Arta Sunetelor

 

Recomandări, anunţuri şi recenzii despre ultimele apariţii audio şi video

(R238)

CALENDAR CONCERTE importante în 2017:

  1. byron - 6 ianuarie 2017, ora 22:30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  2. Sirenia - METALHEAD Awards -  28 ianuarie 2017, Arenele Romane, Bucureşti
  3. Stan Webb's Chicken Shack - 11 februarie 2017, The Flowerpot, Derby, UK
  4. SMURFS, Live On Stage” - 12 februarie 2017, ora 19.00, Sala Palatului, Bucureşti
  5. Gala Stelelor Baletului - 13 februarie 2017, Teatrul Naţional, Bucureşti
  6. Timpuri Noi - 16 februarie 2017, ora 21.30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  7. Jethro Tull - 21 februarie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  8. Kenny Garrett - 23 februarie 2017, 20:00, Sala Radio, Bucureşti
  9. Kenny Garrett - 25 februarie 2017, 20:00, Casa de Cultură a Studenților, Cluj Napoca
  10. Gheorghe Zamfir - 1 martie 2017, ora 19:30, Sala Palatului, Bucureşti
  11. Cazacii Zburători - 6 martie 2017, Sala Mare Teatrul Naţional, Bucureşti
  12. Richard Clayderman - Turneu de Ziua Femeii - 6 - 10 martie 2017, Timişoara, Târgu-Mureş, Bucureşti, Constanţa, Galaţi
  13. Blues Pills - 9 martie 2017, Mixtape 5, Sofia, Bulgaria
  14. The World Famous Glenn Miller Orchestra - 11 martie 2017, ora 20, Ateneul Român, Bucureşti
  15. Sabaton - 11 martie 2017, ora 19, Arenele Romane, București
  16. Postmodern Jukebox -29 martie 2017, ora 20, Sala Palatului, București
  17. Nicu Alifantis & Zan - 30 martie 2017, ora 21.30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  18. Sighişoara Blues Festival - 31 martie - 1 aprilie 2017, Sighişoara, jud. Mureş
  19. Amedeo Minghi - 4 aprilie 2017, Sala Palatului, București
  20. Apocalyptica - 6 aprilie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti
  21. Kings On Ice - 8 aprilie 2017, 20:00, Sala Polivalentă, București
  22. Parkway Drive - 20 aprilie 2017, ora 20, Arenele Romane, Bucureşti
  23. Pink Martini - 20 aprilie 2017, ora 20.00, Sala Palatului, București
  24. Gregory Porter - 24 aprilie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti
  25. Omara Portuondo - 25 aprilie 2017,  ora 20, Sala Palatului, Bucureşti
  26. Gianna Naninni - 27 aprilie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  27. Cirque du Soleil - Varekai - 3 - 7 mai 2017, Romexpo, Pavilionul Central, București
  28. George Dalaras - 5 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  29. Diego el Cigala - 9 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  30. Deep Purple - “The Long Goodbye - 13 mai 2017, Parcarea A, Romexpo, Bucureşti
  31. AL DI MEOLA – WORLD SINFONIA -20 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  32. Andrea Bocelli - 22 iunie 2017, Piaţa Constituţiei, Bucureşti
  33. Andrea Bocelli - 25 iunie 2017, Cluj Arena, Cluj-Napoca
  34. Metalhead Meeting - 29 - 30 iunie 2017, ora 17, Arenele Romane, București
  35. Evanescence -29 iunie 2017, Arenele Romane, Bucureşti
  36. Electric Castle Festival - 13 - 16 iulie 2017, Castelul Banffy, Bonţilda, judeţul Cluj
  37. ROCKSTADT EXTREME FEST - 10 - 13 august 2017, Cetatea Râşnov, Braşov
  38. Festivalul George Enescu - 2 - 24 septembrie 2017, Sala Palatului, Bucureşti

Mulţumiri sincere şi referiri tehnice!

Mulţumiri tuturor organizatorilor de concerte, şi în mod cu totul special, gratitudine, partenerilor noştri loiali!

La acest nou început vă reţin atenţia cu câteva observaţii tehnice. Vor fi luate în considerare şi considerate prioritare, a fi publicate la această rubrică, comunicatele, ştirile, anunţurile sau recenziile redactate în limba română, cu diacritice. De asemeni, vom acorda o atenţie sporită partenerilor tradiţionali, a căror remarcabilă conduită profesională, a întreţinut o relaţie solidă, în folosul ambelor părţi, de la lansarea revistei noastre virtuale până în prezent.

Informarea corectă şi obiectivă a fost şi este ţelul revistei noastre virtuale. Pentru buna înştiinţare a cititorilor, ne-am delimitat şi ne vom delimita în continuare, de opinii răuvoitoare sau de parti pris-uri linguşitoare, metehne frecvente şi caracteristici dăunătoare pentru cititori, ale unei părţi meschine din presa muzicală românească, şi de autorii lor morali. Adevărul trece dincolo de timp

Radu Lupaşcu
redactor-şef


GIANNA NANNINI revine la București în aprilie 2017

HITSTORY TOUR LIVE”, un spectacol de trei ore cu cele mai mari hituri ale sale la SALA PALATULUI. Gianna Nannini revine la București pe 27 aprilie 2017, la Sala Palatului. La opt ani distanță de la primul său concert în România, Gianna readuce fanilor români un spectacol Best-of. "HITSTORY Tour" include cele mai populare piese ale sale de pe toate cele 26 de albume lansate până acum de-a lungul carierei. Un eveniment organizat de Balkan Entertainment Group. Gianna Naninni a devenit un nume cunoscut în întreaga lume după showul din ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal din 1990. "Un'estate ITALIANA" este în continuare unul dintre cele mai populare imnuri ale microbiștilor din întreaga lume. Gianna Nannini s-a născut în Siena, pe 14 iunie 1956. Este sora mai mare a fostului pilot de Formula 1, Alessandro Nannini. A studiat pianul și compoziția la Milano, la sfârșitul anilor 70, și a obținut o diplomă în filosofie de la Universitatea din Siena, în 1994. Un an mai târziu, participă la un protest organizat de Greenpeace la ambasada Franței din Roma, împotriva deciziei guvernului francez de a continua experimentele nucleare de la Mururoa. A visat întotdeauna să devină mamă, dar abia la 54 de ani se naște fiica sa, Penelope. În timpul sarcinii, a apărut pe coperta revistei Vanity Fair într-un un tricou cu inscripția "Dumnezeu este femeie". "A fi mamă este divin, te simți ca o zeiță, îți dă putere, îți ridică spiritul și toate problemele din trecut devine nesemnificative", spune Gianna. Viața de familia și maternitatea nu au însemnat retragerea sa din cariera muzicală, chiar opusul. "Sunt norocoasă să am studioul chiar lângă casă, așa că pot fi productivă când trebuie și o mamă prezentă în același timp". Ultimul spectacol Gianna Nannini la București, în 2008, a fost sold-out, un motiv în plus pentru fanii artistei de a-și cumpăra din timp biletele la „HITSTORY TOUR LIVE”. Citeşte recenzia acelui spectacol, Aria ROCK Cattivo Meravigliosa Creatura. În funcție de distanța față de scenă, biletele costă 95 lei, 120 lei, 175 lei, 200 lei, 225 lei sau 275 lei și pot fi cumpărate de pe Eventim.ro. Contact: Andreea Andreescu 0040730030990.


Pink Martini, cu Storm Large, la București

Micuța orchestră Pink Martini revine pe 20 aprilie 2017 la Sala Palatului la București. Jazz, pop, muzică clasică, o seară specială. Cu un sound ce îmbină influențe variate, de la cuban-jazz și muzică de cameră până la marșuri braziliene și soundtrack de film noir, membrii orchestrei și-au etalat până acum repertoriul multilingvistic pe scene din întreaga lume. Storm Large este vocea care îi va însoți în noul turneu european. Organizator: Events. “Dacă Națiunile Unite ar fi avut o trupă proprie în 1962, probabil că noi am fi fost”, spune adesea Thomas Lauderdale, liderul orchestrei. Pink Martini a luat ființă in 1994, în Oregon, Portland, orașul natal al lui Lauderdale, liderul trupei. Thomas lucra atunci în politică, și multele evenimente caritabile la care participa l-au făcut să se găndească că poate fonda o orchestră care să combată zgomotul și mediocritatea pe care unii o numeau muzică. După înființarea trupei, Thomas Lauderdale s-a retras din viața politică și s-a concentrat exclusiv pe acest proiect, care răsună mult mai puternic pe întreg mapamondul. Vintage, sofisticată, cosmopolită, muzica Pink Martini este o plimbare nocturnă prin marile porturi și orașe ale lumii, cu poveștile și parfumul lor: din Orientul Mijlociu prin porturile din Istanbul, Napoli si Lisabona, la cafenelele din Paris sau la plajele braziliene. Douăzeci de ani mai târziu, Pink Martini cântă în 22 de limbi în săli de operă, săli de concerte, la festivaluri de film, în muzee și pe podiumul defilărilor de modă. În 2014, trupa Pink Martini a intrat atât în Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cât în și Oregon Music Hall of Fame. Pe lângă vocea din live-urile Pink Martini, Storm Large este actriță, dramaturg și autoare. A bifat notorietatea națională în State în 2006, ca finalist la show CBS Rock Star: Supernova. În ciuda faptului că a fost eliminată în ultima săptămână, înainte de final, Storm a rămas în inimile fanilor. Instrumentele perfect armonizate, alături de vocea debordantă a solistei creează combinația perfectă pentru bijuterii precum “Amado Mio”, “Splendor in the Grass” sau piesa care mângâie inimile tuturor românilor, “Până când nu te iubeam”. O călătorie muzicală unică în jurul lumii, mai spectaculoasă cu fiecare nouă întâlnire. Pe 20 aprilie 2017, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 145 lei, 190 lei, 220 lei, 280 lei (VIP), în funcţie de distanţa faţă de scenă. Reduceri de 10 %, doar în perioada 24 decembrie – 15 ianuarie, (cu excepția categoriei VIP): prețurile devin 108 lei, 130 lei, 171 lei, 198 lei. Biletele se pot cumpăra online pe eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim.


BestMusic Live Concertste invită la Hard Rock Cafe, pe 6 ianuarie 2017, începând cu ora 22:30, la concertul trupei byron

În cei 10 ani de activitate, membrii trupei au lansat patru albume, au demarat proiecte măreţe, pe care le-au şi finalizat (DVD-ul unplugged, DVD-ul de la Salina Turda, concursul byron – Rock Your High School, musical-ul Nevestele Vesele din Windsor), nemaivorbind de numărul mare de concerte susţinute la festivaluri de renume sau în cluburi. byron au susţinut în 2013 turneul naţional intitulat sugestiv “30 de secunde de turneu”, onorând moştenirea bilingvă a celui mai recent album de studio, “30 Seconds of Fame/ 30 de secunde de faimă”. Pe lângă albumul “30 de secunde de faimă”, cu piese proprii şi texte traduse de 6fingers şi Dan Byron, trupa a lansat în 2011 şi albumul “Perfect” şi să nu uităm de “Rămâi cu mine”, colaborarea trupei cu serialul cu acelaşi nume de pe HBO. byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), 6fingers (voce, clape, chitară), Laszlo Demeter (chitară bass) şi Dan Georgescu (tobe). Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiştii tăi preferaţi şi să te bucuri de muzica lor, într-o atmosfera unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îţi reamintesc de legendele muzicii şi calitatea sunetului îţi garantează cea mai plăcută experienţă live. Biletele pentru showul byron se găsesc în format electronic pe iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/reţea - Magazinul Muzica, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţară), dar şi la Hard Rock Cafe, precum şi în ziua concertului la intrare. Biletele au următoarele preţuri: VIP: 60 de lei, cu loc la masă, în faţa scenei: Acces General: 40 de lei, cu loc la masă. Fără loc: 40 de lei.


SIGHIŞOARA BLUES FESTIVAL 2017

Primul festival de blues din România aduce anul acesta câștigători Grammy Award, plus un sound de blues tradițional cu influențe din Muddy Waters, Jimmy Rogers sau Howlin' Wolf. Concertele încep la ora 19.30, vineri și sâmbătă.Sunt două concerte pe seară a câte 80 de minute fiecare, prezentate de Berti Barbera.

31 martie 2017 - Steven De bruyn & The Rhythm Junks (BE); Mississippi Heat (USA).

1 aprilie 2017 - Alvin Youngblood Hart (USA); Danielle Nicole Band (USA).

Biletele se achiziționează de la recepția Fronius Residence, telefonic la +40265 779 173 sau la email contact@fronius-residence.ro. Pot fi plătite cash sau prin ordin de plată către Asoc. Cult. Sighișoara Blues Hospital în contul RO58 RZBR 0000 0600 0876 0874 deschis la Banca Raiffeisen, agenția Sighișoara. Preț: 100 lei/prima seară și 120 lei/a doua seară.


THE WORLD FAMOUS GLENN MILLER ORCHESTRA în CONCERT EXTRAORDINAR LA BUCUREŞTI!

Scena Ateneului Român se va transforma într-un templu al erei SWING, care readuce la viaţă armoniile muzicale din perioada anilor ’30-‘40! “It’s Glenn Miller Time!”, cel mai nou turneu al orchestrei, care va dura doi ani şi care va poposi în 130 de ţări, ajunge inclusiv în România, pentru prima oară! German Quality Entertainment are plăcerea de a vă invita la un eveniment cu totul special în România! THE WORLD FAMOUS GLENN MILLER ORCHESTRA, dirijor Will Salden, pentru prima dată în concert, pe 11 martie 2017, într-un decor de gală la Ateneul Român, începând cu ora 20.00! Porţile se vor deschide de la ora 19.00! It’s Glenn Miller Time!”, îndemnul la care toţi iubitorii de muzică veche ar trebui să răspundă prezent şi pe care ar trebuie să-l îmbrăţişeze cu neastâmpăr! Un spectacol ce fără doar şi poate defineşte viaţa şi cultura americană din perioada anilor ‘30-‘40, un concert ce adună mult prea celebrele piese Sweet & Swing compuse de legendarul GLENN MILLER.The World Famous Glenn Miller Orchestra cu muzicienii din Big Band, sub bagheta dirijorului Will Salden, vă prezintă în premieră în România un eveniment Sweet & Swing absolut compleşitor, care va bucura toate categoriile de vârste. Fiecare muzician al orchestrei este un artist prin excelenţă şi acest fapt este dovedit cu fiecare concert! Vocaliştii band-ului vor oferi un goose-bumps memorabil în acord cu minunatele compoziţii scrise de legenda erei Swing, Glenn Miller. Momentul special al serii Swing de la Ateneul Român va avea în centrul atenţiei astrul mult prea visat, cântat şi recitat, LUNA: “Moonlight Serenaders” & “Blue Moon”. Inconfundabilele “In the Mood”, “Pennsylvania 6-5000”, “String of Pearls”, “Chattanooga Choo Choo”, “At Last” sunt doar alte câteva dintre evergreen-urile ce vor fi cântate live de orchestra GLENN MILLER. Informaţii despre bilete găsiţi pe gqentertainment.ro. Preţul unui bilet va fi de 450 lei! Urmăriţi site-ul nostru! Chiar şi astăzi, după mai mult de 75 de ani de la fondarea Glenn Miller Orchestra, universul muzical este încă îmbogăţit de aceste memorabile piese şi aranjamente orchestrale. Aşa cum Coca-Cola şi Elvis Presley aparţin culturii americane şi implicit culturii mondiale, aşa şi muzica lui Glenn Miller este recunoscută peste tot în lume, este un brand incontestabil!

DESPRE GLENN MILLER

Glenn Miller a fost cel mai bine vândut artist în perioada 1939-1943. Cu o reputaţie al unui personaj destul de complicat şi unul dintre cei mai talentaţi oameni de afaceri care a condus vreodată o orchestră de jazz, Glenn Miller este considerat şi astazi unul dintre principalii artişti-cult din industria muzicală a tuturor timpurilor. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără „In the Mood”, „Moonlight Serenade”, „Pennsylvania 6-5000”, „Chattanooga Choo Choo”, „A String of Pearls”, „At Last”, „(I've Got a Gal In) Kalamazoo”, „American Patrol”, „Tuxedo Junction”, „Elmer's Tune” şi „Little Brown Jug”. Alton Glenn Miller s-a născut pe 1 martie 1904 în Clarinda, un orăşel din Iowa, Statele Unite ale Americii. După o perioadă de căutări, părinţii lui s-au stabilit în Tryon, Nebrasca, pe un teren concesionat de stat. Mama lui Glenn Miller cânta la orgă şi uşor, uşor a pus bazele şcolii locale. În 1915 familia Miller s-a transferat la Grant City, Missouri, unde Glenn a urmat şcoala primară. Primul său job a fost ca lustragiu în magazinul de încălţăminte al directorului orchestrei locale, John Mosbarger, primind şi primul trombon. În 1922 a intrat în Holly Moyer Orchestra fiind şi un avantaj financiar destul de consistent pentru a-şi plăti studiile la Universitatea din Colorado. După ce a picat mai multe examene într-un timp destul de scurt, Glenn Miller a renunţat la universitate. Avea alte preocupări, cele artistice fiind primordiale în viaţa lui Glenn Miller. Primul lui contract a fost ca trombonist şi aranjor muzical al orchestrei Tommy Watkins. Nemulţumit de felul cum evolua din punct de vedere muzical, s-a mutat în Los Angeles unde a obţinut un post în orchestra lui Ben Pollack, un baterist experimentat şi cu fler în descoperirea de noi talente. În anul 1928 Glenn s-a mutat la New York, unde a continuat să lucreze cu Pollack. Rapid a început să cânte la trombon şi să scrie aranjamentele pentru Red Nichols şi Paul Ash. Miller a început să înregistreze cu numele său în 1935, însă nu cu o trupă oficială. Formată în martie 1938, Glenn Miller Orchestra a început curând să aibă succes răsunător pe Coasta de Est. În 1939, Miller a semnat un contract pentru un program care se transmitea în direct la radio, dându-i posibilitatea să atragă atenţia ascultătorilor într-un mod greu de imaginat în zilele noastre. Chattanooga Choo-Choo a fost primul single care a primit certificare din partea RIAA (Recording Industry Association Of America) pentru că a vândut peste un milion de exemplare şi a obţinut oficial un disc de aur. Muzica lui era axată pe aranjamente destul de clare, simpliste, ca sonorităţile să fie cât mai atrăgătoare pentru dansatori, folosind destul de frecvent un clarinet acordat cu o octavă peste cele trei saxofoane tenor. Succesul măreţ s-a datorat în primul rând firii sale intuitive. Ştia care este dorinţa publicului, pe această cale obţinând transmisiuni la radio, plus un succes comercial uriaş şi vânzări record. “Dă publicului ce îşi doreşte şi va alerga spre tine”, spunea Miller adesea. Succesul acestuia ca bandleader a durat o perioadă scurtă, anume ceva mai mult de trei ani înainte de moartea lui fulgerătoare la vârsta de patruzeci de ani, lăsând pasionaţilor de jazz un prim exemplu de big band şi pentru aranjamentele sale muzicale care domină până astăzi. Glenn Miller moare la vârsta de 40 de ani, undeva pe data de 15 decembrie 1944, când avionul pe care-l pilota a dispărut deasupra Canalului Mânecii. The Glenn Miller Story, drama biografică din 1954 care spune povestea cunoscutului muzician american, s-a bucurat de un mare succes şi a fost nominalizat la trei premii Oscar. A câştigat la categoria cel mai bun mixaj sonor, iar Coloana sonoră a ajuns pe locul întâi în topul Billboard. „Povestea lui Glenn Miller” a mai fost nominalizată la premiile BAFTA (cel mai bun actor străin), Directors Guild of America, New York Film Critics Awards şi Writers Guild of America.


CIRQUE DU SOLEIL revine la Bucureşti în 2017 cu VAREKAI

Cirque du Soleil are plăcerea să anunțe spectacolul Varekai la București! Doar șase reprezentații la Romexpo, Pavilionul Central, București, de pe 3 până pe 7 mai 2017.

Despre Varekai şi Cirque du Soleil:

În adânc de pădure, pe vârful unui vulcan, există o lume extraordinară, o lume în care orice altceva e posibil. O lume cu numele de Varekai. Din cer se prăbușește un tânăr singuratic, și așa începe povestea Varekai. Aruncat în umbrele unei păduri magice, o lume caleidoscopică, cu creaturi fantastice, tânărul se lansează într-o aventură absurdă și extraordinară în același timp. În această zi, la marginea timpului, în acest loc cu posibilități pure și nediluate, începe o incantație în cinstea unei vieți redescoperite și a unei noi găsite admirații față de misterul lumii și al cugetului. ”Varekai” înseamnă "oriunde" în limba rroma, limba hoinarilor universali. Regizată de Dominic Champagne, această producție aduce un omagiu sufletului nomad, spiritului și artei tradiționale a circului, precum și celor care-și caută mereu, cu o pasiune infinită, calea către Varekai. Istoria Cirque du Soleil a început în 1984, de la un grup de 20 de artişti de stradă. Astăzi este o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Compania are 4000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1300 de artişti din aproape 50 de ţări diferite. Peste 160 de milioane de spectatori din mai multe de 400 de oraşe din aproape 60 de ţări de pe toate continentele s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil. Mai multe informaţii despre Cirque du Soleil sunt disponibile pe cirquedusoleil.com. Pentru informații complete despre spectacol și bilete, accesați cirquedusoleil.com/varekai. Broll:

Program: Romexpo, Pavilionul Central, București, 3 – 7 mai 2017; Miercuri, 3 mai, orele 20:00; Joi, 4 mai, orele 20:00; Vineri, 5 mai, orele 20:00; Sambata, 6 mai, orele 20:00; Duminica, 7 mai, orele 13:00 şi 17:00.

BILETE: Adulți (preț întreg) VIP: 550 lei; Premium: 430 lei; Tribune: 310, 290, 220, 217, 203, 200, 154, 127 lei (consultaţi harta ataşată). Copii* - reducere 30%: VIP: 385 lei; Premium: 301 lei; Tribune: 217, 203, 154, 152, 142, 140, 108, 89 lei. *Pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani, inclusiv; accesul se face doar însoţit de un adult, pe baza unui act valid ce stabilește vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, paşaport. Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat. Contact: Andreea Andreescu; Events: 0730 030 990 aa@events.ro. Cirque du Soleil mulţumeşte Orange, sponsor oficial al turneului din România, precum şi Events, organizatorul evenimentului.

Postmodern Jukeboxrevine în România pe 29 martie 2017, la Sala Palatului.

Trupa promite din nou un show presărat cu hituri pop contemporane reinterpretate în stil vintage, cu parfumul secolului trecut. Postmodern Jukebox pleacă în turneul european din 2017. Primul show este programat pe 27 februarie 2017 în Marea Britanie. După un spectacol excelent în România în primăvara lui 2016, când au ridicat mii de fani în picioare, membrii trupei au fost încântați să accepte din nou invitația Events pentru un alt concert în martie 2017, la București. Noul turneu vine ca o continuare firească a celui din 2016, care s-a desfășurat cu casa închisă prin toată Europa. "Cei de la Postmodern Jukebox sunt, fără exagerare, un suces postmodernist, reușind să își extindă succesul din online în lumea reală, cu turnee peste tot în jurul lumii, pentru mii de fani, al căror număr este în continuă creștere." Buffalo News. Acum cu o componență de peste 70 de membri, trupa Postmodern Jukebox are în palmares un canal de Youtube cu 500 de milioane de vizualizări și 2 milioane de abonați. Au cântat la "Good Morning America", au spart topurile Billboard și iTunes, au susținut sute de spectacole cu casa închisă în toată lumea. Au făcut senzație pe Youtube atunci când coverul lor do-woop "We Can't Stop" (Miley Cyrus) a adunat peste 16 milioane de vizualizări. Varianta lor la "Creep", piesa celor de la Radiohead, a intrat în topul People al celor mai bune coveruri virale din 2015. Laureata Grammy, Lorde, i-a lăudat pentru al lor "Royals", cu 16 milioane de vizualizări pe Youtube, spunând că este coverul său favorit. Trupa a urcat pe scena MTV UK de curând, cu un cover în stilul anilor '30 dupa piesa interpretei Elle King, "Ex's & Oh's". La fel ca popularele lor videoclipuri, fiecare melodie live Postmodern Jukebox e o punte de legătură între generații, cu piese fresh cu un sound familiar. Un spectacol de neratat, irezistibil pentru toate vârstele! În funcție de distanța față de scenă, biletele la concertul de la Sala Palatului costă 120 lei, 150 lei, 180 lei, 220 lei, 350 lei - VIP, 550 lei - SILVER VIP (loc VIP, afișul turneului în ediție limitată), 750 lei - GOLDEN VIP (loc VIP, badge VIP, acces Meet&Greet după spectacol, afișul turneului în ediție limitată). Biletele se pot cumpăra, online pe eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achiziționate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim.


Andreea Bocelli - Cinema

Celebrul tenor Andrea Bocelli va reveni în România în 2017 pentru a susține un concert extraordinar în Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 22 iunie 2017 şi pe Cluj Arena în data de 25 iunie 2017. Concertul lui Andrea Bocelli va cuprinte atât repertoriul său de operă, cât şi interpretări unice a celor mai îndrăgite hituri ale sale. Prima parte a concertului va cuprinde arii de operă cunoscute, iar în cea de-a doua parte, tenorul va prezenta publicului român cântece noi de pe ultimele albume ale sale: „Cinema” şi „Romanza - A 20-a Ediţie Aniversară”. Biletele vor fi disponibile online prin rețeaua Eventim începând de luni, 5 decembrie 2016. Categoriile de prețuri vor fi următoarele: Exclusive VIP - 950 lei; VIP - 750 lei; Magenta 1 - 550 lei; Magenta 2 - 450 lei; Magenta 3 - 350 lei; Magenta 4 - 250 lei. Spectacolele lui Andrea Bocelli vor fi însoţite de decoruri şi aranjamente speciale îmbinate perfect pentru a aduce publicului o experienţă unică în viaţă care combină simplicitatea şi eleganţa muzicii clasice cu forţa captivantă a tehnologiei moderne. Ambele evenimente sunt organizate de Quantum Media.


Ian Anderson, de la pictor la star rock internaţional. Vino să vezi fenomenul live la Sala Palatului

Puţină lume ştie despre celebrul Ian Anderson faptul că acesta are mai multe înclinaţii artistice decât se observă la prima vedere. Pictura a fost prima sa dragoste din domeniul artelor, pe care a abandonat-o acum mai bine de patru decenii pentru a pleca la Londra unde şi-a început cariera de muzician. După mai mult de 40 de ani, Ian Anderson continuă prin Jethro Tull să încânte publicul cu varietatea cântecelor și prin experiența pe care o crează, oferind fanilor - tineri și bătrâni - cel mai bun rock progresiv cu tente de folk şi jazz clasic. „JETHRO TULL performed by Ian Anderson“ este un spectacol ce îmbină muzica cu arta interpretativă şi reuşeşte să creeze o seară plină de magie pentru fanii rockului. După ce va concerta în Slovacia şi Ungaria, celebrul Ian Anderson revine în Bucureşti pentru o singură noapte şi promite să ofere fanilor muzicii sale o noapte de neuitat. Preţurile biletelor pentru spectacolul din 21 februarie 2017 sunt următoarele: 250 lei (cat. VIP); 200 lei (cat. 1); 160 lei (cat. 2); 120 lei (cat. 3); 75 lei (cat. 4). Biletele s-au pus în vânzare în reţelele EVENTIM.ro, BILET.ro, TICKETNET.ro, BILETE.ro şi BLT.ro, atât online cât şi în magazinele partenere.


AL DI MEOLA – WORLD SINFONIA - 20 mai 2017, la Sala Palatului

Interesul crescut pentru concertul AL DI MEOLA ne determină să anunţăm viitorii cumpărători că ne apropiem de epuizarea celor 300 de bilete cu preţ redus. Respectabilul artist american (de origine italiană), va interpreta compoziţii noi şi, mai cu seamă, piese celebre marca Piazzolla  & Lennon-McCartney. AL DI MEOLA, pionierul unui nou stil de muzică instrumentală, o combinaţie inedită de sonorităţi jazz şi tonuri fusion cu elemente latino, transformă acordurile-i în bijuterii muzicale de nepreţuit. O adevărată oază de inspiraţie, o carieră impresionantă de peste 40 de ani, Al Di Meola a fost şi este o constantă. Elegant atât în muzică cât şi în comportament, chitaristul de jazz-fusion, care nici până în acest moment nu poate fi măsurat şi întrecut, rămâne artistul inovator ce mereu este în căutarea sineului prin muzică. “Elysium” (2015) este rezultatul suferinţelor şi bucuriilor mele, a declarat Al Di Meola. "Acest nou material nu se aseamănă deloc cu niciunul şi nici nu este în ton cu ce aţi fost obişnuiţi din partea mea", mai completează chitaristul. “Elysium” este esenţa tuturor albumelor lansate până acum de chitaristul american! AL DI MEOLA, printre chitariştii ce au revoluţionat stilul interepretativ, i-a influenţat pe: Yngwie Malmsteen (alături de care a apărut pe albumul solo al clăparului Derek Sherinian, “Black Utopia”, din 2003), pe Richie Sambora (ex - chitaristul Bon Jovi) şi cu viteza sa pe John Petrucci de la Dream Theater. A colaborat cu: Chick Corea, Paco de Lucia, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder, violonistul Jean Luc Ponty, Luciano Pavarotti, Paul Simon, Phil Collins, Santana, Larrv Coryell, Steve Winwood, Wayne Shorter, Herbie Hancock, Gonzalo Rubalcaba, Jaco Pastorius, Les Paul, Steve Vai, Frank Zappa, Milton Naciemento, Egberto Gismonti, Jimmy Page, Tony Williams, Stanley Clarke, Stevie Wonder şi foarte mulţi alţii.

Biletele se gasesc pe eventim.ro la urmatoarele categorii de preturi: VIP – 629 LEI * doar pe eventim.ro! Categoria 1 - 299 lei; Categoria 2 - 199 lei; Categoria 3 - 159 lei; Categoria 4 - 99 lei; Categoria 5 - 59 lei. IMPORTANT!! Primele 300 de bilete beneficiaza de o reducere de 10 %, mai putin biletul VIP, care nu poate fi supus acestei campanii din motive contractuale, astfel: Categoria 1 - 233 lei; Categoria 2 - 179 lei; Categoria 3 - 143 lei; Categoria 4 - 89 lei; Categoria 5 - 53 lei. *Categoria de pret VIP include urmatoarele: meet & greet package; prezenţa la soundcheck; întâlnire cu Al Di Meola; poză cu artistul; CD cu autograf. Această categorie se va găsi în rândul 2 din sectorul A, 29 de locuri.

Despre AL DI MEOLA

Al Di Meola (pe numele real Al Laurence Dimeola), născut pe data de 22 iulie 1954, în New Jersey, SUA, este un chitarist de jazz, jazz-rock, jazz-fusion, american, de origine italiană. Unul dintre marii tehnicieni ai chitarei, comparabil cu John McLaughlin, ca tehnica şi cu Carlos Santana, ca izvor de inspiraţie. "Este singurul artist care a putut să depăşească limitele chitarei şi să ajungă mai departe, cu o stăpânire incredibilă şi o îndemânare pur şi simplu uimitoare", a declarat istoricul în arta chitarei Robert Lynch. A cântat alături de formaţia lui Chick Corea, Return to Forever, în anii de studenţie la Berklee Colege of Music, Boston (1974-1976). A cântat, de asemenea, în orchestra cu Stanley Clark, Ian Hammer, Paul Simon, John McLaughlin şi Paco de Lucia. Câteva dintre albumele sale reprezintă culmi neîntrecute între stilul foarte elegant, extrem de tehnic, de sorginte latino-americană şi spaniolă: "Elegant Gipsy" (1971), "Casino" (1978), "Splendido Hotel" (1980). La începutul anilor ‘80, Di Meola este nevoit să renunţe treptat la chitara electrică, din cauza unor probleme de sănătate (tinitus), auzul său fiind totodată extrem de sensibil la sunetele înalte şi puternice. Abia în 2006, Al Di Meola s-a reîntors la chitara electrică, a redescoperit-o! În 1996, Al Di Meola formează un nou trio împreună cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke, numit “The Rite Of Strings”. Această colaborare este imediat urmată de proiectul Al Di Meola New World Sinfonia″ alături de muzicieni celebri din Argentina, Cuba şi Israel. Talentul şi contribuţia sa adusă muzicii şi culturii internaţionale i-au oferit chitaristului american cu sânge latin una dintre cele mai prestigioase distincţii acordate de Guitar Player Magazine, Al Di Meola clasându-se de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitarişti de jazz ai tuturor timpurilor, o performanţă de necontestat nici până în acest moment.


Deep Purplela București cu turneul “The Long Goodbye”

Deep Purple anunță turneul “The Long Goodbye” pentru promovarea noului album ‘inFinite’. Pe 13 mai 2017, în parcarea A de la Romexpo, Deep Purple readuce rockul în prim-plan. Organizator: Events. Recomandat de Prima TV și Rock FM. Deep Purple este una dintre cele mai reprezentative trupe rock. Recent introdusă în Rock & Roll Hall of Fame, trupa își promovează cu acest turneu apariția noului album ‘inFinite’, produs de earMusic. Primul single de pe disc va fi lansat pe 20 ianuarie. Ian Gillan, Roger Glover, Ian Paice, Steve Morse și Don Airey continuă să cânte hard-rock. Nuanțele și texturile noilor creații sunt inovatoare. La o privire de ansamblu, este una dintre cele mai valoroase producții ale muzicii rock. În ultimul timp, trupa a explorat noi stiluri, stârnind interesul celor ce nu erau născuți pe vremea în care Deep Purple se afla în topurile industriei muzicale. Albume de succes precum ”In Rock” (1970),  „Machine Head” (1972), „Made In Japan” ( 1973) și melodia “ Smoke On The Water” au propulsat trupa în topul vânzărilor de bilete și albume. Cu nenumărate piese catalogate drept clasice în palmares, aparițiile lor live iscă multiple dezbateri între fanii mai vechi și mai noi, mai ales după reeditarea albumului “NOW WHAT?!”. Disc de Aur și Top Ten în jurul lumii, albumul s-a vândut în peste un million de exemplare. La care se adaugă peste un milion de spectatori la concerte, până acum. Videoclipurile "From the Setting Sun in wacken" și "To the Rising Sun in Tokyo" s-au clasat în aceeași zi pe locurile 1, respectiv 2, al topurilor muzicale britanice, dovedind încă o dată fascinația pe care o oferă show-urile trupei asupra publicului. Biletele se pun în vâzare începând din de astăzi în rețeaua Eventim, la prețurile de 130 lei (Gazon B), 190 lei (Gazon A), 270 lei (Golden Ring), 350 lei (Tribuna).


Romantic şi spectaculos - Richard Clayderman

Turneu de Ziua Femeii în România 6 - 10 martie 2017. Richard Clayderman revine în România în 2017 pentru a celebra femeia de-a lungul unui turneu care se va desfăşura sub semnul iubirii şi sensibilităţii. De Ziua Femeii, The Prince of Romance, cum este supranumit artistul francez Richard Clayderman, va asigura coloana sonoră a unei primăveri romantice. Spectacolele din acest an vor avea loc între 6 şi 10 martie 2017, în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Galaţi. Intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de “cel mai de succes pianist din toate timpurile”, Richard Clayderman creează o fascinantă poveste de iubire cu fiecare concert pe care îl susţine. Acordurile perfecte de pian, compoziţiile de excepţie care l-au facut celebru şi carisma pe care o revarsă asupra publicului se îmbină desăvârşit în concertele sale, generând o stare de graţie care învăluie spectatorii. Richard Clayderman va fi acompaniat, în turneu, de Camerata Regala şi va concerta în România potrivit calendarului: 6 martie – Timişoara, Sala Sporturilor “Olimpia”; 7 martie – Târgu-Mureş, Sala Sporturilor; 8 martie – Bucureşti, Sala Palatului; 9 martie – Constanţa – Sala Sporturilor; 10 martie – Galaţi – Sala Sporturilor “Dunărea“. Spectacolele încep la ora 19.30. Accesul publicului se va face începând cu ora 18.30. Biletele, de trei categorii (150 lei, 200 lei şi 250 lei) se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole şi online, pe eventim.ro, bilete.ro, myticket.ro, bilet.ro. Cu o carieră excepţională, Richard Clayderman este, după 40 de ani, un artist în continuă dezvoltare, pentru care spectaculosul nu are limite. A înregistrat peste 1200 de melodii, vânzări de peste 150 de milioane de copii de discuri, iar muzica sa are puterea de a emoţiona orice generaţie.


OMARA PORTUONDO, diva Buena Vista Social Club™ celebrează muzica și viața cu un turneu special

Artista va concerta pe 25 aprilie 2017, la Sala Palatului. OMARA PORTUONDO, diva cubaneză Buena Vista Social Club deținătoare a unui premiu Grammy și ambasador artistic al ţării sale, va celebra muzica și viața în cadrul unui turneu special în jurul lumii, alături de nenumărați invitați. Turneul Omarei Portuondo din 2017, dedicat aniversării a 85 de ani de viață și 70 de ani de activitate artistică, va pune în evidență diferite aspecte ale lungii sale cariere, ducându-ne înapoi la anii tinereții, continuând cu dragostea pentru cabaret, de la zilele Buena Vista Social Club și până în prezent. Celebra artistă cubaneză transformă fiecare concert într-o mare petrecere. Omara Portuondo a cântat peste tot în lume, de la Royal Opera House în Londra, până la Festivalul Latin Passion din Hong Kong. La inițiativa Asociației Culturale Spectaculis, iubitorii de muzică afro-cubaneză din România  au acum prilejul de a se putea bucura de acest regal muzical, plin de savoare cubaneză, pe 25 aprilie 2017, la Sala Palatului, de la ora 20:00. Biletele pentru concertul de la Sala Palatului au fost puse în vânzare, la prețuri cuprinse între 65 lei – 300 lei și, pot fi cumpărate de la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, magazinele Diverta, agențiile TUI Travel Center și Eurolines sau online de pe ticketnet.ro, iabilet.ro, bilet.ro, bilete.ro, myticket.ro și eventim.ro. „Cu muzica noastră, noi, cubanezii, am exportat mai multe vise și plăceri decât tutunul, mai multă dulceață și energie decât tot zahărul. Muzica afro-cubaneză este foc, savoare și mister, este sirop, farmec și alinare. Este ca un rom auditiv, care îi aduce pe oameni la un loc și îi face să se trateze unul pe celălalt ca de la egal la egal. Aduce simțul unei vieți dinamice.” - Fernando Ortiz. Omara cântă fără încetare de la vârsta de 15 ani, o cântăreață legendară a cărei voce reflectă o viață lungă plină de creativitate, pasiune și talent înnăscut pentru muzică. Se află pe scenă de 70 de ani, iar în timp ce revoluții și războaie au cutremurat globul, Omara Portuondo a mers mai departe, cu acea eleganță de neegalat. Omara s-a născut în cartierul Cayo Hueso, în Havana, cunoscut pentru muzicalitatea sa. Au existat probleme în familie. Mama Omarei venea dintr-o familie înstărită care spera ca aceasta să se căsătorească cu un bărbat bogat, cu o înaltă poziție socială. Însă artista a fugit cu un chipeș jucător de baseball pe nume Bartolo Portuondo. Timp de patru ani nu au putut merge împreună pe stradă, însă mariajul a rezistat. Bartlo a fost un avid iubitor de muzică. Cum în casă nu exista gramofon, cineva trebuia să cânte. O tânără emotivă de 15 ani, Omara a debutat în lumea plină de paiete a cabaretului și a devenit dansatoare la Tropicana, un club care există și în ziua de azi, o relicvă înghețată a vremurilor de decadență pre-revoluționară. Însă cântatul era punctul ei forte și își petrecea sfârșiturile de săptămână cântând jazz american cu pianistul Frank Emilio și trupa sa, Loquibambia Swing. Trupa aborda un melanj de sunete pan-americane. Aceștia au creat chiar un sunet nou numit „fillin” (feeling), iar Omara a fost poreclită „iubita emoției”. Ca solistă, Omara a acompaniat unii dintre cei mai mari artiști, precum Arsenio Rodriguez și Isolina Carill. Omara a stăbătut America în turneele sale, până când lucrurile au atins un moment neplăcut datorită ”Crizei Rachetelor”, când relațiile dintre Cuba și America s-au răcit. Omara și Cuarteto D’Aida erau în Miami atunci când sora ei, împreună cu mulți alți artiști cubanezi au decis să rămână în America. Omara s-a întors în Cuba și, într-un fel, a umplut golul lăsat de lipsa celorlalți cântăreți. Cariera ei a început să înflorească – la început printr-o variantă nouă a Cuarteto D’Aida, iar apoi, din 1967, pe cont propriu. Pentru o perioadă a apărut în zona evenimentelor muzicale ale lumii socialiste, cântând piese revoluționare și piese despre Che Guevara și Salvador Allende. America era în afara limitelor, însă Omara a plecat în turneu cu Orquesta Aragon în Europa și Africa, unde și în ziua de azi este foarte iubită. „Omara este o legendă în Cuba și se poate spune că nu există persoană de vârsta mea care să nu fi crescut sub influența ei.”, spune balerinul Carlos Acosta. „Când eram copil o vedeam tot timpul la televizor, cântând genul de muzică care le plăcea alor mei”. Omara a fost artistă versatilă, însă specialitatea ei era bolero-ul romantic - a fost des comparată cu marii exponenți ai jazz-ului melancolic precum Billie Holiday și Edith Piaf. Un film documentar despre viața ei a câștigat un premiu la Cannes în 1986. Era o ploaie proaspătă de primăvară în Havana când am intrat în Studiourile Egrem în primele săptămâni ale noului mileniu, un loc în care muzică superbă s-a infiltrat în pereți. Auzind vocea caldă a Omarei Portundo live este mereu o bucurie, iar ea era chiar acolo, cântând o versiune personală a piesei „He Perdido Contigo„ (“I’m lost without you”), un cântec lent și romantic. Omara înregistra un album „întunecat, misterios, tras la două dimineața, plin de dorință și iubire pierdută”. Astfel, povestește producătorul Nick Gold. ”He Pertido Contigo”: Albumul acesta a fost primul ei album solo de la miraculosul succes al Buena Vista Social Club. Prin el și prin filmul cu același nume al lui Win Wenders, non-cubanezii au ajuns să-i cunoască muzica Omarei. Atât pentru Wenders, cât și pentru mulți alții, cea mai importantă parte a filmului a reprezentat-o duetul emoțional pe care Omara l-a avut cu Ibrahim Ferrer, cântând Silencio. În timp ce primeau aplauzele, lacrimi s-au format în ochii Omarei, iar Ibrahim a scos o batistă din buzunar și i le-a șters cu tandrețe. În 1997, când lumea se aștepta ca ea să iasă din lumina reflectoarelor, proiectul Buena Vista Social Club i-a propulsat imaginea în toată lumea. Ry Cooder a auzit-o în anii '90 în timp ce aceasta înregistra în Egrem, când un proiect afro-cubanez abandonat i-a ocupat mai mult timp în studio. Albumul a ajuns în toată lumea, iar scriitorul Salman Rushdie l-a numit in 1998, „Vara Buena Vista”. Filmul lui Wim Wenders a făcut albumul și mai popular. Albumul solo al Omarei din anul 2000 a primit un Grammy și a fost succedat de un alt album cu tente braziliene numit ”Flor De Amor”, în 2004. Au urmat alte înregistrări și turnee de succes, devenind prima cubaneză cu titlul de Ambasador Internațional al Crucii Roșii.


Kenny Garrett va susține un concert la Cluj-Napoca, pe 25 februarie 2017

Considerat de publicaţia Washington City Paper drept „cel mai important saxofonist alto al generaţiei sale, iar de către The New York Times „cel mai admirat saxofonist alto de jazz după Charlie Parker”, Kenny Garrett a câștigat Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist” şi nenumărate alte premii, distincţii, nominalizări, el fiind frecvent selectat în topurile unor reputate reviste de specialitate precum Down Beat şi Billboard.“Am cântat cu Sting, am cântat cu Guru sau Q -Tip, dar am urcat pe scenă și alături de legende ale muzicii, cum ar fi Woody Shaw, Freddie Hubbard sau Art Blakey & the Jazz Messengers. „Am cântat cu Sting, am cântat cu Guru sau Q -Tip, dar am urcat pe scenă şi alături de legende ale muzicii, cum ar fi Woody Shaw, Freddie Hubbard sau Art Blakey & the Jazz Messengers. Am iubit întotdeauna muzica, în toată varietatea ei”, declară Kenny Garrett.Bilete Concert Kenny Garrett la Cluj-Napoca: Cat. 1 - 155 lei; Cat. 1A - 140 lei; Cat. 1B - 130 lei; Cat. 4 - 120 lei; Cat. 5 - 110 lei; Cat. 6 - 100 lei; Cat. 7 - 80 lei; Cat. 8 - 60 lei.


George Dalarasîn concert extraordinar la Sala Palatului

Pe 5 mai 2017, la invitaţia Vreau Bilet şi cu sprijinul Uniunii Elene din România, George Dalaras, legenda muzicii greceşti, în concert extraordinar la Sala Palatului din Bucureşti. George Dalaras, legenda muzicii greceşti, cel care a produs ”dependenţa” de acordurile muzicii acestei ţări în rândul publicului din toată lumea, o voce aparte, melancolică şi puternică, dar şi un instrumentist desăvârşit, va aduce la Bucureşti unul dintre concertele-eveniment ale anului 2017, la invitaţia Vreau Bilet şi cu sprijinul Uniunii Elene din România –  „Dalaras Classics”. Cu o carieră impresionantă pe scenă, de aproape 40 de ani, George Dalaras a cântat alături de marile nume ale muzicii, printre care Sting, Bruce Springsteen, Peter Gabriel, Jethro Tull, Yehuda Poliker, Goran Bregovic, Paco de Lucia şi Al di Meola, a colaborat cu unii dintre marii compozitori ai muzicii greceşti (Mikis Theodorakis, Stavros Kouyioumtzis, Manos Loizos, Apostolos Kaldaras) şi a fost invitat să îi cânte lui Nelson Mandela la aniversarea sa. Cele 120 de albume lansate de-a lungul strălucitei sale cariere i s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare, iar sutele de concerte susţinute de acest artist sunt sold out la numai câteva ore de la anunţarea lor. În Atena, concertele cântăreţului au adus un aflux atât de mare de fani, încât revista „Rolling Stone” scria că Dalaras este responsabil pentru iniţierea show-urilor grandioase pe marile stadioane din Grecia. „Muzica lui izvorâtă din inimă trezeşte o emoţie universală” scria revista „Figaro” despre modul uluitor prin care cântecele lui Dalaras, interpretate în limba greacă, reuşesc să emoţioneze publicul de pe atâtea continente. Iubitor al sonorităţilor exotice, Dalaras a fost influenţat în repertoriul său de muzica folk grecească şi rembetico, dar şi de particularităţile muzicii latine. Cântăreţ foarte versatil, Dalaras adaugă numeroaselor stiluri ale muzicii greceşti pe care le abordează (rebetiko, laïkó, latina şi pop) şi influenţe ale muzicii arabe şi israeliene, însă şi-a surprins publicul şi cu interpretări sensibile ale unor piese religioase. George Dalaras, cel supranumit omul-orchestră, nu impresionează numai prin vocea sa profundă, cu un timbru special, ci şi prin abilitatea sa de a cânta la cele mai multe instrumente cu coarde folosite în muzica grecească contemporană – de la chitară şi bouzouki, la baglamas, tzouras şi outi. Artist desăvârşit, Dalaras este considerat un adevărat fenomen muzical, care, în ciuda faptului că are o carieră de aproape 40 de ani, s-a aflat întotdeauna în topul celor mai inovatori cântăreţi de muzică grecească. Dalaras a debutat în anii '60, la doar 16 ani, iar din acel moment cariera sa a urmat o curbă ascendentă, care încă promite publicului noi şi noi surprize. Legendarul cântăreţ a lansat peste 85 de albume solo, care i-au adus discuri de aur şi platină şi a fost invitatul sau producătorul a mai mult de 50 de alte înregistrări. Un adevărat ambasador al muzicii grecesti în lumea întreagă, George Dalaras a susţinut mai mult de 500 de concerte în marile oraşe ale lumii, în rândul cărora s-a numărat şi Bucureştiul. Marile orchestra ale lumii, printre care Orchestra din Viena, cea din Philadelphia, Osipov din Rusia şi orchestra BBC au fost onorate să-l acompanieze pe cel mai important cântăreţ al Greciei. Anul 2017 va aduce legenda muzicii greceşti, pe George Dalaras, într-un concert excepţional la Sala Palatului, pe 5 mai 2017. „Dalaras Classics” va da ocazia publicului din România să asiste la un spectacol cu o notă intimă şi personală a celui mai reputat cântăreţ şi muzician al Greciei. Biletele, care pot fi procurate de pe vreaubilet.ro, vor avea preţuri ce vor varia în funcţie de categorie, de la 90 de lei (Cat. 4), la 120 de lei (Cat. 3), 160 de lei (Cat. 2), 200 de lei (Cat. 1) şi 260 de lei (Cat. VIP). Până pe 15 ianuarie 2017, cumpărătorii Vreau Bilet vor beneficia de o reducere de sărbători de 20% din preţul biletelor la concertul lui George Dalaras.


Diego el Cigalala Sala Palatului

Câştigătorul premiului Latin Grammy pentru cel mai bun album de tango, Diego el Cigala, considerat cel mai mare cântăreţ de flamenco din lume, în concert pe 9 mai 2017, la Sala Palatului din Bucureşti. Diego el Cigala, una dintre vocile cele mai frumoase ale acestui gen, Sinatra al genului flamenco, dar care totodată prilejuieşte ascultătorilor săi o fascinantă incursiune în armoniile cubaneze, jazz, folk latino-american şi tango, va concerta pe 9 mai 2017, la invitaţia Vreau Bilet. Pasional, profund şi mândru de moştenirea muzicii gypsy spaniole, „Sinatra al flamenco” a câştigat două premii Grammy, a fost de cinci ori nominalizat la premiile Latin Grammy şi este considerat unul dintre cei mai inovatori artişti ai secolului. Paco de Lucia descrie vocea lui Diego el Cigala ca fiind “una dintre cele mai frumoase voci de flamenco din timpurile noastre, o voce dulce care pluteşte deasupra lumii”. Născut la Madrid, într-o familie de muzicieni flamenco de etnie rromă, el Cigala şi-a început cariera solo în 1997 şi doar patru ani mai târziu era nominalizat la premiul pentru „cel mai bun album de flamenco” cu „Corren Tiempos de Alegría”. Însă acesta era doar începutul unei uluitoare cariere muzicale, care avea să-l plaseze pe cel poreclit „creveta” de faimosul cântăreţ José Monje Cruz datorită staturii sale. Acesta observa însă că pasiunea transmisă prin cântecele lui Diego el Cigala este invers proporţională cu înălţimea sa. Colaborarea cu legendarul pianist cubanez pianist Bebo Valdés a dus la naşterea, în 2003, unui dublu CD, „Lágrimas Negras”, care a marcat o adevărată revoluţie a acestui gen şi i-a adus cântăreţului premiul Latin Grammy. Uimitor este faptul că, înainte de a înregistra acest album, el Cigala nu mai ascultase niciodată în viaţa sa muzică tradiţională cubaneză. „Am făcut totul bazându-mă pe intuiţie. Bebo m-a încurajat spunându-mi Tu cântă ca un ţigan adevărat, iar eu voi cânta ca un cubanez adevărat! Aşa încât tot ce a trebuit să facem a fost să ne lăsăm purtaţi de inspiraţie” a mărturisit el Cigala.Albumul „Lágrimas Negras” l-a transformat pe cântăreţul spaniol într-o vedetă de talie internaţională şi a lansat unele dintre cele mai îndrăgite hituri din lumea ibero-americană. Artist autentic, care ascultă doar sunetele muzicii izvorâte din propria creativitate şi le transformă în hituri internaţionale, el Cigala a mărturisit că nu a încercat niciodată să se inspire din muzica titanilor genului tango, precum Carlos Gardel sau Roberto Goyeneche. „De ce aş încerca să cânt în felul lor? Aceştia sunt geniali în ceea ce fac. Ideea este să cânt tango aşa cum îl simt eu, izvorât din propria mea experienţă. Trebuie să laşi muzica din tine să te învăluie.” Spontan şi plin de farmec, Diego el Cigala a explicat odată că, atunci când îşi construieşte un repertoriu, obişnuieste să încerce cântecele aşa cum ar proba rânduri de haine. „Unele îmi sunt prea strâmte, altele prea largi, însă descopăr şi piese care mi se potrivesc perfect. Până la urmă sfârşesc prin a alege cântece care mă emoţionează până la lacrimi. Simt că, dacă acestea m-au mişcat atât de tare pe mine, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu publicul”. Inspiraţie, magie şi mai ales alinare pentru suflet – muzica înseamnă toate aceste lucruri pentru Diego el Cigala, artistul care a aflat de moartea soţiei sale chiar în timpul unui concert, însă a continuat să cânte, ca un omagiu adus memoriei acesteia. Cântăreţul care şi-a lansat cariera spectaculoasă interpretând piese flamenco în cluburile din Madrid, a descoperit tangoul argentinian alături de marile nume ale genului şi a încântat milioane de fani în turneele sale mondiale se va opri şi pe scena Sălii Palatului, pe 9 mai 2017. Biletele, care pot fi procurate de pe vreaubilet.ro, vor avea preţuri ce vor varia în funcţie de categorie, de la 150 de lei (Cat. 2), la 200 de lei (Cat. 1) şi 250 de lei (VIP). Până pe 15 ianuarie 2017, cumpărătorii Vreau Bilet vor beneficia de o reducere de sărbători de 20% din preţul biletelor la concertul lui Diego el Cigala.


Gala Stelelor Baletului va avea loc pe 13 februarie 2017 la Teatrul Naţional!

Pe 13 februarie 2017 vor ajunge la Bucureşti celebrităţi ale baletului clasic, într-un eveniment deosebit, ce va avea loc la Sala Mare a Teatrului Naţional! Prim-solişti, ce evoluează pe cele mai mari scene de profil şi al căror palmares include distincţii obţinute la cele mai prestigioase concursuri de balet din lume vor evolua în cadrul Galei Stelelor Baletului! Publicul îi va admira şi aplauda, într-un spectacol de o graţie şi eleganţă desăvărşită, pe: Dinu Tamazlâcaru – Baletul de Stat din Berlin, Sonia Vinograd Guidotti – Baletului şi Opera din Norvegia, Alexander Smoliyaninov – Teatrul Bolshoi din Moscova, Sabina Yapparova –Teatrul de Balet Mikhailovsky din Sankt Petersburg, Alexej Orlenco şi Marina Kanno – Baletul de Stat din Berlin, Denis Veginy şi Svetlana Gileva de la Opera Semper din Dresda, Ecatherina Kukhar şi Alexander Stoyanov de la Opera şi Baletul din Kiev, Maria Poliudova şi Vladimir Statnii – Baletul Clasic din Sankt Petersburg, Gala Stelelor Baletului este un eveniment unic, ce face înconjorul lumii de ani în şir, iar în 2017 va ajunge în România! Spectacolul ce reuneşte stele ale dansului din cele mai prestigioase companii europene încântă şi cucereşte prin reputaţia soliştilor şi diversitatea programului, compus din solo-uri şi pas-de-deux-uri reprezentative din lucrări de referinţă. În Ajunul Zilei Îndrăgostiţilor sunteţi invitaţi,  la un regal al dansului, în care romantismul şi virtuozitatea vor da tonul unei seri de neuitat! Gala Stelelor Baletului vă va oferi emoţii unice, în compania unor artişti de excepţie! Bilete pentru Gala Stelelor Baletului din 13 ianuarie se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional şi online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro şi blt.ro.

PROTAGONIŞTI:

DINU TAMAZLÂCARU -  Prim solist la Baletul de Stat din Berlin, stea absolută a baletului mondial, Absolvent al Colegiului de Coregrafie din Repubica Moldova şi Conservatorului de Balet din Viena. Premii: 2012 - Laureat al Premiului Daphne acordat Germania, 2004 – Locul I în cadrul Concursului Internaţional Arabesque Perm. 2002 – Câştigător al concursului Prix de Lausanne, 2001 – Locul II la a patra ediţie a Concursului de Balet şi Dans din Austria. Repertoriu: „Lacul lebedelor” – Prinţul Siegfried, „Don Quijote” – Basil, „Copelia” – Franz, „La Bayadere”, „Cenuşăreasa”, „Giselle”, „Frumoasa din pădurea adormită” etc.

SONIA VINOGRAD GUIDOTTI - Prim-solistă la Opera şi Baletul din Norvegia. Laureată a Concursului Prix de Lausanne. Repertoriu: „Spărgătorul de nuci”, „Giselle”, „Lacul lebedelor”, „Anna Karenina” etc.

ALEXANDER SMOLIYANINOV – Prim Solist al Teatrului Bolshoi  din Moscova. A absolvit Şcoala de Dans Clasic condusă de Gennady Ledyakh. Între 2003-2006 a fost solistul Baletului Rusesc condus de Vyacheslav GordeevRepertoriu: „Spărgătorul de nuci”, „Le Corsaire”, „Flames Of Paris”, „La Sylphide”, „Lacul lebedelor” etc.

SABINA YAPPAROVA – Prim solistă a Teatrului de Balet Mikhailovsky. Repertoriu : „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Don Quijote”, „La Bayadère”, „Flăcările din Paris”, „Spărgătorul de nuci”, „Romea şi Julieta”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”.

ALEXEI ORLENCO - Prim solist la Baletul de Stat din Berlin. Repertoriu: „Corsarul”, „Don Quijote”, „Frumoasa din pădurea adormită”,  „La Bayadere”, „Alice în ţara minunilor”, „Esmeralda”, „Spărgătorul de nuci”, „Lacul lebedelor”, „Anotimpurile”.

MARINA KANNO – solistă - Baletul de Stat din Berlin. Repertoriu: “Giselle”, “Spărgătorul de nuci”, “Copelia”, “Lacul Lebedelor”, “Romeo şi Julieta” etc.

DENIS VEGINY - Prim-solist la Opera Semper din Dresda. Premii: Locul II la Concursul Internaţional de Balet din Rietti 1999 – Locul III la Marele Premiu al oraşului Lausanne 1998 şi 2000 – Laureat al Concursului Arbesque Perm 1998 - Premiul Vaganova la Concursul de Balet din Sankt Petersburg. Repertoriu: „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „La Bayadere”

SVETLANA GILEVA - Prim-solistă la Opera Semper din DresdaAbsolventă a Şcolii de balet Perm din Rusia. Repertoriu: „Lacul lebedelor” – Odette/Odile, „Spărgătorul de nuci” – Zâna dulciurilor, „Romea Şi Julieta”, „La Bayadere”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Les Sylphides” etc.

ECATHERINA KUKHAR - Prim solistă a Operei din Kiev. Artist emerit al Ucrainei, absolventă a Scolii de Balet din Kiev şi deţinătoare a Diplomei Onorofice a Academiei de Arte.Premii: 1996 - Câştigătoare a Concursului Prix de Lausanne. Repertoriu: „Romeo şi Julieta” – Julieta, „La Sylphide” – La Sylphide, „Spărgătorul de nuci” – Masha, „Vikingii” – Prinţesa Elizabeth, „Valsul Vienez” – Anneli, „Daniyella” – Sophie, „Albă ca Zăpada” – Albă ca Zăpada, „Cenuşăreasa” – Cenuşăreasa, „Mica sirenă” – Mica sirenă, „Coppelia” – Svanilda, „Le Corsaire” – Gulnara, „Frumoasa din pădurea adormită” – Aurora, „Giselle” – Giselle etc.

ALEXANDER STOYANOV - Prim solist al a Operei din Kiev 2006 Absolvent al Şcolii de Balet din Kiev Premii: Laureat al competiţiilor internaţionale: „Premio Roma” (Italia 2007 – locul III, 2010 - Locul II), „Premio Roma” (Italia 2010 – Locul II), Serge Lifar (Donetsk, 2011 – Locul II). 2009 - Câştigător al Concursului  Moscow International Ballet Competition, 2006 - Câştigător al Concursului Internaţional "Vaganova Prix". Repertoriu: „Spărgătorul de nuci” – Prinţul, „Romeo şi Julieta” – Romeo, „Cenuşăreasa” – Prinţul, „Mica Sirenă” – Prinţul, „La Sylphide” – James, „Le Corsaire” – Rab, „La Bayadere” – Golden Bozhok, „Giselle” – Albert, „Don Quixote” – Basil, ”Lacul lebedelor” – Prinţul Siegfried, „Coppelia” – Franz.

MARIA POLIUDOVA - Stea a Operei Naţionale din Ucraina. Prim-balerina a Compapiei de Balet Clasic Andrei Batalov din Sankt Petersburg. Premii: 2002 – Laureată în cadrul concursului  Arabesque Perm din Rusia. 2002 - participare la Master class in SUA, Las Vegas la Colegiul de Coregrafie. 1995 – Premiul 3 la Concursul Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg. Repertoriu: Peste 30 de roluri clasice şi moderne în lucrări precum „Lacul ledebelor” (Odette/Odile), „Spărgătorul de nuci” – Marie, „Frumoasa din pădurea adormită” – Aurora, „Don Quijote” – Kitri, „Coppelia” – Svanilda, „Giselle” – Giselle, „Romeo şi Julieta” – Julieta, „Carmen” – Carmen etc.

VLADIMIR STATNII - Prim-balerin al Operei Naţionale din Ucraina, prim-balerin al Companiei de Balet Clasic Andrei Batalov din Sankt Petersburg. În perioda 2007- 2012 are statutul de solist invitat al Teatrului Naţional de Balet din Moscova, director artistic Serghei Radchenko şi al Baletului Imperial Rus, director artistic  Gedeminas Taranda. Repertoriu: „Frumoasa din pădurea adormita”, „Lacul Lebedelor”, „Romeo & Julieta” şi „Coppelia”.


EVANESCENCE la București pe 29 iunie 2017

Pe 29 iunie de la ora 20:00, EVANESCENCE vor cânta la Bucureşti la Arenele Romane. Biletele la preţuri speciale earlybird sunt deja în vânzare pe iabilet.ro şi în reţeaua iabilet.ro/retea. Festivalul METALHEAD Meeting care iniţial era programat pe 29 şi 30 iunie s-a reprogramat cu o săptămână mai devreme, pe 24 şi 25 iunie tot la Arenele Romane. Evanescence, una dintre cele mai iubite şi apreciate trupe rock americane, se afla din nou într-o formulă magică în care vocea celebrei cântăreţe Amy Lee înnobilează piesele care au consacrat trupa şi care au rămas nemuritoare pe buzele fanilor din întreaga lume. Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro şi în reţeaua fizică de 1800 de puncte iabilet.ro/retea (în Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agenţiile Perfect Tour, standul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman şi IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara, la Hard Rock Cafe precum şi în ziua concertului la intrare dar şi pe aplicaţiile de IOS şi Android iaBilet. Biletele au următoarele preţuri: EARLYBIRD: 250 Lei cat. A, 170 Lei cat. B, 140 Lei cat. C până pe 1 februarie - PRESALE: 300 Lei cat. A, 200 Lei cat. B, 170 Lei cat. C până pe 29 iunie - în ziua concertului biletele la cat. C vor costa 200 de lei, cele la categoriile A şi B urmând mai mult ca sigur să fie sold out. Se găsesc la vânzare şi pachete speciale VIP Meet & Greet care conţin: Bilet cat. B în faţa scenei, Meet & Greet, Poză cu trupa, o cutie inscripţionată, un afiş cu autograf, un badge VIP laminat. Acestea sunt vândute direct de managementul artistului prin iabilet.ro şi costă 850 de lei. Numărul lor este limitat la 40 de bucăţi. Concertul are loc în aer liber.


Sirenia cântă la gala Metalhead Awards care se mută la Arenele Romane

Sirenia, celebra trupă de symphonic metal din Norvegia va urca pe scenă alături de Delain, pe 28 ianuarie 2017, în cadrul celei de-a zecea gale METALHEAD Awards! Datorită numărului mare de bilete vândute până în prezent, evenimentul se va muta într-o nouă locaţie, mult mai potrivită, şi anume la Arenele Romane din Bucureşti. Pentru acest eveniment bilete se găsesc în format electronic pe iabilet.ro şi în punctele reţelei fizice iaBilet: Hard Rock Cafe, Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Metrou Unirii 1, Magazinele Uman şi IQ BOX, reţeaua de magazine Say ñ partener Orange, Perfect Tour, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara, dar şi în ziua concertului la intrare, la următoarele preţuri: Acces General - 60 de lei şi Golden Circle (în faţa scenei) - 90 de lei; La intrare biletele vor costa 70 de lei Acces General şi 100 de lei Golden Circle. Biletele achiziţionate până în prezent rămân valabile şi pentru noua locaţie, aşadar, vă aşteptăm pe 28 ianuarie 2017 la Arenele Romane să premiem împreună cele mai harnice trupe şi cele mai bune realizări muzicale ale anului care tocmai trece în cadrul celei de-a zecea ediţii METALHEAD Awards! Sirenia revin la Bucureşti cu un lineup fresh şi un album proaspăt scos din cuptoarele Napalm Records! Norvegienii vor aduce pe scena de la Arenele Romane atât piese de pe noul lor material de studio, "Dim Days of Dolor", cât şi o parte dintre nestematele muzicale care i-au consacrat şi care ne sunt atât de cunoscute. Pe 28 ianuarie 2017 vom avea ocazia să o auzim live pe noua lor solistă principală, Emmanuelle Zoldan, artista a cărei voce inconfundabilă a fost imortalizată şi în alte proiecte metal precum Turisas (Battle Metal - 2004), Trail of Tears (Existentia - 2007) sau Mortemia (Misere Mortem - 2010). Sirenia sunt recunoscuţi prin stilul unic cu care reuşesc să-şi seducă publicul de fiecare data şi, deşi poartă pecetea genului symphonic metal, Sirenia nu s-au lăsat niciodată îngrădiţi din punct de vedere muzical. Compoziţiile lor sunt, în esenţă, ţesături fine de gothic metal împletite cu orchestraţii clasice şi elemente ale metalului extrem. Renumiţi pentru spectacolele live deosebite pe care le susţin de peste cinsprezece ani, Sirenia au împărţit scena cu artişti de calibru greu precum Ozzy Osbourne, Iron Maiden, Aerosmith sau Korn.


SMURFS, Live On Stage”, pe 12 februarie 2017, la Sala Palatului

Sigur vă amintiţi desenele animate cu omuleţii albastri, ce locuiau în căsuţele ciupercuţă!? Iaca… cum ne-am dat de trei ori peste cap şi am pregătit o surpriză de proporţii strumfeşti pentru cei mici, mici şi… pentru cei MARI! “SMURFS, Live On Stage”, pe 12 februarie 2017, la Sala Palatului, cu începere de la ora 19.00, un spectacol premieră în România! Porţile se vor deschide de la ora 17.45, primindu-i pe micuţi cu surprize încă de la intrare. Decoruri viu colorate, omuleti albastri din alta lume, muzica din belsug, poveste si o groaza de invataminte, toate pentru copilul din tine. Ce sa mai vorbim!! Un  eveniment ce va aduce bucurie pe chipurile tuturor! Vino si tu! STRUMFII! Concurenta europeana a universului Disney! Aşadar, Marele ştrumf, Ştrumful iscusit, Şmurful cel leneş şi adorabila Smurfette călătoresc pentru prima dată în România din îndepărtatul ţinut, pentru a transforma zilele friguroase de iarnă într-o primăvară caldă şi primitoare. Până şi vrăjitorul viclean, Gargamel, şi cei 3 păpuşari vor însoţi micile creaturi albastre în fantastica peripeţie a ştrumfilor. Povestea noastră se desfăşoară când natura înverzeşte, soarele străluceşte toată ziua sus pe cerul albastru. Primăvara mult-aşteptată de toţi ştrumfuleţii, perioada cea mai îndrăgită din an, vremea perfectă în care omuleţii se pregătesc cu emoţie de “Parada Primăverii”. Cineva, în umbră, îi pândeşte, însă… E Gargamel… În timp ce ştrumfii mici şi drăguţi cântă şi petrec cu veselie, vicleanul Gargamel vrea cu orice preţ să le strice petrecerea şi pune la cale un şiretlic, păcălind-o pe Mama Natură. Vino să urmăreşti live deznodământul poveştii îndrăgiţilor ştrumfi şi să ai parte de un super – eveniment, viu colorat şi foarte simpatic pentru copii, pentru părinţi şi bunicuţi! Doar împreună ştrumfii sunt puternici!

Suplimentar: Belgianul Pierre Culliford, cunoscut sub pseudonimul artistic – Peyo -, a creat faimoasele personaje, dintr-o joacă, pentru banda desenată „Johan et Pirlouit”, în 1958. Redactorul-şef al revistei unde erau publicate desenele lui Peyo a remarcat succesul omuleţilor albaştri şi… de aici a început totul! Biletele sunt în vânzare pentru 2 segmente de public: părinţi – adolescenţi şi copii! BILET ÎNTREG – vârsta (13 - 99 ani); VIP – 249 lei; Categoria 1 – 169 lei; Categoria 2 – 149 lei; Categoria 3 – 119 lei; Categoria 4 – 79  lei; BILET COPII – vârsta (3-12 ani); VIP – 249 lei; Categoria 1 – 129 lei; Categoria 2 – 119 lei; Categoria 3 – 89 lei; Categoria 4 – 59 lei. Copiii până la 2 ani (aici intrând şi copiii care nu au împlinit 3 ani în ziua evenimentului) nu plătesc bilet! IMPORTANT! Primele 300 de bilete beneficiază de o reducere de 10 procente un bilet, astfel: BILET ÎNTREG – vârsta (13-99 ani) VIP – 224 lei; Categoria 1 – 152 lei; Categoria 2 – 134 lei; Categoria 3 – 107 lei; Categoria 4 – 71 lei. Bilete pentru copii – vârsta (3-12 ani): VIP – 224 lei; Categoria 1 – 116 lei; Categoria 2 – 107 lei; Categoria 3 – 80 lei; Categoria 4 – 53 lei. Bilete pe eventim.ro şi gqentertainment.ro.


Folk - pur şi simplu

La două decenii de la debutul radiofonic al emisiunii Folk - pur şi simplu, TEODORA IONESCU îşi selectează în cartea cu acelaşi titlu douăzeci de interviuri cu cantautori reprezentativi ai mişcării folk din România pentru celebrarea acestui bilanţ jubiliar. O carte importantă despre muzicieni  şi mişcarea folk. Un prim volum cu: Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Sorina Bloj, Mircea Florian, Ştefan Hruşcă, Adrian Ivanitchi, Sorin Minghiat, Dinu Olăraşu, Evandro Rossetti, Marcela Saftiuc, Victor Socaciu, Doru Stănculescu, Tatiana Stepa, Ilie Stepan, Valeriu Sterian, Horia Stoicanu, Vasile Şeicaru, Vali Şerban, Mircea Vintilă. Volumul Folk - pur şi simplu are 314 pagini (format 140/200 mm), un exemplar costă 36 lei şi poate fi procurat aici.

"Ca să îmi demonstrezi că eşti folkist autentic, mai întâi, ar trebui să mă faci să înţeleg că îţi pasă. Nu contează prea mult care ar fi tema în sine. Adică, nu, într-un fel, contează chiar foarte mult. Subiectul trebuie să fie unul despre care poţi să te încrunţi şi să te stropşesti la sistem, indiferent care ar fi acela. Adică, vorba teoriei lui Cosmin Vaman, trebuie să fii trist ca să fii folkist. Sau măcar, sa te dai un tip preocupat şi responsabil şi să ai talentul de a generaliza. Pe lângă asta îţi mai trebuie şi talentul să faci dintr-o problemă banală, una universală, sau, măcar, a ţării tale. În contextul ăsta, nici comunicarea cu iubita nu mai poate fi una normală. Păi, cum să fie, când – să zicem – nu poţi să te prezinţi la întâlnire cu o cutie de bomboane, pentru că toate cofetăriile sunt închise duminica? Scuze stupide? Nu! Primarul a dat un ucaz prin care a stabilit asta, aşa că, ideea cântecului este jos primarul. Sau, poftim, te trezeşti că nu îţi ajung banii nici pentru o floare, pentru că bronzatele au dublat preţurile din cauza inflaţiei. În consecinţă, jos guvernul! Şi aşa mai departe, până la teme cu adevărat grave, dar, care, practic, nu ne lovesc în mod direct." (TEODORA IONESCU)


Interviuri Rock 3

Interviuri rock 3 este a zecea carte apărută în seria MITOLOGIILOR SUBIECTIVE, creată de prietenul meu Ioan Big, căruia, la această aniversare, - 15 ani de Mitologii Subiective -, îi mulţumesc sincer pentru nemijlocita participare şi susţinere a Artei Sunetelor şi a antologiilor redacţiei noastre. În cele 384 pagini ale cărţii INTERVIURI ROCK 3 descoperiţi 21 de interviuri în exclusivitate, dintre care 7 în premieră la Arta Sunetelor: Kid Anderson, Faris Amine, Victor Bailey, Paul Bibbins, Valentin Boghean, Phil Brown, Dan Chebac, Teodora Enache, Paul Gilbert, Stuart Hamm, Beth Hart, Dan Iliescu, Judas Priest, Kitarô, Radu Paraschivescu, Dan Patlansky, Ben Prevo, John Scofield, Josh Smith, Horia Stoicanu şi Rob Tognoni. Volumul Interviuri Rock 3 conţine informaţii, recenzii, păreri, opinii ale redactorilor şi ale prietenilor Artei Sunetelor, trei caricaturi realizate de Cristian Topan şi fotografii inedite realizate de: Silvia Big, Serghei Bucico, Marius Burcuş, Nanette Grebe, Roxana Ionescu, Radu Lupaşcu, Tudor Macovei, Gianfilippo Masserano, Dorel Melinte, Gabriel Decebal Olteanu, Radu Birişteică, Radu Pencea, Events/Mihail Cişmaş, Star Management. Formatul cărţilor din seria Mitologii subiective este 110/160 mm, iar tirajul fiecarei ediţii de colecţie este limitat. Un exemplar costă 39 lei şi poate fi procurat aici.


Radu Lupaşcu
6 ianuarie 2017


 
 TI.jpg

interviuri rock 3.jpg

 

(R239)

CALENDAR CONCERTE importante în 2017:

  1. Stan Webb's Chicken Shack - 11 februarie 2017, The Flowerpot, Derby, UK
  2. SMURFS, Live On Stage” - 12 februarie 2017, ora 19.00, Sala Palatului, Bucureşti
  3. Gala Stelelor Baletului - 13 februarie 2017, Teatrul Naţional, Bucureşti
  4. Timpuri Noi - 16 februarie 2017, ora 21.30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  5. Jethro Tull - 21 februarie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  6. Kenny Garrett - 23 februarie 2017, 20:00, Sala Radio, Bucureşti
  7. Dragobete Rocks - 24 februarie 2017, ora 21, Club Quantic, Bucureşti
  8. Kenny Garrett - 25 februarie 2017, 20:00, Casa de Cultură a Studenților, Cluj Napoca
  9. Gheorghe Zamfir - 1 martie 2017, ora 19:30, Sala Palatului, Bucureşti
  10. Joshua Radin - 5 martie 2017, ora 21:30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  11. Cazacii Zburători - 6 martie 2017, Sala Mare Teatrul Naţional, Bucureşti
  12. Richard Clayderman - Turneu de Ziua Femeii - 6 - 10 martie 2017, Timişoara, Târgu-Mureş, Bucureşti, Constanţa, Galaţi
  13. Vunk - #rocktheladies - 7 martie 2017, ora 21:30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  14. Blues Pills - 9 martie 2017, Mixtape 5, Sofia, Bulgaria
  15. byron - 10 martie 2017, ora 21:00, Fratelli Studios, București
  16. The World Famous Glenn Miller Orchestra - 11 martie 2017, ora 20, Ateneul Român, Bucureşti
  17. Sabaton - 11 martie 2017, ora 19, Arenele Romane, București
  18. Lita Ford - 14 martie 2017, ora 20, Sala Palatului, București
  19. Joe Lovano - 25 martie 2017, ora 20, Sala Radio, Bucureşti
  20. Postmodern Jukebox -29 martie 2017, ora 20, Sala Palatului, București
  21. Jazz in Church Festival 2017 - 29 martie 2017 - 2 aprilie 2017, 19:00 Biserica Luterană, București
  22. Nicu Alifantis & Zan - 30 martie 2017, ora 21.30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  23. Sighişoara Blues Festival - 31 martie - 1 aprilie 2017, Sighişoara, jud. Mureş
  24. Elias Nardi Group - 3 aprilie 2017, 20:00, Club Control, Bucureşti
  25. Amedeo Minghi - 4 aprilie 2017, Sala Palatului, București
  26. Apocalyptica - 6 aprilie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti
  27. Kings On Ice - 8 aprilie 2017, 20:00, Sala Polivalentă, București
  28. Parkway Drive - 20 aprilie 2017, ora 20, Arenele Romane, Bucureşti
  29. Pink Martini - 20 aprilie 2017, ora 20.00, Sala Palatului, București
  30. Pink Martini - 21 aprilie 2017, ora 20.00, Sala Palatului, București
  31. Gregory Porter - 24 aprilie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti
  32. Omara Portuondo - 25 aprilie 2017,  ora 20, Sala Palatului, Bucureşti
  33. Gianna Naninni - 27 aprilie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  34. Mircea Baniciu & Band - 27 aprilie 2017, ora 20:30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  35. Natalie Imbruglia - 29 aprilie 2017, ora 22:30, Berăria H, Bucureşti
  36. Cirque du Soleil - Varekai - 3 - 7 mai 2017, Romexpo, Pavilionul Central, București
  37. George Dalaras - 5 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  38. Marc Ribot - 8 mai 2017, ora 20, Club Control, Bucureşti
  39. Diego el Cigala - 9 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  40. Hauschka - 9 mai 2017, 20:00, Cinema Elvire Popesco, Bucureşti
  41. Deep Purple - “The Long Goodbye - 13 mai 2017, Parcarea A, Romexpo, Bucureşti
  42. AL DI MEOLA – WORLD SINFONIA -20 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  43. Rotem Sivan Trio - 22 mai 2017, ora 20:00, Club Control, Bucureşti
  44. Kings of Leon - Walls Tour - 17 iunie 2017, Arena Naţională, Bucureşti
  45. Andrea Bocelli - 22 iunie 2017, Piaţa Constituţiei, Bucureşti
  46. Patricia Kaas - 24 iunie 2017, Sala Palatului, București
  47. Andrea Bocelli - 25 iunie 2017, Cluj Arena, Cluj-Napoca
  48. Patricia Kaas - 26 iunie 2017, Parcul Rozelor, Timișoara
  49. Metalhead Meeting - 29 - 30 iunie 2017, ora 17, Arenele Romane, București
  50. Evanescence -29 iunie 2017, Arenele Romane, Bucureşti
  51. Electric Castle Festival - 13 - 16 iulie 2017, Castelul Banffy, Bonţilda, judeţul Cluj
  52. ARTmania Festival 2017 - 28 iulie 2017 - 29 iulie 2017, Piața Mare, Sibiu
  53. ROCKSTADT EXTREME FEST - 10 - 13 august 2017, Cetatea Râşnov, Braşov
  54. Festivalul George Enescu - 2 - 24 septembrie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  55. Avishai Cohen - 9 noiembrie 2017, ora 20:00, Sala Radio, Bucureşti

Doar 10 zile până când Ian Anderson, solistul Jethro Tull, va reveni în Bucureşti!

După ce va concerta la Timişoara pe 19 februarie 2017, solistul, împreuna cu trupa sa, va reveni în Capitală, unde se va relaxa timp de o zi, până la concertul ce va avea loc pe 21 februarie 2017 la Sala Palatului. Artistul mărturiseşte faptul că este nerăbdător să revină în capitală şi că şi-ar dori să viziteze Bucureştiul pe parcursul şederii sale, încercând să îşi facă timp în programul aglomerat ce conţine probele de sunet, interviurile pentru presă şi bineînţeles concertul ce va începe la ora 20:00. Ian se consideră norocos pentru că are o zi la dispoziţie în care să viziteze oraşul, în special Centrul Vechi, pe care artistul îl consideră plin de viaţă. „JETHRO TULL performed by Ian Anderson“ este un spectacol ce îmbină muzica cu arta interpretativă şi reuşeşte să creeze o seară plină de magie pentru fanii rockului. De pe setlist nu vor lipsi piese celebre precum „Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”, „Too Old to Rock’n’Roll“ sau „Too Young to Die“. Preţurile biletelor pentru spectacolul din 21 februarie 2017 sunt următoarele: 250 lei (cat. VIP); 200 lei (cat. I); 160 lei (cat. II); 120 lei (cat. III); 75 lei (cat. IV). Biletele se găsesc în magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Cărtureşti. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe: EVENTIM.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro, sau Ticketnet.ro!


Lita Ford, supranumită „Queen of metal”, pentru prima dată în România

Lita Ford, una dintre primele 10 chitariste ale tuturor timpurilor, legendă a muzicii rock, cea care de patru decenii încă îşi păstrează titlul de „Queen of metal”, va susţine în premieră în România un concert la Sala Palatului, pe 14 martie 2017, la invitaţia Vreau Bilet. “Lita Ford este cea mai cool şi cea mai rock chitaristă pe care am auzit-o eu vreodată”, spunea Slash, membru al trupei Guns N' Roses. “Niciun chitarist – bărbat sau femeie – nu a arătat vreodată mai bine cu o chitară Gibson Explorer în mână decât Lita Ford” era de părere muzicianul. Într-un domeniu al muzicii rezervat aproape exclusiv bărbaţilor, o artistă care să câştige admiraţia numelor celebre din zona hard rock era, în momentul în care s-a lansat Lita Ford, ca şi astăzi de altfel, o raritate. Chitarista recunoaşte însă că momentul în care l-a văzut pe scenă pe Tony Iommi de la Black Sabbath a fost hotărâtor pentru cariera sa. „Mi s-a părut un superom, aproape ca un zeu” îşi aminteşte Lita Ford, care abia trecuse de vârsta de 13 ani când i-a văzut pentru prima dată pe Black Sabbath în concert. Din acea clipă nu a existat o altă opţiune pentru artista americană născută la Londra (pe numele său real Carmelita Rossana Ford) decât să-şi urmeze pasiunea pentru muzica rock. Compozitoarea, chitarista şi căntăreaţa cu note de mezzo-soprană s-a impus în lumea muzicală ca parte a trupei feminine rock The Runaways, în anii '70, înainte de a îmbrăţişa o carieră solo 10 ani mai târziu. Inclusă în Top 10 al femeilor chitariste din toate timpurile, câştigătoare a premiului „Cea mai bună chitaristă” a anului 1989, nominalizată la Grammy pentru „Cea mai bună interpretare vocală feminină a unei piese rock”, Lita Ford s-a impus în lumea muzicii prin sonoritatea punk a pieselor sale, apariţiile provocatoare pe scenă şi stilul rebel. Unul dintre albumele cu cel mai mare succes al cântăreţei americane şi cel care avea să o proiecteze între numele cu greutate ale muzicii rock a fost „Lita”, care conţinea hituri devenite ulterior foarte populare precum „Kiss Me Deadly”, „Close My Eyes Forever”, celebrul duet cu Ozzy Osbourne şi „Falling In and Out of Love”, o piesă scrisă împreună cu Nikki Sixx de la Motley Crue. Capacitatea „Reginei rock-ului” de a se reinventa periodic sşi de a rămâne în conştiinţa iubitorilor acestui gen prin prezenţa sa atât de specială au fost adesea remarcate. După ce în 2009 a lansat albumul „Wicked Wonderland”, considerat mai mult un proiect colectiv realizat împreună cu fostul ei soţ, Jim Gillette de la trupa Nitro, Lita Ford a mărturisit: „Foarte mulţi oameni mi-au spus că vor un adevărat album Lita Ford şi înţeleg la ce se referă. Pot să spun doar că-l vor avea”. Artista îşi împlinea promisiunea trei ani mai târziu, odată cu lansarea albumului „Living Like a Runaway”, ce amintea de piesele care i-au adus celebritatea. Imediat după apariţia acestui album artistei americane i se decerna premiul de „chitaristă legendară” de către revista „Guitar Player”. Ultimul ei album, „Time Capsule”, a fost lansat în primăvara anului trecut şi conţine unele dintre cele mai bune piese ale cântăreţei. Tot anul trecut, a fost lansat şi volumul de memorii care poartă semnătura artistei americane, „Living Like a Runaway: A Memoir”, o confesiune adesea şocantă prin sinceritatea cu care cântăreaţa descrie cele mai intime episoade ale vieţii sale. Relaţiile cu muzicieni precum Jon Bon Jovi, Van Halen şi Tony Iommi se număra printre acestea. Pe 14 martie 2017, la Sala Palatului, iubitorii genului pot asculta live hiturile sale celebre sşi se pot bucura de performanţele artistice ale unei „regine” a rockului. Biletele care au preţuri de la 65 de lei (cat. 3), 85 de lei (cat. 2), 130 de lei (cat. 1) până la 170 de lei (VIP) pot fi achiziţionate de pe vreaubilet.ro. Bilete disponibile în reţeaua Vreau Bilet, în Bucureşti la casa de bilete Vreau Bilet din B-dul Octavian Goga nr. 24, bl. M62, sc. 1, et. 1, ap. 1, interfon 50, sector 3, Midavserv Impex - Librăria Eminescu, EuroGSM - Bucureşti Unirii (Unirea Shopping Center - aripa centrală lifturile exterioare), EuroGSM – Perla (B-dul Iancu de Hunedoara nr. 64, Sector 1), EuroGSM - Bucureşti Lujerului (în incinta Hypermarketului Cora Lujerului) şi online pe vreaubilet.ro pentru comenzi de bilete cu livrare prin curier.


JAZZ SYNDICATE LIVE SESSIONS prezintă pentru prima dată în România JOE LOVANO - Master of Saxophone

Câştigător al Premiului Grammy, saxofonist şi compozitor, JOE LOVANO se poziţionează în avangarda grupurilor de Jazz de mari sau mici dimensiuni. De la lucrarea sa simfonică nominalizată la premiile Grammy, până la rolul său de şef al catedrei de jazz la Berklee College of Music, saxofonistul originar din Cleveland/SUA împinge şi provoacă fără teamă asocierile sale conceptuale și tematice într-o căutare pentru noi moduri de exprimare artistică și noi modalități de a defini limbajul jazzului. În 2014, JOE LOVANO a câștigat premiul pentru Suflătorul şi Saxofonistul Anului de la Asociația Jurnaliștilor de Jazz, precum și Saxofonistul Tenor al anului de la prestigioasa DownBeat Magazine. El a lansat 23 de albume aclamate la faimosul label Blue Note, ultimele trei concentrându-se pe cvintetul său, US FIVE. Pentru stagiunea 2016-2017, JOE LOVANO şi-a propus trei proiecte majore. În Classic Quartet, proiectul pe care îl va prezenta şi publicului din România, Lovano va explora bogata istorie a jazz-ului “clasic”, de la swing la bebop. Un susținător activ al jazz-ului “straigh ahead”, notabilă fiind colaborarea cu Hank Jones, în urmă cu zece ani, Lovano schimbă conturul în timp ce onorează structură. În al doilea proiect, doi artiști care exemplifică standardele pentru creativitate și explorare la venerabilul Blue Note Records vor canta împreună pentru prima dată în Chucho Valdes - Joe Lovano Quintet. Promisiunea de măreție combinată, anticipată de peste douăzeci de ani, se va livra peste așteptări într-un cvintet susţinut de un basist, baterist și percuționist care se clasează printre cei mai “fierbinți” și mai “condimentaţi” instrumentişti ai Cubei. În sfârșit, dar departe nu cel din urmă, Village Rhythms Band este o extensie naturală a evoluției gigantului saxofonului tenor, în timp ce împrumută interpretările sale singulare la poliritmia Vest Africană, creînd o punte de legătură între New York City şi Lagos. În cuvintele lui Bruce Lundvall, JOE LOVANO este "un gigant al instrumentului și un gigant cu drepturi depline al jazzului". În seara de 25 martie 2017, pe scena de la Sala Radio, vor urca: Joe Lovano - saxofon tenor; Lawrence Fields - pian; Peter Slavov - bas; Otis Brown - baterie; Evenimentul “JOE LOVANO - Master of Saxophone”, face parte din seria de concerte Jazz Syndicate Live Sessions, unde anul acesta vor mai concerta: Lucas Molina & Irina Sarbu - BEATLES FLAMENCO JAZZ - 31 ianuarie 2017, Teatrul Nottara; KENNY GARRETT - Do Your Dance - 23 februarie 2017, Sala Radio - Bucureşti; KENNY GARRETT - Do Your Dance - 25 februarie 2017, Casa de Cultură a Studenţilor - Cluj; Concertul “JOE LOVANO - Master of Saxophone” va avea loc pe 25 martie 2017, orele 20:00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu orele 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului. Detalii pe pagina de Facebook Jazz Syndicate Live Sessions.


DRAGOBETE ROCKS! ADRIAN NAIDIN & IONUȚ MICU, THE dAdA și ACCUARELLA sărbătoresc românește, în concert LIVE la CLUB QUANTIC!

Dacă vrei să sărbătorești dragostea într-un mod inedit și ești îndrăgostit de… rock, atunci ai undă verde la concertul ”DRAGOBETE ROCKS”. Vineri, 24 februarie 2017, de Dragobete, vino la Club Quantic (Șoseaua Grozăvești, nr. 82) să te distrezi românește alături de Adrian Naidin & Ionuț Micu, The dAdA și Accuarella. Începând cu ora 21:00, vom da tonul petrecerii și vom continua să cântăm despre iubire, în aceeași manieră autentică, până în miez de noapte. Cu un playlist croit special pentru Dragobete, talentații artiști garantează cu atmosfera unei seri muzicale de neuitat. Adrian Naidin și Ionuț Micu, fac un duet de scenă, plin de energii pozitive și inspirație. Proiectele susținute împreună se bucură de un real succes și datorită spontaneității artistice. Fiecare concert este fresh și lasă o poartă deschisă spre unul viitor, pentru că mereu mai rămâne ceva de spus și arătat lumii. "Nu există muzică fără iubire și nu există iubire fără iertare. Sunt sunete pe care nu le pot exprima prin violoncel, pian sau orice alt instrument. Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiștii, suntem niște intermediari între teluric și celest.” - spune Adrian Naidin. Trupa The dAdA aduce un stil curajos și personal, atât prin mesajele pieselor (pline de ironie și umor), cât și prin liniile melodice care îmbină creativ stiluri muzicale diverse pentru a defini un stil unic, out of the box, într-un cuvânt, dAdA. The dAdA cântă cu zâmbetul pe buze despre viață și despre probleme chiar și de ordin social, într-o țară etern fascinantă precum România. Cei patru baieți vor să descrețească, într-un mod nebun, sincer și relaxat, frunțile din ce în ce mai încrețite ale românilor. The dAdA sunt: Septimiu Urzică (voce și chitară), Theodor Nicolae (chitara și backing vocals), Mihai Ungureanu (bas și backing vocals) și Marian Bobiceag (tobe și percuție). Trupa și-a adjudecat locul al doilea în cadrul concursului Stufstock, Newcomers 2010, după numai două luni de la înființare, participând apoi în finala concursului Global Battle of the Bands Romania 2010. Accuarella, o trupă relativ nouă în peisajul muzical românesc, dar care are deja foarte multe vizualizări pe rețelele de socializare, datorate stilului inedit de interpretare. Cei mai împătimiți admiratori ai trupei urmăresc cu mare interes datele următoarelor concerte, tocmai pentru a nu rata ocazia de a reasculta interpretarea live a piesei de succes ”Alexandra”.  Accuarella se prezintă în următoarea formulă:  Vlad – voce, Ciprian - accordeon, clape, voce, Mircea - chitară, voce, Andrei – bass, Alin – trompetă, iar Alex la tobe. Biletele pentru ”DRAGOBETE ROCKS” au fost puse în vânzare în rețelele Ticketnet.ro, Iabilet.ro, Bilet.ro și Eventim.ro. Până pe 23 februarie 2017, inclusiv, biletele pot fi achiziționate la prețul de 35 lei, iar în ziua concertului acestea vor fi disponibile la prețul de 45 lei. Rezervarea meselor se poate face după cumpărarea biletelor, apelând numărul de telefon: 031/432.17.42. ”Dragobete Rocks”, este un proiect conceput de Asociația Culturală Spectaculis care își propune să promoveze generația tânără a artiștilor talentați și, în același timp, să îi aducă pe bucureșteni mai aproape de muzica live de calitate.


Pink Martini? Make it double!

Sala aproape plină la spectacolul Pink Martini din data de 20 aprilie 2017 la Sala Palatului. Mai multe categorii de locuri sunt epuizate. Un nou show, pe data de 21 aprilie 2017, a ieşit la vânzare începând din 9 februarie 2017. Storm Large este vocea care îi va încânta pe români două seri la rând. Organizator: Events. Noul album Pink Martini, “Je Dis Oui”, lansat la finalul anului trecut, în noiembrie, este al nouălea album de studio din istoria trupei și include piese în limba franceză, persană, armeană, portugheză, arabă, turcă, xhosa și engleză, multe dintre ele originale. Discul reafirmă cu tărie credo-ul de 22 de ani al trupei: incluziune și colaborare artistică  globală. “Je Dis Oui” este mantra optimistă a refrenului din "Joli Garçon", una dintre cele trei piese co-scrise de Pink Martini pentru coloana sonoră a filmului “Souvenir”, cu Isabelle Huppert. Pe lângă piesele interpretate de China Forbes și Storm Large, pe disc apar Ari Shapiro, un invitat frecvent al postului NPR (cu o versiune actualizată,  în limba arabă, a piesei "La Soledad", de pe primul album al trupei) și Rufus Wainwright, cu o variantă uimitoare a clasicei "Blue Moon" (Rodgers & Hart). Albumul “Je Dis Oui” marchează, de asemenea, debutul interpretativ a doi prieteni vechi ai trupei: gurul fashion Ikram Goldman și activista pentru drepturile civile Kathleen Saadat. Atât pe 20, cât și pe 21 aprilie 2017, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 145 lei, 190 lei, 220 lei, 280 lei (VIP), în funcţie de distanţa faţă de scenă. Biletele se pot cumpăra online pe eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti).


Cea mai mare producţie din cariera PARKWAY DRIVE ajunge la Bucureşti pe 20 aprilie 2017

PARKWAY DRIVE, una din cele mai importante formaţii ale momentului, revine în România pentru un concert eveniment la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul unui show prezentat de ROCKSTADT EXTREME FEST. Invitaţi speciali sunt STICK TO YOUR GUNS şi DARKEST HOUR. Pentru acest eveniment sunt disponibile următoarele categorii de bilete: Categoria de preţ 90 lei - Acces General; Categoria de preţ 110 lei - În seara evenimentului (Acces General). Biletele sunt disponibile în oficiile Poştei Române, magazinele Germanos, Diverta, Vodafone, Germanos şi magazinele Inmedio, semnalizate cu sigla bilete.ro, librăria Mihai Eminescu, Magazinul Muzica şi online, pe bilete.ro, eventim.ro, eventim.ro, cât şi pe siteul rockstedtexetremefest.ro. Va exista un singur tip de bilet ce asigură accesul în întreaga sală, astfel NU vor exista zone ce delimitează sala. Ca o noutate, acesta va fi şi primul concert unde biletele vor fi vândute inclusiv de celebrul brand IMPERICON.


Natalie Imbruglia cântă la București pe 29 aprilie 2017

Natalia Imbruglia aduce în premieră în România hiturile care au făcut-o celebră sâmbătă, pe 29 aprilie 2017 la Beraria H din Bucureşti! La 20:00 vă aşteptăm cu masa pusă, iar de la 22:30 cu spectacolul pe scenă! Biletele se pun în vânzare vineri, 10 februarie 2017 de la ora 11:00 AM pe iabilet.ro, la Beraria H şi în reţeaua de 1500 de puncte fizice din reţeaua iabilet.ro/reţea din toată ţara şi până pe 15 martie 2017 au reducere 30%! Turneul internaţional acustic al celebrei artiste porneşte pe 22 aprilie 2017 în Rusia şi va include şi România alături de ţări ca Marea Britanie, Italia, Croaţia, Ucraina, Polonia, Germania sau Danemarca.


Nickel & Rose (USA), Love Tour în România

R&R Booking România vă invită să-i urmăriţi pe americanii Nickel & Rose în turneul Love Tour 2017 după cum urmează: 11 feb. 2017 – Sfântu Ghoerghe – Hostel Pub; 12 feb. 2017 – Braşov – Warehouse Pub; 13 feb. 2017 – Bucureşti – Green Hours; 14 feb. 2017 – Lugoj – English Pub; 15 feb. 2017 – Timişoara – Taverna Timişoara. Nickel & Rose este un Duo unic din Milwaukee Wisconsin cântă un stil original de blues şi jazz care îmbină muzica Soul, Americana, Gypsy, Africana şi Arabica. Muzicienii Johanna Rose (contrabas) şi Carl Nichols (chitară) aduc în muzica americană un suflu nou. În acest moment fac un turneu în jurul Europei pentru a promova noul lor EP ”A Place to call Home”.


Scarlet Aura lansează "Falling Sky" pe 27 aprilie 2017!

Trupa de melodic metal Scarlet Aura aduce în România spectacolul de lansare a noului album "Falling Sky" în club Quantic din Bucureşti pe 27 aprilie 2017! Invitaţii speciali, momentele surpriză, dar şi play-listul pe măsură promit publicului o seară de excepţie! Biletele se găsesc în format electronic pe iabilet.ro, în reteaua fizica Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1, Magazinele Uman, IQ BOX - Telekom, reţeaua de magazine Say, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.


FAMELESS a lansat albumul de debut, “Dreams Without A Past

Fameless a lansat albumul de debut, “Dreams Without A Past”. Trupa a declarat: "A fost un concert total deosebit. A avut o energie specială, de genul care te umple atât de emoţie, conştientizând valoarea momentului, dar şi de recunoştintă. Am depus împreună foarte multă muncă, iar faptul că am ajuns în punctul în care înmânăm publicului piesele noastre ne dă un sentiment aparte de împlinire. Unde mai punem că acest moment a fost asistat şi de un Hard Rock Cafe SOLD-OUT, iar baza noastră dedicată de fani, venită din toată ţara, ne-a lăsat cu gura căscată prin susţinerea oferită şi surpriza făcută. Vă mulţumim din toată inima, a fost cea mai frumoasa seară din cariera noastră, una pe care ne-o vom aminti şi peste 50 de ani!" Albumul poate fi ascultat sau descărcat de pe platformele de distribuţie digitală. Deasemenea, cd-ul în format fizic poate fi cumparat online de pe Getmusic sau eMAG, precum şi în magazinele Cărtureşti, Muzica sau Rock Shop.


Biletele individuale pentru Festivalul Enescu

Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu, între 2 și 24 septembrie. Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 se pun în vânzare pe 16 februarie 2017, de la ora 10, în rețeaua EVENTIM, atât online, pe site-ul eventim.ro, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV), la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale.


Lily & Madeleine cântă alături de Joshua Radin pe 5 martie 2017 la Bucureşti

Joshua Radin, celebrul compozitor american care şi-a lasat amprenta pe coloanele sonore a unor seriale precum House M.D., Grey's Anatomy, Scrubs sau One Tree Hill, va concerta în premieră în România la Hard Rock Cafe pe 5 martie 2017 de la ora 21:30. Lily & Madeleine vor cânta în deschiderea showului celebrului artist! Surorile Lily & Madeleine formează unul dintre cele mai iubite şi apreciate duo-uri folk pop americane ale momentului! Încă din perioada adolescenţei, cele două artiste au câştigat sute de mii de inimi cu vocile lor delicate şi extrem de frumos armonizate, iar pasiunea pentru muzică le-a adus contracte muzicale importante ce s-au materializat în doua EP-uri şi trei albume de studio. Muzica celor două surori din Indiana şi-a găsit aprecierea binemeritată în publicaţii importante precum The New York Times, The Guardian sau USA Today.


Recomandări spectacole februarie - martie 2017

Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Emilia Popescu revin, pe 13 februarie 2017 la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, pentru o nouă reprezentaţie cu spectacolul „Cafeneaua”! Sunteţi invitaţi la un regal actoricesc în trei tablouri, în care se împletesc râsul, lacrimile şi ironia existenţei umane! Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional, şi online pe startickets.ro, mystage.ro, blt.ro şi bilete.ro.

De Ziua Îndrăgostiţilor Dan Puric vă invită la Palatul Naţional al Copiilor la o reprezentaţie unică! Bucuraţi-vă de pantomimă, dans şi improvizaţia în spectacolul “Vis” - un portret al cenzurii spiritului şi al goliciunii umane, zugrăvit de Dan Puric cu ironie şi umor. Bilete pentru reprezentaţia de pe 14 februarie 2017 se găsesc la casa de bilete Startickets de la Palatul Național al Copiilor şi online pe bilete.ro, startickets.ro şi blt.ro.

Pe 20 februarie 2017 eşti invitat la Sala Mare a Palatului Copiilor la spectacolul “Prenumele”! Mihai Călin, Mirela Oprișor, Claudiu Bleonț, Raluca Aprodu și Leonid Doni te aşteaptă cu dialoguri comice și o dezbatere savuroasă la o porţie generoasă de hohote de râs! Bilete la casa de bilete Startickets de la Palatul Naţional al Copiilor şi online pe startickets.ro, mystage.ro, bilete.ro, blt.ro.

Pe 21 februarie 2017 Medeea Marinescu şi Marius Manole vă invită la Palatul Naţional al Copiilor la spectacolul “Fă-mi Loc” - o comedie, ce demonstrează că viaţa e plină de surprize! Două personaje simpatice se descoperă reciproc într-o întâlnire, cu scântei, ce de dovedeşte a fi... providenţială! Bilete la casa de bilete Startickets de la Palatul Național al Copiilor şi online pe bilete.ro, startickets.ro şi blt.ro.

Pe 27 februarie 2017 sunteţi invitaţi la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti la inegalabilul duel teatral "Caramitru - Mălaele, câte-n lună şi în stele"! Doi titani ai scenei româneşti vă aşteaptă la un spumos spectacol de improvizaţie, în care versurile şi replicile iscusite se împletesc cu acordurile pătimaşe ale violoncelului lui Adrian Naidin. Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional, şi online pe startickets.ro, mystage.ro, blt.ro şi bilete.ro.

Primăvara soseşte cu vorbe calde „Despre iubire”, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor. Veţi asista la o probă de inegalabil talent şi excepţională virtuozitate artistică, în compania lui Dan Puric – un one man show desăvârşit! Bilete pentru spectacolul din 1 martie 2017 la casa de bilete Startickets de la Palatul Național al Copiilor şi online pe bilete.ro, startickets.ro şi blt.ro.

Pe 2 martie 2017 sunteţi invitaţi la Palatul Naţional la o comedie de cinci stele! Umorul de situaţie este din nou la înălţime, în spectacolul “Un bărbat pentru Sara”! În distribuţie: Diana Cavallioti, Emilia Popescu, Andi Vasluianu, Andreea Vasile şi Constantin Cotimanis. Regia: Claudiu Goga. Bilete la casa de bilete Startickets de la Palatul Naţional al Copiilor şi online pe startickets.ro, mystage.ro, bilete.ro, blt.ro şi ticketstore.ro.

Cele mai frumoase dansuri şi melodii tradiţionale ucrainiene ajung în premieră la Bucureşti, pe 6 martie 2017 la Teatrul Naţional! Supranumiţi “cazacii zburători”, membrii ansamblului Academic Kalyna din Kiev aduc în lumina reflectoarelor coregrafii uluitoare, costume spectaculoase şi “bijuterii” muzicale într-o frumoasă epoee slavă, de dragoste şi război! Bilete la Teatrul Naţional şi online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro şi blt.ro.

Pe 7 martie 2017 sunteţi invitaţi la un spectacol de mare succes, de la care toată lumea pleacă cu zâmbetul pe buze: „Gaiţele” - una dintre cele mai valoroase comedii contemporane românești se joacă în premieră la Palatul Naţional al Copiilor! În distribuţie: Florina Cercel, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Carmen Ionescu, Ioana Farcaș, Antonia Ionescu, Ana Maria Carablais, Maria Nicola, Mircea Silaghi, Liviu Cheloiu, Sebastian Bălășoiu. Bilete pe startickets.ro, bilete.ro şi blt.ro.

Pe 13 martie 2017 sunteţi aşteptaţi la Palatul Naţional al Copiilor pentru o poveste de dragoste ce dăinuie peste timp: „Maitreyi” – un spectacol rafinat, învăluit în fragilitatea şi misterul civilizaţiei hinduse. În distribuţie: Maia Morgenstern, Ailyin Cadir, Raluca Aprodu, Vlad Zamfirescu, Doru Ana, Anca Sigartau, Magda Catone. Regia: Chris Simion. Bilete la casa de bilete Startickets de la Palatul Național al Copiilor şi online pe bilete.ro, startickets.ro şi blt.ro.

Pe 20 martie 2017 Aurelian Temişan vă invită la un memorabil concert „Unplugged”, găzduit de Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti! Alături de el vor mai urca pe scenă Cornel Ilie (Vunk), Smiley şi Gabriel Cotabiţă, trei prieteni dragi, care vor întregi o seară de care vă veţi aminti pentru multă vreme. Sunteţi aşteptaţi să vă bucuraţi de refrene de ieri de azi, într-un show elegant care celebrează iubirea şi arta. Biletele pentru spectacolul din 20 martie 2017 găsesc la casa de bilete a Teatrului Naţional şi online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro şi blt.ro.


Patricia Kaas la București și Timișoara

Patricia Kaas revine în România la patru ani distanță de la ultima sa întâlnire cu fanii români, cu două concerte: pe 24 iunie 2017, la București, Sala Palatului și pe 26 iunie 2017, la Timișoara, Parcul Rozelor. Artista a pornit în turneul de promovarea a celui mai recent album auto-intitulat, un proiect cu o nouă abordare muzicală. Organizator: Events. Unde a dispărut Patricia Kaas în ultimii doi ani? Se numește sindromul burnout, rare sunt carierele artistice care nu se lovesc de el. Pentru Patricia, a fost un punct de renaștere artistică și personală. A condus-o spre un nou album, “Patricia Kaas”, primul album omonim din cariera sa, al zecelea disc de studio, prima colecție de titluri originale după 13 ani. Un nou drum, o nouă viață, o nouă abordare muzicală. Discul a fost lansat în 2016, anul în care artista a împlinit vârsta de 50 ani. „Este o nouă călătorie a vieţii mele spre femeia care sunt astăzi, femeia care se simte bine în pielea ei şi care se uită cu plăcere în oglindă. După 30 de ani de carieră, nu mai există bariere. Am dat frâu tuturor sentimentelor, tuturor gândurilor”, spune Patricia. Primul extras pe single a fost „Le Jour et l’heure”, piesa care deschide albumul. „Madame tout le monde”, o bijuterie pop amuzantă, are un videoclip menit s-o reinventeze pe Kaas, regina cabaretului şi a pieselor café-concert. “Adele” este adolescenta care învață că într-o lume a bărbaților, trebuie să lupte de două ori mai mult pentru a se impune. Interpretarea intimă, blues a Patriciei este pur și simplu tulburătoare. Chitara acustică subtilă a lui Fin Greenall, liderul grupului britanic Fink și influențele sale (John Legend, Amy Winehouse), fac din această piesă extrem de melodică un moment suspendat în timp, special. Fără lunga sa pauză de recuperare, Patricia Kaas ar fi continuat să nu fie mai mult decât interpreta arhipopulară, marea doamnă a scenei, capabilă, prin carismă, eleganță și profesionalism să încarneze de una singură întreaga Franța în afara granițelor, prin omagiile strălucite aduse icoanelor sale (prin "Kabaret" și "Kaas cântă Piaf"). Prima artistă de origine franceză care a semnat cu gigantul Live Nation, Patricia a încetat să mai fie "femeia care fuge", marcată de doliu timpuriu, care și-a găsit refugiul în muncă și dragostea publicului pentru a evita mai bine confruntarea cu durerea sa agonizantă. Cu o nouă deschidere către viață, cu încredere în gusturile și aspirațiile sale, aceea care păcătuise până în prezent prin prea multă umilință s-a recunoscut, emoționată, în noul trib muzical pe care Lamblot Bertrand, directorul său artistic, l-a adunat cu răbdare în jurul ei. Biletele intră în vânzare pe data de 13 februarie de la ora 09:00, și sunt disponibile la preţurile de 120, 150, 200, 250, 300, 350 lei (București) sau 80, 120, 160, 200, 240, 300 lei (Timișoara)  în funcţie de distanța față de scenă. Biletele se pot cumpăra online pe eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti). LOVE BIRDS: pe 13 și 14 februarie, 2 bilete la preț de 1, la toate categoriile de preț, atât la București, cât și la Timișoara.


Hteththemeth la Eurovision Song Contest 2017

"Anul trecut am reuşit să consolidăm împreună un Imperiu Fantastic. Am petrecut împreună clipe memorabile, bucurându-ne de muzică, trăiri şi emoţii, fie născute pe scenă, fie în faţa ei, fie amestecate, căci până la urmă noi toţi am devenit un întreg, omogen şi compact. Povestea noastra şi implicit a voastră, continuă şi anul acesta. Emoţiile vor fi şi mai puternice, pentru că noi nu vrem să ne oprim aici. "The sky is not the limit" şi vrem să demonstrăm asta împreună cu voi, având nevoie în continuare de susţinerea voastră. Dacă anul trecut am reprezentat România la două concursuri mondiale (Wacken Metal Battle şi Global Battle Of The Bands - unde am obţinut locul 2 pe plan mondial), anul acesta facem un pas important într-o altă direcţie - Eurovision. Poate părea pentru unii o direcţie nepotrivită, dar prin miile de drumuri pe care le-am ales şi le vom alege în existenţa noastră, scopul este să arătăm lumii ce muzică se face în ţara noastră şi ce poveşti putem construi. În definitiv, e dorinţa noastră primordială să ne expunem povestea în faţa cât mai multor ochi însetaţi de fantastic. Care la rândul lor vor consolida acest Imperiu Fantastic, al nostru şi al vostru." - We are Hteththemeth. Formația brașoveană participă la Eurovision România 2017 cu piesa "My Fantasy Empire". Le ținem pumnii celor de la Hteththemeth, Vicecampioana mondială GBOB 2016.


Radu Lupaşcu
10 februarie 2017


(R240)

CALENDAR CONCERTE importante în 2017:

  1. Bucium - lansare album - 11 aprilie 2017, 21:00, Expirat Club, București
  2. Phoenix 55 - 19 aprilie 2017, 19:00, Arenele Romane, București
  3. Parkway Drive - 20 aprilie 2017, ora 20, Arenele Romane, Bucureşti
  4. Pink Martini - 20 aprilie 2017, ora 20.00, Sala Palatului, București
  5. Pink Martini - 21 aprilie 2017, ora 20.00, Sala Palatului, București
  6. Gregory Porter - 24 aprilie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti
  7. Omara Portuondo - 25 aprilie 2017,  ora 20, Sala Palatului, Bucureşti
  8. Gianna Naninni - 27 aprilie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  9. Mircea Baniciu & Band - 27 aprilie 2017, ora 20:30, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  10. Luna Amară - 28 aprilie 2017, 20:30, Quantic Club, București
  11. Natalie Imbruglia - 29 aprilie 2017, ora 22:30, Berăria H, Bucureşti
  12. Cirque du Soleil - Varekai - 3 - 7 mai 2017, Romexpo, Pavilionul Central, București
  13. Kitaro - 4 mai 2017, 20:00, Sala Palatului, București
  14. Timpuri Noi & Partizan - 5 mai 2017, 22:00, Berăria H, București
  15. George Dalaras - 5 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  16. Joan Osborne - 6 mai 2017, 23:00, Hard Rock Cafe, Bucureşti
  17. Marc Ribot - 8 mai 2017, ora 20, Club Control, Bucureşti
  18. Diego el Cigala - 9 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  19. Hauschka - 9 mai 2017, 20:00, Cinema Elvire Popesco, Bucureşti
  20. Deep Purple - “The Long Goodbye - 13 mai 2017, Parcarea A, Romexpo, Bucureşti
  21. Sibiu Jazz Festival ed. 47 - 18 - 21 mai 2017, Sibiu
  22. AL DI MEOLA – WORLD SINFONIA -20 mai 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  23. Rotem Sivan Trio - 22 mai 2017, ora 20:00, Club Control, Bucureşti
  24. Nikos Vertis - 26 mai 2017, 20:00, Sala Palatului, București
  25. REVOLUTION Festival - 1-3 iunie 2017, Timişoara
  26. Rabih Abouh-Khalil - 12 iunie 2017, ora 19, TNB, Sala Studio, Bucureşti

  27. Engelbert Humperdinck - 13 iunie 2017, 20:00, Sala Palatului, București
  28. Kings of Leon - Walls Tour - 17 iunie 2017, Arena Naţională, Bucureşti
  29. Andrea Bocelli - 22 iunie 2017, Piaţa Constituţiei, Bucureşti
  30. Patricia Kaas - 24 iunie 2017, Sala Palatului, București
  31. Metalhead Meeting - 24 - 25 iunie 2017, ora 17, Arenele Romane, București
  32. Andrea Bocelli - 25 iunie 2017, Cluj Arena, Cluj-Napoca
  33. Patricia Kaas - 26 iunie 2017, Parcul Rozelor, Timișoara
  34. Evanescence - 29 iunie 2017, Arenele Romane, Bucureşti
  35. Gărâna Jazz Festival 2017 - 6 - 9 iulie 2017, Poiana Lupului, Gărâna
  36. Electric Castle Festival - 13 - 16 iulie 2017, Castelul Banffy, Bonţilda, judeţul Cluj
  37. ARTmania Festival 2017 - 28 iulie 2017 - 29 iulie 2017, Piața Mare, Sibiu
  38. ROCKSTADT EXTREME FEST - 10 - 13 august 2017, Cetatea Râşnov, Braşov
  39. Festivalul George Enescu - 2 - 24 septembrie 2017, Sala Palatului, Bucureşti
  40. London Philarmonic Orchestra - 2 - 3 septembrie 2017, Sala Palatului, București
  41. Goran Bregovic - 29 septembrie 2017, 20:00, Arenele Romane, București
  42. Maximum Rock Festival - 13 - 14 octombrie 2017, Arenele Romane, București
  43. HIROMI DUET FEATURING EDMAR CASTAÑEDA - 21 octombrie 2017, ora 20,
    Ateneul Român, Bucureşti

  44. ANATHEMA - 24 octombrie 2017, 19:00, Arenele Romane, Bucureşti
  45. Ara Malikian - 7 noiembrie 2017, 20:00, Sala Palatului, București
  46. Avishai Cohen - 9 noiembrie 2017, ora 20:00, Sala Radio, Bucureşti
  47. HAVASI - 18 noiembrie 2017, 20:00, Sala Palatului, Bucureşti

CALENDAR CONCERTE importante în 2018:

  1. Lacul Lebedelor - 15 ianuarie 2018, 20:00, Sala Palatului, București
  2. MARIZA -17 februarie 2018, 20.00, Sala Palatului, Bucureşti

SIBIU JAZZ FESTIVAL 2017

4 zile de concerte în centrul istoric al Sibiului. În perioada 18-21 mai, Sibiul este sub semnul experimentului, al improvizaţiei, al jocului. Sibiu Jazz Festival te invită la inspiraţie şi respiraţie în centrul vechi al oraşului. Melanjul de influenţe va umple de jazz Piaţa Mică pentru a sărbători cel mai longeviv eveniment al acestui gen muzical din România. Vin în concert Natalia M King, Yilian Canizares, Black String şi mulţi alţii. Vor fi patru zile în ritmul lui “nu mă mai satur”! Intrarea este liberă!

Puţine festivaluri de jazz din lume pot etala o tradiţie şi o continuitate comparabile cu cele ale reuniunii muzicale din fiecare primăvara de la Sibiu. La începutul anilor ’70 au loc la Ploieşti primele trei ediţii ale Festivalului Naţional de Jazz. Din motive de „poluare ideologică”, Festivalul este mutat la Sibiu, în anul 1974, bucurându-se de respect şi susţinere, până şi din partea oficialităţilor politice comuniste, fiind organizat de echipa dedicată a Jazz Club Sibiu, cel mai puternic club de jazz din ţara la vremea respectivă. Începând cu anul 1997, continuarea nobilei tradiţii a evenimentului - ce fusese un bastion al culturii autentice încă din perioada comunistă - şi-a asumat-o Fundaţia Sibiu Jazz Festival, avându-l ca director artistic pe H. Johannes Konstantin Schmidt, membru fondator al Jazz Club Sibiu şi, ca director executiv pe Simona Adina Maxim. Ani de-a rândul, scena sibiană a consacrat valorile jazzului autohton. Nu există jazzman român, a cărui evoluţie să nu fi fost marcată, în vreun fel sau altul, de Festivalul de la Sibiu. Prezenţa internaţională s-a înscris şi ea pe linia pluralismului stilistic şi a deschiderii spre toate orizonturile. O listă, chiar incompletă, a muzicienilor străini ce au evoluat în cadrul Festivalului, vorbeşte de la sine: Ron Carter, Toots Thielemans, Archie Shepp, Didier Lockwood, Dee Dee Bridgewater, Jan Garbarek, Bill Evans, Charles Lloyd, Birelli Lagrene, Chucho Valdes, Arturo Sandoval etc. În anul 2005, Sibiu Jazz Festival este recunoscut ca cel mai important eveniment de gen din România, devenind primul festival din ţara noastră, membru în cea mai importantă reţea de festivaluri şi promotori de jazz din Europa: Europe Jazz Network.


Anathema revine în România în cadrul ARTmania Bucharest Blast

ANATHEMA, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de experimental, alternative rock, revine la București în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast. Alături de ei, pe scenă vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical blackgaze. Show-ul va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane. Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, care va fi lansat pe 9 iunie 2017, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut și este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare și surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum. Frumusețea, intensitatea, drama, liniștea, speranța, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime. Întregul material discografic este, așa cum Daniel Cavanagh mărturisește, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedeslușite. Nu există o cale corectă sau greșită de a le simți și de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcție de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înființare. Prima piesă extrasă de pe noul album, „Springfield”, poate fi ascultată pe următorul link. Trupa franceză Alcest, înființată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul „Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) și a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieții”. Biletele se găsesc deja în format electronic pe kompostor.ro, iabilet.ro, myticket.ro și eventim.ro și fizic, în magazinele din rețelele iabilet.ro, myticket.ro și Eventim, la următoarele prețuri: Presale I, acces general (300 de bilete disponibile): 90 lei; Presale II, acces general (500 de bilete disponibile): 120 lei; Sale, acces general: 150 lei.


Gianna Nanninia dat startul turneului european

Gianna Nannini a dat startul turneului său european HITSTORY TOUR, o încununare muzicală a unei cariere fulminante. Prima oprire a fost la Lausanne, în Elveția, pe 25 martie. Pe 27 aprilie, ea ajunge, alături de Red Rock Strings, la București la Sala Palatului. Organizator: Balkan Entertainment Company. HITSTORY a pornit în forță cu trei concerte cu sala plină în Elveția. Lausanne, Zurich (aici imagini) şi Lucerne au aplaudat miracolul uneia dintre cele mai bune voci rock pe care le-a dat Italia, o explozie de joie-de-vivre și de decibeli. Alături de Davide Tagliapietra, Thomas Festa, Thomas Lang, Alex Klier, Will Medini, Isabella Casucci şi Annastella Camporeale, Gianna Nannini a cântat 25 de piese, hituri ce acoperă tot parcursul său muzical. Setlistul de la Lausanne a inclus “America” “Sei nell’anima”, “Meravigliosa creatura”, dar și piese precum “Contaminata” sau “Ottava vita”. Gianna Nannini a înregistrat primul succes notoriu în anul 1979, cu albumul “California”. Pe coperta albumului trona impertinent Statuia Libertății, ținând în mână un vibrator în loc de flacără. De-a lungul timpului, Gianna a demonstrat o constanță artistică rară, urcând în mod regulat, cu fiecare lansare de album, pe prima treaptă a topurilor internaționale. “Văd o mulțime de melodii care au fost mult timp în topuri și mai văd că oamenii continuă să le asculte. Muzica nu se consumă precum servețelele. Piesele nu îmbătrânesc. Ele reprezintă momentul când le întâlnești și dacă te îndrăgostești de ele, nu te mai părăsesc niciodată” spune Gianna. În funcție de distanța față de scenă, biletele la concertul de pe 27 aprilie 2017 de la Sala Palatului costă 95 lei, 120 lei, 175 lei, 200 lei, 225 lei sau 275 lei și pot fi cumpărate pe Eventim.ro.


DAMIAN DRĂGHICI, lansează ”The Gypsy Cuban Project” alături de artista cubaneză OMARA PORTUONDO, în concert la Sala Palatului

După succesul celui mai recent concert susținut la Sala Palatului, DAMIAN DRĂGHICI revine pe 25 aprilie 2017, în prezența publicului spectator alături de faimoasa cântăreață de origine cubaneză, OMARA PORTUONDO. Damian Drăghici îi va surprinde încă o dată pe admiratorii săi cu un nou proiect muzical la superlativ, plin de originalitate, prezentat sub titulatura - ”The Gypsy Cuban Project”. Una dintre surprizele de proporții va fi cu certitudine piesa de rezistență de pe album, intitulată ”Serenata en Batanga”, interpretată într-o maineră inedită de Damian Drăghici, la nai, în duet cu Omara Portuondo. În vara lui 2016, Damian Drăghici decide să plece într-o călătorie itinerantă în Cuba, în căutarea legăturilor dintre cultura Romă / Gypsy și cea afro-cubaneză, căutare ce urma a fi materializată prin înregistrarea albumului ”The Gypsy Cuban Project” – un album de world music, care îmbină într-un mod absolut inedit cele două vechi culturi. Piese ca Șaraiman, Ileană, Ileană sau Chan Chan capătă astfel sunete noi, gitano-cubaneze, nemaiauzite până acum. ”The Gypsy Cuban Project” a fost creat, produs și coordonat în întregime de Damian Drăghici. Producătorii generali sunt Universal Music Romania și Gypsy Productions România, iar producătorii executivi sunt Damian Drăghici, Paula Rosenberg și Toby Gough. Înregistrările au avut loc în celebrele Abdala Studios din Havana, Cuba, în iulie 2016.  Albumul va fi lansat și va fi pus în vânzare pe 25 aprilie 2017, în cadrul concertului de la Sala Palatului.Diva Buena Vista Social Club, supranumită și ”Edith Piaf a Cubei”, deține un premiu Grammy și este ambasador artistic al tării sale. Din luna octombrie 2016, Omara Portuondo celebrează muzica și viața în cadrul unui turneu amplu în jurul lumii, evoluând pe marile scene alături de band-ul său dar și de nenumărați invitați speciali. Turneul Omarei Portuondo din 2017, le va oferi spectatorilor privilegiul unic de a descoperi povestea incredibilă din spatele carierei sale artistice de succes, concretizată într-o călătorie muzicală memorabilă, pornind de la magia anilor din tinerețe și continuând cu dragostea pentru cabaret, urmată de perioada marcantă alături de orchestra Buena Vista Social Club și, poposind, în final, la melodiile fermecătoare cu aromă de havană, din prezent. Biletele sunt disponibile la prețuri cuprinse între 65 lei – 300 lei și pot fi achiziționate atât de  la casa de bilete a Sălii Palatului, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, magazinele Diverta, agențiile TUI Travel Center sau Eurolines cât și online de pe ticketnet.ro, iabilet.ro, bilet.ro, bilete.ro, myticket.ro sau eventim.ro. Omara Portuondo cântă fără încetare de la vârsta de 15 ani, o cântăreață legendară a cărei voce reflectă o viață lungă, plină de creativitate, pasiune și talent înnăscut pentru muzică. Se află pe scenă de peste 70 de ani, iar în timp ce revoluții și războaie au cutremurat globul, Omara Portuondo a continuat să cucerească lumea cu vocea sa caldă și cu charm-ul de neegalat. Este cel mai bine vândut artist din Cuba și ambasador artistic al țării sale. Pe 5 noiembrie 2009, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Latin GRAMMY Awards, Omara Portuondo a primit Premiul Grammy la categoria Best Contemporary Tropical Album pentru albumul „Gracias”. De-a lungul carierei, Omara Portuondo a fost nominalizată de 4 ori la Premiile Latin GRAMMY; a primit distincția “Prémio Música Brasileira” în cadrul Galei „Brazilian Music Awards” din 2008; de asemenea, este deținătoarea unui Billboard Latin Music Award (la Gala din 2005). Turneul mondial „85 Tour” a demarat în 2016 și a avut concerte sold-out în America de Nord, America Latina și în Europa. La cei 86 de ani, activitatea artistică a Omarei Portuondo se află într-o continuă ascensiune, bucurându-se, de fiecare dată, de săli arhipline și de aplauzele îndelungi ale spectatorilor. Fiul său, Ariel, o însoțește peste tot în lume, în calitate de producător. În ciuda celebrității sale, Omara nu are dorințe imposibile sau costisitoare și nu se grăbește cu nimic. Într-un interviu recent, Omara Portuondo mărturisea: ”Nu-mi pun mai multe dorințe în același timp, ca să fiu sigură că mi le voi putea îndeplini. Pe rând. Nu mă grăbesc. Sunt încă tânără. Și chiar dacă poate chipul meu nu mai arată atât de tânăr ca odinioară, sufletul meu e mereu în floarea vârstei.” De-a lungul timpului, Omara a fost supranumită ”Edith Piaf a Cubei” sau ”Păpușa de ciocolată”. Iubește Cuba. Iubește La Havana. Crede în ceea ce cântă și are numeroase cântece superbe despre țara sa și despre frumusețile ei, pe care le-a făcut cunoscute în întreaga lume. Nu ar fi putut să cânte “Soy cubana” cu atâta dragoste, dacă ar fi ales să trăiască în altă țară.


REVOLUTION Festival se transformăîntr-un eveniment non- stop de trei zile, cu un line-up hot!

Cea de-a treia ediţie REVOLUTION Festival va avea loc în acest an, în perioada 1-3 iunie 2017, în Timişoara, aducând laolaltă publicul ce împărtăşeşte aceleaşi gusturi pentru muzică şi aventură. După ce ediţia de anul tecut a reuşit să strângă peste 15.0000 de oameni la Muzeul Satului Bănăţean, Revolution Festival se întoarce cu un nou concept şi o zi în plus în program, o experienţă completă reunită sub sloganul Revolution Non-Stop! Noul format va include şi workshop-uri, panel-uri deschise, spectacole moderne, afterparty-uri şi multe alte surprize.

Line-up-ul include deja douăzeci şi cinci de artişti ce se vor desfăşura în cele şapte zone ale festivalului. Eroii muzicii electronice Rudimental şi Sigala, legendele metal-ului Eluveitie, favoriţii publicului Dubioza Kolektiv şi celebrii DJ Dubfire şi Lee Buridge vor fi headlinerii line-up-ului ce răspunde tuturor gusturilor muzicale. Set-up-ul festivalului oferă oportunitatea unor experienţe unice, transformând muzeul într-o platformă pentru artă şi muzică pentru toţi cei care iubesc aventura şi distracţia. Zonele de concert vor include Scena Principală/Main Stage şi zona Xtreme ce se întoarce cu un nou concept şi unde vom avea ocazia să îi ascultăm live pe Dubioza Kolektiv (B&H), Eluveitie (CH), legendarii GBH (UK), Infected Rain (MOL), Bleed Someone Dry (ITA), Last Hope (BUL), alături de alte nume ce urmează să fie anunţate. Alte trupe şi artişti locali şi regionali ce se vor alătura line-up-ului de la Revolution Festival sunt Macanache şi The Putreds, Alternosfera, Suie Paparude, BAB, All Friends Band etc.

Dubioza Kolektiv – Pirate Bay

Muzica electronică va putea fi ascultată pe patru scene, începând cu Scena Principală – Music Guru, ce va găzdui set-ul spectaculos al celor de la Rudimental (DJ set) şi show-ul de tip carnaval marca Sigala! Cei care îşi petrec nopţile în cluburi vor avea ocazia să danseze până în zori la Electric Apex pe muzica celebrilor Dubfire and Lee Burridge. Partenerii de la Sunwaves Festival vor aduce la Revolution unii dintre cei mai importanţi DJ ai lor, printre care Premiesku, Priku, Mahony, Dobrikan. Fanii Drum’n’Bass nu au nevoie de prezentări atunci când vine vorba despre legendarii LTJ Bukem care vor fi acompaniaţi de duo-ul britanic, Delta Heavy! Românii Gojira & Planet H vor aduce cu ei nebunia pe Scena Principală, alături de DJ-ul local, K-Lu. Rave-ul va atinge cote maxime la Gaia Trance zone, iar ritmurile vor fi înălţătoare pe scena Drum'n'Bass.

Rudimental – Waiting All Night

Continental Drifts, conceptul din spatele scenei Shangri-La Hell de la Glastonbury şi Club Dada de la Bestival îşi unesc forţele cu Revolution Festival pentru a aduce în exclusivitate pentru publicul de la Timişoara LUNATICA, Oraşul Revoluţionar – o municipalitate a nebuniei, zone diferite de artă, muzică, spectacole zilnice, workshop-uri şi performance-uri speciale de la AUĂLEU prezintă CIRCUS MUNDI şi multe alte show-uri cu invitaţi speciali şi surprize. Vor fi incluse şi zona reggae Zion Love ce va aduce cu sine energia pozitivă şi Cubalkan, acolo unde veţi putea simţi rimturile dansatorilor cubanezi şi cele latino până în zorii dimineţii. Haideţi şi voi să faceţi parte din Comitetul Revoluţionar şi să ne ajutaţi să construim împreună un viitor nou şi radical. Biletele Early-Bird sunt deja disponibile din 27 martie pe myticket.ro şi eventim.ro. Publicul din Marea Britanie îşi poate achiziţiona biletele de pe ticketarena.com şi festicket.com, în timp ce vecinii din Serbia vor avea la dispoziţie biletele pe site-ul gigstix.com. Abonamentele Early Bird deja disponibile din 27 martie, la preţul de 79 lei, urmează să crească până la tariful Regular, de 99 lei. În ziua festivalului, abonamentele vor putea fi cumparate cu 125 de lei, iar preţul unui bilet pentru o zi de festival va fi de 65 de lei. Intrarea la festival este gratuită pentru cei care deţin deja bilete pentru EXIT/EXIT Adventure! Cea de-a treia ediţie a festivalului Revolution este susţinută exclusiv de oraşul Timişoara şi judeţul Timiş.


HAVASI - The New Show 2017, Sala Palatului / 18 noiembrie 2017, ora 20:00

După succesul uimitor pe care l-a avut la Sala Palatului anul trecut, HAVASI se întoarce în România cu cel mai nou spectacol al său. Biletele pentru concertul din 2016 s-au vândut în câteva săptămâni. Anticipând succesul din această toamnă, vă recomandăm să vă achiziționați din timp biletele on-line pentru a vă bucura de noua producție a artistului favorit. Reducerile Early Birds pentru toate biletele sunt valabile pe Eventim.ro până pe data de 31 mai. După debutul de un succes uimitor pe care l-a avut în Miami, Pure Piano va fi parte și a concertului din București. Secretul despre muzica ce a captivat sufletele atât de multor oameni va fi dezvăluit. Așteptați-vă să fiți surprinși: chiar și în ziua de azi, un singur pian este de ajuns pentru ca un artist carismatic să miște cu adevărat și să delecteze publicul. Și asta pentru că totul vine dintr-o singură sursă. Veți primi 2 concerte pentru prețul unui singur concert. Concertul va cuprinde cele mai cunoscute mișcări din concertul de pe stadion, executat împreună cu o multitudine de muzicieni extrem de talentați, iar alături de ei veți avea oportunitatea cu adevărat unică și rară de a auzi cele mai noi piese în forma lor originală, așa cum au fost ele compuse la pian. Spectacolul va consta în creații originale aparținând 100% lui HAVASI, un virtuoz al pianului și unul dintre cei mai fascinanți și versatili tineri compozitori din zilele noastre. Absolvent al Academiei de Muzică Franz Liszt, dispunând de o cunoaștere profundă a tradiției clasice, el este mereu în căutarea unor instrumente clasice adaptabile epocii moderne, care să impresioneze și să distreze în egală măsură. Spectacolul aduce pe aceeași scenă mulți artiști diferiți, toți extrem de talentați: pian solo, baterie rock, orchestră de coarde și artiști solo, vocal și instrumental. Cu ajutorul lor, publicul este transpus într-o călătorie fascinantă, printr-o serie de scene muzicale care i se revelează în permanență. Diferitele stări muzicale oferă publicului o experiență intensă și memorabilă, precum un rollercoaster al emoțiilor, amplificată de cele mai noi tehnologii în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. HAVASI reprezintă una dintre cele mai de succes povești din lumea muzicii instrumentale. Este singurul pianist clasic care umple cu regularitate stadioanele datorită propriilor compoziții. Spectacolul unic de pe scenă are la bază conceptul original al directorului american de creație Brian Burke (spectacolul lui Céline Dion - „The New Day” din Las Vegas, Il Divo, America’s Got Talent) și al designerului vizual francez Gilles Papain (Cirque du Soleil, Marseilles opera, Ballet de Monte Carlo). HAVASI a cântat în fața a peste 46.000 de oameni într-un singur weekend la Papp Laszlo Sports Arena din Budapesta, afirmându-și statusul de adevărat fenomen muzical. Spectacolul din acel weekend l-a propulsat pe locul #2 în clasamentele Billboard Boxscore și Pollstar pentru numărul de bilete vândute la nivel mondial – un nivel al succesului care depășește chiar și spectacolele de top rock și pop. HAVASI Symphonic au umplut cel mai mare stadion al Austriei în anul 2016, iar în acest an vor debuta în Germania în Berlin, la Mercedes-Benz Arena. Muzica din spectacol a fost pe locul #2 în clasamentul Billboard al concertelor internaționale, albumul #1 pe iTunes și #1 absolut pe Deezer: Artistul #1, Albumul #1 și Melodia #1. Personalitatea carismatică a lui HAVASI, capacitatea sa de a crea spectacol și elementele vizuale fabuloase vor face ca această noapte să fie de neuitat. Spectacolul va tăia respirația întregii familii, copiii putând face cunoștință cu instrumentele clasice într-un mediu modern, care să le facă plăcere. Spre deosebire de concertele tradiționale de muzică clasică, la acest spectacol nu este nicio problemă dacă un copil nu poate rămâne așezat, în liniște și fără a-și manifesta bucuria și entuziasmul, pe durata întregului concert. Părinții sunt încurajați fără rezerve să vină la concert împreună cu copiii lor cu vârsta de cel puțin 3 ani. Informații despre bilete: O reducere de 50% este disponibilă pentru copiii până în 15 ani. 10% reducerile Early Birds pentru toate biletele sunt valabile pe Eventim.ro până în data de 31 mai 2017.


MARIZA PĂSTREAZĂ INIMA ÎNFLĂCĂRATĂ ŞI REVINE ÎN CONCERT LA SALA PALATULUI

MARIZA, o artistă deja consacrată în România, revine în 2018 cu suflu proaspăt şi plin de inspiraţie pe scena Sălii Palatului pentru un nou concert fado ce va avea loc pe data de 17 februarie 2018 de la ora 20.00! După succesul de la Bucureşti de anul trecut, MARIZA promite publicului român un show de cel puţin 75 de minute, în care va interpreta piese de pe viitorul album ce va vedea lumina undeva spre finele acestui an, material ce va fi însoţit de un turneu înflăcărat, potrivit artistei. Evenimentul din România este primul pe lista viitorului turneu, aşa că în scurt timp vom anunţa mult mai multe detalii, imediat ce interpreta portugheză va fi pregătită să dezvăluie atât noua imagine, cât şi informaţii despre noile piese. Momentan, MARIZA concertează cu turneul Mundo, cel de care s-au bucurat peste 3.000 de români în luna noiembrie 2016, multe spectacole fiind SOLD OUT precum în Abu Dhabi, Luxemburg, Bremen şi Hamburg. Aşadar, păstrăm menţiunea: NOUA REGINĂ A MUZICII FADO este MARIZA, cântăreaţa cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei! Ultima creaţie, Mundo, a fost dublu platinată pentru vânzări de peste 30.000 de unităţi, fiind o altă mare realizare ce a venit după ce Mariza a primit la Londra premiul pentru Cel Mai Bun Artist în 2016, un premiu oferit de prestigioasa revistă Songlines, şi la nici două săptămâni de la nominalizarea albumului pentru Latin Grammys.

Într-un singur deceniu, MARIZA a vândut peste un milion de albume şi a susţinut un număr impresionant de concerte pe întreg mapamondul. O apariţie extravagantă, elegantă şi, mai ales, un glas ce a topit instant inima ascultătorilor. În anul 2004, solista primeşte premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Străini din Portugalia, dar şi European Border Breakers Award. De asemenea, tot în 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cântat în duet alături de Sting piesa "A Thousand Years”. Biletele pot fi procurate la următoarele categorii: VIP  - 300 lei; Categoria I - 220 lei; Categoria II - 175 lei; Categoria III - 140 lei; Categoria IV - 110 lei. Biletele se pot gasi pe: eventim.ro; iabilet.ro, bilet.ro, startickets.ro, salapalatului.ro, bilete.ro, blt.ro, myticket.ro.

DESPRE MARIZA

Născută pe data de 16 decembrie 1973, în Mozambique, şi crescută în Portugalia, multipla nominalizată la premiile Grammy şi câştigătoare a premiului BBC pentru “Cel mai Bun Artist European”, Mariza este, indubitabil, diva internaţională a muzicii fado. Niciun alt artist portughez nu a cunoscut un succes mai fulminant de la Amália Rodrigues încoace, avaâd recenzii la superlativ din partea celor mai exigenţi critici de specialitate şi dovedind, pe această cale, că este un talent de rang internaţional, de la care toţi ne aşteptăm pe viitor la tot ce-i mai frumos în muzică. Partenerii ei muzicali au fost dintre cei mai buni: Jacques Morelenbaum şi John Mauceri, José Merced şi Miguel Poveda, Gilberto Gil şi Ivan Lins, Lenny Kravitz şi Sting, Cesária Évora şi Tito Paris, Carlos do Carmo şi Rui Veloso. Combină într-o manieră extrem de personală poezia muzicii folk din Portugalia, cadenţele arabe cu uşoare inflexiuni africane, jazzul, sonorităţile gospel, inclusiv bluesul. Povestea de succes a divei portugheze explodează în anul 2001, odată cu lansarea primul album, "Fado em Mim", pentru care a primit patru discuri de platină în ţara de origine. Cel de-al doilea album, "Fado Curvo", un succes garantat, ocupă locul al şaselea în topul Billboard, iar Mariza a devenit, astfel, artista cu cele mai mari vânzări din istoria muzicală a Portugaliei. Mariza este măritată cu António Ferreira, tatăl primului ei copil pe nume Martim, născut pe data de 6 iulie 2011. DISCOGRAFIE: Fado em Mim (2002); Fado Curvo (2003); Live in London (2005) DVD; Transparente (2005); Concerto em Lisboa (2006) DVD and CD; Terra (2008); Fado Tradicional (2010); Mundo (2015); 2017 – va fi anunţat.


MERE – Corpuri cereşti

Trupa timişoreana MERE a lansat albumul „Corpuri cereşti”, material ce poate fi ascultat sau descărcat în format digital de la acest link. „Dacă iubirea e un univers în sine, atunci „Corpuri Cerești” este jurnalul de bord al primului cosmonaut trimis în spațiu adânc neexplorat. Cu o muzică intenționat bizară, dar accidental melodică, albumul este o nepretențioasă încercare de a reflecta unitar natura duală a omului în raport cu erotismul.Albumul a fost înregistrat, mixat și masterizat la Catworks Studio (ex Negură Studio) de către Mihai „Mâț” Neagoe și produs de același Mâț, cu ajutorul lui Bruno. Piesele au fost compuse în perioada 2011 - 2014, dar din 2014 până acum, din cauza fluctuațiilor de componență nu am reușit să le înregistrăm.Anul trecut, în aprilie, în contextul dizolvării ultimei formule, am făcut un hei-rup de o zi și am înregistrat live track-urile de bază, restul fiind „magie” de studio, pe parcursul a aproape unui an întreg.Cu acest album se încheie copilăria Mere și începe ceva, nu știm ce, dar așa cum ne-am propus când am început trupa: „altceva”. Un singur lucru e sigur: în timp ce voi ascultați acest album, următorul album Mere e deja în chinurile facerii.” Componenta MERE: Bruno Mark Huțiu - voce, chitară; Jack Popescu - chitară, voce; Marcel Iovanov - bas; Sergiu Nădăban - tobe; Add keys & effects Mâț & Bruno. Contact U Rock / Universal Music Romania: urock@umusic.ro.


Primăvara continuă cu cele mai îndrăgite piese de teatru ale momentului!

TEATRUL NAŢIONAL ION LUCA CARAGIALE

Horatiu Malaele, Dana Dogaru si Emilia Popescu revin, pe 10, 17 şi 20 aprilie 2017 la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu spectacolul „Cafeneaua”! Sunteţi invitaţi la un regal actoricesc în trei tablouri, în care se împletesc râsul, lacrimile şi ironia existenţei umane! Pe 24 aprilie 2017 sunteţi invitaţi la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti la inegalabilul duel teatral "Caramitru - Mălaele, câte-n lună şi în stele"! Doi titani ai scenei româneşti vă aşteaptă la un spumos spectacol de improvizaţie, în care versurile şi replicile iscusite se împletesc cu acordurile pătimaşe ale violoncelului lui Adrian Naidin. Biletele se gasesc la casa de bilete a Teatrului National, şi online pe startickets.ro, mystage.ro, blt.ro şi bilete.ro.

PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR

După premiera cu casa închisă, spectacolul de mare succes „All Inclusive” revine pe scena Palatului Naţional al Copiilor pe 3 şi 17 mai 2017! În distribuţie: Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprisor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman. Regie: Vlad Zamfirescu, scenografie: Madalina Marinescu. Nu pierdeţi o întâlnire cu actori de excepţie, într-o comedie în care hohotele de râs se împletesc cu emoţia autentică! Bilete pentru “All inclusive” la Casa de bilete a Palatului Copiilor şi online pe startickets.ro, bilete.ro şi blt.ro. Pe 4 mai 2017 sunteţi invitaţi la un spectacol de mare succes, de la care toată lumea pleacă cu zâmbetul pe buze: “Gaiţele” - una dintre cele mai valoroase comedii contemporane românești se joacă la Palatul Naţional al Copiilor! În distribuţie: Florina Cercel, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Carmen Ionescu, Ioana Farcaș, Antonia Ionescu, Ana Maria Carablais, Maria Nicola, Mircea Silaghi, Liviu Cheloiu, Sebastian Bălășoiu. Bilete pe startickets.ro, bilete.ro şi blt.ro. Iar după o avan-premieră cu casa închisă, pe 8 mai este timpul pentru o nouă premieră: nu pierdeţi ocazia să râdeţi cu lacrimi la comedia „Te iubesc, dar nu pe tine!”, scrisă de Andrea Petrescu! În distribuţie : Paula Chirilă, Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu si Doina Teodoru, Andreas Petrescu. Bilete la casa de bilete Startickets si online pe startickets.ro, bilete.ro şi blt.ro .

TEATRUL PRINCIPAL

Teatrul Principal prezintă primul serial de teatru din România! Adriana Trandafir, Andreas Petrescu, Gabriel Fatu şi alţii te aşteaptă la un maraton al comediei la Sala Dalles: pe 11 aprilie 2017 te amuzi la “Mă mut la mama!”, pe 13 aprilie 2017 distracţia continuă cu “Mă mut la…tata?,” iar pe 28 mai 2017 afli deznodământul poveştii asistând la: “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”. Iar pe 29 aprilie 2017 este timpul pentru „O noapte furtunoasă” – un spectacol curat Caragiale, găzduit de Sala Dalles. În distribuţie: Gabriel Fătu, Adrian Păduraru, Neculai Predica, Cristina Drăghici / Simona Grumezea, Răzvan Ilie, Raphaela Lei / Doina Teodoru, Ionut Iftimiciuc / Stefania Dumitru. Regia: Teodora Campineanu. Bilete pe bilete.ro şi teatrul principal.ro.


Radu Lupaşcu
8 aprilie 2017


 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg