Arta Sunetelor

 

100 x MARIA TĂNASE

Înapoi în viitor

(Îndrăzneala lui Vlaicu Golcea & Radu Afrim)

“Pe scenă - nebunie: tot extazul muzicii Mariei Tănase e amplificat declin 14-01.jpgde mişcările de dans ale actorilor: unele fete ţopăie isterice ca ielele posedate, alta baletează în delir de Lume, lume, grupuri de fete şi băieţi se înlănţuie lasciv. În vreme ce toţi cântă, cuprinşi de transă, muzica Mariei Tănase. Transă îmi pare întreg spectacolul. Deşi fundul mi-e amorţit şi picioarele la fel, căci nu am unde le întinde, am mâinile libere cu care nu mă opresc să bat ritmul şi să aplaud. Mi-e clar: vibe-ul lui Vlaicu Golcea, autorul mixajului muzical, zbânţuitul şi cântatul actriţelor e neproductibil. Trebuie să fii aici, să poţi trăi nebunia acestui spectacol.”, scria Dragoş Butuzea în "La Afrim, de ziua Teatrului Naţional" (Adevărul).

Ireverenţă nepermisă, pur spirit de frondă tineresc, experiment artistic efemer, bătaie de joc la adresa Mariei Tănase şi a tradiţiilor noastre sau… altceva? Nu cred că asta-i întrebarea… ci alta: Afrim & Golcea = Don Quijote + Sancho Panza în prezentul teatrului românesc? Pentru că asta par în momentul în care visează să o reinventeze pe Maria Tănase în beneficiul publicului fie el prea tânăr pentru a fi familiarizat cu muzica acesteia fie el prea satisit pentru a reveni asupra unor valori spirituale şi artistice naţionale de patrimoniu căzute în ultimii ani, în mod nefericit, în desuetitudine.

Încep căutarea răspunsului… de la cuvintele scrise de Ionuţ Sociu în articolul său "Plezirism şi spirit critic" (Dilema Veche): “…am ajuns la Hai Iu Iu Nu Hi You You, un spectacol conceput la Gala „Hop“ a Tânărului Actor, la Costineşti, realizat în cadrul atelierului „Maria Tănase – 1913-2013“ (coordonat de muzicianul Vlaicu Golcea) şi regizat ulterior de Radu Afrim. În acest caz însă, cred că accentul nu trebuie pus pe Afrim & Golcea; Hai Iu Iu Nu Hi You You nu arată ca un spectacol de autor, declin 14-02.jpgci pare rezultatul unui proces de creaţie colectivă. Or, în condiţiile în care în jurul FNT-ului s-a tot vorbit, în ultimii ani, despre „baghete regizorale“, despre diferenţieri nete între teatru şi non-teatru, asta mi-l face şi mai simpatic. I-aş aminti aici pe Emoke Pal, Ruxandra Maniu, Melania Rusu. Aida Avieriţei, Simona Arsu, Irina Antonie, Amalia Huţan, Lorena Luchian, Flavia Giurgiu, Alexandra Caras, Ioan Paraschiv, Dumitru Georgescu, Gabriel Sandu, Anghel Damian, Rareş Andrici şi Adi Bulboacă (video) – o echipă de oameni într-adevăr talentaţi, dar care nu fac din talentul lor simplu exhibiţionism. Am tot auzit, după spectacol, voci care spuneau că nu ar trebui să ne facem griji şi că teatrul românesc e pe mâini bune. O fi adevărat, nu zic nu, dar pe mine nu doar talentul lor m-a impresionat, ci şi atitudinea pe care au avut-o faţă de capacităţile lor: disponibilitatea de a fi autoironici şi lipsiţi de emfază (cum altfel o poţi omagia pe Maria Tănase?) şi uşurinţa cu care s-au scuturat de acele reflexe narcisice cu care sunt obişnuiţi în şcoală.”

Pe RADU AFRIM nu am avut ocazia să îl cunosc decât prin intermediul câtorva puneri în scenă la care am asistat ca spectator, prea puţine (din vina mea) astfel încât să îmi conturez o părere solidă, construită pe mai mult decât o sumă de impresii de moment. Pot însă profesional să decretez fără dubii un verdict: Afrim NU vrea să treacă prin artă cu indiferenţă (cultivată, generată conştient sau, mai simplu şi mai verosimil, consecinţă a unui jemanfişism local bazat pe principiul ‘la ăştia, merge şi-aşa’). Din ce-am văzut, viaţa lui Afrim se constituie într-o suită de ‘statement’-uri artistice, mai mult sau mai puţin inteligibile pentru audienţă (şi nu o spun cu ton de reproş sau critică nici la adresa ‘păpuşarului’ şi nici la cea a publicului), deseori stranii prin summum-ul de modalităţi de expresie alese, în special dacă acestea sunt raportate la normele şi declin 14-03.jpgcutumele sociale. Radu Afrim în sine pare un personaj suprarealist, cu fetişuri greu perceptibile atât în ‘oglinda’ scenei cât şi în viata cotidiană… încât nu îmi este, sincer, foarte clar nici acum în ce măsură peştii reprezintă pentru el ceea ce sunt porumbeii pentru John Woo. Nu merg mai departe (aşa cum spuneam, nici nu am dreptul să o fac) căci de la ridicări în slăvi la înjurături de birt comunal la adresa lui, aveţi de unde alege pe îndelete scanând www-ul. Pentru mine, ca observator-amator şi consumator în primul rând de experienţe live, îmi este suficient că îmi transmite constant dorinţa de a ieşi din norme şi de a le reinventa. Şi, în plus, sunt perfect de acord cu el când afirmă că “cenzura instaurată de ignoranţă a fost specialitatea noastră dintotdeauna. Iar acum ignoranţa are aliaţi puternici: politicienii şi televiziunile.” 

Cu VLAICU GOLCEA se schimbă ‘calimera’ şi mă simt obligat să anunţ că voi fi absolut subiectiv căci l-am cunoscut cu destui ani în urmă, mult înainte ca snobii să se foiască după curul lui atraşi de eticheta de premiant UNITER pentru muzică de teatru sau de artist ‘trendy, cool & stilish’ implicat în proiecte coregrafice contemporane, pe vremurile în care prezenţa platanelor erau un ideal a (inexistentei vreodată la noi) culturii Techno-Rave, atât din public cât şi prin proiectele în care am conlucrat direct, fie ele de Fusion sau de Jazz, atât în undergroundul cultural de la Green Hours cât şi în ‘upper’ground-ul corporatist de tip Playboy VIP Parties. Vlaicu este unul din tinerii muzicieni care, prin creativitate şi originalitate, mi-a demolat destule prejudecăţi… altfel ar fi greu de conceput că nu l-am asasinat (în calitate de producător dar nu şi de designer) încă din prima fază, după ce, în câteva evenimente lucrate împreună, a ales să atace într-o cheie personală şi hiper-şocantă prin modernitate atât muzica (de la cea clasică la Rock-ul progresiv) şi formulele de interpretare asociate uzual, cât şi cheia poetică (de la textele folclorice tradiţionale la Nichita Stănescu) şi modul de construcţie/evoluţie a repertoriului pe durata unei performanţe live. Altfel spus… cred în Vlaicu Golcea şi nu a fost în întregime o surpriză pentru mine faptul că a ales să ia dalta şi să remodeleze un bust prăfuit a Mariei Tănase, sculptat pe vremuri la comandă de un artist membru de partid şi uitat într-un colţ de parc, între două toalete ecologice şi un grătar. Abuzul (nu exagerez!) de prietenia noastră mi-a permis să îl ‘toc’ mărunt până în punctul în care să putem avea cu toţii o impresie ceva mai clară legată de spectacolul “Maria Tănase Remix” şi nu atât despre ce este acesta acum ci despre raţiunile pentru care am avea nevoie de el într-un peisaj teatral autohton cu calităţi indiscutabile dar mai degrabă conservator şi lipsit de minima aspiraţie a… luminiţei de la capătul tunelului. Cu alte cuvinte, aveţi mai jos sinteza unor dialoguri despre… morile de vânt din teatrul românesc şi despre tinerii visători care au curajul de… a încăleca mârţoaga pe care au moştenit-o.

De ce ai ales-o Maria Tănase şi nu un potpuriu folcloric sau alt nume cunoscut din muzică? Pentru că mi s-a oferit această opţiune de către Radu Afrim şi de către echipa UNITER care m-au chemat să fac un workshop la Gala HOP în ‘anul Maria Tănase’. M-am gândit la acest proiect destul de puţin dar extrem de intens pentru că am avut foarte puţin timp la dispoziţie, practic am aflat cu o lună înainte că vom face acest workshop şi m-am tot gândit la ce-ar putea să fie, de ce în 2013 eu mai fac aşa ceva şi cum ar trebui să sune acest lucru? Am avut două ramificaţii. Una… ştiind clar că această muzică va fi cântată de actori, mi-am putut permite, pot să spun, un pic mai mult decât mi-aş fi “permis” în cazul unui produs pop şi a unor cântăreţi pop, pentru că ce-mi place mie foarte mult la actori şi ce consider că lipseşte aproape total în muzica românească este atitudinea din spatele microfonului. Dincolo de toate calităţile muzicale pe care trebuie să le întrunească cineva care cântă, este foarte important cine este acel cineva şi în ce fel interpretează. Ce din personalitatea lui transcede muzica şi versurile? Pentru că toţi marii performeri pe care noi îi ştim sunt nişte oameni extrem de interesanţi şi, în felul lor, nişte actori, ei sunt mult mai mult decât nişte simpli interpreţi. Este o discuţie lungă care nu trebuie să înceapă acum dar actorii, prin natura meseriei lor, sunt atenţi la text - ceea ce nu e cadeclin 14-04.jpgzul cu majoritatea cântăreţilor - interpretează textul şi au şi o atitudine un pic mai avansată faţă de oricine altcineva îşi doreşte sau se apucă să cânte un cântec pe o scenă. Deci prima ramificaţie la care m-am gândit era să dau acestei muzici un aspect teatral care este, în primul rând, bazat pe contraste. Şi am căutat aceste contraste… care, în acest caz, sunt dintre text şi modul în care noi suntem obişnuiti să percepem textul respectiv şi ceea ce se aude şi veşmintele în care este îmbrăcat acel text. Deci asta este prima… Însă a doua este cea mai importantă: ce înseamnă Maria Tănase pentru mine? Şi ce înseamnă Maria Tănase pentru mine… astăzi, ce-ar mai însemna aceste cântece astăzi? Ele au fost cântate atunci într-un fel dar astăzi cum s-ar cânta? Ele sunt, în mare parte, cântece de dragoste neîmpărtăşită sau sunt cântece extrem de ludice ce pot fi interpretate extrem de pervers, cu o tentă sexuală evidentă… în linii mari, toată muzica Mariei Tănase mi se pare o muzică extrem de carnală şi am vrut să forţez un pic acest lucru, să forţez evlavia cu care te îndrepţi spre un asemenea personaj şi pioşenia condescendentă cu care priveşti un subiect de acest tip. Şi mi-am dat seama de fapt că astăzi… unde se consumă aceste sentimente de dragoste, de dorinţă neîmpărtăşită, de sex, de frică de moarte, de blestem, nu?... “Cine iubeşte şi lasă” este un blestem… se consumă în zona cluburilor. Zona urbană de club mi s-a părut cea mai carnală zonă de care puteam să mă apropii şi atunci am tras cam toată muzica în două direcţii, în aria, să-i spunem, Techno şi IDM şi un pic în zona onirico-psihedelică care vine din toată muzica Reggae… zona de club la patru dimineaţa unde alcoolul şi dorinţele sexuale sunt lăsate, pur şi simplu, libere…

Cum s-a constituit echipa (coregrafie, light design, conţinut video)? Toţi suntem colaboratori a lui declin 14-05.jpgRadu Afrim, ajunşi în proiect pentru că lucrăm cu el, ne cunoaşte şi, probabil că are nevoie de ceea ce ştim noi să facem. Adi Bulboacă a fost unul din fotografii oficiali a Galei HOP şi s-a implicat atât de tare în proiect că, ulterior, a ajuns ca, pe lângă poze, să facă şi filmări cu actorii, pe care le proiectăm în timpul spectacolului… Mişcarea scenică a fost începută, în paralel, de două coregrafe, Ioana Marchidan şi Andrea Gavriliu care fac şi ele parte din cercul nostru artistic apropiat. Chiar acum, Radu lucrează cu Andrea Gavriliu şi cu mine la noua producţie de la Teatrul Naţional şi vom lucra împreună, în aceeaşi echipă şi la următoarea producţie, de la Teatrul Maghiar din Târgu Mureş.

Dacă ai pronunţat cuvântul “acum”, spune-mi totuşi în ce fază vă aflaţi cu dezvoltarea proiectului? Acum, totul e făcut ca să arate cât mai bine în nişte condiţii, nu ştiu cum să le spun… de cămin cultural. Asta nu înseamnă că încropim sau improvizăm ci doar că am avut puţin timp la dispoziţie ca să îl şlefuim în fiecare detaliu. Este, din toate punctele de vedere un “work in progress”. Avem, de exemplu, două piese pentru care există coregrafie repetată în sincron plus că pe alte două, “Lume, lume” şi pe o doină, cele două coregrafe dansează în spectacol fiecare, separat, pe scenă…

Să ne întoarcem atunci la primul pas concret din procesul naşterii proiectului “Maria Tănase Remix”: workshop-ul din cadrul Galei Tinerilor Actori… Erau vreo 40 de actori în cele două secţiuni, secţiunea “Individual” şi secţiunea “Grup”. Datorită faptului că, pur şi simplu, nu aveam cum să ascult atâţia şi să mai şi fac 40 de cântece am stabilit că îi ascult doar pe cei de la secţiunea “Individual” din care am ales… nu ştiu câţi, împreună cu Radu, adică şi Radu a fost la aşa-zisul casting în care fiecare a cântat ce-a pregătit, ceea ce a fost o chestie foarte tare, să descoperi nişte actori care vor da apoi castinguri toată viaţa. Foarte ciudat cum şi-au ales cântecele. Unii şi-au ales exact piesele care le veneau mănuşă iar alţii, care aveau în ei potenţial şi actoricesc şi muzical, şi-au ales nişte tâmpenii de cântece care, de fapt, îi defavorizau total şi în vreo două sau trei cazuri i-am rugat să cânte un alt cântec şi astfel i-am selectat că altfel nu o făceam din prima.

Să îi alegi pentru ce? Să cânte în acest spectacol.

Dar asta înseamnă că aveaţi ideea, că ştiaţi că workshop-ul va avea o finalitate… A fost mai mult finalitatea îmbrăcată într-un workshop pentru că într-un workshop trebuie să lucrezi pe o idee ori noi, practic, nu am avut timp în trei zile şi jumătate să lucrăm pe idee ci m-am întâlnit cât am putut de mult cu fiecare să repetăm piesa pe care eu, între timp, o lucram, căci eu nu am avut nimic prestabilit.

De acord, dar paşii făcuţi la workshop şi apoi la Gala HOP înseamnă că undeva/cândva a apărut embrionul acestei idei de spectacol declin 14-06.jpgDa, pentru că Radu îşi dorea în mod clar ca această Gală să se încheie cu ceva mai mult decât o simplă premiere şi mi-a zis de multe ori că, pentru el, un workshop trebuie să aibă o finalitate dar, cumva, iniţial, el a fost gândit strict pentru seara aia. Hai să ne distrăm… el ştia că eu lucram demult cu folclor, ştia că o să mă simt foarte OK în zona asta, noi lucrăm practic împreună din 2004 deci ne cunoaştem destul de bine din punct de vedere artistic, ştia ce pot să fac… iar ideea este că a ieşit atât de mişto în seara aia şi atât de viu încat am zis ‘clar, asta trebuie să rămână cumva’. Cei de la UNITER, căci ei au organizat, au fost daţi pe spate şi au spus ‘hai să îl facem’ şi după aia s-a intrat într-o… ICR Paris s-a arătat interesat de proiect, bineînţeles că, pe hârtie, deja din start Maria Tănase şi Radu Afrim sună OK şi, uşor, uşor, s-a născut necesitatea de a rafina un pic ceea ce am făcut atunci. Îţi dai seama, în trei zile şi jumătate, să faci de la zero 13 piese sau nu mai ştiu câte am avut atunci, să le şi repeţi cu ei, e clar că spectacolul nu era încă, totuşi… o finalitate. După care am avut două concerte în FNT [Festivalul Naţional de Teatru – n.r.] şi, recent, am mai avut încă unul, iar eu mai lucrez tot timpul la materiale…

Te opresc o secundă, în aceste şase luni, dincolo de procesul de rafinare au intervenit şi schimbări în repertoriu, înlocuiri de piese? Foarte puţin, au apărut doar două piese noi, din raţiuni, mai degrabă, pragmatice. Printre puţinele condiţii pe care le-am pus iniţial a fost să nu aud piesa “Cine iubeşte şi lasă” pentru că mă gândeam că toată lumea o va cânta şi atunci nu a fost cântată de nimeni… însă, cumva, îmi lipsea oarecum lucrul ăsta şi am refăcut-o ulterior iar a doua piesă am făcut-o pentru că nu eram mulţumit de una dintre cele alese la început, de impactul ei şi de cum pica ea în context. Deci am vrut să adaug aceste două piese care, mi se pare mie, întregesc acest puzzle. Practic în show erau două doine, am lăsat doar una şi am înlocuit-o cu “Ciuleandra” care şi ea lipsea, cântată tot de protagonistul ales iniţial, iar a doua, “Cine iubeşte şi lasă” am făcut-o de la zero cu una dintre actriţe… care mi s-a părut mie că este potrivită. Noi tot schimbăm lucrurile şi el se transformă din ce în ce mai mult dintr-un concert, cum a început, într-un spectacol, adică, ulterior, a avut şi Radu spaţiu să regizeze.

Într-adevăr, o întrebare-cheie: este un concert, e un teatru, este un spectacol, ce e? Deocamdată este un concert-spectacol dar ar trebui să devină un fel de Musical, în măsura în care am avea spaţiul necesar şi tehnica necesară.

Păi, ce vă lipseşte? Un teatru, de exemplu. Toată lumea este dată pe spate de acest spectacol dar nimeni nu vrea să îl ia în repertoriu, absolut nimeni. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla chestia asta. Culmea, ceva care este şi gata făcut... pur şi simplu nu ştiu ce se întâmplă. Poate datorită faptului că suntem mulţi, douăzeci şi ceva.

Şi presupun că protagoniştii, interpreţii, nu sunt doar din Bucureşti… Marea majoritate sunt din Bucureşti, sunt doar două fete de la Cluj, un băiat de la Sibiu şi un băiat din Iaşi. Şi-atât.

Cum a ajuns Maia Morgenstern în această ecuaţie? Nu a fost nimic conceptual, să zicem aşa… Maia era la Gala HOP şi a fost invitată de Radu la spectacolul din seara respectivă să cânte o piesă cu noi. El a lansat mai multe invitaţii la artişti care erau acolo căci i s-a părut că este foarte frumos şi, într-adevăr aşa a şi fost, să existe şi prezenţe consacrate în acest show. Pentru că în seara aceea a fost, pur şi simplu, o prezentare a unei munci de trei zile iar aceste trei prezenţe care mai înseamnă şi Dorina Chiriac şi Ada Milea care erau acolo în seara Galei… Maia a deschis practic Gala iar pe parcurs au mai fost invitate şi Ada Milea şi Dorina Chiriac… erau foarte în spiritul Galei aşa cum a fost aceasta regândită de Radu, în sensul că, deşi este o competiţie, trebuie să fie în fapt o chestie foarte prietenoasă… de acum încolo suntem o familie şi împărţim împreună scena, indiferent de cât de consacraţi sau neconsacraţi suntem. Ulterior, în cele două sau trei spectacole, Maia şi-a dorit să fie cu noi. Dorina şi Ada nu au putut, erau fie prin ţară, fie cu alte proiecte…

declin 14-07.jpgCe vă motivează pe voi, pe tine şi pe Radu, să continuaţi cu acest proiect donquijotesc dedicat Mariei Tănase? Ce îi motivează pe tinerii actori să o facă? Pe ăştia mici? În primul rând că debutează în cea mai OK companie posibilă. Să debutezi sub semnătura lui Afrim este o şansă destul de rară, nu exagerez. Să nu fi auzit nimeni de tine, că ei nu sunt cunoscuţi, să debutezi într-un spectacol semnat de Radu Afrim deja, din start, e foarte OK, e ca şi cum ai intra în categoria ‘premium’. Doi la mână, le place foarte mult pentru că este un show pe limba lor, e ceva ultra-actual.

Dar persistenţa voastră personală în acest demers cu şanse incerte de concretizare? Păi, pentru că, şi ştiu că sună cabotin… pentru că este o chestie foarte sinceră, e ceva ce rezonează atât în mine cât şi în Radu, în mine rezonează 100%. De exemplu, sunt absolut sigur că dacă eu făceam singur proiectul ăsta, nu ar fi avut nici 1% din ecourile pe care le are acum, deşi acolo este integral muzica mea. Iar pe Radu îl excită tot felul de chestii mişto, e un spectacol urban iar el are o ureche muzicală impecabilă, are gust în muzică, este, cum să zic… din toţi regizorii cu care am lucrat, este unul dintre puţinii de care sunt perfect liniştit să îi dau muzica pe care o compun şi să îl las pe el să o monteze în spectacol, că ştiu că va fi OK.

Crezi însă că publicul ‘abonat’ la sălile de teatru tradiţionale îşi doreşte realmente altceva? Nu ştiu ce îşi doreşte dar trebuie să îl zgudui un pic. Nu poţi rămâne într-un teatru ‘prăfuit’, trebuie să îl zgudui. Culmea e că am făcut proiectul ăsta, noi şi ‘copiii’ din el, şi a devenit repede o chestie foarte internă şi foarte a noastră şi a ajuns să se dezvolte de la sine în ciuda condiţiilor vitrege. Nu ştiu realmente dacă interesează pe cineva, s-ar putea să nască scandal, s-ar putea să zică mulţi ‘ce-i porcăria asta?’… nu ştiu.

declin 14-08.jpgÎntrebam asta pentru că, în continuare, nu sunt lămurit, sunteţi refuzaţi din raţiuni birocratice, de costuri sau… din unele care ţin de direcţia artistică a unui teatru sau altul? Cred că e o combinată. Bucureştiul, oricum, este un caz absolut sinistru de ceea ce se întâmplădin punct de vedere teatral vis-a-vis de ţară, d-apăi faţă de Europa… şi de chestia oarecum birocratică că sunt speriaţi de aceste costuri care, de fapt, nu sunt foarte mari adică eu sunt sigur că dacă ar exista un manager OK care ar manageria acest spectacol, nu ar fi nicio problemă şi că ar avea săli pline un an de zile. Ar putea fi liniştit primul Musical autentic românesc… unul super-fresh… ştii cum e, că de fapt sunt piese megacunoscute şi transformate atât muzical cât şi vizual în altceva. Sunt nişte trip-uri… să o auzi pe Maria Tănase jumătate aproape Techno, mie mi se pare simpatic…

Dar, totuşi, suntem în 2013. Vorbim de generaţii tinere care dau dovadă că nu înţeleg nevoi mult mai elementare, n-are sens să dau exemple. Ce crezi că ar mai putea însemna Maria Tănase pentru acestea, ce le-ar determina să vină la acest spectacol? Nu ştiu… Mă refer la faptul că “Maria Tănase Remix” vine cu unda de modernitate. Care vă este publicul-ţintă căci puriştii vă vor pune la zid, considerând spectacolul un sacrilegiu… 100%, da… … şi atunci pe ce te bazezi că tineretul va face săli pline? Tu ai mare dreptate. Mă bazez doar pe o chestie din interiorul meu, dar cred că mai sunt şi oameni ca mine nu doar oameni ca toţi cei care se uită la televizor, de exemplu. Eu, dacă nu mă uit la televizor, cred că mai sunt şi alţii cărora nu li s-a schimbat optica şi stilul de viaţă într-un asemenea hal, cred că mai sunt oameni care mai caută şi altfel de lucruri. Dacă este ceva căruia îi simt lipsa în ţară este acest ‘altfel’, s-a nivelat totul la un nivel care este super-jos încât nu mai vezi nimic, nu auzi nimic… altfel. Măcar statistic ar trebui să existe chestiile astea, să ai… nu mai vorbim de valoare. Statistic trebuie să fie şi alt fel de show-uri. Dacă Loredana cântă Maria Tănase trebuie să cânte Maria Tănase şi o tânără actriţă de la Afrim şi vedem ce se întâmplă. Şi Banică să cânte Maria Tănase, hai să vedem ce se întâmplă… Şi cred că [“Remix” – n.r.] ar face săli pline în primul rând din cauza lui Radu pentru că spectacolul va fi… un spectacol şi anume felul în care alăturarea între folclor, muzică urbană şi cu imagini teatrale extrem de rafinate şi… pe care nu le-am văzut până acum în puţinele reprezentaţii sustinute… Jumătate nu, pentru că noi, până acum… noi întotdeauna am cântat pe o scenă de concert dar chiar şi aşa există un fel de mizanscenă… OK, dar pentru moment, este doar o promisiune, nu o realitate. Da, este o promisiune. Mulţumesc, Vlaicu, pentru onestitate şi deschidere şi să sperăm că vom vedea spectacolul “Maria Tănase Remix” în formulă completă… măcar pe DVD.

Link-uri utile pentru cei interesati să îşi facă o idee AV despre concert… până la viitorul spectacol: “Cine iubeşte şi lasă” // Maria Tănase remix - Simona Arsu & Vlaicu Golcea (http://www.youtube.com/watch?v=8ZO8-kMTBi8), “Trei focuri” - Aida Avieriţei & Vlaicu Golcea (http://www.youtube.com/watch?v=exLks-tDc3s), “Trenule maşină mică” - Lorena Luchian & Vlaicu Golcea (http://www.youtube.com/watch?v=OZm8iDKN0tc), “Toderel” - Aida Avieriţei (https://www.youtube.com/watch?v=vJrUN68svh8), “Pe vale” – Ilona Brezoianu & Vlaicu Golcea (http://www.youtube.com/watch?v=Gol7kgOB3Pc).

declin 14-09.jpgIar pentru a elimina orice urmă de dubiu (eventual încă existent)vis-a-vis de opţiunea subsemnatului pentru tratarea acestui subiect în cadrul unei scrieri dedicate centenarului Maria Tănase, citez un fragment din cronica unei reprezentaţii a spectacolului în cadrul FNT, scrisă de Vlad Galen şi publicată pe Liternet: “… Sound designul lui Golcea, ideile lui Afrim, prestaţia actorilor şi spiritul omagiatei au dus spectatorul într-o clipă suspendată, unitară. Sala a râs, suspinat, trăit la unison şi, mai mult, şi-a amintit valoarea cântăreţei de muzică populară. Dacă scopul spectacolului a fost promovarea acestei nestemate româneşti, atunci scopul a fost atins. Dacă prin spectacol s-a dorit ca publicul să se distreze, publicul s-a distrat (împreună cu actorii). Dacă spectacolul a fost conceput pentru a o omagia pe Maria Tănase, sunt pe deplin convins că aceasta dănţuieşte oriunde s-ar afla acum….". 

Într-o încheiere scurtă la întreaga sumă de trei materiale dedicate Mariei reiau replica “de pe margine” a lui Nazarie, “sunt oameni care plâng... când ascultă Maria Tănase... și sunt oameni care nu plâng”, la care, după parcurgerea acestui material dedicat memoriei Mariei, aş mai adăuga o categorie esenţială: oamenii care NU ŞTIU să plângă. Sunt oameni care nu ştiu să plângă fiindcă sunt dezinteresaţi, comozi sau sfertodocţi lipsiţi de sensibilitate, sunt oameni care nu ştiu să plângă decât la vederea unui BMW sau după un scaun calduţ într-o funcţie publică, sunt oameni care nu ştiu să plângă decât la tăierea cepei sau a alocaţiei părinţilor pentru vizitele nocturne în cluburi. Sunt oameni care NU VOR să plângă ascultând Maria Tănase pentru că valorile lumeşti, pipăibile şi consumabile, li se par mai importante decât cele spirituale şi, din cauza lor, ajungem să plângem NOI. Cu certitudine, nu aceasta a fost dorinţa Mariei Tănase… pe care noi, cei de la “Arta Sunetelor”, continuăm să o plângem cu lacrimi din suflet şi nu cu lacrimi de furie şi de frustrare, secate aproape de izvor de către şleahta de lideri prolet-‘cooltişti’ care, de zeci de ani, sub masca grotescă a populismului ieftin, împing sisific România spre marasmul spiritual. Maria Tănase, R.I.P. Chiar fără voia multora, ţi-ai câştigat dreptul la veşnicie!

IOAN BIG
Decembrie 2013 – Ianuarie 2014

FOTO: Iustin Surpănelu, Adi Bulboacă.

 

 

 

Baicea Blues Band

conquette.jpg

Afis_Patricia Kaas 2017.jpg

Afis_Ricchi e Poveri 2017.jpg

Afis_Evanescence.jpg

Afis_Blues Con Fusion 2017.jpg

Afis_Brezoi.jpg

Afis_Rockstadt 2017.jpg

Afis_Festival Enescu 2017.jpg

Afis_Candy Dulfer.jpg

Afis_Hiromi.jpg

Afis_Marele Cor al Armatei Rosii.jpg

Afis_Havasi.jpg