Arta Sunetelor

 
AVANCRONICĂ LA UN ÎNCEPUT DE DRUM (discografic)

Cosmin Alexandra.jpgTrebuie să spun de la început că, de când i-am auzit prima dată mi-au plăcut foarte tare. Cred că, la ora asta, sunt cam cei mai buni din generaţia lor. Mai sunt câteva nume interesante şi demne de atenţie. Şi culmea, nu ştiu cum se face că sunt tot din Moldova. Dar ei parcă au ceva special. Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei s-au cantonat în zona… i-aş spune tandră a muzicii folk de la noi. Atunci când, în textele lor, abordează teme sociale, nu o fac cu duritate sau cu încrâncenare. Ironia lor te face să zâmbesti amar, desigur, dar nu biciuie ca la Florin Chilian, sau ca la Daniel Iancu (în unele cazuri) de exemplu. Cântecele de dragoste te duc cu gândul la parfumul preferat. Alexandra şi Cosmin cântă cu pasiune despre lucrurile frumoase din jurul lor şi cu mult umor despre celelalte, armonizat şi plin de spirit. Din acest punct de vedere, ca spirit şi ca atmosferă, se trag din Alexandru Andrieş. Ascultând albumul lor mi-am adus aminte momentul în care am ascultat pentru prima oară “Interioare”. Dar doar atât. Ei au amprentă proprie. Alexandra şi Cosmin compun, ceea ce ne duce cu gândul la varietate. Frumuseţea este că piesele sunt diferite atât cât să nu plictisească într-un recital sau strânse pe disc.

Drumul.jpgDacă tot am adus vorba, referiri la albumul care va apărea în luna mai: se cheamă DRUMUL. Titlul a fost ales după denumirea uneia dintre piese, care, spun ei, îi reprezintă. Are şaisprezece (!) piese. Mai în glumă mai în serios, dacă mai înregistrau patru – cinci cântece, puneau de unul dublu. Foarte tare! În general, procedura este că dacă ai maxim zece piese gata, sari cu CD-ul. Nu, ei au considerat că atât au de spus şi atât spun.

Înregistrările au fost făcute acum un an la Victor Panfilov. Orchestraţiile sunt curate, simple şi… acustice. Au mai adăugat o chitară solo (Alexandru Cismaru – vorba lui Cosmin ”rocker sub acoperire”) o percuţie (Ciprian Diaconu – indiscret atât cât trebuie şi sensibil) şi un bas (Tudor Olaru – implicat, şi bine temperat), adică trupa SPAM. Pentru că sunt buni, spre foarte buni, Alex, Cipi şi Tedi sunt implicaţi şi în alte proiecte de gen. Mai sunt şi invitaţi speciali, care dau culoare, ritm şi un plus de personalitate cântecelor de pe album: Andreea Andrei, Bobo Burlăcianu, Victor Panfilov şi Ionuţ Vârlan.

Una peste alta, abia aştept să-i văd la Bucureşti în concertul de lansare din luna mai. Am înţeles de la Cosmin că alături de el şi de Alexandra vor fi pe scenă şi celelalte nume de pe album.

Baftă mare!

DRUMULun album vesel

Un soi de muzică folk mai spre pop, adică sigur e folk, dar mai vesel. (cum zice Cosmin)

Can – Click

A ta

Nu cumva

Puţin câte puţin

Nu sunt destul de trist ca să fiu folkist

Drumul

O mie şi una

Femeia fantastică

Cealaltă viaţă

Cele mai frumoase

Alerg

Îmi umplu tăcerile cu ea

Aşa cum mă ştii

Intruna

De ce nu apar folkiştii la televizor (cu Bobo Burlăcianu)

Cea mai frumoasă fată din lume (bonus track)

Teodora Ionescu
27 aprilie 2015

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Tabara Folk Calafat 2017.jpg

Afis_Poarta Sarutului 2017.jpg

Afis_dichis n blues 2017.jpg

Afis_Brasov Jazz and Blues Festival 2018.jpg

Afis_Servus Transilvania 3 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg