Arta Sunetelor

 

Anii '70 - Gheorghe

În atmosfera decontractată a Bucureştilor anilor '70 apăruseră cercuri unde se vehiculau idei şi comportamente hippy. Apăreau cămăşile cu flori, pantalonii evazaţi, bluzele de tip ie la fete, cluburi studenţesti de audiţii folk-rock, trafic intens cu ultime LP-uri din topurile occidentale, petreceri ("ceaiuri") frecvente, baruri şi restaurante cu formaţii live (a fost perioada lor maximă) care reluau hituri anglo-americane (şi care se afirmau apoi exploziv pe litoral sau la Poiana Braşov), găşti de tineri prieteni care-şi permiteau să iasă de 2-3 ori pe săptămâna la Athenee Palace, Cina, Doina, Pescăruş, Bordei, Capşa (atât de ieftine erau o friptură şi o vodcă), o perioadă uimitoare pentru România, care din păcate nu a fost zugrăvită de nici un regizor sau scriitor foarte clar, deşi au existat încercări (un roman se numea de pildă "Şi noi am purtat lodene"- dacă mai ştie cineva azi ce este un palton loden). Existenţa acestei atmosfere (eu vorbesc probabil de un segment restrâns, din care am avut norocul să fac parte) făcea posibilă apariţia social-tangenţială a unor figuri aparte, exotice, privite cu simpatie, care în altă atmosferă ar fi fost privite cu suspiciune sau duşmănie.

Unul din aceste personaje îşi zicea Gheorghe. Nu-şi spunea decât atât, poate nu-l chema aşa, dar avea un sharm naţionalist care ma face sa cred ca poate mintea. personal celebru al bucurestiului anilor '70 (cum fuseseră odinioară în altă perioadă "Mitza biciclista" şi alte figuri rămase în operele scriitorilor interbelici) nu a făcut arhitectură, cum se credea ci arte plastice - secţia sculptură (băiat sărac, fusese menajerul unui sculptor, un fel de servitor contra masă şi cazare) sau pedagogie. Nu a vrut să se ducă profesor la Botoşani, aşă că a lucrat muncitor necalificat cu sapa ("peisagist") la spaţii verzi, dar au descoperit că avea studii şi l-au dat afară. Astea mi le povestea în tramvaiul 5 cu care mergeam împreună. O fi adevărat, o fi trombon? Se pare că eram printre puţinii cu care purta discuţii lungi. Dar îl ştiam toţi din găştile noastre. Avea o barbă lungă dar plete nu prea purta (modelul său uman şi artistic era Brâncuşi, cu care chiar semăna), era echipat mereu ca un excursionist militar, mergea în bocanci şi geacă kaki, avea în spate un rucsac tot kaki (a fost premergătorul modei rucsacelor de astăzi) în care avea mâncare simplă - brânză, ceapă, parizer - făcea pe ciudatul, dar era foarte lucid. Citea în tramvai cărţi deosebite, mă căuta la radio şi-l băgam la toate concertele simfonice la sală (îl ştiau deja plasatorii deja, şi la Ateneu - îl lăsau pe gratis - azi l-ar alunga cu mătura ca pe un nebun, de asta zic că atmosfera socială de atunci permitea astfel de acceptări între persoane). Apoi a dispărut. 0 fi fost în provincie, o fi fost în spital? Mi se comunică de un prieten al lui Radu Lupaşcu că a apărut în parcul IOR - slab, costeliv, cărunt - la concertul de Florii în memoria lui Florian Pittiş. N-am ajuns acolo fiind răcit şi-mi pare rău. Abia aştept să-l mai văd. Îl invitam acasă ca să-i aud poveştile fabuloase, adevărate sau inventate. Dai-mi de ştire dacă-l găsiţi.

Florin-Silviu Ursulescu
16 iunie 2013

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Dalaras.jpg

Afis_Marc Ribot 2017.jpg

Afis_Diego El Cigala.jpg

Afis_Deep Purple 2017.jpg

Afis_Al di Meola 2017.jpg

Afis_Rabih Abouh-Khalil.jpg

Afis_Engelbert 2017.jpg

Afis_Kings of Leon.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg