Arta Sunetelor

 

AARON THIBEAUX WALKER,  a.k.a T-BONE WALKER

T-Bone Walker a fost unul dintre cei mai importanţi artişti din întreaga istorie a blues-ului şi primul reprezentant al stilului Electric Texas Blues. El a definit conceptul de lider electric chitarist fiind totodată şi unul dintre cei mai buni tehnicieni ai acestui instrument. T-Bone a fost un vocalist de blues deosebit, cu un stil domolit şi rafinat, evaluat de Pete Welding, o autoritate în materie de blues, drept „unul dintre izvoarele adânci şi veşnice ale blues-ului modern, din care au sorbit atâţia şi la care atâţia se vor întoarce, căutând inspiraţia şi revigorarea". Printre cei influenţaţi se numără Pee Wee Crayton, Clarence ”Gatemouth” Brown, Johnny Copeland, Albert Collins, Freddie King, B.B. King, Jimmy Vaughan, Stevie Ray Vaughan, Eric Clapton şi Johnny Winter.

Trasaţi arcul istoriei blues-ului, de la cel country la swing-ul de big band, apoi la blues-ul urban electric, postbelic şi la zorii muzicii soul, şi pretutindeni veţi da peste un nume: Aaron Thibeaux Walker. Numele T-Bone este o adaptare a prescripţiei fonetice Thibeaux. În majoritatea acestor epoci, Walker a fost mai mult decât un simplu participant – el a remodelat într-o mare măsură peisajul din jurul lui, înainte de a descoperi lumi noi.

Aaron Thibeaux Walker, cunoscut ca T-Bone sau Oak Cliff T-Bone, fiul unic al lui Rance şi Movelia (Jamison, Jimerson) Walker, s-a născut în Linden, Texas, pe 28 mai 1910.  Amestec cu ascendenţă africană şi Cherokee familia lui T-Bone locuia în comunitatea din Bear Creek Community, la marginea oraşului Linden.

Când copilul era încă mic, mama lui şi-a părăsit soţul şi s-a mutat la Dallas, unde Aaron a mers la şcoala Northwest Hardee până în clasa a şaptea. Mama sa cânta la chitară, iar tatăl vitreg, Marco Washington, la chitară bas şi alte câteva instrumente. Datorită prieteniei dintre familia sa şi bluesmeni precum Blind Lemon Jefferson sau Huddie (Leadbelly) Ledbetter, a făcut cunoştinţă cu blues-ul de la cea mai fragedă vârstă. T-Bone a fost recrutat să îl însoţească pe Jefferson în zona Central Avenue, iar el a sorbit cât a putut din stilul legendarului muzician. Walker a fost protejatul lui Blind Lemon Jefferson, primul chitarist de blues texan, a cărui chitară neobişnuit de individuală şi poezie populară lirică au lăsat o amprentă de neşters asupra tânărului artist. Abordarea nefinisată, emoţională a lui Jefferson a influenţat primele înregistrări ale lui Walker, Trinity River Blues / Wichita Falls Blues, realizate în anul 1929 pentru casa de discuri Columbia. Pentru că discul nu s-a vândut, Columbia a decis să nu îl mai scoată şi pe al doilea. Dar Walker avea deja un program aglomerat, cântând împreună cu un grup de colegi de şcoală în big band-ul Lawson-Brooks, relaţie care a continuat până în 1936, când s-a îndreptat spre scena în plină expansiune a muzicii R&B din Los Angeles; locul lui în Lawson-Brooks a fost ocupat de un tânăr şi promiţător chitarist, Charlie Christian.

Încă adolescent, Walker a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu Vida Lee; împreună, au avut trei copii. Walker era un dansator talentat, care a învăţat singur să cânte la chitară. Prin 1925, a intrat în turul dr. Breeding's Big B Tonic, apoi a pornit în turneu prin Sud, împreună cu cântăreaţa de blues Ida Cox. În 1929, la Dallas, şi-a înregistrat primul disc, Wichita Falls Blues, sub numele de Oak Cliff T-Bone, pentru care a împrumutat denumirea cartierului în care locuia. În preajma anului 1930, după ce a câştigat premiul întâi la un concurs pentru amatori organizat de Cab Calloway, Walker a plecat în turneu în Sud cu trupa lui Calloway, lucrând cu Raisin' Cain şi alte câteva trupe din Texas, între care aceea a lui Count Biloski (Balaski) şi a lui Milt Larkins. De asemenea, a cântat cu Ma Rainey, o personalitate în istoria blues-ului, în spectacolele de la Fort Worth, din 1934.

În 1935, Walker s-a mutat la Los Angeles, unde şi-a făcut rapid un renume cântând vocal şi la banjo, apoi la chitară, pentru publicul de culoare din cluburile de noapte mai frecventate, Little Harlem şi Club Alabam. Numărul mare de fani era atras de manifestările sale acrobatice, care combinau interpretarea instrumentală cu dansul step, solisticile în poziţiile şpagat sau sfoară, iar în 1935, Walker era primul bluesman care cânta la chitară electrică. Trocadero Club din Hollywood, unde Walker devenise destul de binecunoscut pentru a apărea ca star, a încurajat prezenţa publicului, atât alb, cât şi de culoare, după numerele lui din 1936.

La începutul anilor 1940, el a făcut turul bazelor militare americane şi, recrutat de campionul de box Joe Louis în 1942, a ajuns la Chicago, unde a iniţiat un număr la Rhumboogie Club, care a obţinut un succes atât de mare, încât Walker a revenit an după an.

Walker a semnat un contract cu proaspăt înfiinţata casă de înregistrări Capitol în 1942 şi a arătat ce poate încă de la prima producţie, ”I Got a Break, Baby”. La începutul piesei, timp de un minut nu se aude nimic altceva decât un solo al lui Walker, care variază de la înşiruiri de note sprinţare la sunete prelungite, de la riff-uri susţinute la acorduri stridente de trei note, fraze bogate, legato sau note ciupite rapid, rostogolindu-se una peste alta. Apoi intră vocalistul Walker, relaxat dar încrezător, legănându-şi frazele cu siguranţa lui Joe Turner. Este aici întregul pachet oferit de T-Bone, iar el constituie temelia de la care chitaristul porneşte pentru a-şi înscrie numele în practic toate curentele de succes din muzica neagră, până la moartea care survine în 1975.

Din 1940 până în 1945, a fost în turnee cu Les Hite's Cotton Club, ca vocalist; a înregistrat T-Bone Blues cu Hite la New York, în 1940. Walker folosea o tehnică fluidă, care combina tradiţia blues-ului country cu un swing mai rafinat, contemporan, iar stilul i-a fost influenţat de  Francis (Scrapper) Blackwell, Leroy Carr şi Lonnie Johnson. Avea să fie supranumit mai târziu „Daddy of the Blues".

La mijlocul anilor 1940 a devenit şeful unei trupe, a semnat un contract de înregistrări cu labelul Black and White şi a dat umanităţii câteva din cele mai bune titluri ale îndelungatei lui cariere, între care cea mai cunoscută, Stormy Monday Blues. Multe dintre piesele lui au ajuns în Top Ten, în Hit Parade. Walker a trecut la o altă casă nou înfiinţată, Black & White, în 1946, după ridicarea restricţiilor împuse de război asupra materialelor folosite pentru înregistrări. Cele mai bine de 50 de piese înregistrate în mai multe contexte, în următorii cinci ani, sunt considerate acum între cele mai importante opus-uri blues surprinse vreodată pe bandă. Ele conţin semnele care anunţă lirismul cald, pe o singură coardă, al lui B.B. King, atacurile înflăcărate, dure, ale lui Albert Collins, vocalurile pasionale, dar neobişnuit de tandre al lui Albert King – şi lista continuă, cuprinzându-i pe aproape toţi chitariştii care au venit după el, în anii  '50, '60 şi '70. Mai mult, el avea capacitatea vocală de a cânta convingător în mai multe stiluri. O înregistrare de la mijlocul anului 1949 a avut ca rezultat piesa „Don't Give Me the Runaround”, un fusion jazz-pop languros în stilul King Cole Trio, interpretată pe un ton seducător ca mătasea, uşor de confundat cu unguielile fumurii ale lui Cole însuşi; o mostră legănată de stil Louis Jordan small-band, ”I Know Your Wig Is Gone”; şi vârful creaţiei lui Walker în materie de cântece blues, „Call It Stormy Monday (but Tuesday's Just as Bad”). Walker era, de asemenea, un interpret electrizant live; serile sale în cluburile din întreaga ţară atrăgeau invariabil mulţimi întregi şi multe dintre single-urile lui din anii '40 şi '50 au petrecut timp îndelungat în zonele superioare ale topurilor de R&B.

În anii 1950, T-Bone a înregistrat la casa Imperial şi a lucrat pentru Atlantic Records. În 1955, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru un ulcer cronic. Excelentul pachet de trei CD-uri din colecţia de blues de la Capitol, din 1995, The Complete Capitol / Black & White Recordings, adună laolată, după cum o sugerează titlul, imaginea completă a primelor succese artistice ale lui Walker, inclusiv „I Got a Break, Baby”; prima versiune de la „Mean Old World” (care a devenit o piesă obligatorie pentru manifestările lui live şi, într-un fel, simbolică); două versiuni la T-Bone Shuffle; şi versiunea originală şi cea alternativă la „Call It Stormy Monday (but Tuesday's Just as Bad)”. Lipsa informaţiilor detaliate privind personalul şi sesiunile de înregistrări este ciudată, dată fiind anvergura acestui proiect, dar muzica face achiziţionarea acestui album obligatorie. Aceste informaţii sunt abundente în ce priveşte The Complete Imperial Recordings, 1950–1954, scos pe CD la EMI America în 1991, împreună cu toate cele 52 de piese pe care le-a înregistrat Walker pentru această casă (minus şase versiuni alternative, eliminate din raţiuni de spaţiu), inclusiv patru înregistrări realizate la New Orleans cu Dave Bartholomew şi o parte dintre muzicienii care apar în înregistrările cu Fats Domino produse de Bartholomew.

În 1955, zorii epocii rock & roll, Walker a semnat cu Atlantic şi, în următorii patru ani, a realizat  15 feţe pentru producătorii Jerry Wexler, Ahmet Ertegun şi Nesuhi Ertegun. Până la finele contractului său cu Atlantic, stilurile R&B, child of gospel şi blues deveniseră soul, child of gospel, blues, R&B şi pop, aducând după sine un public mai larg şi mai tânăr, care privea generaţia lui Walker ca aparţinând trecutului, după cum arătau vânzările în scădere ale acestor artişti. Cu toate acestea, înregistrările de la Atlantic, realizate în 1959 sub numele de T-Bone Blues, sunt indispensabile pentru cariera artistului şi s-au încadrat în valul de revigorare a muzicii folk şi blues de la vremea aceea, impulsionând şi cariera lui Walker, chiar dacă la o scară mai mică decât cea cu care fusese obişnuit în cele două decenii dinainte. Walker a obţinut câteva rezultate bune pentru Atlantic, înregistrând în 1955 la Chicago cu Junior Wells şi Jimmy Rogers şi, spre sfârşitul contractului, la Los Angeles, cu muzicieni precum Barney Kessel, ridicându-se întotdeauna la înălţimea ocaziei. Cântând în cluburi mici, colegii şi la festivaluri, şi-a câştigat un public nou şi a obţinut recunoaşterea ca important instrumentist de jazz.

La începutul anilor 1960, el a intrat în orchestra lui Count Basie, a cântat în Europa cu un pachet intitulat Rhythm and Blues, U.S.A. şi la American Folk Blues Festival and Jazz, de la Philharmonic. Astfel a început o nouă etapă în cariera sa ca legendă a blues-ului, în care şi-a făcut apariţia în principal în faţa unor audienţe majoritar albe. A fost un punct de atracţie constant în străinătate, participând la spectacole de televiziune şi festivaluri de jazz precum cel de la Nisa, în Franţa sau Montreaux, în Elveţia. În Europa, a înregistrat un album Polydor intitulat Good Feelin', care a câştigat premiul Grammy în 1970 pentru înregistrări etnic-tradiţionale.

Chiar dacă „I Want a Little Girl”, înregistrat în 1967 pentru Delmark, este interesant pentru că îl arată pe Walker într-un stil swing care îi aduce o abordare încordată a solo-urilor, remarcabilă prin elocvenţa sa potolită, “Well-Done”, înregistrat în 1973 pentru Home Cookin' (acum disponibil la Collectables), reprezintă giuvaierul anilor din partea a doua a vieţii sale. Walker emite energie prin vocalurile lui răguşite, afumate, adăugând pe parcurs câteva solo-uri uimitoare. Ambele albume au o atmosferă intimă, de după-amiază într-un club, oferind numeroase momente de măiestrie vocală şi instrumentală. Ca ultimă mărturie a valorii unui mare artist, ele sunt părţi importante ale catalogului.                                                                                                                             

Dintre diferitele compilaţii de single-uri din muzica lui Walker, The Very Best of T-Bone Walker, scoasă de Koch International, lansată pe CD în 2000, oferă câteva mostre excelente din înregistrările de la Black & White şi Imperial recordings între 1949 şi 1954, inclusiv T-Bone Shuffle, They Call It Stormy Monday, Midnight Blues şi alte 13 selecţii. O privire mai amplă - 16 piese – apare în Blues Masters, de la Rhino: The Very Best of T-Bone Walker, to în anul 2000 lansată pe CD. Sunt aici toate succesele comerciale, între care unele care nu se găsesc la Koch (pentru că acest disc Rhino acoperă un teritoriu mai vast, cu piese începând din 1945 şi până în 1957), precum ”West Side Baby”, un hit R&B de Top 10, din 1948. Seria Blue on Blues de la Fuel 2000 / Varese Sarabande îi dedică şase poziţii lui T-Bone şi altele şase unui alt chitarist de blues deosebit, Lowell Fulson, dar nici unul dintre ei nu este reprezentat de creaţiile lor cele mai valoroase.

Printre celelalte albume se remarcă Singing the Blues, Funky Town şi The Truth. Numeroase titluri din cele peste patru decenii de înregistrări ale lui Walker au fost reluate de alte case de discuri, astfel că discografia sa la capitolul compilaţii este impresionantă.

T-Bone Walker a murit în urma unui atac de cord la Los Angeles, pe 16 martie 1975. La înmormântarea sa de la cimitirul Inglewood au participat peste o mie de persoane. Pe 17 iunie 2006, oraşul Linden, din statul Texas, a organizat primul Festival de Blues T-Bone Walker, în onoarea acestui simbol al muzicii americane. Susţinut de fundaţia T-Bone Walker, festivalul va deveni cu siguranţă un eveniment important în lumea blues-ului.

 

 

Radu  Lupaşcu
07 aprilie 2008

 

Call It Stormy Monday

Aaron T. Walker

They call it stormy Moday, but Tuesday's just as bad
They call it stormy Moday, but Tuesday's just as bad
Wednesday's worse, and Thursday's also sad

Yes the eagle flies on Friday, and Saturday I go out to play
Eagle flies on Friday, and Saturday I go out to play
Sunday I go to church, then I kneel down and pray

Lord have mercy, Lord have mercy on me
Lord have mercy, my heart's in misery
Crazy about my baby, yes, send her back to me.”

Discografie:

1. I Get So Weary Imperial 1961****
2. Great Blues Vocals and Guitar Cpitol 1963****
3. Stormy Monday Blues  Wet Soul 1967**
4. The Legendary T-Bone Walker  Brunswick 1967***
5. Blue Rocks  Charly 1968**
6. I Want a Little Girl  Delmark 1968***
7. Stormy Monday Blues Stateside  1968***
8. The Truth   Brunswick 1968***
9. Bosses of the Blues, Vol. 1  RCA  1969***
10. Feelin' the Blues  Black & Blue 1969***
11. Funky Town  BGO 1969****
12. Good Feelin'  Polydor 1969****
13. Every Day I Have the Blues Blues Time 1970**
14. Dirty Mistreater   BluesWay 1973**
15. Fly Walker Airlines   Polydor 1973**
16. Well-Done  Collectables 1973***
17. Mean Old World  Our World 2002***
18. Back on the Scene: Texas, 1966 Silverline 2003***
19. Back on the Scene: Texas, 1966 Castle/Sanctuary 2003***
20. Midnight Blues  Complete Blues 2004***

Compilaţii importante:

1. The Very Best of T-Bone Walker Koch 2000*****
2. Blues Masters : The Very Best of T-Bone Rhino 2000*****
3. Stormy Monday Blues: The Essential Collection Universal 1998*****
4. The Complete Capitol / Black & White Recordings Capitol 1995*****
5. The Complete Imperial Recordings EMI AMERICA 1991*****
6. T-Bone Blues Atlantic 1959 *****

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Mircea Vintila 2017.jpg

Afis_Regal Vienez 11 dec. 2017.jpg

Afis_Havasi.jpg

Afis_David Garrett.jpg