așa că...

Teodora IONESCU
1 iunie 2018

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Nick Cave 2018

Afis_Arcade Fire 2018

Afis_Transilvania Blues Festival 2018b.jpg

Afis_Stonesour 2018

Afis_Ritchie Kotzen 2018

Afis_Garana 2018.jpg

Afis_Joe Satriani 2018.jpg

Afis_ARTmania 2018.jpg

Afis_STONEBIRD 2018.jpg

Afis_Smida Jazz 2018.jpg

Afis_David Garrett 2018.jpg

Afis_Nigel Kennedy 2018.jpg

Afis_Al Di Meola 2018.jpg